ICCJ. Decizia nr. 3302/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3302/2013
Dosar nr. 84/45/2012
Şedinţa de la 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, reclamanţii M.F.T., C.C.M., T.T.D., U.P.C.G., D.M., F.Z.Z.C., A.I.A., A.M., P.A.E., S.P.E., A.S.R., S.D., S.S.M., N.I.E., B.N.M.M., C.D.A.E., V.I. şi M.L.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Universitatea "S.H." Braşov, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, obligarea pârâtei să emită diplomele de licenţă şi suplimentele la diplomă, prin care să li se recunoască calitatea de licenţiat al formei de învăţământ superior absolvită, iar pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să fie obligat la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, constând în Diploma de Licenţă şi Suplimentul la diplomă, pentru reclamanţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii.
Pârâta Universitatea S.H. a depus la dosar întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere că reclamanţii nu au depus la Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului plângerea prealabilă obligatorie, iar în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie şi fondul acţiunii a arătat că nu poate fi obligat ministerul de a recunoaşte absolvirea acestor cursuri sau obligat la emiterea unei diplome de licenţă în orice condiţii, ci doar celor care au urmat o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu la momentul înscrierii în anul I de facultate, ceea ce nu este cazul reclamanţilor.
Prin Sentinţa nr. 166 din 14 mai 2012, Curtea de Apel Iaşi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a admis acţiunea formulată de reclamanţii M.F.T., C.C.M., T.T.D., U.P.C.G., D.M., F.Z.Z.C., A.I.A., A.M., P.A.E., S.P.E., A.S.R., S.D., S.S.M., N.I.E., B.N.M.M., B.U.E., C.D.A.E., V.I. şi M.L.L. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Universitatea "S.H.".
Totodată, curtea de apel a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea "S.H." din Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul-chemat în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a obligat pârâta Universitatea "S.H." din Bucureşti să elibereze actul de studii cu regim special, denumit "Diplomă de licenţă", însoţit de Suplimentul de Diplomă, prin care să se ateste că reclamantele au susţinut şi promovat examenul de licenţă, în specialitatea urmată de fiecare în parte, obţinând Titlul de Licenţiat.
Prin aceeaşi sentinţă, curtea de apel a obligat pârâtul-chemat în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri, a formularelor tipizate, constând în Diploma de Licenţă şi Suplimentul de Diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului reclamanţilor de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învăţământ superior efectuate în cadrul Universităţi "S.H." din Bucureşti, respingând restul pretenţiilor pârâtei Universitatea "S.H.".
Curtea de apel a obligat pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 1.952 RON, cheltuieli de judecată reprezentând taxe de timbru (152 RON, câte 8 RON pentru fiecare reclamant) şi onorariu avocat (1.800 RON, câte 100 RON către fiecare reclamant cu excepţia lui M.L.L.).
2. Recursurile exercitate în cauză
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Braşov au declarat recurs Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei Naţionale (în calitate de succesor al fostului Minister al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând sentinţa atacată, în raport de motivul de casare de ordine publică privind necompetenţa materială a curţii de apel de a soluţiona în primă instanţă cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanţă din oficiu, Înalta Curte va admite recursurile formulate, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată; interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
Aşa cum rezultă din cele ce preced, obiectul litigiului vizează obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea unor diplome de licenţă.
Pârâta poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea "S.H." din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
De asemenea, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifesta prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea "S.H." din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea "S.H." nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale; de altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Drept urmare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care prevăd că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel."
Aşadar, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenţei materiale, prevederile legale aflate în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă este aplicabil primul criteriu enunţat anterior, motiv pentru care tribunalul este competent să soluţioneze acest litigiu.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Aşa fiind, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de către o autoritate publică de nivel local, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
Soluţia adoptată în recurs
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursurile formulate şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Universitatea S.H. şi de Ministerul Educaţiei Naţionale (în calitate de succesor al fostului Minister al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative) împotriva Sentinţei nr. 166/2012 din 14 mai 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 412/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 413/2013. Contencios → |
|---|
