ICCJ. Decizia nr. 3561/2013. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3561/2013
Dosar nr. 1342/59/2011
Şedinţa publică din 22 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 1342/59/2011, la 07 septembrie 2011, reclamanţii N.D. şi N.C.P. au chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, pentru a se dispune anularea parţială a H.G. 488/2011, pentru modificarea şi completarea H.G.R. nr. 416/2010, în privinţa poziţiei nr. 225 din Anexa 2 la H.G. nr. 416/2010.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin H.G. nr. 488/2011 a fost modificată şi completată H.G. nr. 416/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, că prin hotărârea de modificare s-a stabilit că lista cuprinzând imobilele supuse exproprierii situate pe raza localităţii Pecica, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor este cea prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din hotărârea de guvern; că reclamanţii au solicitat revocarea H.G. nr. 488/2011 în privinţa anexei nr. 2 la H.G. nr. 416/2010, cuprinzând lista imobilelor ce constituie coridorul de expropriere, proprietarii sau deţinătorii lor şi sumele individuale aferente despăgubirilor, cu referire la poziţia nr. 225 din lista.
Reclamanţii au susţinut că H.G. nr. 488/2011 a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacrată principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât prin H.G. nr. 416/2010 a fost aprobată doar o sumă globală estimată ca fiind necesară cu titlu de justă despăgubire pentru imobilele de pe amplasamentul lucrării de utilitate publică menţionate, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, abrogată prin Legea nr. 255/2010, care prevede aplicarea dispoziţiilor proprii în cazul procedurilor de expropriere în curs de desfăşurare.
Reclamanţii au subliniat că Guvernul nu este competent să stabilească el însuşi cuantumul despăgubirilor datorate persoanelor supuse exproprierii şi despăgubirea trebuie stabilită de un evaluator neutru membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, că Legea nr. 198/2004 exclude posibilitatea stabilirii unilaterale de către expropriator a nivelului despăgubirilor cuvenite celor expropriaţi, precum şi că, raportat la dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 255/2010, anexa nr. 2 la H.G. nr. 488/2011 este nelegală, aplicându-se unor situaţii juridice create sub imperiul legii vechi.
S-a mai arătat că actele administrative cu caracter normativ a căror anulare parţială se solicită contravin normei din art. 44 alin. (3) din Constituţie.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, susţinându-se că actele atacate în speţă sunt legale şi temeinice, că despăgubirile propuse în cuprinsul acestora au fost stabilite pornind de la suma globală estimată pentru realizarea obiectivului de utilitate publică, determinată prin raportul de expertiză întocmit de un expert autorizat A.N.E.V.A.R., în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.
La termenul de judecată din 18 ianuarie 2012, s-a depus la dosar o cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de intervenientul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, admisă în principiu în şedinţa publică de la acelaşi termen de judecată.
La acelaşi termen de judecată, instanţa a invocat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, raportat la dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa nr. 45 din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timişoara a respins ca inadmisibilă cererea promovată de reclamanţii N.D. şi N.C.P. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în interesul pârâtului Guvernul României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat prin lege calea de atac susceptibil a fi urmată pentru ipoteza în care actele administrative emise în procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică sunt considerate nelegale, în ce priveşte stabilirea despăgubirilor.
A mai reţinut Curtea că, la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se precizează că „soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului Municipiului Bucureşti în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii recurate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac, se arată, pe de o parte, că instanţa competentă material să soluţioneze acţiunea în contencios administrativ care are ca şi obiect anularea totală sau parţială a unei hotărâri de Guvern, este Curtea de Apel, potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., în speţa dedusă judecăţii competenţa generală revenind, în opinia recurenţilor, Curţii de Apel Timişoara.
Pe de altă parte, sub aspectul motivelor de nelegalitate a H.G. nr. 488/2011 se arată că H.G. nr. 488/2011 a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor tranzitorii ale art. 31 din Legea nr. 255/2010, ale dispoziţiilor Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţii de autostrăzi, ale art. 15 alin. (2) din Constituţie care consacră principiul neretroactivităţii legii civile.
Se mai arată că art. 31 din H.G. nr. 416/2010 în forma în care a fost introdus prin articolul unic al H.G. nr. 488/2011, contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Constituţie, ale art. 1 paragraf 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O. şi Libertăţilor Fundamentale şi ale art. 14 din Convenţie.
Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
H.G. nr. 488/2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 416/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, a fost adoptată în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi ale art. 31 şi art. 32 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.
La momentul promovării H.G. nr. 416/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Nădlac-Arad", procedurile de expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare şi de Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 434/2009.
În prezent, cadrul legal în materie de expropriere îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 255/2010 "în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi".
Potrivit dispoziţiilor art. 31, astfel cum a fost introdus prin H.G. nr. 488/2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 416/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac Arad", au fost prevăzute lista imobilelor situate pe raza localităţii Pecica care sunt supuse exproprierii (anexa 2 la hotărâre), valoarea totală a despăgubirilor aferente imobilelor din anexa nr. 2 la hotărâre, în cuantum de 684.410,50 lei, precum şi sumele individuale stabilite ca despăgubire pentru fiecare imobil în parte.
Astfel, pentru imobilul care se identifică în proprietatea reclamanţilor s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 2708,69 lei, conform Legii nr. 255/2010. Această suma se regăseşte în suma globală estimată şi precizată în H.G. nr. 416/2010 şi H.G. nr. 488/2011 şi rezultă din Raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat al A.N.E.V.A.R., în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 şi ale H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, în executarea căreia a fost emisă H.G. nr. 488/2011, pentru modificarea şi completarea H.G. 416/2010, „expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii”. La alin. (3) din acelaşi articol se precizează că „acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 și art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii”.
Faţă de cele anterior menţionate, reiese că legiuitorul a reglementat prin lege, calea de atac susceptibilă a fi urmată pentru ipoteza în care actele administrative emise în procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică sunt considerate nelegale, în ce priveşte stabilirea despăgubirilor.
La art. 21 alin. (1) din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se precizează că „soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului judeţean sau a Tribunalului Municipiului Bucureşti în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere”, fiind reglementată în pasajele următoare procedura de analizare a cererilor în care se contestă cuantumul despăgubirilor stabilite cu titlu de despăgubire pentru privarea de proprietate.
Prin urmare, legea organică (în speţă Legea nr. 255/2010) reglementează prin art. 22 o procedură judiciară de atac, în faţa instanţelor civile, a actelor administrative emise în procedura exproprierii referitoare la cuantumul despăgubirilor.
În ceea ce priveşte susţinerile privind încălcarea prevederilor Constituţiei României, ale C. Civ., ale Legii nr. 33/1994 şi ale C.E.D.O. şi a Libertăţilor Cetăţeneşti, se apreciază că acestea nu pot fi primite, sumele individuale aferente despăgubirilor pentru exproprierea persoanelor în cauză fiind stabilite în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii N.D. şi N.C.P. împotriva sentinţei nr. 45 din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3560/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3570/2013. Contencios → |
|---|
