ICCJ. Decizia nr. 3570/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3570/2013
Dosar nr. 3983/2/2012
Şedinţa publică din 22 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 16 mai 2012, reclamanta SC T.R.E.F.O. SA a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F., D.G.A.M.C., solicitând suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. F-MC 67 din 21 martie 2012 emisă de A.N.A.F., D.G.A.M.C., până la soluţionarea în primă instanţa a acţiunii în anularea deciziei de impunere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin decizia de impunere a cărei suspendare se solicită s-au stabilit în sarcina sa obligaţii suplimentare de plata în valoare totală de 1.277.418 lei.
A mai arătat reclamanta următoarele:
- În perioada 30 mai 2011 - 07 noiembrie 2011 doi comisari din cadrul Gărzii Financiare Galaţi au efectuat un control la societate, control ce a vizat realitatea şi legalitatea operaţiunilor comerciale derulate în perioada februarie - iulie 2008 cu societatea M.P. Ungaria.
Din cuprinsul Procesului Verbal nr. 2394/GL din 07 octombrie 2011 încheiat la data 07 octombrie 2011 a reieşit că după întocmirea unei note de constatare în data de 30 mai 2012, cei doi comisari au solicitat efectuarea unor controale încrucişate de către Garda Financiara Mureş şi Cluj la cei trei transportatori înscrişi în scrisorile de transport internaţional predate de reclamantă, respectiv la SC R. SRL Luduş, la SC I.T. SRL Cluj şi la SC E.I.T. SRL.
Urmare a primirii Procesului Verbal al Gărzii Financiare, D.G.A.M.C., Activitatea de inspecţie fiscală a desfăşurat (între 21 decembrie 2011 şi 21 martie 2012) o procedură de inspectie fiscală având ca obiect verificarea T.V.A. în perioada 01 februarie 2008 - 31 iulie 2008, finalizată prin emiterea Raportului de Inspecţie F/MC 65 din 21 martie 2012.
În temeiul Raportului de Inspecţie Fiscala, s-a emis şi decizia de impunere, amândouă documentele fiind comunicate societăţii la data de 05 aprilie 2012. Prin decizia de impunere s-au stabilit în sarcina societăţii obligaţii suplimentare de plată în suma totală de 1.277.418 lei.
Cu privire la îndeplinirea conditiei privind cazul bine justificat s-au menţionat următoarele: perioada controlată a mai făcut obiectul unui control anterior, finalizat în 22 decembrie 2008; actele fiscale contestate sunt nemotivate; încălcarea principiilor comunitare care guvernează regimul T.V.A. şi care sunt consacrate deja în jurisprudenţa C.E.J. ; stabilirea obligaţiilor suplimentare s-a făcut în pofida faptului că T. a prezentat echipei de inspecţie scrisorile de transport internaţional purtând menţiunea că locul de destinaţie al mărfurilor livrate este M. Ungaria; în subsidiar, echipa de inspectie nu a luat în considerare nici măcar cele 11 copii ale exemplarului 3 al scrisorilor de transport internaţional, care poartă semnătura şi ştampila M. Ungaria, ceea ce atesta ca bunurile transportate cu respectivele scrisori au fost efectiv livrate intracomunitar.
În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, s-a arătat că iminenţa cu care se va iniţia în cazul reclamantei procedura executării silite a creanţei contestate, este suficientă pentru a dovedi îndeplinirea condiţiei prevenirii pagubei iminente în speţă.
Prin sentinţa nr. 3869 din 8 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanta SC T. SA şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-MC 67 din 21 martie 2012 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până Ia pronunţarea instanţei de fond.
În consecinţă, instanţa de contencios administrativ învestită cu judecarea cererii de suspendare trebuie să analizeze dacă în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura provizorie a suspendării executării actului administrativ, referitoare la:
- existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004;
- iminenţa producerii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Curtea a apreciat că există împrejurari legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Comparând cele două perioade verificate, a reţinut Curtea că perioada verificată recent prin actele fiscale contestate şi a căror suspendare se solicită actualmente este cuprinsă în perioada mult mai mare, verificată anterior, prin raportul de inspecţie din 22 decembrie 2008.
În opinia Curţii, este inadmisibil ca un act administrativ fiscal să fie nemotivat sau să fie motivat prin citarea unor texte inaplicabile în speţă, fară indicarea manierei în care contribuabilul ar fi încălcat respectivele norme.
În lipsa unei asemenea motivări, se lipseşte de fundament prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal.
Cu privire la conditia prvenirii unei pagube iminente, Curtea a observat că potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea 554/2004 prin paguba iminenta se intelege "prejudiciul material viitor şi previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
Reclamanta a depus un raport de expertiză extrajudiciară care are ca obiectiv stabilirea impactului pe care plata creanţei fiscale de 1.277418 lei ar avea-o asupra activităţii reclamantei în perioada martie - aprilie 2012.
A concluzionat Curtea că, din acest raport reiese că în lipsa măsurii suspendării, activitatea reclamantei va fi complet blocată cu riscul imposibilităţii de resuscitare a acesteia, având consecinţe ireversibile şi atrăgând necesitarea iniţierii procedurii insolventei.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs A.N.A.F. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dipoziţiile art. 309 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se arată că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor legale cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Se arată că în speţă, motivele invocate de intimate-reclamantă în cererea de chemare în judecată nu sunt de natură să dovedească faptul că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Se menţionează că în vederea îndeplinirii primei condiţii, cea a cazului bine justificat, instanţa de fond nu avut în vedere faptul că, intimate-reclamantă a invocat o serie de motive privind nelegalitatea actului administrativ atacat, aspecte care ţin de fondul dreptului dedus judecăţii prin acţiunea în anulare.
Susţine recurenta că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi în ceea ce priveşte a doua condiţie, ce referitoare la iminenţa producerii unei pagube.
În opinia recurentei, instanţa de fond în mod greşit a admis acţiunea, în situaţia în care intimata-reclamantă nu a făcut dovada că, în speţă, există un prejudiciu material viitor şi previzibil pe care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea actului administrative atacat şi care să justifice suspendarea executării actului atacat, suspendarea fiind situaţia de excepţie.
Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
Conform celor expuse anterior, reclamanta SC T. SA și SC T. SA a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. F-MC 67 din 21 martie 2012 emisă de A.N.A.F. – D.G.A.M.C., până la soluţionarea în primă instanţa a acţiunii în anularea deciziei de impunere.
Prin sentinţa ce formează obiectul recursului, instanţa de fond s-a pronunţat în sensul admiterii cererii de suspendare, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte constată că, prin Sentinţa nr. 1002 pronunţată în Dosarul nr. 6412/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu acţiunea în anularea Deciziei de Impunere nr. F-MC 67 din 21 martie 2012 emisă de A.N.A.F. – D.G.A.M.C., a respins, ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de SC T. SA prin administrator judiciar.
Soluţia pronunţată de instanţa învestită cu acţiunea în anularea actelor administrative, conferă consistenţă concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta eventual dispunerea, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi sub rezerva îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de textul de lege, măsura provizorie a suspendării executării actelor a căror legalitate a fost constată pe calea acţiunii în anulare.
Or, constatarea faptului că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, atâta timp, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de SC T. SA, prin administrator judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 3869 din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia A VIII-A contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de SC T. SA, prin administrator judiciar ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3561/2013. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 3571/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
