ICCJ. Decizia nr. 364/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr 364/2013
Dosar nr. 9357/2/2011
Şedinţa publică de la 25 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.Ş. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P., a Municipiului Bucureşti – Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 anularea Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 5215635 din 21 februarie 2011 şi Decizia de impunere privind taxa pe valoare adăugată nr. 5215636 din 21 februarie 2011, cu consecinţa înlăturării obligaţiei de plată a sumelor indicate în cuprinsul acestor acte, reprezentând plata de T.V.A. pentru operaţiunile de vânzare de imobile din patrimoniul personal, în valoare de 2.084.061 lei, majorări de întârziere în valoare de 1.860.781 lei şi penalităţi de întârziere în valoare de 312.610 lei, şi desfiinţarea tuturor actelor prin care s-au instituit măsuri asigurătorii, în temeiul actelor administrativ fiscale sus indicate.
Reclamantul a mai solicitat, în baza dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate până la data soluţionării irevocabile a capătului de cerere având ca obiect anularea actelor.
Prin Încheierea din data de 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a obligat reclamantul, în baza art. 215 C. proc. fisc., la plata cauţiunii în cuantum de 8 % din suma contestată.
Prin Încheierea din data de 30 aprilie 2012, dată în camera de consiliu, aceeași instanță a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul S.Ș. privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de plată a cauțiunii de 8% din creanța fiscală, reținând, în esență, că O.U.G. nr. 51/2008 nu prevede această posibilitate.
Prin Încheierea dată la aceeași dată, în ședința publică, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare provizorie a actelor administrative contestate.
În motivarea acestei soluții, instanța de fond a constatat că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de plată a cauțiunii, condiție a admisibilității examinării cererii de suspendare.
Împotriva acestor încheieri a formulat recurs reclamantul S.Ș., solicitând modificarea acestora în sensul stabilirii unei cauțiuni în cuantum redus, accesibil posibilităților de plată ale recurentului, respectiv admiterea cererii sale de suspendare a executării.
În motivarea căii de atac declarate, recurentul a învederat că, pe de o parte, formulase cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata cauțiunii, cerere respinsă, iar instanța de fond s-a pronunțat asupra suspendării fără a-i da posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva respingerii solicitării de acordare a ajutorului public judiciar, nefiindu-i nici măcar comunicată această încheiere, așa cum prevede legea.
A mai susținut, în esență, că stabilirea unei cauțiuni în cuantum de 8% din creanța fiscală este de natură a-i limita accesul la justiție, în condițiile în care veniturile nu-i permit să asigure plata acesteia.
Examinând cererea de recurs raportat la actele și înscrisurile cauzei, precum și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
1. Recursul privind Încheierea din data de 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit dispozițiilor art. 215 C. proc. fisc., i ntroducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
2. Contribuabilul are dreptul de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.
În mod evident textul menţionat constituie o reglementare specială, derogatorie, de la procedura instituită prin art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, în sensul instituirii unei condiţii suplimentare pentru acordarea suspendării executării actului administrativ fiscal, respectiv depunerea unei cauţiuni, în cuantumul ce urmează a fi stabilit de instanţă, în limitele legal prevăzute, de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
Cum acest text de lege este pe deplin aplicabil în cauză, dată fiind natura actului a cărui suspendare de executare s-a solicitat, instanţa de fond era datoare să stabilească o cauţiune în sarcina recurentului-reclamant, actul normativ sus-citat lăsându-i posibilitatea de a stabili, în acest sens, o valoare a cauțiunii de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
Se constată că, în speță, instanța de fond a acționat în limitele acestui drept discreționar, stabilind cauțiunea la valoarea, relativ modică, de 8% din cuantumul sumei contestate.
Pentru aceste considerente, recursul declarat împotriva acestei încheieri va fi respins ca nefondat.
Recursul declarat împotriva Încheierii din camera de consiliu din data de 30 aprilie 2012, prin care s-a respins cererea reclamantului privind acordarea de ajutor public judiciar.
Înalta Curte constată că încheierea recurată a fost dată în procedura prevăzută de art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008, care prevede, la alin. (2): „ Împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii” și, la alin. (3) ”Cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, instanţa pronunţându-se prin încheiere irevocabilă”.
Aceste dispoziţii au caracter special, derogatoriu, de la prevederile art. 299 C. proc. civ.
Faţă de aceste dispoziţii legale, în mod evident Încheierea din 30 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, dată în ședința camerei de consiliu, având ca obiect cererea de acordare a ajutorului public judiciar, nu poate face obiectul căii de atac a recursului, pentru desființarea acesteia fiind prevăzută, de legea specială, o altă cale de atac.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
Recursul declarat împotriva Încheierii din data de 30 aprilie 2012, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului privind suspendarea executării actelor administrativ-fiscale contestate.
Este cunoscut că prezumţia de legalitate a actului administrativ îi conferă acestuia caracterul executoriu din oficiu, legiuitorul instituind însă excepţii de la această regulă în sensul că a prevăzut situaţii în care un act administrativ atacat este suspendat de drept sau situaţii în care actul administrativ atacat poate fi” suspendat la cerere, în condiţiile strict şi limitativ prevăzut de lege.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 215 C. proc. fisc., în forma aplicabilă în cauză: „introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal” (alin. (1)) şi „ dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei” (alin. (2).
Este evident că aceste dispoziții se constituie într-o condiție de admisibilitate a cererii privind suspendarea actului administrativ, condiție specifică procedurii de contestare a actului administrativ-fiscal și care nu poate fi eludată de către judecătorul cauzei.
Așa cum s-a arătat și anterior, întrucât acest text de lege este pe deplin aplicabil în cauză, dată fiind natura actului a cărui suspendare de executare s-a solicitat, instanţa de fond era datoare să stabilească o cauţiune în sarcina recurentului-reclamant.
Or, în speță este necontestat că, deși prima instanță a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a achita o cauțiune în valoare de 8% din cuantumul sumei contestate, acesta nu s-a conformat obligației astfel stabilite.
În aceste condiții, soluția care se impunea era ca instanța să constate neîndeplinirea primei condiții de admisibilitate a cererii, aspect de natură a justifica respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, neexistând motive de reformare a soluției instanței de fond, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul împotriva acestei încheieri ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul S.Ş. împotriva Încheierii din 30 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar ca inadmisibil.
Respinge recursul declarat de reclamantul S.Ş. împotriva Încheierii din 30 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin care s-a respins cererea de suspendare ca nefondat.
Respinge recursul declarat de reclamantul S.Ş. împotriva Încheierii din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşt, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin care s-a stabilit obligaţia de plată a cauţiunii în cuantum de 8% ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3585/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 369/2013. Contencios → |
|---|
