ICCJ. Decizia nr. 4808/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4808/2013
Dosar nr. 927/33/2012
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul T.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, soluţionarea cauzei pe cale de excepţie, invocând excepţia de nelegalitate atât a H.G. nr. 623/2011 şi publicată în M.Of. nr. 466/04.07.2011, cât şi a Hotărârii Consiliului Local al Comunei M. din 22 februarie 2010, precum şi anularea în totalitate a celor două hotărâri în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, ca fiind nelegale şi netemeinice.
În subsidiar, reclamantul a solicitat anularea parţială a H.G. nr. 623/2011 şi a Hotărârii Consiliului Local al Comunei M. din 22 februarie 2010, anexa nr. 3, privind inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al comunei M., obligarea pârâtului la despăgubiri morale în favoarea reclamantului, în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei plângerii administrative prealabile, deoarece reclamantul nu a efectuat procedura administrativă prealabilă cu emitentul actului, Guvernul României, în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 551/2012 din 11 septembrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T.T., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că prin acţiunea introductivă reclamantul a invocat în principal excepţia de nelegalitate, întemeiată pe dispoziţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ, a H.G. nr. 623/2011 şi a Hotărârii Consiliului Local al Comunei M. din 22 februarie 2011, formulând şi un capăt de cerere subsidiar, prin care a solicitat anularea parţială a celor două acte administrative.
Prin urmare, în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate, Curtea a invocat din oficiu inadmisibilitatea acesteia, reţinând că nu este permis a se contesta în acelaşi timp, de către aceeaşi parte, legalitatea unui act administrativ atât pe calea acţiunii directe (în anulare), cum este şi în cazul de faţă, cât şi pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, arătând că aceasta este şi interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 935 din 06 martie 2008.
Astfel, instanţa a reţinut că nu poate fi primită excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 623/2011 şi respectiv a Hotărârii Consiliului Local al Comunei M. din 22 februarie 2010, invocată în cadrul prezentului litigiu având ca obiect anularea celor două acte administrative, urmare a admiterii excepţiei inadmisibilităţii.
Asupra cererii de anulare a H.G. nr. 623/2011 şi respectiv Hotărârii Consiliului Local al Comunei M. din 22 februarie 2010, instanţa a invocat excepţia lipsei plângerii administrative prealabile, reţinând că anterior formulării acţiunii în contencios administrativ reclamantul era obligat, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia şi, întrucât legea prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile privind atacarea unui act administrativ, iar reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 7 din lege, sancţiunea este aceea a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea primei instanţe nu este legală, aceasta pronunţându-se pe cale de excepţie, reţinând în mod greşit lipsa plângerii prealabile către Guvernul României.
Arată recurentul că în astfel de cazuri nu este necesară înaintarea unei plângeri prealabile către Guvernul României, astfel că solicită, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru rejudecare şi soluţionarea fondului.
În subsidiar, recurentul-reclamant solicită instanţei de recurs soluţionarea fondului şi anularea în parte a H.G. nr. 623/2011, anexa 3, cu privire la imobilul proprietatea reclamantului, cuprins în mod abuziv în domeniul public al Comunei M.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că prin acţiunea introductivă reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 623/2011 şi a Hotărârii Consiliului Local al Comunei M. din 22 februarie 2010 şi a solicitat, totodată, şi anularea parţială a celor două acte administrative, iar instanţa de fond, soluţionând cauza, a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, raportat la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, apreciind că nu poate fi primită excepţia de nelegalitate invocată în litigiul având ca obiect anularea aceloraşi acte. Totodată, acţiunea în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, prevăzută imperativ de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Înalta Curte are în vedere faptul că recurentul-reclamant nu a formulat critici asupra modului de soluţionare a excepţiei de nelegalitate, astfel încât nu este necesar să se verifice soluţia pronunţată sub acest aspect.
În ceea ce priveşte criticile formulate cu privire la soluţia de respingere a acţiunii în anulare a H.G. nr. 623/2011 ca inadmisibilă, Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, îndeplinirea procedurii prealabile este obligatorie în speţă, în sensul că, înainte de a se adresa instanţei competente, persoana care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ trebuie să solicite autorităţii publice emitente revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulţumit, sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acţiune în contencios administrativ, iar, în aceste condiţii, dreptul la acţiune în contencios administrativ, în sens material, se naşte după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamaţia administrativă, sau după expirarea termenului legal de soluţionare a cererii.
Din redactarea textului rezultă că formularea plângerii prealabile constituie o condiţie specială, obligatorie, de exercitare a acţiunii. Neîndeplinirea acestei proceduri afectează însuşi dreptul la acţiune în contencios administrativ.
În situaţia în care persoana ce se pretinde vătămată nu parcurge procedura prealabilă, sancţiunea neexercitării recursului administrativ este aceea a respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
În raport de probatoriile aflate la dosar, se constată că reclamantul nu a îndeplinit această cerinţă obligatorie, adresându-se direct instanţei de judecată cu solicitare de anulare a hotărârii emise de pârât.
Înalta Curte constată că reclamantul nu a făcut menţiuni şi nu a depus la dosarul cauzei dovezi cu privire la efectuarea procedurii administrative prealabile cu emitentul actului, Guvernul României, în condiţiile şi termenele reglementate de textele de lege mai sus arătate.
Întrucât procedura administrativă prealabilă referitoare la un act administrativ de natura celui în discuţie (hotărâre de Guvern) trebuie efectuată, după cum reiese din art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de introducerea acţiunii în instanţă, este evident că la momentul sesizării instanţei de contencios administrativ reclamantul nu îndeplinise această procedură.
Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de fond că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, a cărei neîndeplinire este sancţionată cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ., precum şi faptul că, în temeiul art. 12 din Legea nr. 554/2004, printre documentele pe care reclamantul trebuia să le anexeze acţiunii se număra şi orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, or reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că instanţa a dispus în mod corect aplicarea sancţiunii inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.T. împotriva sentinţei civile nr. 551/2012 din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4810/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3527/2013. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
