ICCJ. Decizia nr. 5053/2013. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5053/2013
Dosar nr. 9266/2/2012
Şedinţa publică de la 18 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 249 din 22 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins, ca inadmisibil, primul capăt de cerere, astfel cum a fost precizat, formulat de reclamanţii R.M. şi R.E., în contradictoriu cu pârâtul preşedintele C.C.S.D.;
- a respins în rest acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3860 din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta C.C.S.D. a fost obligată să emită titlul de despăgubire în dosarul reclamanţilor R.M. şi R.E. nr. 35259/CC, conform sumei înscrise în raportul de evaluare efectuat.
Această sentinţă a rămas irevocabilă prin decizia nr. 776 din 16 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin O.U.G. nr. 4/2012 (M. Of., nr. 169/15.03.2012), s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005. Ulterior, prin Legea de aprobare nr. 117/2012 (M. Of. nr. 456/6.06.2012), termenul de suspendare a fost prelungit până la data de 15 mai 2013.
Este inadmisibil primul capăt de cerere, astfel cum a fost precizat, prin care se solicită aplicarea amenzii preşedintelui C.C.S.D., fără individualizarea persoanei acestuia, având în vedere că sancţiunea pecuniară prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca mijloc de constrângere în vederea executării obligaţiei de a face stabilite prin hotărârea judecătorească a instanţei de contencios administrativ, nu poate fi aplicată decât unei persoane fizice nominalizate, chiar dacă obligaţia este strâns legată de calitatea de conducător al autorităţii. În cazul în care în funcţia respectivă s-au succedat mai multe persoane în perioada în care se reclamă neexecutarea hotărârii, cu atât mai mult trebuie individualizată persoana chemată în judecată, pentru a se analiza dacă şi în ce măsură îi este imputabilă întârzierea în executare, astfel încât să fie pasibilă de aplicarea sancţiunii, răspunderea reglementată de lege fiind una subiectivă, bazată pe culpă.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect despăgubiri pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o instanţă de contencios administrativ, Curtea de apel a reţinut că, la data la care trebuia executată hotărârea de care se prevalează reclamanţii, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi anume 19 martie 2012 (la 30 de zile de la rămânerea irevocabilă, termen procedural, calculat pe zile libere), intrase deja în vigoare O.U.G. nr. 4/2012, prin ale cărei dispoziţii de imediată aplicare s-a dispus suspendarea emiterii titlurilor de despăgubire prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pe o perioadă de 6 luni, suspendare prelungită prin legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă, până la data de 15 mai 2013.
Curtea de apel a reţinut că autoritatea publică pârâtă se află într-o imposibilitate obiectivă, legală, de a pune în executare hotărârea judecătorească, fiind ţinută să respecte prevederile O.U.G nr. 4/2012, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 117/2012, astfel că, în lipsa unei fapte ilicite şi a vinovăţiei, nu se poate face aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei, cu consecinţa obligării acesteia la despăgubiri pentru întârziere.
Susţinerile reclamanţilor în sensul că dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 117/2012, nu sunt incidente în cazul obligaţiilor de a face stabilite prin hotărâri judecătoreşti nu pot fi primite, atâta timp cât în cele două acte normative nu se face o asemenea distincţie, iar punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti nu se poate face cu ignorarea cadrului legislativ incident la momentul executării, care, în cazul de faţă, nu permite emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire până la expirarea perioadei de suspendare.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel au declarat recurs reclamanţii, considerând-o netemeinică şi nelegală şi susţinând, în esenţă că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012, în condiţiile în care în dosarul de despăgubire a fost întocmit raportul de evaluare, astfel că emiterea titlului de despăgubire reprezintă o simplă formalitate.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 117/2012, „ La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (M. Of. nr. 653/22.07.2005), cu modificările şi completările ulterioare”.
Această reglementare este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncţionalităţile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a C.E.D.O., pronunţată în cauza A. ş.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptăţiţi.
În cauză sunt, deci, aplicabile prevederile O.U.G. nr. 4/2012, recurenţii fiind, conform prevederilor acestora, titularii unui drept afectat de un termen suspensiv, a cărui realizare (emiterea titlului reprezentând decizia de despăgubire) nu poate fi obţinută înainte de împlinirea respectivului termen.
În jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg s-a arătat că, atunci când autorităţile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească şi nu îndeplinesc această obligaţie, în vederea aplicării unei sancţiuni trebuie să se ţină seama de circumstanţele specifice fiecărui caz, precum şi de atitudinea autorităţilor, de eventuala „inerţie” a acestora (cauzele F. c/România şi S. c/ Franţa).
Această răspundere funcţionează, deci, numai ca sancţiune a stării de inerţie; or, în litigiul de faţă, fiind suspendată prin lege activitatea autorităţii intimate, în ceea priveşte emiterea titlurilor de despăgubire, nu se poate reţine existenţa unei atitudini de pasivitate care să fie sancţionabilă.
Pentru aceleaşi argumente, Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă a respins şi capătul de cerere prin care se solicită, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, aplicarea sancţiunii amenzii în privinţa preşedintelui C.C.S.D.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.M. și R.E. împotriva Sentinţei Civile nr. 249 din 22 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5043/2013. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5216/2013. Contencios → |
|---|
