ICCJ. Decizia nr. 4983/2013. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4983/2013
Dosar nr. 434/44/2012
Şedinţa de la 12 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamantele R.E., R. (O.) O., T.M.Ş., V.P.E., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti în sumă de 267.091 RON, stabilite prin Hotărârea nr. 190/2009 emisă de Comisia Judeţeană Brăila pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Brăila sumă ce va fi actualizată, la data plăţii, cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost actualizat de către Institutul Naţional de Statistică, în contul deschis pe numele V.V. la I.B.N.V. Amsterdam - Sucursala Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că că deşi s-a formulat cerere pentru plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 190/2009 a Comisiei Judeţului Brăila pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 la data de 15 ianuarie 2010, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de Legea nr. 290/2003 şi H.G. nr. 1120/2006.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, despăgubirile fiind achitate beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 419 din 27 septembrie 2012, Curtea de Apel Galaţi a admis acţiunea formulată de reclamante şi a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 213/2003 să plătească reclamantelor suma de 267.091 RON actualizată la data plăţii cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost actualizat de către Institutul Naţional de Statistică deschis la I.B.N.V. Amsterdam - Sucursala Bucureşti, pe numele lui V.V.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 27 noiembrie 2009 Instituţia Prefectului Judeţului Brăila - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis pe numele reclamanţilor, Hotărârea nr. 190 prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 267.091 RON compensaţii băneşti pentru bunurile deţinute de autorii R.I. şi R.A., abandonate şi sechestrate în oraşul Tighina, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că din conţinutul Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobate prin H.G. nr. 1120/2006 rezultă că plata despăgubirilor se face pe parcursul a 2 ani consecutivi, de la momentul în care beneficiarii au solicitat plata prin cerere însoţită de actele doveditoare.
Curtea de Apel a mai reţinut că, deşi la data de 15 ianuarie 2010 s-a formulat cerere de acordare a despăgubirilor la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi de la această dată au trecut mai mult de 2 ani, până la acest moment nu s-a plătit nicio tranşă din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 190/2009, emisă de Comisia Judeţeană Brăila pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, astfel că prin nesoluţionarea cererii de acordare de despăgubiri în termenul legal s-a produs o vătămare a dreptului de proprietate a reclamantelor.
3. Recursul declarat de pârâtă
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta, solicitând analizarea cauzei sub toate aspectele de temeinicie şi legalitate.
În motivarea căii de atac, recurenta pârâta susţine în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a admis acţiunea, având în vedere că potrivit art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, plata despăgubirilor este condiţionată de existenţa în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinaţie.
De asemenea se susţine că în absenţa disponibilităţilor băneşti ale statului, raportat la dificultăţile prin care trece economia ţării, prin admiterea acţiunea reclamantelor s-ar stabili în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor o sarcină imposibil de realizat şi care este de natură să afecteze principiul egalităţii de tratament.
Recurenta a mai susţinut că plata compensaţiilor băneşti se va face conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 şi art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006, actualizarea la momentul plăţii făcându-se pe tranşe, după data plăţii.
Prin notele de şedinţă, recurenta a invocat excepţia prematurităţii acţiunii în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor, potrivit cărora plata despăgubirilor se face în tranşe anuale egale, eşalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Plata tranşelor se face începând cu 1 ianuarie 2014.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatele reclamante au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti în sumă de 267.091 RON, stabilite prin Hotărârea nr. 190/2009 emisă de Comisia Judeţeană Brăila pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Brăila sumă ce va fi actualizată, la data plăţii.
Prima instanţă a admis acţiunea şi a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 213/2003 să plătească reclamantelor suma de 267.091 RON actualizată la data plăţii cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost actualizat de către Institutul Naţional de Statistică, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte.
Potrivit art. 18 alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 1220/2006, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, avea obligaţia să achite reclamantei despăgubirile în sumă de 108.215 RON, menţionate în Hotărârea nr. 231/2007 a Comisiei Judeţene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003 „eşalonat în două tranşe, pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 RON”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, autoritatea recurentă avea obligaţia plăţii compensaţiilor pe parcursul a doi ani consecutivi, de la momentul emiterii Hotărârii nr. 190/2009, legiuitorul stabilind termene maxime pentru plata acestor compensaţii, astfel că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor are o marjă pentru efectuarea plăţii doar în cadrul acestor termene
Invocarea lipsei disponibilităţilor băneşti pentru achitarea acestor compensaţii băneşti în justificarea atitudinii autorităţii pârâte, nu poate fi reţinută ca fondată, întrucât nu are acoperire legală, încercându-se în această manieră doar amânarea curgerii termenelor maximale prevăzute de dispoziţiile legale menţionate pentru plata compensaţiilor, acestea nefiind modificate sau suspendate printr-o prevedere legislativă ulterioară.
Mai mult, de la momentul emiterii hotărârii privind compensaţiile băneşti, anul 2009 şi până în prezent, a trecut suficient timp pentru ca autoritatea pârâtă să-şi îndeplinească obligaţia de plată cel puţin într-un termen rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.
Astfel, în raport şi de cele reţinute anterior, instanţa de recurs apreciază că refuzul autorităţii pârâte de plată a compensaţiilor este unul nejustificat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Este evident că în cazul în care nu se respectă termenele de plată a compensaţiilor, intervine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 11 alin. (6) din H.G. nr. 1120/2006, însă actualizarea acestor sume nu reprezintă un obstacol în formularea unei acţiuni cum este cea dedusă judecăţii.
În fine, apărările recurentei referitoare la aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 10/2013 nu pot fi primite, întrucât acţiunea a fost introdusă la data de 5 aprilie 2012, iar hotărârea judecătorească recurată a fost pronunţată la data de 27 septembrie 2012, anterior intrării în vigoare a actului normativ invocat, astfel că, potrivit principiului tempus regit actum, dispoziţiile acestuia nu sunt de natură a fundamenta o altă soluţie.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 împotriva Sentinţei nr. 419 din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4982/2013. Contencios. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4986/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
