ICCJ. Decizia nr. 4973/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4973/2013
Dosar nr. 6749/30/2011
Şedinţa publică din 12 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin acţiunea formulată, reclamanții B.V.Și B.C.A. au solicitat anularea Raportului de inspecție fiscală nr. 7378 din 30 iunie 2011, a Deciziei de impunere nr. 7378 din 30 iunie 2011 Și a Deciziei de impunere nr. 7378 din 11 august 2011, prin care au fost stabilite următoarele obligații: 874.962 lei reprezentând T.V.A.,769.932 lei reprezentând dobânzi de întârziere, 131.244 lei reprezentând penalități de întârziere, în total 1.776.138 lei. Totodată reclamanții au solicitat suspendarea executării actelor administrative fiscale atacate.
Reclamanții au arătat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, având în vedere că prin Sentința nr. 4702 din 28 februarie 2011 a Judecătoriei TimiȘoara s-a anulat avizul de inspecție fiscală Și celelalte acte întocmite cu ocazia inspecției fiscale. Cu privire la condiția prevenirii unei pagube iminente, au arătat că s-a început executarea silită, astfel că bunurile lor mobile Și imobile sunt în pericol de a fi înstrăinate.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin încheierea din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Alba TimiȘoara, a admis în parte, cererea de suspendare formulată de reclamanții B.V. Și B.C.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., D.G.F.P. Timiş Și A.F.P. TimiȘoara Și a dispus suspendarea Deciziei de impunere 7378 din 30 iunie 2011, Deciziei de impunere nr. 7378 din 11 august 2011 Și Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 1995 din 22 noiembrie 2011 până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că fără a antama fondul cauzei, în speță se poate constata ca fiind evidentă îndoiala asupra prezumției de legalitate, cel puțin sub aspectul incertitudinii Și instabilității legislative în materie, cu dificultăți inerente de interpretare, ceea ce aduce atingere scopului previzibilității legii, conform art. 6 din Convenție, aȘa cum a fost interpretat în jurisprudența C.E.D.O.
De asemenea, prima instanță a constatat că în cauză, este îndeplinită Și condiția prevenirii unei pagube iminente, având în vedere pe de-o parte cuantumul ridicat al obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamanților care depăȘeȘte suma de 1.700.000 lei, iar pe de altă faptul că debitorii sunt persoane fizice Și nu juridice, al căror patrimoniu este limitat.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de curtea de apel a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C.proc.civ.
Printr-o primă critică din recurs, pârâta a susținut că încheierea atacată este netemeinică Și nelegală, întrucât instanța de fond Și-a fundamentat soluția pe aspecte ce țin de fondul cauzei, iar îndoiala reclamantului asupra certitudinii creanței nu poate constitui un motiv temeinic pentru suspendarea executării actului.
Recurenta a mai susținut că instanța de fond a reținut în mod greȘit ca fiind excepțională situaţia reclamantului, invocând faptul că textele de lege Și normele metodologice sunt disparate Și interpretabile, câtă vreme aceste texte de lege sunt general valabile Și aplicabile.
Totodată, recurenta a arătat că în cauză, nu este îndeplinită nici condiția prevenirii unei pagube iminente, întrucât executarea silită efectuată înainte de discutarea valabilității actului Și temeiniciei titlului de creanță este permisă de lege.
Prin urmare, recurenta a solicitat admiterea recursului Și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de suspendare a deciziilor atacate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum rezultă din lucrările dosarului, reclamanții au învestit instanţa de contencios administrativ, cu o cerere privind suspendarea executării Deciziilor de impunere nr. 7378 din 30 iunie 2011 Și nr. 7378 din 11 august 2011, prin care au fost stabilite următoarele obligații:874.962 lei reprezentând T.V.A.,769.932 lei reprezentând dobânzi de întârziere, 131.244 lei reprezentând penalități de întârziere, în total 1.776.138 le Și a Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 1995 din 22 noiembrie 2011.
Conform Raportului de Inspecţie fiscală nr. 7378 din 30 iunie 2011 (filele 39 la dosarul de fond), care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 7378 din 30 iunie 2011, înlocuită cu Decizia de impunere 7378 din 11 august 2011, (filele 80 la dosarul de fond), în sarcina reclamanților au fost stabilite obligaţiile fiscale suplimentare de plată reprezentând T.V.A. (pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie .2009), precum şi dobânzi de întârziere (pentru perioada 26 aprilie 2008 - 30 mai 2011) şi penalităţi (pentru perioada 1 iulie 2010 - 30 mai 2012), pentru tranzacţii imobiliare efectuate în perioada 1 ianuarie 2005 Și - 31 decembrie 2009 în temeiul dispoziţiilor art. 126, art. 127 alin. (1), (2),(8) şi (9), art. 132, art. 1341, art. 137 alin. (1) lit. a), art. 140 alin. (1), art. 141 alin. (2) lit. f) Și m) art. 152 alin. (1), (2), (4), (6) (7) şi art. 153 alin. (1) lit. a) din C. fisc
. Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Aceste condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamanți, îndeplinirea cumulativă condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reţinută.
Este eronată susţinerea recurentei potrivit căreia prima instanţă s-a pronunţat asupra fondului cauzei, întrucât judecătorul cauzei a reţinut doar că în speţă este evidentă îndoiala asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ, având în vedere incertitudinea şi instabilitatea legislativă în materie cu dificultăţi inerente de interpretare.
Este adevărat că în cadrul procedurii suspendării de executare nu se poate face o analiză aprofundată a conţinutului raportului juridic dedus judecăţii, pentru a nu se prejudeca fondul cauzei, dar aceasta nu înseamnă că împrejurările de fapt sau de drept care ar putea crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ se limitează la dimensiun ea formală a acesteia.
Dimpotrivă, aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, esenţial fiind ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.
În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că în cauză este conturată o îndoială serioasă asupra actului administrativ atacat, având în vedere aspectele de drept substanţial, referitoare la calitatea de persoană impozabilă şi la calificarea juridică a tranzacţiilor imobiliare efectuate de reclamanţi, prin prisma prevederilor art. 127 şi 141 C. fisc., a normelor din legislaţia secundară în materie şi a jurisprudenţei naţionale şi europene relevante.
În speţă, Înalta Curte constată că împrejurările amplu şi detaliat descrise în cererea de chemare în judecată şi susţinute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în ceea ce priveşte aplicarea art. 127 C. fisc. în perioada supusă inspecţiei fiscale, îndoială decurgând din lipsa de coerenţă a conduitei autorităţilor fiscale, cu consecinţa imposibilităţii contribuabililor de a-şi orienta propria conduită într-o manieră adecvată, fiind încălcat, astfel, principiul certitudinii impunerii, conform căruia legiuitorului - atunci când elaborează norma fiscală - şi autorităţii - atunci când aplică norma pentru determinarea sarcinii fiscale - le revine sarcina să nu ajungă la interpretări arbitrare şi să stabilească în mod precis termenele, modalitatea şi sumele de plată pentru fiecare plătitor, pentru ca aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.
Totodată, Înalta Curte constată, că în prezenta cauză, înscrisurile dosarului şi ansamblul circumstanţelor speţei atestă şi îndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuţie şi efectele unei executării silite asupra patrimoniului reclamanţilor .
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că încheierea recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Timiş împotriva Încheierii din 12 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4971/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4975/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
