ICCJ. Decizia nr. 5204/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5204/2013
Dosar nr. 5178/2/2011
Şedinţa publică de la 26 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanţii C.M., C.D.E., M.A., L.V.A., F.N.G., S.N.V., D.N.M., P.N.C., G.A.M., D.M.M., P.I.L., S.M.L., S.A.D., G.V.D., S.S.I., V.D.L.L., G.P.D.M., M.D.A.M., P.V.M., S.F.F., C.V.M., V.T.T., B.D.M. au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea pârâtului să răspundă cererii formulate la data de 22 noiembrie 2010, prin care au solicitat să le comunice, în calitate de organ tutelar, dacă diplomele și adeverinţele ce țin loc de diplomă, emise de Universitatea S.H., unde au promovat examenul de licenţă, le conferă drepturile înscrise pe acestea, respectiv de a ocupa posturi pentru care sunt necesare studii superioare de profilul celor în care au fost licenţiaţi, sub sancțiunea unor daune cominatorii în sumă de 1.000 RON/zi de întârziere.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au absolvit facultățile înscrise pe diplomele/adeverințele depuse la dosar, susținând examenul de licență organizat de Universitatea S.H.
După prezentarea acestor acte oficiale conducerilor școlilor sau grădinițelor unde lucrau, reclamanții au arătat că au întâmpinat greutăți, în sensul că unii directori au acceptat să îi promoveze pe posturi cu studii superioare, alţii au refuzat, cu motivarea că aceste documente emise de Universitate nu ar crea niciun fel de efecte, respectiv obligaţii pentru ei, deoarece ar fi urmat forma de învățământ la distanță.
Fiind posesorii unor documente oficiale emise de o Universitate public recunoscută de ani de zile, se consideră vătămaţi în drepturile lor și consideră că nu aveau nicio culpă în legătură cu modul de organizare a Universității S.H. și relaţiile acesteia cu Ministerul.
Mai mult, au invocat principiul dreptului câștigat și aparența în drept, susținând că diplomele/adeverințele eliberate nu au fost anulate în instanță sau înscrise în fals.
În aceste condiții, s-au adresat ministerului pârât, singurul în drept să se pronunțe în prima fază.
Ministerul era obligat în termen de 30 de zile să le răspundă cererii formulate, dar nu au primit niciun răspuns, fiind vorba de un refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.
În temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, au solicitat instanței obligarea pârâtului să le răspundă, sub sancțiunea de daune cominatorii.
Pârâtul Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acțiunii, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii.
2. Hotărârea Curții de Apel
Prin sentința nr. 6707 din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a respins acțiunea reclamanților, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, dar și fondul cauzei, a reţinut, în raport de prevederile art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din H.G. nr. 749/2009 că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenţi care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate (în cazul reclamantei anul 2006).
Așadar, universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenţii unor programe de studii şi forme de învăţământ neautorizate/neacreditate, chiar în situaţia în care examenul de finalizare a studiilor-licenţa, ar fi susţinut în cadrul unei facultăţi autorizată să funcţioneze la zi.
Pe de altă parte, instanța a avut în vedere şi art. 3 din Legea nr. 443/2002 privind înfiinţarea Universităţii „S.H.” din Bucureşti, de unde rezultă că în structura Universităţii „S.H.” din Bucureşti vor intra şi facultăţile, colegiile şi specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Modalitatea de acreditare şi autorizare a instituţiilor învăţământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 şi ulterior prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform acestor acte normative formele de învăţământ cu frecvență redusă şi la distanţă trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiţie, aceea că aceste forme de învăţământ se pot organiza doar de către acele facultăţi care au prevăzută şi forma de învăţământ „zi”.
Totodată, a reținut că nu trebuie confundată vocaţia pe care o au universităţile de a organiza în cadrul facultăţilor forme de învăţământ la distanta (ID) cu specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza şcolarizarea la forma de învăţământ ID. Dreptul de a putea organiza şcolarizarea incumba obligaţia parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
Legiuitorul a statuat în sensul ca formele FR şi ID se organizează doar de acele facultăţi care au cursuri la zi, respectiv ca nu pot fi organizate cursuri la ID şi FR daca universitatea respectiva nu are organizate şi cursuri Ia zi la disciplina respectivă.
Aceste prevederi legale nu exonerează instituţia de învăţământ superior de obliga de a se supune, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 75/2005 şi H.G. nr. 1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învăţământ. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de Guvern.
În cazul Universităţii „S.H.” din Bucureşti, specializările/programele de studii de la forma de învăţământ la distanţă au fost organizate şi desfăşurate în cazul reclamanților fără a se face dovada că au fost respectate prevederile legale, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 88/1993, a O.U.G. nr. 75/2005, în special faptul parcurgerii procedurii prevăzută de către legiuitor în vederea desfăşurării procesului de învăţământ, răspunsurile la interogatoriu nefiind apreciate ca relevante sub acest aspect.
În plus, Curtea a reţinut că Guvernul României a stabilit pentru fiecare an universitar domeniile de studii universitare de licenţă, structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările organizate de acestea.
Universitatea „S.H.” din Bucureşti avea dreptul să organizeze admitere doar la specializările/programele acreditate, autorizate să funcţioneze provizoriu aprobate prin hotărâre de guvern, începând cu anul I de studiu.
Hotărârile de guvern nu au fost emise pentru a fi ignorate, ci pentru asigura şi informa cu privire la cadrul legal în care urma să fie desfăşurat procesul de învăţământ.
În acest context, instanța de fond a constatat că este responsabilitatea fiecărei instituţii de învăţământ superior de a organiza proces de învăţământ în limitele legii, iar lipsa de răspundere şi acţiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputat altor subiecte de drept.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului și Sportului nu poate fi obligat să avizeze emiterea unor diplome, iar pârâta Universitatea S.H. nu poate fi autorizată să emită în favoarea reclamantei o astfel de diplomă dacă în urma verificărilor se constată că forma de învăţământ şi specializarea urmată nu au fost autorizate/acreditate, considerente care coroborate conduc în temeiul art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 la respingerea atât a cererii principale, cât şi a cererii de chemare în garanţie, urmare a soluţiei adoptată în privinţa acţiunii introductive.
Reluând analizarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului și Sportului, dar și a excepției inadmisibilității acțiunii, instanța de fond le-a respins pentru următoarele considerente:
În speţă, prin acţiunea formulată reclamanţii au solicitat ca autoritatea pârâtă să le comunice dacă diplomele şi adeverinţele ce ţin loc de diplomă emise de Universitatea S.H. le conferă drepturile înscrise pe acestea, respectiv dreptul de a ocupa posturi pentru care sunt necesare studii superioare de profilul celor în care au fost licenţiaţi.
Nu poate fi reţinută excepţia lipsei calităţii procesuale pasive motivat de faptul că există identitate între persoana autorităţii pârâte care potrivit dispozițiilor H.G. nr. 81/2010 este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, având rol de sinteză şi coordonare în aplicarea Strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sporului, inclusiv obligaţia de a aviza emiterea tipizatelor viitoarelor diplome de licenţă, după cum menţionează şi în cursul întâmpinării.
Potrivit Legii nr. 90/2001, Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului și Sportului, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, are funcţii specifice care implică exerciţiul autorităţii de stat şi funcţii de conducere, îndrumare şi control.
Cererea formulată de reclamanţi se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.
În speţă, reclamanţii au solicitat autorităţii pârâte la data de 22 noiembrie 2010, făcând dovada înregistrării cererii, să li se comunice dacă diplomele şi adeverinţele emise de Universitatea S.H. le conferă anumite drepturi.
Prin urmare, prima instanță a apreciat că nu se poate susţine că în speţă Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului și Sportului nu are calitate procesuală pasivă.
Art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ defineşte nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
Prin urmare, prima instanță a respins şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de reclamanţi, invocată de acelaşi pârât prin întâmpinare deoarece reclamanţii s-au adresat instanţei de contencios administrativ pentru refuzul autorităţii pârâte de a soluţiona cererea formulată în termenul legal, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din aceeaşi lege.
Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că acţiunea formulată de reclamanţi este neîntemeiată.
Prin Ordinul Ministerului Educaţiei Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, se reţine în art. 12 coroborat cu art. 38 că un document de tip situaţie şcolară se eliberează la cerere pe baza reglementărilor din instituţie, iar adeverinţele au termen de valabilitate de maximum 12 luni.
Diplomele şi adeverinţele de care fac vorbire reclamanţii în acţiunea formulată au fost emise de Universitatea S.H., astfel încât nu poate fi obligat ministerul să le comunice reclamanţilor regimul diplomelor şi adeverinţelor emise de către o universitate, ci instituţia de învăţământ superior respectivă.
3. Recursul declarat de reclamanți
Împotriva sentinței Curții de apel, au declarat recurs reclamanții invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenții au arătat, în esență, că raportat la temeiul de drept invocat în susținerea acțiunii, art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a respins în mod corect excepţia inadmisibilităţii acțiunii şi excepția lipsei calității procesuale a pârâtului , dar pe fond, motivarea este greșită deorece se reține o situație de drept inaplicabilă speței și o situație de fapt, alta decât cea avută în vedere prin cererea de sesizare a autorității pârâte.
Sub acest aspect, recurenții au arătat că instanța și-a motivat soluția raportându-se la prevederile art. 5, art. 12 și art. 28 din Ordinul Ministerului Educaţiei Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2009, la art. 7 din H.G. nr. 749/2009, fără să observe faptul că toți recurenții dețin actele de studii în urma absolvirii examenului de licență.
În concluzie, motivarea instanței pe fondul cauzei este greșită, deoarece face trimitere la o normă de drept inaplicabilă speței.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenții-reclamanți au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune îndreptată împotriva Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului prin care au solicitat, pe de o parte, obligarea pârâtului la formularea unui răspuns faţă de petiţia ce i-a fost adresată la 22 noiembrie 2010, iar pe de alta, obligarea autorității pârâte la plata unor daune cominatorii în sumă de 1.000RON/zi de întârziere.
Prin hotărârea pronunţată în cauză, prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acțiunii şi excepția lipsei calității procesuale a pârâtului și a respins acţiunea promovată de reclamanți, ca nefondată.
Nelegalitatea hotărârii primei instanţe a vizat, în special motivarea acesteia care, în opinia recurenților, dezvoltă o situaţie de drept inaplicabilă speţei deduse judecăţii şi o situaţie de fapt, alta decât cea avută în vedere prin cererea de sesizare a autorității pârâte.
Examinarea acestui motiv de recurs presupune studiul considerentelor hotărârii atacate, prin raportare la prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi la chestiunile esenţiale deduse judecăţii atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin apărările de care autoritatea pârâtă a înţeles să se prevaleze în cauză.
Din analiza considerentelor sentinței, se constată că prima instanță a decelat în mod corect obiectul acțiunii cu care a fost învestită, apreciind că se circumscrie prevederilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, ca fiind nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, în raport de care, excepțiile invocate în cauză au primit o dezlegare corectă.
Cu toate acestea, deși aparent a dezlegat fondul cauzei, respingând acțiunea ca nefondată, considerentele sentinței sunt străine de natura pricinii.
Sub acest aspect, se constată că prima instanță nu și-a motivat soluția pe o analiză a raportului juridic dedus judecății, ci pe considerente legate de acreditarea și autorizarea instituțiilor de învățâmânt, cu trimitere la H.G. nr. 749/2009 și regimul juridic al actelor de studii prevăzut de Ordinul Ministerului Educaţiei Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007, care nu se circumscriu obiectului și cadrului legal aplicabil speței.
În plus, recurenții au susținut că nu li s-a răspuns la cererea adresată autorității pârâte la data de 22 noiembrie 2010, cerere care nu a fost depusă la dosar în primul ciclu procesual, deși instanța avea obligația să o examineze și să lămurească circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei.
Procedând în acest mod, judecătorul fondului a ignorat practic obiectul acțiunii și nu a cercetat, de fapt, fondul cauzei, motiv pentru care, soluţia pe care Înalta Curte este chemată să o pronunţe nu poate fi decât casarea cu trimitere spre rejudecare, asigurându-se astfel părţilor toate garanţiile procesuale pe care judecata cauzei în primă instanţă le oferă, precum şi dublul grad de jurisdicţie instituit de lege în materia contenciosului administrativ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru toate considerentele expuse, având în vedere prevederile art. 312 alin. (5), art. 314, coroborate cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ., precum şi art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativnr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, se va face aplicarea art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că se va depune la dosar cererea de sesizare a autorității pârâte din data de 22 noiembrie 2010 și, numai după examinarea acesteia se va proceda la cercetarea efectivă a fondului raportului litigios, cu luarea în considerare a celor statuate în cuprinsul prezentei decizii dar şi a celorlalte critici formulate în recurs a căror examinare a devenit inutilă, raportat la soluţia casării cu trimitere spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.M., C.D.E., M.A., L.V.A., F.N.G., S.N.V., D.N.M., P.N.C., D.M.M., S.A.D., G.V.D., S.S.I., V.D.L.L., G.P.D.M., M.D.A.M., P.V.M., S.F.F., C.V.M., V.T.T., B.D.M. și D.N. împotriva sentinţei nr. 6707 din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5808/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5201/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
