ICCJ. Decizia nr. 5137/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5137/2013
Dosar nr. 1227/122/2011
Şedinţa publică de la 24 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 mai 2011 la Tribunalul Giurgiu, reclamantul B.F. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu, Inspectoratul General a Poliţiei de Frontieră şi comisarul şef de poliţie N.G., să se dispună:
- obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu la depunerea copiei certificate a dosarului său de pensie şi a documentelor care au stat la baza încadrării activităţii desfăşurate în perioada 16 iulie 1992 - 31 mai 2009 în condiţii normale de muncă şi respectiv, în condiţii deosebite de muncă;
- obligarea aceluiaşi pârât să efectueze demersurile necesare pentru încadrarea activităţilor desfăşurate ca militar în perioada decembrie 1989 - martie 1990 în "alte activităţi";
- obligarea aceluiaşi pârât să solicite Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră refacerea adeverinţei nr. 251.737 din 14 aprilie 2011 şi încadrarea în mod corect a activităţii în perioadele 1 mai 1993 - 1 iulie 2000, 1 iulie 2000 - 1 mai 2003 şi 1 decembrie 2004 - 1 mai 2009 în condiţii de muncă deosebite, speciale sau alte condiţii şi să refacă fişa de pensie, partea a II-a pct. 9 "Date privind încadrarea în condiţii de muncă speciale şi deosebite şi să o depună la Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru revizuirea deciziei de pensie;
- obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră să refacă adeverinţa nr. 251.737 din 14 aprilie 2011 şi să procedeze la încadrarea activităţii desfăşurate în perioadele 1 mai 1993 - 1 iulie 2000, 1 iulie 2000 - 1 mai 2003 şi 1 decembrie 2004 - 1 mai 2009 în condiţii de muncă deosebite, speciale sau alte condiţii;
- obligarea pârâtei N.G. să refacă adeverinţa nr. 251.737 din 14 aprilie 2011, să depună la dosar toate documentele de personal care se referă la reclamant pentru perioadele 1 mai 1993 - 1 iulie 2000, 1 iulie 2000 - 1 mai 2003 şi 1 decembrie 2004 - 1 mai 2009, să plătească daune materiale în sumă de 2.500 RON şi daune morale în sumă de 2.000 RON.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâţii au încadrat greşit în condiţii deosebite, speciale sau alte activităţi perioadele lucrate între decembrie 1989 şi mai 2009, cu încălcarea şi interpretarea discriminatorie a prevederilor din H.G. nr. 1294/2001 şi din H.G. nr. 1822/2004, ceea ce a prejudiciat cuantumul drepturilor băneşti cuvenite cu titlu de pensie.
La data de 20 octombrie 2011, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) Cap. II din Anexa la Ordinul M.A.I. nr. 489/2005, cu motivarea că, adaugă în mod nelegal alte condiţii la cele prevăzute la alin. (1), Cap. I din Anexa H.G. nr. 1822/2004.
Pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu a formulat întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate în raport cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, susţinând că ordinul contestat nu este un act administrativ unilateral cu caracter individual şi din acest motiv, nu intră în sfera actelor care pot fi atacate pe calea excepţiei de nelegalitate.
Prin Sentinţa civilă nr. 430 din 17 noiembrie 2011, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, a declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a cererilor formulate în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi N.G. şi a dispus cererea formulată împotriva pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu, pentru care s-a dispus formarea unui nou dosar, conform dispoziţiilor art. 99 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 4186 din 21 iunie 2012, prin care a respins excepţia inadmisibilităţii invocată cu privire la excepţia de nelegalitate şi a respins ca nefondate excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 489/2005 şi acţiunea pe fond formulate de reclamantul B.F..
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că este admisibilă excepţia de nelegalitate invocată de reclamant cu privire la un act administrativ cu caracter normativ, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din capitolul II din Anexa Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 489/2005 a fost respinsă ca nefondată, constatându-se conformitatea acestora cu actul normativ ierarhic superior, în aplicarea cărora au fost emise şi anume, H.G. nr. 1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti.
Astfel, s-a avut în vedere că, ordinul contestat pe calea incidentă a excepţiei de nelegalitate, a fost emis în baza şi în limitele fixate prin dispoziţiile art. 6 din H.G. nr. 1822/2004, care prevăd că, stabilirea metodologiei de încadrare a locurilor de muncă şi activităţilor desfăşurate de poliţişti în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii, procedura de nominalizare a personalului care îşi desfăşoară activitatea permanent sau în anumite perioade în aceste condiţii, nominalizarea locurilor de muncă, unităţilor, activităţilor şi/sau a funcţiilor, precum şi evidenţa perioadelor de activitate în aceste condiţii se fac prin norme interne de aplicare a hotărârii respective, aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, cu avizul structurii proprii de specialitate cu atribuţii de inspecţie a muncii.
Pe fondul cauzei, în limitele învestirii sale, prima instanţă a reţinut că, potrivit evidenţei întocmite pe numele reclamantului cu privire la perioadele lucrate în locuri şi activităţi cu condiţii deosebite, speciale/alte condiţii, activitatea desfăşurată în perioada 1 aprilie 2001 - 30 aprilie 2003 se încadrează în condiţii deosebite de muncă, potrivit Ordinului S 289952 din 15 martie 2002, activitatea în perioada 1 mai 2003 - 30 noiembrie 2004 se încadrează în condiţii speciale de muncă, potrivit Ordinului S 389393 din 23 aprilie 2003, iar activitatea desfăşurată în perioada 1 decembrie 2004 - 30 aprilie 2009 se încadrează în condiţii deosebite de muncă, potrivit Ordinului S 208209 din 29 noiembrie 2004.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, pentru perioada 1 mai 1993 - 1 iulie 2000 nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că reclamantul a desfăşurat cu caracter permanent activităţi care să poată fi încadrate în condiţii speciale de muncă, potrivit pct. 7 şi pct. 8 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1822/2004 şi să justifice emiterea unei dispoziţii de personal a şefului unităţii de încadrare în condiţii speciale de muncă. Nefiind dovedită îndeplinirea condiţiilor legale, s-a considerat că pârâtul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a refuzat în mod justificat eliberarea unei adeverinţe în sensul solicitat de reclamant.
Cererile de acordare a daunelor morale şi materiale au fost respinse cu motivarea că, nu sunt îndeplinite condiţiile stabilirii răspunderii civile delictuale, deoarece nu s-a constatat că adeverinţa nr. 251.737 din 14 aprilie 2011 ar cuprinde menţiuni eronate cu privire la activitatea desfăşurată de reclamant în condiţii deosebite şi speciale de muncă.
Acţiunea formulată împotriva pârâtei N.G. a fost respinsă faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, persoana care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului poate fi obligată la plata de despăgubiri în solidar cu autoritatea publică pârâtă numai în cazul admiterii acţiunii şi constatării nelegalităţii actului respectiv, iar această condiţie nu s-a îndeplinit în cauză.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, au fost declarate recursuri de către reclamantul B.F., atât cu privire la soluţia dată excepţiei de nelegalitate, cât şi în ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe fondul cauzei.
În recursul declarat împotriva soluţiei de respingere a excepţiei de nelegalitate, s-a arătat că a fost greşit examinată competenţa Ministerului Administraţiei şi Internelor în emiterea ordinului contestat, fără a se analiza neconformitatea acestuia cu prevederile H.G. nr. 1822/2004 şi ale Legii nr. 24/2000, deoarece se modifică în mod nelegal conţinutul unui act normativ superior cu privire la locurile de muncă şi activităţile specifice, care dau dreptul la încadrarea în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, prin impunerea unor condiţii care nu au fost prevăzute de legiuitor.
În recursul declarat cu privire la soluţia pronunţată pe fondul cauzei, s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii, cu obligarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră să refacă adeverinţa nr. 251.737 din 14 aprilie 2011, prin încadrarea perioadelor 1 mai 1993 - 1 iulie 2000, 1 iulie 2000 - 1 mai 2003 şi 1 decembrie 2004 - 1 mai 2009 în condiţii de muncă deosebite, speciale sau alte condiţii, precum şi obligarea intimaţilor - pârâţi la plata de daune materiale în sumă de 2.500 RON şi de daune morale în sumă de 2.000 RON.
În primul motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond nu a analizat documentele depuse cu privire la activitatea desfăşurată în perioadele 1993 - 2000, 2001 - 2003 şi 2004 - 2009, din care rezultă îndeplinirea cerinţelor prevăzute în Anexa H.G. nr. 1822/2001 pentru încadrarea în condiţii speciale, deosebite şi alte condiţii de muncă.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a învederat că, pentru perioada 1993 - 2000, încadrarea activităţii recurentului în condiţii speciale de muncă se impunea faţă de prevederile cap. II, pct. 12 din Anexa la H.G. nr. 1294/2001, astfel cum a fost completată şi modificată prin H.G. nr. 1019/2010.
În ultimul motiv de recurs, recurentul a susţinut că, în perioada 16 iulie 1992 - 16 iulie 2000 a fost cadru militar în compartimentele "pregătire de luptă", "armament", "chimic", "comunicaţii", a manipulat armamentul individual şi a lucrat într-o unitate, militară, care a avut în dotare şi exploatare staţii radio de unde ultrascurte şi unde scurte, situaţie confirmată de înscrisurile depuse la dosar şi care, în opinia sa, de asemenea, nu a fost avută în vedere de prima instanţă la pronunţarea sentinţei atacate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Capitolul II al Anexei Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 489/2005 a fost respinsă în mod judicios de către judecătorul fondului, ca urmare a constatării conformităţii acestui act administrativ cu actele normative cu forţă juridică superioară, prin respectarea principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 şi 5 din Constituţia României.
Analizând în concret motivele de nelegalitate pentru care a fost contestat pe cale incidentală Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 489/2005, prima instanţă a reţinut întemeiat că, acest ordin corespunde atât limitelor de reglementare recunoscute autorităţii emitente, cât şi conţinutului actului normativ cu forţă juridică superioară pentru aplicarea căruia a fost emis şi anume, H.G. nr. 1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti.
În consecinţă, sunt vădit nefondate criticile prin care s-a susţinut în recurs că nu a fost examinat obiectul excepţiei de nelegalitate deduse judecăţii şi că, nu a fost avută în vedere modificarea adusă prin ordinul contestat la reglementarea cuprinsă în H.G. nr. 1822/2004.
Contrar susţinerilor din recurs, instanţa de fond a constatat corect că, locurile de muncă şi activităţile specifice poliţiştilor care au dreptul la încadrare în condiţii deosebite, speciale şi în alte condiţii sunt prevăzute în anexele H.G. nr. 1822/2004 şi nu în metodologia de încadrarea a locurilor de muncă şi activităţilor desfăşurate în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, metodologie reglementată prin ordinul contestat care, şi din acest motiv, nu poate fi considerat ca fiind neconform actului normativ de forţă juridică superioară.
Pentru argumentele care au fost expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva soluţiei dată de prima instanţă excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Capitolul II al Anexei Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 489/2005.
De asemenea, va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, întrucât prima instanţă a constatat în mod corect legalitatea adeverinţei nr. 251.737 din 14 aprilie 2011 emisă de intimaţii - pârâţi în cauză, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi funcţionarul public N.G..
Concluzia instanţei de fond s-a întemeiat pe probele administrate în cauză şi din care rezultă că, adeverinţa nr. 251.737 din 14 aprilie 2011 a fost întocmită în baza "Fişei de evidenţă" transmisă de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Giurgiu şi cu respectarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 489/2005, care prevăd că, beneficiază de încadrare în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii poliţiştii care desfăşoară efectiv activităţi sau lucrări în locurile de muncă prevăzute în anexa H.G. nr. 1822/2004 şi care constituie atribuţiile lor cu caracter permanent, potrivit fişei postului şi dispoziţiilor Regulamentului de organizare şi funcţionare referitoare la atribuţiile specifice acelui compartiment din care poliţistul a făcut parte.
Cum în prezenta cauză, urmare disjungerii realizate în baza Sentinţei civile nr. 430 din 17 noiembrie 2011, nu este supusă controlului judecătoresc şi legalitatea "Fişei de evidenţă" întocmită de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu cu privire la perioadele lucrate şi activităţile desfăşurate de către recurentul - reclamant, nu se impune examinarea conţinutului acesteia, ca document primar avut în vedere la emiterea adeverinţei nr. 251.737 din 14 aprilie 2011.
Dat fiind că recurentul - reclamant nu a administrat dovezi concludente privind desfăşurarea cu caracter permanent de activităţi prevăzute în anexa H.G. nr. 1822/2004, se reţine că, a solicitat fără temei refacerea actului emis de intimaţii - pârâţi, sub aspectul încadrării perioadelor lucrate în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii.
Nefiind dovedită nelegalitatea adeverinţei nr. 251.737 din 14 aprilie 2011, judecătorul fondului a constatat corect că nu poate fi reţinută o culpă a intimaţilor - pârâţi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi N.G. în exercitarea atribuţiilor de serviciu, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii lor, ca temei pentru a fi obligaţi la plata daunelor morale şi materiale solicitate de recurentul - reclamant prin acţiune.
Faţă de considerentele care au fost expuse, Înalta Curte va menţine ca fiind legală şi temeinică şi soluţia pronunţată pe fondul pricinii, astfel că, va fi respins ca nefondat şi cel de-al doilea recurs declarat în cauză de către reclamant.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia.
În baza prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamantul B.F. ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursurile declarate de B.F. împotriva Sentinţei nr. 4186 din 21 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 5133/2013. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5144/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
