ICCJ. Decizia nr. 5159/2013. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5159/2013

Dosar nr. 4590/2/2010

Şedinţa publică de la 24 aprilie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 5339 din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea, astfel cum a fost modificată şi precizată, formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâţii O.R.D.A. şi A.R.A.I.E.X. şi a dispus suspendarea Deciziei O.R.D.A. nr. 62 din 24 mai 2012, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la cererea de anulare a acestei decizii.

Pentru a motiva această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 62 din 24 mai 2012 emisă de Directorul General al O.R.D.A. a fost desemnată A.R.A.I.E.X., drept colector al remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi pentru remuneraţia compensatorie pentru copia privată pentru operele reproduse după înregistrări sonore sau audiovizuale de la colectorul unic desemnat prin decizie a directorului general al O.R.D.A. stabilite prin Hotărârea arbitrală din 13 aprilie privind stabilirea modalităţii de repartizare între organismele de gestiune colectivă beneficiare a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată colectivă de către organismele colectorilor unici, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 408 din 11 mai 2006, prin Decizia directorului general al O.R.D.A. nr. 86/2006.

Împotriva acesteia decizii, reclamantul C. a formulat plângere prealabilă, înregistrată la O.R.D.A. sub nr. 5008 din 29 mai 2012, prin care a solicitat revocarea acesteia, potrivit art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

După indicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut că în speţă există indicii temeinice de nelegalitate sub următoarele aspecte:

1. Examinarea deciziei din perspectiva motivării acesteia, ca şi condiţie esenţială de legalitate a actului administrativ, permite constatarea existenţei unei aparenţe de nelegalitate, atât timp cât elementele de fapt şi de drept furnizate de emitentul acesteia, astfel cum ele figurează în partea introductivă a deciziei şi în Referatul nr. RG II/4823 din 22 mai 2012 la care se face trimitere, nu permit instanţei identificarea considerentelor specifice pentru care O.R.D.A., în exerciţiul puterii discreţionare, a apreciat că A.R.A.I.E.X., organism nou înfiinţat (14 iulie 2011), care nu exista la data elaborării Metodologiei privind copia privată stabilită în forma finală prin Hotărârea arbitrală din 13 aprilie 2006, îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi desemnată drept colector al remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi pentru copia privată.

2. Indicii de nelegalitate şi din perspectiva principiului neretroactivităţii actelor administrative, principiu admis atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă (Î.C.C.J., secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1658 din 20 martie 2007).

Astfel, adresa U.P.F.R. nr. 9156 din 06 iunie 2012 (fila 46 dosar), emisă în considerarea precizărilor comunicate de O.R.D.A. prin adresa nr. 5071 din 01 iunie 2012, în legătură cu perioada la care face referire Decizia nr. 62 din 24 mai 2012, evidenţiază faptul că suma aferentă drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi, colectată în perioada decembrie 2011 - mai 2012 va fi repartizată direct către A.R.A.I.E.X..

Faptul că aplicabilitatea Deciziei nr. 62 din 22 mai 2012 se extinde asupra perioadei decembrie 2011 - mai 2012, anterioară adoptării acesteia, nu a fost contestat de O.R.D.A. nici prin întâmpinare şi nici prin concluziile orale formulate în cauză, astfel că există o aparenţă de nelegalitate a deciziei şi în această privinţă.

3. Potrivit art. 123 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea dreptului la remuneraţie compensatorie pentru copia privată.

Fiind gestiune colectivă obligatorie, prevederile art. 133 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ nu sunt aplicabile, astfel că O.R.D.A. nu poate justifica existenţa în favoarea sa a aparenţei dreptului de a desemna un alt colector (A.R.A.I.E.X.) al remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi pentru copia privată de la colectorul unic (U.P.F.R.), în locul C. Prin urmare, şi sub acest aspect este pusă sub semnul întrebării prezumţia de legalitate a Deciziei nr. 62 din 24 mai 2012.

4. Există o îndoială serioasă asupra legalităţii deciziei contestate şi în ceea ce priveşte dreptul O.R.D.A. de a interveni asupra Protocolului încheiat la data de 22 iunie 2009 între organismele de gestiune colectivă beneficiare privind desemnarea colectorului unic al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, faţă de dispoziţiile art. 1312 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 potrivit cărora, rolul O.R.D.A. este limitat la emiterea deciziei directorului general pentru publicarea în M. Of. a protocolului încheiat între organismele de gestiune colectivă beneficiare.

5. Referitor la respectarea prevederilor art. 1291 din Legea nr. 8/1996, aplicabile în cazul gestiunii colective obligatorii, susţinerile reclamantului oferă indicii temeinice de nelegalitate a deciziei contestate, faţă de împrejurarea necontestată în cauză potrivit căreia, C. este organismul de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri de pe teritoriul României.

6. Decizia O.R.D.A. nr. 62 din 24 mai 2012 este o decizie administrativă a cărei procedură de adoptare este de natură să creeze o îndoială serioasă sub aspectul respectării obligaţiei de transparenţă impusă de Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională. Această obligaţie include şi accesul la procedura de adoptare a deciziilor administrative şi nu numai obligaţia de a supune dezbaterii publice proiectele de acte normative.

Înscrisurile depuse în susţinerea acţiunii şi ansamblul circumstanţelor cauzei s-a considerat că dovedesc şi îndeplinirea cerinţei pagubei iminente deoarece:

(i) executarea Deciziei nr. 62/2012 este de natură să determine perturbarea gravă a activităţii C. prin lipsirea acestuia de cota de administrare destinată acoperirii cheltuielilor suportate de acesta în cele două etape parcurse în vederea stabilirii metodologiei pentru copia privată, negocierea directă cu utilizatorii şi arbitrajul, conform Legii nr. 8/1996;

(ii) un efect cert şi imediat al executării deciziei contestate este reprezentat de producerea unor pagube imposibil ori extrem de dificil de recuperat celor 11.000 de artişti - membri direcţi şi în jur de 1.000.000 de artişti reprezentaţi de C. în baza celor 29 de acorduri internaţionale încheiate până în prezent, în condiţiile în care prima repartiţie anuală a sumelor către titulari are loc la 30 iunie 2012;

(iii) executarea deciziei contestate determină şi disponibilizarea angajaţilor C. specializaţi în activitatea de colectare pe această sursă, corelativ cu dificultăţile inerente refacerii echipei de specialişti în situaţia soluţionării favorabile a fondului cauzei.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.R.A.I.E.X. invocând că sentinţa a fost pronunţată de instanţa de fond cu aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 8/1996 (art. 304 pct. 9 teza finală C. proc. civ.) .

În motivarea recursului s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut ca valabilă interpretarea reclamantei referitoare la faptul că O.R.D.A. a făcut aplicarea în speţă a prevederilor art. 133 alin. (2) şi 3 din Legea nr. 8/1996.

Prin art. 1071 din Legea nr. 8/1996 a fost instituit un organism de gestiune colectivă desemnat prin votul majorităţii OGC-urilor beneficiare, în speţă UPFR.

Ulterior apariţiei în domeniu şi a altor OGC-uri care reprezintă artişti interpreţi la fel ca şi C., iniţial A.R.A.I.E.X. şi ulterior U.N.A.R.T., era de domeniul evidenţei că trebuia reglementată problema modului de colectare a remuneraţiei pentru copie privată ce urma să fie atribuită de colectorul unic, problemă ce nu a putut fi reglementată amiabil.

Instanţa de fond, reţine că reclamanta, a aplicat greşit prevederile art. 133 alin. (2) şi 3 din Legea nr. 8/1996 (aplicabile doar în cazul domeniilor de gestiune colectivă facultativă - art. 1232 din Legea nr. 8/1996) în condiţiile în care în speţă erau aplicabile prevederile art. 1072 din Legea nr. 8/1996, coroborate cu cele ale art. 2 din Protocolul publicat în M. Of. nr. 430/2009, cu Decizia O.R.D.A. nr. 77/2009.

A fost criticată soluţia instanţei de fond pentru că a reţinut că Decizia O.R.D.A. nr. 62/2012 ar fi nerespectat art. 1291 din Legea nr. 8/1996, text care nu reglementează aspectul că OGC-ul cu cel mai mare număr de membrii este în mod obligatoriu şi colector al unui domeniu de gestiune, ci prevederea vizează că acest OGC este obligat să achite şi nemembrilor remuneraţia cuvenită, atât din remuneraţiile colectate direct ca şi colector cât şi cele încasate de la colectorul desemnat într-un domeniu de gestiune.

S-a apreciat şi că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 şi după apariţia A.R.A.I.E.X. şi UNART, C. nu mai putea să reţină exclusiv pentru sine cota de 13%, indiferent dacă era sau nu desemnat colector pentru toate OGC-urile din domeniu şi că Decizia O.R.D.A. nu este un act normativ pentru a cărui adoptare se impune respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 52/2003.

Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că motivele expuse de reclamantă nu justifică suspendarea cauzei, iar argumentele invocate în dovedirea condiţiei pagubei iminente sunt tot argumente ce vizează fondul cauzei şi nu din categoria celor ce privesc suspendarea aplicării actului contestat.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, iar pe fond să se dispună menţinerea efectelor Deciziei O.R.D.A. nr. 62/2012.

Intimatul C. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

3. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente.

În faţa instanţei de fond s-a solicitat de către reclamantă în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea Deciziei nr. 62 din 24 mai 2012 emisă de O.R.D.A. până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a acestei decizii.

Suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu şi ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".

Prin urmare, legea impune următoarele condiţii pentru a se dispune suspendarea executării:

- să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral;

- să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă;

- să se facă dovada existenţei "cazului bine justificat";

- să se facă dovada "pagubei iminente".

Cu privire la primele două condiţii se constată că actul a cărui suspendare se solicită este un act administrativ unilateral, iar reclamanta a formulat contestaţia înregistrată la O.R.D.A. sub nr. 5008 din 29 mai 2012.

"Cazul bine justificat" este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În privinţa cazului bine justificat, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, ar putea fi considerată îndeplinită această condiţie deoarece au fost prezentate argumente din care rezultă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ.

În acest sens, trebuie precizat că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a deciziei a cărei suspendare se solicită a dispus anularea Deciziei nr. 62 din 24 mai 2012 a O.R.D.A. prin Sentinţa nr. 1457 din 24 aprilie 2013 pronunţată în dosarul nr. 6472/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Paguba iminentă, o altă condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării autorităţii publice sau a unui serviciu public.

Şi în privinţa acestei condiţii au fost depuse la dosar probe care dovedesc îndeplinirea acestei condiţii, mai ales că, suspendarea a fost dispusă până la soluţionarea acţiunii în anulare de către instanţa de fond.

Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A.R.A.I.E.X. împotriva sentinţei nr. 5339 din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5159/2013. Contencios