ICCJ. Decizia nr. 5155/2013. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5155/2013
Dosar nr. 5985/1/2012
Şedinţa de la 24 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 septembrie 2012, S.M. a formulat în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii recurs împotriva Hotărârii nr. 725 din 5 septembrie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a respins contestaţia împotriva Hotărârii nr. 264 din 6 iulie 2012 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând anularea pentru nelegalitate a măsurii dispuse, de suspendare din funcţia de procuror, începând cu data de 6 iulie 2012.
În motivarea recursului s-a învederat că intimatul a interpretat în mod eronat prevederile art. 651 din Legea nr. 303/2004, făcând confuzie între hotărârea de excludere din magistratură şi cea de eliberare din funcţie şi ignorând efectul suspensiv al recursului declarat împotriva sancţiunii disciplinare dispuse în baza art. 100 lit. e) din acelaşi act normativ.
Recurenta a mai invocat încălcarea dreptului la apărare, a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la un proces echitabil, precum şi extinderea nelegală a prevederilor art. 62 din Legea nr. 303/2004 care, reglementând limitativ cazurile când operează suspendarea din funcţie, nu include şi situaţia atacării cu recurs a hotărârii de excludere din magistratură.
Prin întâmpinare, Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepţia lipsei de interes, pe considerentul că măsura suspendării din funcţie a recurentei a încetat de drept, întrucât prin Decizia nr. 484 din 3 decembrie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, a admis recursul formulat împotriva Hotărârii nr. 29 din 4 aprilie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, şi a înlocuit sancţiunea excluderii din magistratură aplicată recurentei cu cea a mutării disciplinare pe o perioadă de 3 luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.
S-a învederat astfel că suspendarea recurentei din funcţia de procuror, fiind dispusă "ope legis", potrivit prevederilor art. 651 din Legea nr. 303/2004, urmare a exercitării recursului împotriva hotărârii de eliberare din funcţie, a încetat, de asemenea, de drept, la momentul soluţionării irevocabile a căii de atac, nemaisubzistând condiţiile exercitării acţiunii civile.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele şi argumentele invocate de părţi şi de prevederile legale aplicabile, Curtea va respinge recursul declarat de S.M. ca nefondat.
Astfel, prin Hotărârea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 29 din 4 aprilie 2012, recurenta a fost sancţionată disciplinar pentru săvârşirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, aplicându-i-se excluderea din magistratură.
La data de 6 iulie 2012, prin Hotărârea nr. 264, luându-se act de faptul că S.M. a declarat recurs împotriva hotărârii de aplicare a sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. e) din lege, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus în baza art. 651 alin. (2) din acelaşi act normativ suspendarea din funcţie până la soluţionarea irevocabilă a căii de atac de către instanţa competentă, măsură executorie începând cu data pronunţării.
Ulterior, prin Decizia nr. 48 din 3 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, a fost admis recursul formulat de S.M. împotriva hotărârii de sancţionare disciplinară, dispunându-se înlocuirea măsurii excluderii din magistratură cu cea de mutare disciplinară pe o perioadă de 3 luni la o altă unitate de parchet.
Susţinerea intimatului privind excepţia lipsei de interes nu poate fi primită, cât timp recurenta invocă existenţa încălcării unui drept recunoscut de lege, urmare a punerii în executare a hotărârii în discuţie.
Pe fondul cauzei, criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate, intimatul dând o corectă interpretare prevederilor art. 651 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora în cazul în care împotriva hotărârii de eliberare din funcţie a judecătorului sau procurorului se exercită calea de atac a recursului, acesta va fi suspendat din funcţie până la soluţionarea irevocabilă a cauzei de către instanţa competentă.
În art. 65 alin. (1) al legii sunt enumerate cazurile în care judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie, la lit. e) fiind prevăzută situaţia când măsura este urmare a sancţiunii disciplinare aplicate, în alin. (2) al textului menţionându-se că eliberarea din funcţie se dispune prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Ansamblul normelor legale în materia procedurii disciplinare exercitate împotriva judecătorilor şi procurorilor, cuprinse atât în Legea nr. 303/2004, cât şi în Legea nr. 317/2004, demonstrează justeţea interpretării intimatului în sensul că măsura suspendării din funcţie, dispusă în cazul aplicării de către secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii a sancţiunii excluderii din magistratură operează "ope legis".
Astfel, potrivit art. 491 din Legea nr. 317/2004, introdus prin Legea nr. 24/2012, de la 26 ianuarie 2012, pe toată durata procedurii disciplinare se poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă o atingere gravă prestigiului justiţiei.
Legiuitorul a decis ca, pe lângă situaţia învederată când dispunerea măsurii suspendării din funcţie este doar o posibilitate, în cazul aplicării sancţiunilor mai grave, suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni şi, respectiv, excluderea din magistratură, măsura suspendării din funcţie să se aplice de drept, înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti irevocabile asupra recursului exercitat împotriva unei astfel de sancţiuni disciplinare.
De menţionat că potrivit art. 50 din Legea nr. 317/2004, în cazul în care s-a dispus excluderea din magistratură, hotărârea irevocabilă se transmite Preşedintelui României, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie.
Din interpretarea acestor dispoziţii, precum şi a celorlalte texte de lege invocate anterior, rezultă că noţiunea de "eliberare din funcţie" prevăzută la art. 651care atrage de drept suspendarea din funcţie, are în vedere cazul pronunţării de către secţia corespunzătoare a hotărârii de excludere din magistratură.
Nu se poate susţine în mod justificat că respectiva sintagmă se referă la hotărârea ulterioară a Consiliului Superior al Magistraturii prin care, practic, se pune în executare decizia judecătorească irevocabilă asupra sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură, prin transmitere către Preşedintele României în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie, aceasta fiind o procedură formală, nesusceptibilă de a se dispune măsura prevăzută de art. 651din Legea nr. 303/2004.
Sub acest aspect, Curtea constată că este neîntemeiată susţinerea recurentei privind nelegala extindere a prevederilor art. 62 din Legea nr. 303/2004.
Curtea nu poate primi nici apărarea referitoare la încălcarea dreptului la apărare, a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la un proces echitabil.
Susţinerea recurentei privind încălcarea acestor norme fundamentale este vădit neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, suspendarea din funcţie a magistratului nu este o măsură de natură penală, pentru a fi incidentă dispoziţia constituţională care consacră principiul prezumţiei de nevinovăţie până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Pe de altă parte, nu se poate susţine nici că măsura suspendării din funcţie a magistratului, ca efect al hotărârii de eliberare din funcţie, în cazul în care se declară recurs împotriva acesteia, ar încălca dreptul la apărare şi la un proces echitabil, cât timp este reglementată prin lege şi apare ca justificată până la soluţionarea irevocabilă a cauzei având ca obiect procedura disciplinară de către instanţa judecătorească competentă.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.M. împotriva Hotărârii nr. 725 din 5 septembrie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5154/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5156/2013. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
