ICCJ. Decizia nr. 5157/2013. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5157/2013

Dosar nr. 11449/2/2010

Şedinţa publică de la 24 aprilie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată cu recurs

Prin Sentinţa civilă nr. 5178 din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin decizia contestată în cauză, nr. 47 din 2 noiembrie 2010 Consiliul Concurenţei în urma investigaţiei declanşate, prin Ordinul Preşedintelui Consiliului nr. 79, a apreciat încălcarea dispoziţiilor art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare începând cu data de 31 martie 2001 până în prezent şi a dispoziţiilor art. 101 din Tratat, fost art. 81 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, începând cu data de 1 ianuarie 2007 până în prezent de către Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România prin fixarea tarifelor practicate de membrii săi ca urmare a adoptării Regulamentului privind stabilirea criteriilor pentru determinarea onorariilor, indemnizaţiilor şi compensaţiilor cuvenite experţilor contabili şi contabililor autorizaţi precum şi a societăţilor de profil, membri ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.

Ca sancţiune, Consiliul Concurenţei a aplicat o amendă în cuantum de 4.056.264 RON reprezentând 9,2% din veniturile totale realizate de reclamant în anul 2009 şi a dispus abrogarea Hotărârii nr. 9/144/2009 a Consiliului Superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România de aprobare a Regulamentului publicat în M. Of. nr. 87/13 februarie 2009.

La stabilirea cuantumului amenzii Consiliul Concurenţei a avut în vedere veniturile totale ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România în 2009 şi a aplicat şi două circumstanţe agravante, respectiv 10% din nivelul de bază pentru continuarea încălcării legii după declanşarea procedurii de investigaţie de către Consiliul Concurenţei şi 10% din nivelul de bază pentru ignorarea avertismentelor Consiliului în legătură cu caracterul anticoncurenţial al unui regulament de stabilire a tarifelor profesionale.

Ca situaţie de fapt, instanţa de fond a reţinut că urmare a publicării Hotărârii nr. 9/144/2009 a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România de aprobare a Regulamentului, a fost emis Ordinul nr. 79/2009 prin care s-a declanşat din oficiu investigaţia având ca obiect o posibilă încălcarea a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea Concurenţei, şi a art. 81 actual 101 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

Mai reţine instanţa de fond că anterior adoptării respectivului Regulament reclamantul fusese avertizat de Consiliul Concurenţei să nu adopte un astfel de act, prin răspunsul la adresa nr. 3488/2000, prin care i se solicitase un punct de vedere ca şi autoritate naţională în domeniul concurenţei.

De asemenea, constată instanţa de fond că şi ulterior, în urma solicitărilor formulate, Consiliul Concurenţei a răspuns Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România cu adresa nr. 855/2007 şi a comunicat că "are obligaţia legală de a nu adopta şi pune în aplicare acest proiect de regulament întrucât prevederile acestuia conţin elemente constitutive ale unei fixări concertate în mod direct a tarifelor solicitate pentru prestarea serviciilor de expertiză contabilă deoarece stabilesc limitele minime şi maxime ale tarifelor ce pot fi percepute şi aceasta reprezintă o încălcare a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei".

În acest context, reţine instanţa de fond că, neluând în considerare punctul de vedere emis de Consiliul Concurenţei la conferinţa naţională a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România din 31 martie 2001 a fost aprobată Hotărârea nr. 1/49 din aceeaşi dată şi s-a aprobat Regulamentul de care s-a făcut vorbire mai sus şi s-a dispus publicarea acestuia. În anul 2004 Regulamentul a fost actualizat, iar în 2009 organele de conducere au publicat regulamentul în M. Of. pentru a i se conferi o forţă juridică mai mare.

Având în vedere această situaţie de fapt, Plenul Consiliului Concurenţei, în urma raportului de investigaţie şi a observaţiilor transmise de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România cu privire la acesta precum şi audierilor desfăşurate la 28 septembrie 2010 a emis Decizia nr. 47/2010, contestată în prezenta cauză, prin care s-a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea Concurenţei, începând cu 31 martie 2001 şi ale art. 101 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene începând cu 1 ianuarie 2007 prin fixarea tarifelor practicate de membrii săi ca urmare adoptării regulamentului privind stabilirea criteriilor şi modalităţilor pentru determinarea onorariilor, indemnizaţiilor cuvenite experţilor contabili şi contabililor autorizaţi precum şi ai societăţilor de profil, membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.

În acest context, se reţine că, criticând decizia de sancţionare, reclamantul apreciază, în esenţă, că decizia Consiliului Concurenţei este nelegală deoarece au fost aplicate dispoziţiile O.U.G. nr. 75/2010 prin care a fost modificată şi completată Legea Concurenţei pentru fapte săvârşite anterior adoptării acesteia.

În acest sens, reclamantul susţine că numai după modificarea Legii Concurenţei putea fi subiect al unei investigaţii al Consiliului Concurenţei deoarece de la această dată s-a extins aplicarea art. 5 din lege prin înlocuirea noţiunii de agent economic/asociaţie de agenţi economici cu cea de întreprindere/asociaţie de întreprinderi, decizia fiind astfel nelegală deoarece a fost pronunţată ca urmare a unei investigaţii desfăşurată în baza unui ordin nelegal.

Consideră instanţa de fond că nu poate primi susţinerile reclamantului deoarece înlocuirea acestor noţiuni de agenţi economici/asociaţie de agenţi economici cu cea de întreprinderi/asociaţie de întreprinderi nu afectează aplicarea art. 5 din Legea Concurenţei reprezentând doar aplicarea noţiunilor folosite de legislaţia comunitară, respectiv Regulamentul Comunităţii Europene nr. 1/2003 şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Prin urmare, se apreciază că la momentul declanşării investigaţiei Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România era o asociaţie de agenţi economici/întreprinderi iar Regulamentul în sine reprezintă o decizie a asociaţiei de întreprinderi conform art. 5 din Legea Concurenţei şi art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Astfel, apreciază instanţa de fond că şi anterior intrării în vigoare a O.U.G nr. 75/2010 se asimilează noţiunile de agent economic/întreprindere din perspectiva jurisprudenţei C.E.J., Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România reprezentând astfel o asociaţie de întreprinderi din considerente ce rezultă din jurisprudenţa europeană.

Pe fondul cauzei, instanţa de fond reţine că prin Regulamentul aprobat, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România a stabilit onorariile şi indemnizaţiile profesionale ale membrilor acestora, stabilind cuantumul fix pentru indemnizaţiile şi limite minime şi maxime pentru servicii specifice profesiei, ceea ce demonstrează că scopul urmărit era să-i determine pe membrii acesteia să-şi stabilească onorariile şi indemnizaţiile prin raportare le prevederile acestuia.

Instanţa de fond, reţine ca fiind relevantă, în speţă, Hotărârea C.E.J. în cazul C45/85 Verband der Sachversicherer/Commission, parag. 30 ca şi Decizia Comisiei Europene în cazul Arhitecţilor Belgieni parag. 82, în care Comisia a reţinut că formularea titlului, care sugera natura obligatorie, precum şi anumite paragrafe din preambulul actului, reflectau intenţia asociaţiei ca tarifele să fie respectate de membrii acesteia.

Prin urmare, se reţine că prin Regulamentul adoptat s-au stabilit şi publicat tarifele pentru toate serviciile oferite de profesioniştii contabili şi, aşa cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa europeană (Decizia Comisiei Europene în cazul Fenex) chiar dacă este firesc ca o organizaţie să acorde asistenţă membrilor săi aceasta nu trebuie totuşi să exercite vreo influenţă directă sau indirectă asupra concurenţei dintre aceştia, mai ales sub formă de tarife aplicabile tuturor membrilor.

Din situaţia de fapt prezentată, instanţa de fond a reţinut că Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, prin organele sale de conducere, a acţionat cunoscând implicaţiile şi natura anticoncurenţială a comportamentului său care viza stabilirea şi actualizarea tarifelor profesionale şi monitorizarea respectării tarifelor prin intermediul auditului de calitate determinând astfel modalitatea de stabilire şi percepere a onorariile, aşa cum rezultă din decizia atacată.

Totodată, instanţa de fond a apreciat că nu poate reţine apărările reclamantului privind îndeplinirea condiţiilor pentru constatarea încălcării art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei şi art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Comunităţii Europene.

Astfel, nu a fost reţinută nici susţinerea reclamantului în sensul că impactul semnificativ asupra pieţei reprezintă un element constitutiv al contravenţiei necesar pentru incidenţa art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei şi art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene deoarece obiectul şi efectul anticoncurenţial sunt condiţii alternative şi nu cumulative, aşa cum înţelege reclamantul.

Mai reţine instanţa de fond că autoritatea de concurenţă a apreciat corect, în concordanţă cu practica Comisiei europene că întrucât tarifele stabilite prin reglementările Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România au fost aplicate de către membrii acestuia şi au constituit un punct de referinţă în negocierea onorariilor solicitate, tarifele fiind publicate şi cunoscute încă din 2001 se prezumă că acestea au avut efecte pe piaţă influenţând comportamentul comercial al profesioniştilor contabili (Decizia Comisiei Europene în cazul Fenex, parag. 71 - 73; Decizia Comisiei Europene în cazul Asociaţiei Arhitecţilor Belgieni, pct. 91 - 96).

În acest context, apreciază instanţa de fond că în speţă sunt incidente prevederile art. 5 alin. (2) din Legea Concurenţei şi art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, reclamantul nefiind în situaţia de a demonstra îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi ale art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Astfel, se constată că, deşi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România a invocat prevederile art. 5 alin. (2) din Legea Concurenţei, nu a făcut dovada îndeplinirii criteriilor prevăzute de textul legal citat, astfel încât Consiliul Concurenţei a aplicat Instrucţiunile privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Lege şi Orientările Comisiei privind aplicarea art. 81 alin. (3) din Tratat având în vedere jurisprudenţa europeană potrivit cărora este puţin probabil ca anumite înţelegeri identificate ca restrângeri grave ale concurenţei să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 5 alin. (2) iar pe de altă parte înţelegerile de această natură nu creează avantaje economice obiective şi nu îndeplinesc caracterul indispensabil.

Consideră judecătorul fondului că nu pot fi reţinute, având în vedere dispoziţiile legale menţionate cât şi jurisprudenţa europeană, nici susţinerile privind combaterea evaziunii fiscale, a concurenţei neloaiale invocate de reclamant, cât şi susţinerile privind definirea pieţei relevante a produsului, aceasta fiind corect definită de autoritatea de concurenţă în decizia contestată, iar jurisprudenţa europeană prezentată de reclamant nu este relevantă în cauză, prezentându-se situaţii juridice diferite de cauză.

Astfel, se reţine că Comisia Europeană s-a pronunţat încă din 1993 în sensul incidenţei normelor de concurenţă în domeniul profesiilor liberale, fiind prezentate în decizia atacată cazurile în care s-a pronunţat aceasta, iar autoritatea de concurenţă a acţionat în scopul protejării liberei concurenţe pe piaţă.

În ceea ce priveşte cuantumul amenzii contravenţionale aplicate, instanţa de fond a apreciat că a fost calculată cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 51 şi art. 52 din Legea Concurenţei şi cu metodologia de individualizare a amenzii stabilită prin Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunii pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 din Legea Concurenţei în ce priveşte principiul proporţionalităţii.

Se reţine că autoritatea de concurenţă a avut în vedere la încadrarea încălcării dispoziţiile legale în categoria celor de gravitate mare având în vedere că fapta reprezintă o încălcare de tip cartel, dimensiunea pieţei afectate este naţională iar serviciile prestate de membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România prezintă importanţă pentru mediul de afaceri.

Astfel, se reţine că s-a stabilit un cuantum al amenzii de 5% din cifra de afaceri, fiind aplicate justificat şi cele 2 circumstanţe agravante, respectiv continuarea încălcării după declanşarea procedurii de investigare şi ignorarea avertismentelor Consiliului în legătură cu caracterul anticoncurenţial al unui Regulament de stabilire a tarifelor ori data adoptării primului regulament a fost în anul 2001, reţinându-se în mod corect reaua-credinţă manifestată de reclamant în condiţiile în care încă din 2000 s-a atras atenţia asupra caracterului anticoncurenţial al regulamentului.

În ce priveşte circumstanţele atenuante, se reţine că acestea sunt apreciate de autoritatea de concurenţă, de la caz la caz, aşa cum s-a stabilit în jurisprudenţă, iar în stabilirea sancţiunilor autoritatea trebuie să se raporteze doar la prevederile normelor de individualizare adoptate de către aceasta.

2. Recursul declarat în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 5178 din 10 septembrie 2011 precum şi a încheierii din data de 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 C. proc. civ.

2.1 Cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia încheierii din 27 iunie 2011, prin care prima instanţă a respins cererea Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România pentru efectuarea unei expertize de specialitate, ca nefiind utilă şi concludentă cauzei, cu motivarea că expertiza nu ar putea răspunde obiectivelor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, recurentul a susţinut că aceasta este vădit nelegală, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 (lipsa motivelor şi motive străine de natura pricinii), pct. 9 (încălcarea legii concretizată în încălcarea principiului dreptului la apărare şi al egalităţii armelor) şi pct. 8 (schimbarea înţelesului lămurit al cererii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România de încuviinţare a unei expertize de specialitate) din C. proc. civ.

Astfel, se susţine că prima instanţă a săvârşit o gravă eroare în ceea ce priveşte calificarea probei solicitate de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, în condiţiile în care, în raport de obiectivele propuse, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România nu a solicitat efectuarea unei expertize contabile, fapt precizat expres în susţinerea cererii, ci a unei expertize de specialitate. În aceste condiţii, consideră recurentul că este evident că atât motivarea primei instanţe, cât şi soluţia însăşi este străină de fondul cererii formulate de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.

Mai arată recurentul că, în ceea ce priveşte aserţiunea primei instanţe în sensul că Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România ar putea face dovada condiţiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea Concurenţei cu înscrisuri, este evident caracterul iluzoriu al unui asemenea considerent, în condiţiile în care obiectivele avute în vedere nu puteau fi dovedite cu înscrisuri, ci doar printr-o expertiză de specialitate.

2.2 Cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei recurate, recurentul susţine, în sinteză că nelegalitatea sentinţei recurate decurge din greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii Concurenţei şi a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, atât în ceea ce priveşte reţinerea pretinselor fapte anticoncurenţiale, a inaplicabilităţii exceptărilor şi a modului în care a fost aplicată sancţiunea amenzii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) dar şi a lipsei motivării cu privire la anumite cauze de nulitate susţinute de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul a invocat, în esenţă, următoarele:

2.2.1 Nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei recurate în ceea ce priveşte reţinerea pretinsei fapte anticoncurenţiale prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea Concurenţei

Printr-o primă critică formulată recurentul susţine că, Consiliul Concurenţei a aplicat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea Concurenţei, modificată prin O.U.G. nr. 75/2010, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii şi a legii contravenţionale mai favorabile.

Astfel, recurentul susţine că art. 5 alin. (1) lit. a), sub imperiul căruia a fost săvârşită pretinsa faptă anticoncurenţială, anterior modificărilor intervenite prin O.U.G. nr. 75/2010, avea în vedere doar agenţii economici/asociaţiile de agenţi economici şi abia ulterior modificărilor intervenite prin O.U.G. nr. 75/2010 în loc de agenţi economici, textul se referă la întreprinderi/asociaţii de întreprinderi, fiind definită expres şi noţiunea de întreprindere prin dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea Concurenţei.

În acest sens, se arată că modificarea art. 5 alin. (1) lit. a) şi a art. 2 din Legea Concurenţei, operată prin O.U.G. nr. 75/2010 nu este una pur lingvistică ci conceptuală, noţiunea de întreprindere fiind mult mai largă şi de natură a extinde sfera subiecţilor activi ai contravenţiei sancţionate de lege şi, implicit, de a agrava regimul general sancţionator al faptelor anticoncurenţiale.

În acest context, recurentul susţine că, ca şi persoană juridică distinctă de membrii ei, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, ca şi organizaţie profesională înfiinţată prin lege non-profit, potrivit art. 18 din O.G. nr. 65/1994, cu atribuţii specifice prevăzute de art. 20 din acelaşi act normativ, nu poate fi calificată drept o asociaţie de agenţi economici, în sensul Legii nr. 21/1996, anterior modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 75/2010, deoarece scopul ei nu este unul economic, chiar dacă potrivit art. 8 şi art. 11 din O.G. nr. 65/1994, experţii contabili şi contabilii autorizaţi pot să-şi exercite profesia individual ori se pot constitui în societăţi comerciale.

Aşadar, susţine recurentul că în condiţiile în care fapta anticoncurenţială constând în fixarea tarifelor s-a realizat sub imperiul legii vechi, anterior O.U.G. nr. 75/2010, prin Decizia contestată, Consiliul Concurenţei a încălcat în mod flagrant atât principiul neretroactivităţii legii cât şi principiul aplicării legii mai favorabile în materie contravenţională, aplicând legea nouă unor fapte săvârşite anterior adoptării acestei ordonanţe.

Se mai susţine că, în condiţiile în care ceea ce s-a reţinut ca pretins anticoncurenţială este fapta de fixare a tarifelor (săvârşită uno icto) iar nu cea de practicare a tarifelor, nu poate fi reţinută susţinerea Consiliului Concurenţei din întâmpinare, în sensul că fiind vorba de o faptă continuă este aplicabilă legea nouă.

2.2.2 Nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei primei instanţe în ceea ce priveşte constatarea celorlalte elemente constitutive ale contravenţiei sancţionate prin prisma dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei

Astfel, recurentul susţine că, pe lângă neîndeplinirea condiţiei privind subiectul activ calificat al pretinsei fapte anticoncurenţiale, în speţă Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România a susţinut că nu sunt îndeplinite nici celelalte elemente constitutive ale contravenţiei, precum impactul semnificativ asupra pieţii şi vinovăţia, ca elemente ale faptei anticoncurenţiale reţinute de Consiliul Concurenţei, aspecte cu privire la care prima instanţă fie a reţinut întocmai afirmaţiile Consiliului Concurenţei, fie nu a dat nicio motivare concretă.

Consideră recurentul, în primul rând, că Consiliul Concurenţei nu a demonstrat impactul pe piaţa relevantă a Regulamentului adoptat de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi, prin aceasta, îndeplinirea condiţiei ca fapta să fi avut ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau o parte a acesteia, în mod greşit instanţa de fond a reţinut afirmaţia Consiliului potrivit căreia impactul asupra pieţii nu poate fi cuantificat, dar acesta se prezumă.

În acest context se arată că unul dintre obiectivele expertizei de specialitate solicitate de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România era şi acela de a se evalua efectul pe piaţă al Regulamentului, însă prima instanţă a respins această probă, practic Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România ajungând în imposibilitate de a răsturna prezumţia Consiliului Concurenţei.

În al doilea rând, susţine recurentul că, pentru ca pretinsa faptă anticoncurenţială să constituie contravenţie este necesar ca ea să fi fost săvârşită cu vinovăţie, însă instanţa de fond nici nu a examinat această condiţie, deşi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România a susţinut că această condiţie nu este îndeplinită.

În aceste condiţii, consideră recurentul că Regulamentul nu a avut ca obiect nici restrângerea nici eliminarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa serviciilor prestate de membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, scopul real şi declarat de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România fiind acela de a stabili, în virtutea atribuţiilor de reglementare conferite de lege, criterii şi condiţii minime de calitate a serviciilor prestate de membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.

2.2.3 Nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei recurate în ceea ce priveşte reţinerea faptei în raport cu art. 5 alin. (6) din Legea Concurenţei precum şi a art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

Astfel, se arată că prin decizia Consiliului Concurenţei s-a reţinut şi încălcarea art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, începând cu data de 1 ianuarie 2007 (data aderării României la Uniunea Europeană), însă acest lucru este, în opinia recurentului, nelegal în condiţiile în care conduce la încălcarea principiului neretroactivităţii legii şi al legii penale mai favorabile, faţă de împrejurarea că alin. (6) al art. (5) din Legea Concurenţei, care constituie temeiul aplicării prevederilor art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, a fost introdus tot prin O.U.G. nr. 75/2012.

Printr-o altă critică formulată recurentul susţine netemeinicia sentinţei recurate prin prisma neîndeplinirii condiţiei privind afectarea comerţului între statele membre, faţă de împrejurarea că, Consiliul Concurenţei nu a demonstrat că prin stabilirea tarifelor profesionale de către Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România ar fi fost afectat comerţul între statele membre.

2.2.4 Nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei recurate în ceea ce priveşte neaplicarea exceptărilor prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea Concurenţei şi a art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

Astfel, susţine recurentul că, în subsidiar, în măsura în care s-ar reţine aplicarea în principiu a art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei şi, respectiv, a art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, se impune a fi observat că, în speţă, erau incidente prevederile art. 5 alin. (2) şi cele ale art. 101 alin. (3) referitoare la exceptările individuale.

Se arată, în esenţă, că în ceea ce priveşte incidenţa art. 5 alin. (2) din Legea Concurenţei, prima instanţă a reţinut că Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de text, ori Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România a fost practic în imposibilitate juridică de a face această dovadă, în condiţiile în care prima instanţă a respins cererea privind efectuarea unei expertize judiciare de specialitate.

Astfel, susţine recurentul că, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a restricţiilor şi a exceptărilor în jurisprudenţa europeană, în condiţiile în care nu a observat că exceptările individuale se aplică şi în cazul faptelor anticoncurenţiale constând în stabilirea de tarife, iar Consiliul Concurenţei a pornit de la prezumţia că exceptările individuale nu sunt aplicabile în speţă, în condiţiile în care toate acordurile restrictive care sunt sancţionate de art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene pot fi, în principiu exceptate în temeiul alin. (3) al art. 101.

În acest sens, susţine recurentul că, instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că, pe fondul aplicării prevederilor art. 5 alin. (2), astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 75/2010 şi ale alin. (3) al art. 101 din Tratat, în esenţă pentru a fi reţinute aceste exceptări trebuie să fie puse în balanţă efectele pro şi anticoncurenţiale. Astfel, punând în balanţă efectele pro şi anticoncurenţiale, instanţa de fond ar fi trebuit să constate că, acestea din urmă pot fi acceptate dacă răspund unui obiectiv legitim, prin obţinerea unor beneficii neeconomice, în raport cu care restrângerile concurenţei au un caracter accesoriu şi dacă respectă principiul proporţionalităţii.

Se mai arată că, în aplicarea art. 101 alin. (1) şi alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, instanţa de fond ar fi trebuit să ţină seama de faptul că jurisprudenţa Comisiei şi a C.E.J. este foarte nuanţată, date fiind tocmai particularităţile domeniului profesiilor liberale şi specificul pieţei profesiilor liberale; consideră recurentul că prima instanţă, a reţinut, în mod greşit, că jurisprudenţa comunitară invocată de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România ar fi nerelevantă în cauză în condiţiile în care toate deciziile invocate privesc exercitarea unor profesii liberale şi ele ilustrează modul în care trebuie înţelese şi aplicate noţiunile din cuprinsul art. 5 alin. (2) şi al art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

În acest sens, se arată că nu există o piaţă integrată de servicii contabile şi de consultanţă financiară şi fiscală şi, prin urmare, profesia de expert contabil se exercită pe o piaţă în care acţionează exclusiv cei care sunt membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, tarifele profesionale au fost adoptate de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, în cadrul forurilor de conducere, în care există o largă reprezentativitate a membrilor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, aşa încât nu se poate reţine cu temei faptul că, prin adoptarea Regulamentului, membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România ar fi suferit consecinţele unei pretinse fapte anticoncurenţiale săvârşită de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România ca ordin profesional, tarifele minimale adoptate de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România aveau un caracter de recomandare, care permiteau orientarea în practică atât a membrilor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, cât şi a beneficiarilor de servicii, din toate discuţiile purtate în cadrul Conferinţelor Naţionale şi la nivelul Consiliului rezultă faptul că scopul legitim al adoptării Regulamentului privind tarifele profesionale a fost acela de a asigura calitatea serviciilor prestate de membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, în condiţii de transparenţă faţă de beneficiarii serviciilor.

Consideră recurentul că, în speţă, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România nu ar fi probat îndeplinirea condiţiilor legale pentru a se aplica art. 5 alin. (2) din Legea Concurenţei şi art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, doar pe baza unor prezumţii simple, fără a stabili, pe bază de probe, în mod concret piaţa relevantă a produsului ca şi natura şi scopul tarifelor profesionale adoptate de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România precum şi necesitatea şi avantajele stabilirii tarifelor profesionale pentru beneficiarii serviciilor.

Prin urmare, susţine recurentul că, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (2) din Legea Concurenţei precum şi cele ale art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, având în vedere atât particularităţile pieţei relevante a produsului, cât şi particularităţile intrinseci profesiei de contabil şi expert contabil, instanţa de fond, ignorând fără nicio motivare apărările Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea Concurenţei şi art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

2.2.5 Nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei recurate în ceea ce priveşte sancţiunile aplicate. Caracterul excesiv al cuantumului amenzii

Printr-o primă critică formulată, recurentul susţine că prima instanţă, a menţinut în tot amenda aplicată de Consiliul Concurenţei, fără a examina susţinerile Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, potrivit cărora sancţiunea contravenţională s-a exercitat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind individualizarea sancţiunii şi fără o interpretare şi apreciere corectă a faptelor, de natură să asigure o individualizare corectă a amenzii, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Printr-o altă critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine că, Consiliul Concurenţei a aplicat în mod greşit legea şi a stabilit o amendă în sarcina Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România fără a ţine seama de toate circumstanţele cauzei, fixând un cuantum al amenzii vădit disproporţionat faţă de gravitatea şi durata faptei, cu reţinerea greşită a unor circumstanţe agravante şi cu ignorarea tuturor circumstanţelor atenuante.

Astfel, se susţine că baza de calcul a amenzii a fost stabilită greşit atât în raport cu cifra de afaceri a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România cât şi prin greşita apreciere a gravităţii faptei sancţionate.

Susţine recurentul că, în cauză, fiind vorba de sancţionarea unei organizaţii non-profit, dacă s-ar aplica criteriul cifrei de afaceri oricum acesta nu poate fi echivalat cu veniturile totale ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, ci doar cu acea cotă din venituri obţinute pe baza cifrei de afaceri a membrilor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. În opinia recurentului, singurele surse de venituri care ar putea fi considerate că au fost influenţate de aşa zisa practică anticoncurenţială sunt cotizaţiile variabile ale membrilor, constatarea fiind reţinută chiar în decizia Consiliului.

Cu privire la gravitatea faptei, se susţine că Consiliul Concurenţei a reţinut că fapta este de o gravitate mare în esenţă, că este vorba de o încălcare de tip cartel de fixare a preţurilor şi că dimensiunea pieţii afectate este naţională, serviciile prestate de membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România fiind importante pentru mediu de afaceri.

Cu privire la durata faptei, recurentul susţine că, Consiliul Concurenţei a reţinut, în mod nelegal, că în speţă ar fi vorba de o încălcare de lungă durată (peste 5 ani).

În acest sens, recurentul susţine că, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii noi, Consiliul Concurenţei a reţinut în mod nelegal că stabilirea tarifelor de către Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România constituie contravenţie, prin calificarea acestui ordin profesional ca şi asociaţie de întreprinderi în sensul art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 75/2010. Consideră recurentul că în situaţia în care s-ar aprecia că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 75/2010, în sensul că după intrarea ei în vigoare (5 august 2010), s-a menţinut Regulamentul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România de stabilire a tarifelor, încălcarea nu poate fi calificată decât ca fiind una de scurtă durată (mai puţin de un an), caz în care nu se aplică niciun cuantum adiţional. În subsidiar, pornind de la aplicarea directă a jurisprudenţei comunitare în materie, în ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de agent economic, susţine recurentul că nu s-ar putea lua în considerare ca dată reper decât data de 1 ianuarie 2007, respectiv data aderării la Uniunea Europeană, ceea ce, de asemenea ar conduce la încadrarea faptei ca fiind de durată medie, sub 5 ani.

Printr-o altă critică formulată recurentul susţine că, Consiliul Concurenţei a reţinut în mod greşit o serie de circumstanţe agravante în sarcina Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.

Astfel, se susţine că, Consiliul Concurenţei a reţinut ca şi circumstanţă agravantă continuarea de către Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România a încălcării după declanşarea procedurii de investigaţie, ceea ce nu este justificat, având în vedere faptul că, până la modificarea Legii Concurenţei, prin O.U.G. nr. 75/2010, cadrul legislativ în România nu era clar, astfel încât Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România avea o îndreptăţire legitimă să considere că investigaţia Consiliului Concurenţei nu este întemeiată şi că nu poate fi subiect activ al faptei anticoncurenţiale prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea Concurenţei.

Dată, fiind succesiunea legilor în timp, precum şi a actelor procedurale realizate de Consiliul Concurenţei, consideră recurentul că nu poate fi reţinută ca şi circumstanţă agravantă menţinerea în vigoare a Regulamentului, după începerea investigaţiei.

Şi reţinerea celei de a doua circumstanţe agravante, constând în ignorarea avertismentelor acestuia în legătură cu caracterul anticoncurenţial al unui regulament de stabilire a tarifelor profesionale, este în opinia recurentului nejustificată, apreciind, în acest sens, că corespondenţa între Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi Consiliul Concurenţei din anul 2000 nu poate constitui bază pentru reţinerea acestei circumstanţe agravante, în condiţiile în care răspunsul Consiliului nu avea o fundamentare legală a punctului de vedere exprimat iar legislaţia în vigoare permiteai, în mod justificat, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, să aprecieze că nu intră sub incidenţa legii concurenţei.

Printr-o ultimă critică formulată recurentul susţine că, în mod greşit Consiliul Concurenţei nu a reţinut nicio circumstanţă atenuantă hotărâtoare pentru diminuarea sancţiunii.

Astfel, consideră recurentul că, în speţă, poate fi reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută la lit. d) a pct. C din Capitolul III din Instrucţiuni, respectiv faptul că, comportamentul anticoncurenţial al întreprinderii a fost autorizat sau încurajat de autorităţi publice sau de legislaţia existentă prin raportare la atribuţiile conferite Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România prin H.G. nr. 438/1996 (a prevăzut expres la art. 10, dreptul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România de a stabili tarifele practicate de experţii contabili, contabilii autorizaţi şi societăţile comerciale de expertiză contabilă, cu avizul organelor de specialitate ale guvernului) dar şi la evoluţia modificării art. 5 din Legea Concurenţei.

Sub acest aspect, prezintă relevanţă, în opinia recurentului şi faptul că, deşi potrivit art. 38 din O.G. nr. 65/1994, activitatea Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România se desfăşoară sub supravegherea autorităţii de stat, reprezentată de Ministerul Finanţelor Publice, reprezentanţii autorităţii publice de supraveghere, au acceptat tacit, situaţia creată prin adoptarea Regulamentului, timp de peste 9 ani, ceea ce poate fi calificat drept încurajarea comportamentului de către autorităţile publice.

De asemenea, consideră recurentul că în lumina lit. e) a pct. C din Capitolul III din Instrucţiuni, (alte împrejurări de natura celor de mai sus), ar fi trebuit să fie reţinută drept circumstanţă atenuantă împrejurarea că pe piaţa relevantă a serviciilor prestate de experţii contabili şi contabilii autorizaţi nu s-a luat nicio măsură sancţionatorie, ceea ce a condus la existenţa unei îndoieli rezonabile din partea Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România cu privire la caracterul contravenţional al comportamentului restrictiv.

Această situaţie reprezintă, în opinia recurentului, o circumstanţă atenuantă deosebit de importantă, reţinută frecvent în jurisprudenţa europeană, fiind frecvente cazurile în care, constatând că este prima decizie pe piaţa relevantă respectivă, Comisia a dat dovadă de clemenţă, chiar şi atunci când a reţinut caracterul grav al faptei, şi nu a aplicat nicio amendă.

3. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Concurenţei a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind legală şi temeinică, formulând ample şi detaliate apărări referitoare la faptul că: Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România poate fi subiect activ al investigaţiei desfăşurate de către Consiliul Concurenţei şi înainte de modificarea Legii Concurenţei prin O.U.G. nr. 75/2010; în speţă nu este incident un conflict al legilor în timp astfel încât să se poată accepta posibilitatea unei prezumptive încălcări a principiului neretroactivităţii reglementat în Constituţie; introducerea prin O.U.G. nr. 75/2010, a definiţiei noţiunii de întreprindere astfel cum a fost consacrată la nivelul jurisprudenţei europene, nu a modificat sfera de aplicare a prevederilor art. 5 din Legea Concurenţei; corecta reţinere, în speţă, a incidenţei, dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei şi a art. 101 din Tratat; obiectul şi efectul anticoncurenţial sunt condiţii alternative şi nu cumulative, odată ce s-a stabilit că înţelegerea are ca obiect împiedicarea/restrângerea/denaturarea concurenţei, determinarea efectelor concrete ale înţelegerii nu mai este necesară; decizia Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România a avut obiect anticoncurenţial; vinovăţia Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România a fost fără dubiu demonstrară; Consiliul Concurenţei a constatat în mod corect afectarea comerţului dintre statele membre şi incidenţa, în consecinţă a art. 101 din Tratat; incidenţa prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea Concurenţei şi ale art. 101 alin. (3) din Tratat nu a fost demonstrată; amenda aplicată a fost corect individualizată; baza de calcul a sancţiunii a fost corect stabilită; nivelul de bază al amenzii a fost stabilit în mod corect; Consiliul Concurenţei nu a încadrat încălcarea constatată în categoria celor de gravitate mare pe baza prezumţiei de impact pe piaţă, ci a avut în vedere că fapta reprezintă o încălcare de tip cartel, având ca obiect fixarea tarifelor (natura faptei), dimensiunea pieţei afectate este naţională, serviciile prestate de către membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România sunt importante pentru mediul de afaceri; Consiliul Concurenţei a reţinut în mod corect circumstanţele agravante ca şi lipsa circumstanţelor atenuante în cauză; toate împrejurările calificate de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România ca circumstanţe atenuante incidente speţei pot fi înlăturate în considerarea faptului că abrogarea temeiului legal pentru reglementarea tarifelor şi raţiunile care au fundamentat modificarea legislativă, corespondenţa purtată în anul 2000, în care autoritatea de concurenţă invoca nu doar prevederile imperative ale Legii Concurenţei, ci şi practica europeană în materie.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 304¹C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ Decizia Consiliului Concurenţei nr. 47 din 2 noiembrie 2010, prin care a fost sancţionat contravenţional, în temeiul art. 51 din Legea Concurenţei, cu amendă în cuantum de 4.056.264 RON (9,2% din veniturile totale realizate în anul 2009), pentru încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea Concurenţei (începând cu 31 martie 2001 şi până la data emiterii deciziei) şi a art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, (începând cu 1 ianuarie 2007) prin fixarea tarifelor practicate de membrii săi ca urmare a adoptării Regulamentului privind stabilirea criteriilor şi modalităţilor pentru determinarea onorariilor, indemnizaţiilor şi compensaţiilor cuvenite experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, precum şi societăţilor de profil, membri ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.

4.1 În ceea ce priveşte motivul prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ.:

Din considerentele sentinţei, rezultă că judecătorul fondului a răspuns, în mod grupat, motivelor indicate de recurent, prin argumente convingătoare, care se integrează în mod logic în contextul hotărârii, respectând cerinţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că ambele hotărâri atacate nu sunt susceptibilă de critici, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru că nu ar cuprinde o analiză motivată în raport cu criticile formulate, aşa cum se pretinde în recurs.

Totodată, în condiţiile în care judecătorul nu este obligat a răspunde fiecărui argument invocat de părţile litigante, în mod justificat, instanţa de fond, explicând judicios şi detaliat situaţia de fapt, s-a rezumat în motivarea soluţiei adoptate numai la aspectele de fapt şi de drept relevante, de natură a o susţine şi demonstra.

Faptul că instanţa de fond, în argumentarea soluţiei pronunţate şi-a însuşit o parte din argumentele uneia dintre părţi sau nu a răspuns punctual fiecărui argument invocat de recurent în susţinerea nelegalităţii şi netemeinicii actului administrativ contestat, nu este de natură a afecta, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., legalitatea hotărârii recurate, în condiţiile în care modul în care a fost argumentată respectiva hotărâre permite instanţei de recurs efectuarea, în cauză, a unui veritabil controlul al legalităţii şi temeiniciei.

4.2 Nefondate sunt şi criticile vizând incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme instanţa de fond nu a schimbat cu nimic nici natura şi nici înţelesul actelor juridice deduse judecăţii, ceea ce rezultă de altfel şi din expunerea rezumativă a considerentelor, de mai sus, pronunţându-se în limitele învestirii sale şi raportat la obiectul acţiunii de faţă.

Totodată, în condiţiile în care în dispozitivul încheierii pronunţate, instanţa de fond s-a pronunţat expressis verbis asupra admisibilităţii probei cu expertiză de specialitate, faptul că în considerentele hotărârii se face referire la o expertiză contabilă, nu poate fi calificat decât o simplă eroare materială ce nu poate afecta legalitatea respectivei hotărâri, în sensul invocat de recurent, aşa încât vor fi înlăturate şi criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.

4.3 În ceea ce priveşte criticile aduse sentinţei civile recurate, prin prisma motivului prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

4.3.1 Vor fi înlăturate criticile recurentului referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile (art. 1 C. civ. şi art. 15 din Constituţia României) cu privire la aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei, în forma modificată prin O.U.G. nr. 75/2010, în considerarea:

- atât a faptului că, recurentul, prin actul administrativ contestat, a fost sancţionat contravenţional pentru săvârşirea unei contravenţii continue, astfel cum este definită de art. 13 alin. (2) teza finală din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, (constând în adoptarea, publicarea, menţinerea în vigoare, modificarea şi monitorizarea unui Regulament prin care au fost fixate tarifele practicate de membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România pe piaţa serviciilor de expertiză contabilă) ceea ce atrage aplicarea legii în vigoare de la momentul epuizării acţiunii/inacţiunii care formează elementul material al laturii obiective a contravenţiei, astfel constatate, respectiv a O.U.G. nr. 75/2010; aşadar, vocaţia comportamentului anticoncurenţial al recurentului de a produce efecte pe piaţă, nu poate fi limitat doar la momentul adoptării Regulamentului, aşa cum în mod greşit susţine recurentul, ci e circumscrisă perioadei în care Regulamentul a fost în vigoare;

- dar şi a faptului că sfera noţiunii de agent economic/asociaţie de agenţi economici (sintagmă folosită de legiuitor anterior adoptării O.U.G. nr. 75/2010), în sensul art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei, interpretat, în armonie cu normele comunitare şi cu jurisprudenţa C.E.J., (aspect ce-şi găseşte justificare în respectarea principiului eficienţei depline a dreptului comunitar) cuprinde şi asociaţiile profesionale, dat fiind faptul că aceste entităţi juridice, nu urmăresc un obiectiv exclusiv profesional, social sau public ci desfăşoară şi activităţi economice (în sensul larg al termenului), în limitele impuse de normelor proprii de organizare şi funcţionare.

Aşadar, este de necontestat că interpretarea jurisprudenţială a noţiunii de agent economic/asociaţie de agenţi economici, a permis, chiar şi în absenţa unei definiţii consacrate legislativ, încadrarea asociaţiilor profesionale atunci când operează în context comercial, în limitele conceptului de asociaţie de agenţi economici, aspect ce le aduce în sfera art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei şi anterior modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 75/2010.

Faptul că prin O.U.G. nr. 75/2010 legiuitorul român a înţeles, în procesul de armonizare terminologică a dreptului naţional să, înlocuiască sintagma de agent economic/asociaţie de agenţi economici cu o altă sintagmă preluată din dreptul comunitar, respectiv întreprindere/asociaţii de întreprinderi, nu echivalează, cum în mod greşit susţine recurentul, cu crearea unei instituţii juridice noi, şi implicit cu modificarea sferei de aplicare a art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei, (având relevanţă în acest sens conţinutul, limitele şi efectele activităţii desfăşurate pe plan economic şi nu denumirea unei entităţi juridice), pentru a pune în discuţie o eventuală abordare a unei instituţii juridice nou create ca fiind născută din fapte anterioare intrării sale în vigoare, cu efect direct asupra principiului neretroactivităţii legii, în sensul invocat de recurent.

De altfel, prin raportare la dispoziţiilor ex-art. 81 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, (actual art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene) contrar celor susţinute de recurent, intimatul ca şi autoritate naţională competentă în domeniul concurenţei, în mod corect a adoptat o accepţiune largă a termenului de agent economic/asociaţie de agenţi economici, în sensul că acesta acoperă orice entitate angajată într-o activitate economică, indiferent de statutul său juridic sau de modul în care este finanţată, (inclusiv asociaţiile profesionale) prin raportare nu la denumirea respectivei entităţi juridice ci la specificul şi efectele activităţii/deciziilor acestora pe o piaţă relevantă.

Prin urmare, contrar celor susţinute prin cererea de recurs, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, putea să fie subiect activ al unei investigaţii desfăşurate de Consiliul Concurenţei, începând cu data de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, deci înainte de modificarea Legii Concurenţei prin O.U.G. nr. 75/2010 urmând a fi înlăturate, astfel, criticile formulate de recurent atât pe acest aspect şi cele referitoare la existenţa unui conflict de legi în timp.

4.3.2 Totodată, vor fi înlăturate şi criticile referitoare la greşita reţinere a încălcării dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei, Înalta Curte constatând, în acord cu instanţa de fond, că în mod corect a fost reţinută în sarcina Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România săvârşirea unei fapte anticoncurenţiale ce a avut ca obiect restrângerea concurenţei pe piaţa serviciilor de expertiză contabilă.

Astfel, Înalta Curte constată că Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, intervenind în mod constant în activitatea desfăşurată de membrii săi (experţi contabili, contabili autorizaţi şi societăţi de expertiză contabilă), prin, modificarea, publicarea şi menţinerea în vigoare a unui Regulament prin care a fixat în mod concertat şi direct limitele minime şi maxime ale tarifelor profesionale practicate pe piaţa expertizei contabile, a afectat parametrii fundamentali ai concurenţei pe respectiva piaţă, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea Concurenţei, sancţionată potrivit art. 51 din acelaşi act normativ, cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond.

Astfel, câtă vreme, principalul parametru al unei pieţe este preţul, este de domeniul evidenţei faptul că o activitate de stabilire şi menţinere a unor tarife minime şi maxime pentru serviciile prestate pe o piaţă, este de natură a limita libertatea economică a membrilor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, pe piaţa expertizei contabile, cu efect direct asupra restrângerii concurenţei pe respectiva piaţă relevantă, aşa încât vor fi înlăturate criticile formulate de recurent pe acest aspect.

Totodată, în condiţiile în care, în jurisprudenţa europeană s-a reţinut de timpuriu că o decizie prin care sunt fixate preţuri/tarife are ca obiect restrângerea concurenţei chiar dacă preţurile stabilite nu au fost respectate în practică (Cauza 246/86, Belasco/Commission, 1989), nu prezintă relevanţă susţinerile recurentului referitoare la efectele concrete ale respectivului Regulament în ceea ce priveşte activitatea membrilor săi. De altfel, este greu de acceptat că stabilirea unor tarife profesionale a fost ignorată de membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România în condiţiile în care, potrivit pct. 121 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, nerespectarea de către membri a normelor şi hotărârile luate de organele de conducere constituie abatere disciplinară şi poate atrage sancţiuni disciplinare.

Totodată, Înalta Curte, dând eficienţă regulii per se, în detrimentul regulei raţiunii, invocată prin cererea de recurs, constată că, în condiţiile în care s-a stabilit că recurentul, prin stabilirea şi menţinerea unor tarife profesionale pe o piaţă relevantă, a săvârşit o faptă restrictivă de concurenţă prin obiectul său, determinarea efectelor concrete pe respectiva piaţa relevantă sub aspect anticoncurenţial nu mai este necesară, aşa încât nu va primi susţinerile recurentului referitoare la necesitatea efectuării unei cercetări detaliate a pieţei; de asemenea, în condiţiile în care obiectul şi efectul anticoncurenţial sunt condiţii alternative şi nu cumulative, aşa cum o indică însăşi conjuncţia sau folosită în redactarea art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei (potrivit art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia), vor fi înlăturate şi criticile referitoare la nedovedirea în cauză a impactului semnificativ asupra concurenţei care nu reprezintă, cum în mod greşit susţine recurentul, un element constitutiv obligatoriu al contravenţiei, necesar a fi determinat şi cuantificat pentru incidenţa art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei şi a art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Prin urmare, odată stabilit că art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei trebuie interpretat în mod disjunctiv, este de necontestat faptul că, din moment ce s-a stabilit că recurentul a adoptat/modificat/publicat/menţinut în vigoare un Regulament de natură a restrânge concurenţa pe piaţa serviciilor de expertiză contabilă, nu mai era necesar să se dovedească şi faptul că această concertare s-a manifestat prin anumite comportamente pe piaţă sau că acestea au produs efecte restrictive asupra concurenţei.

În condiţiile în care o practică concertată intră sub incidenţa dispoziţiile art. 101 alin. (1) din Tratat, chiar în lipsa efectelor anticoncurenţiale pe piaţă, recurentului îi revenea sarcina de a dovedi că, pe perioada în care Regulamentul a fost în vigoare, comportamentul membrilor săi, pe piaţa serviciilor de expertiză contabilă, nu s-a circumscris unei practici concertate (Hotărârea C.E.J., în Cauza C-199/92 P Huls), ceea ce nu poate fi reţinut în cauză.

Dat fiind faptul că în situaţia fixării concertată a preţurilor intenţia, ca formă de vinovăţie, pentru reţinerea caracterului restrictiv al respectivului comportament anticoncurenţial, este prezumată, vor fi înlăturate şi criticile recurentului referitoare la lipsa vinovăţiei ca element constitutiv al contravenţiei, reţinute în sarcina sa, prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei.

De altfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, intenţia prezumată a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, de a coordona comportamentul pe piaţă al membrilor săi prin preţ, este confirmată şi prin modul în care Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România a monitorizat respectarea respectivului Regulament de către toţi membrii săi.

Totodată, se impune a fi amintit şi faptul că, potrivit jurisprudenţei comunitare, intenţia părţilor nici nu constituie un element necesar pentru determinarea caracterului restrictiv al unei practici anticoncurenţiale, întrucât obiectul unei înţelegeri sau practici concertate nu este analizat prin raportare la intenţia părţilor, singurul aspect care interesează fiind acela dacă obiectul sau efectul comportamentului adoptat este de a împiedica, restricţiona sau distorsiona concurenţa.

4.3.3 Nu vor fi primite nici criticile referitoare la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Înalta Curte constatând, în acord cu instanţa de fond că, Consiliul Concurenţei a constatat în mod corect afectarea comerţului între statele membre şi incidenţa, în cauză, a art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

În primul rând, Înalta Curte va respinge criticile referitoare la aplicarea art. 5 alin. (6) din Legea Concurenţei cu încălcarea principiului neretroactivităţii, faţă de caracterul continuu al faptei anticoncurenţiale sancţionate şi care atrage aplicarea legii în vigoare de la momentul epuizării respectivei fapte anticoncurenţiale sancţionate.

Este neîntemeiată şi critica referitoare la neîndeplinirea condiţiei privind afectarea comerţului între statele membre, faţă de împrejurarea că, Consiliul Concurenţei nu a demonstrat că prin stabilirea tarifelor profesionale de către Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România ar fi fost afectat comerţul între statele membre, în condiţiile în care, potrivit jurisprudenţei C.E.J., pentru a se reţine aplicarea art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nu este necesar a se face dovada că acordul/decizia a produs un impact apreciabil actual asupra concurenţei sau asupra comerţului interstatal, în ipoteza în care respectivul acord prin obiectul său anticoncurenţial este capabil per se să producă astfel de efecte; totodată, prezintă importanţă, pe acest aspect, şi faptul că, cartelurile orizontale/deciziile asimilate acestora care vizează un întreg stat membru (în speţă este vorba despre stabilirea onorariilor şi tarifelor) sunt prin natura lor susceptibile să aducă atingere comerţului dintre statele membre, jurisprudenţa comunitară stabilind că acordurile care vizează întregul teritoriu al unui stat membru, prin însăşi natura lor, au ca efect consolidarea împărţirii pieţelor pe baze naţionale, prin împiedicarea întrepătrunderii economice pe care o promovează Tratatul (Hotărârea C.E.J., în Cauza Wouters şi alţii).

Contrar celor susţinute de recurent, aptitudinea înţelegerii şi/sau practicii concertate de a afecta semnificativ comerţul dintre statele membre şi, prin urmare, de a atrage incidenţa art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene a fost reţinută, în mod corect de Consiliul Concurenţei nu doar în lumina situaţiei de fapt sancţionate, de altfel necontestată de recurent, ci şi prin raportare şi la toate cele trei criterii prevăzute în Comunicarea Comisiei privind conceptul de efect asupra comerţului.

4.3.4 Vor fi înlăturate şi criticile referitoare la incidenţa prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea Concurenţei şi ale art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în condiţiile în care Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, nu a dovedit îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 5 alin. (2) şi de art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, pentru reţinerea exceptării invocate, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

În prealabil, Înalta Curte, pornind de la premiza că toate acordurile restrictive care sunt sancţionate de art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene pot fi, în principiu, exceptate de baza art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, constată că, nu există nicio justificare în susţinerea ipotezei excluderii de plano a recurentului de la beneficiul unei exceptări, supusă, însă, constatării îndeplinirii unor condiţii legale.

Totodată, se impune a fi subliniat şi faptul că, condiţiile impuse atât de art. 5 alin. (2) din Legea Concurenţei cât şi de art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, trebuiau îndeplinite înainte de acordarea unei exceptări (Hotărârea C.E.J. în Cauza T-213/00, CMA CGM), aspect de natură a nuanţa în mod specific probatoriul administrat în etapa controlului de legalitate al actului administrativ cu efect sancţionator.

În primul rând, Înalta Curte, văzând dispoziţiile art. 5 alin. (5) din Legea Concurenţei, reţine că, atunci când Consiliul Concurenţei constată încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei, întreprinderii/asociaţiei de întreprinderi care invocă beneficiul prevederilor art. 5 alin. (2) îi incumbă obligaţia de a proba îndeplinirea cumulativă a condiţiilor, necesare pentru ca înţelegerea/decizia, astfel constatată, să poată beneficia de exceptarea de la interdicţia legală, prevăzută la alin. (1) al aceluiaşi articol.

Astfel, Înalta Curte constată, în lumina probatoriului administrat în cauză, că recurentul nu a dovedit, prin prisma îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 5 alin. (2) lit. a) - c) din Legea Concurenţei, că se impunea exceptarea de la aplicarea interdicţiei prevăzute la art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Chiar dacă, am accepta îndeplinirea condiţiei impuse la lit. a) a alin. (2) a art. 5 din Legea Concurenţei, prin prisma competenţei generale conferită Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România prin O.G. nr. 65/2004, de asigurare a bunei desfăşurări a activităţii experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, chiar şi în contextual necesităţii protejării interesului general, exceptarea comportamentului anticoncurenţial al recurentului nu poate fi justificată prin prisma neîndeplinirii condiţiei prevăzute la lit. b), în condiţiile în care nu se poate aprecia, în mod rezonabil că intervenţia constantă asupra preţului unor servicii, ar reprezenta un element indispensabil pentru realizarea obiectivului privind calitatea serviciilor de expertiză contabilă, în contextul în care acestea au potenţial real de a restrânge concurenţa.

Totodată, cum alin. (3) a art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene impune îndeplinirea cumulativă a patru condiţii, a cărei dovadă nu a fost făcută în cauză de către recurent, în mod corect instanţa de fond a apreciat că fapta anticoncurenţială reţinută în sarcina Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, nu poate face obiectul unei exceptări în condiţiile art. 5 alin. (2) din Legea Concurenţei şi art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, aşa încât vor fi înlăturate toate criticile formulate de recurent pe acest aspect.

4.3.5 Vor fi primite, însă, în parte, criticile privind nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei recurate în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate

Astfel, în primul rând vor fi înlăturate criticile referitoare la stabilirea bazei de calcul, în condiţiile în care art. 51 din Legea Concurenţei face referire expressis verbis la cifra de afaceri realizată în anul anterior sancţionării şi nu la cifra de afaceri realizată pe piaţa relevantă aşa cum greşit susţine recurentul. Aşadar, în mod corect Consiliul Concurenţei a apreciat că cifra de afaceri, în cazul recurentului, ordin profesional, este reprezentată de venitul total realizat de acesta în anul 2009, stabilit, în mod obiectiv, pe baza datelor înscrise la Capitolul - Venituri totale din Contul exerciţiului financiar, ca fiind 43.898.946 RON.

Totodată, în condiţiile în care fapta anticoncurenţială constatată şi sancţionată reprezintă o încălcare tip cartel de fixare a preţurilor pe o piaţă naţională de servicii, nu pot fi primite criticile referitoare la greşita calificare a faptei anticoncurenţiale ca fiind de o gravitate mare, aşa încât, în mod corect a fost inclusă în nivelul de bază al amenzii aplicate suma de 2.194.947 RON, rezultată în urma aplicării unui procent de 5% (cuantumul preconizat, în cazul constatării unei fapte de o gravitate mare, fiind între 4% şi 8%).

Având în vedere, că calitatea de subiect activ al contravenţiei prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei, a fost reţinută prin aplicarea directă a jurisprudenţei comunitare în materie, în ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de agent economic, Înalta Curte constată că fapta anticoncurenţială sancţionată poate fi reţinută în sarcina recurentului, doar începând cu 1 ianuarie 2007, respectiv data aderării României la Uniunea Europeană, ceea ce conduce, la încadrarea faptei sancţionate ca fiind de durată medie, (sub 5 ani), potrivit art. 1 lit. b) - Cap. II - lit. C din Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute de art. 51 din Legea Concurenţei, şi implicit la reducerea nivelului de bază al amenzii de la 3.380.220 RON (2.194.947 RON rezultă în raport de reţinerea unei fapte de o gravitate mare şi 1.185.273 RON ca efect al aplicării unui procent aferent unei încălcări de lungă durată, 9 ani) la 2.500.000 RON, (din care 2.194.947 RON rezultată în urma procentului aplicat în raport de gravitatea mare a faptei constatate şi 305.053 RON în urma unui procent aplicat în limitele stabilite prin Instrucţiuni, pentru reţinerea unei încălcări de durată medie).

Înalta Curte, apreciază, în raport de situaţia de fapt reţinută, de lipsa de precizie a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei, anterior modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 75/2010, chiar şi prin raportare la interpretarea jurisprudenţială a acestuia, de lentoarea legiuitorului român în armonizarea din punct de vedere terminologic a legislaţiei naţionale în materia concurenţei, de cadrul legislativ care a permis în timp exercitarea, uneori defectuoasă a atribuţiilor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, lipsa unei reacţii adecvate a Consiliului Concurenţei în perioada 2000 - 2009, care în mod nepermis s-a limitat doar la emiterea a două puncte de vedere la cererea Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, dar şi dând prevalenţă principiului in dubio pro reo, direct aplicabil regimului sancţionator contravenţional, că nu se justifică în mod obiectiv reţinerea celor două circumstanţe agravante, în sarcina recurentului, cu efect direct asupra cuantumului amenzii contravenţionale aplicate.

Aşadar, în condiţiile în care, sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei, nu a fost clar delimitată, pentru a permite, astfel, recurentului să aprecieze asupra consecinţelor comportamentului său, legiuitorul intervenind legislativ abia în septembrie 2010, se impune o oarecare prudenţă în aprecierea comportamentului recurentului ulterior momentului declanşării investigaţiei, aşa încât nu este justificată, reţinerea circumstanţei agravante constând în continuarea încălcării după declanşarea procedurii de către Consiliul Concurenţei, cu efect asupra înlăturării din cuantumul amenzii aplicate recurentului a sumei de 338.022 RON

Totodată, cele două adrese la care face trimitere Consiliul Concurenţei, prin conţinutul lor, în contextul caracterului deficitar al dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea Concurenţei ca şi a contextului legislativ în care Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi-a exercitat atribuţiile în perioada vizată prin actul de control, nu pot fi calificate drept avertismente, cu potenţial real în reţinerea unei circumstanţe agravante, în temeiul dispoziţiilor de la lit. e) a cap. B din Instrucţiuni.

În acest context, Înalta Curte consideră necesar a sublinia şi faptul că principiul legalităţii, pe deplin aplicabil şi în materia răspunderii contravenţionale, obligă legiuitorul să legifereze prin texte clare şi precise care să permită definirea acţiunilor sau omisiunilor care angajează sau agravează răspunderea, ceea ce nu poate fi reţinut în cazul normei naţionale care a stat la baza atragerii răspunderii contravenţionale a recurentului.

Totodată, în condiţiile în care, circumstanţele agravante, trebuie să aibă un caracter previzibil şi accesibil, ceea ce nu se poate reţine cu privire la norma înscrisă la lit. e) a Cap. B din Instrucţiuni, care permite Consiliului Concurenţei o marjă greu de previzionat în calificarea comportamentului persoanelor sancţionate pentru încălcarea legislaţiei în materia concurenţei, se impune cu atât mai mult înlăturarea circumstanţei agravante constând în ignorarea avertismentelor anterioare în legătură cu caracterul anticoncurenţial al faptei sancţionate, şi implicit înlăturarea sumei de 338.022 RON din cuantumul amenzii aplicate recurentului.

Înalta Curte, în raport de contextul factual, astfel reţinut, dar având în vedere şi interpretarea conceptului de agent economic/asociaţie de agenţi economici prin prisma jurisprudenţei C.E.J., jurisprudenţa C.E.J. în materia concurenţei, direct aplicabilă începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, atribuţiile concrete atribuite Ministerului Finanţelor Publice prin O.G. nr. 65/1994, prin ca şi corespondenţa purtată de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România cu Consiliul Concurenţei, apreciază că nu este justificată, în cauză, reţinerea vreuneia dintre circumstanţele atenuante, invocate de recurent, urmând a fi înlăturate toate criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.

În considerarea şi în limita criticilor reţinute cu privire la individualizarea sancţiunii contravenţionale aplicate recurentului, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a admite recursul şi a modifica în parte hotărârea recurată, în sensul, anulării, în parte a deciziei Consiliului Concurenţei, respectiv a reducerii cuantumului amenzii contravenţionale aplicate de la 4.056.264 RON la suma de 2.500.00 RON, ca efect al înlăturării celor două circumstanţe agravante şi a modificării nivelului de bază prin încadrarea faptei contravenţionale la categoria durată medie.

4.4 Totodată, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat împotriva încheierii de şedinţă din data de 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând în acest sens că prin respectiva încheiere de şedinţă instanţa de fond, în mod justificat, a conchis asupra respingerii cererii pentru efectuarea unei expertize de specialitate ca nefiind utilă şi concludentă cauzei.

Soluţia, astfel, pronunţată se justifică prin prisma faptului că condiţiile impuse atât de art. 5 alin. (2) din Legea Concurenţei şi respectiv art. 101 alin. (3) din lentoare, trebuiau îndeplinite înainte de acordarea unei exceptări (Hotărârea C.E.J. în Cauza T-213/00, CMA CGM), neputând, aşadar, face obiectul unei expertize post factum, aşa încât vor fi respinse susţinerile recurentului referitoare la necesitatea administrării unei expertize de specialitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România împotriva încheierii din 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România împotriva Sentinţei civile nr. 5178 din 19 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică hotărârea atacată, în sensul că admite în parte, acţiunea formulată de reclamant.

Anulează, în parte, Decizia nr. 47 din 2 noiembrie 2010 a Consiliului Concurenţei, în ceea ce priveşte art. 2, şi reduce cuantumul amenzii aplicate reclamantului de la suma de 4.056.264 RON la suma de 2.500.000 RON.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS

← ICCJ. Decizia nr. 5156/2013. Contencios. Litigiu privind...		ICCJ. Decizia nr. 5158/2013. Contencios →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

ICCJ. Decizia nr. 5152/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond ICCJ. Decizia nr. 5154/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond ICCJ. Decizia nr. 5155/2013. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs ICCJ. Decizia nr. 5156/2013. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs ICCJ. Decizia nr. 5158/2013. Contencios ICCJ. Decizia nr. 5161/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs ICCJ. Decizia nr. 5162/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs ICCJ. Decizia nr. 5163/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs