ICCJ. Decizia nr. 5158/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5158/2013
Dosar nr. 3188/2/2012
Şedinţa de la 24 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.I. SRL, în contradictoriu cu D.A.D.R. Gorj şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a solicitat ca pârâtele să-şi îndeplinească obligaţia de acordare a fondurilor publice în baza Legii nr. 150/2003 în cuantum de 3.991.200 RON, sub sancţiunea penalităţii de 0,25% pe zi de întârziere şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Încheierea din 9 mai 2011 s-a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Excepţia necompetenţei materiale a instanţei a fost invocată din oficiu şi prin Sentinţa nr. 164 din 20 ianuarie 2012, Tribunalul Gorj a admis această excepţie şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea că actul administrativ vizează o contribuţie de peste 500.000 RON ce urma să fie suportată de stat prin alocaţii bugetare.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 288/54/2012.
La 5 aprilie 2012, reclamanta şi-a precizat acţiunea şi a solicitat, în principal, anularea Adresei nr. 3202/2010, emisă de D.A.D.R. Gorj, şi obligarea pârâtei la plata sumei de 3.991.200 RON reprezentând alocaţia din fonduri publice, actualizată cu dobânda legală şi rata inflaţiei, calculată de la data expirării termenului de soluţionare a fiecărei cereri de plată şi până la data plăţii efective, iar, în subsidiar, anularea adresei emise de D.A.D.R. Gorj, obligarea pârâtei să soluţioneze favorabil cererile privind alocarea alocaţiilor din fonduri publice, să întocmească situaţia justificativă şi să o transmită Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu plata unor penalităţi în cuantum de 500 RON/zi de întârziere în situaţia în care nu se va executa hotărârea în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile, cu cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 674 din 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea precizată, a fost anulată Adresa nr. 3202/2010 emisă de D.A.D.R. Gorj, a fost obligată pârâta la plata sumei de 3.991.200 RON, alocaţia din fonduri publice, şi a dobânzii legale în cuantum de 598.449,20 RON, calculată până la 31 mai 2012, precum şi la plata dobânzii de la 31 mai 2012 şi până la plata efectivă şi la plata sumei de 7.957,3 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că prin Contractul de împrumut nr. AA din 27 mai 2009 încheiat între I.B. Amsterdam şi reclamantă, banca a pus la dispoziţia acesteia din urmă o facilitate de credit neangajantă, garantată utilizabilă într-o singură valută, până la suma totală de 3.000.000 RON sub forma de avansuri pe termen scurt (de maxim 120 de zile de la data tragerii) pentru finanţarea activităţi curente de producţie inclusiv, dar fără a se limita la plăţi pentru furaje, medicamente, energie pui de o zi etc.
Contractul de împrumut încheiat între reclamantă şi bancă a fost notificat către D.A.D.R. Gorj şi înregistrat sub nr. BB din 27 iunie 2009.
Din actele depuse, expertiza contabilă efectuată şi nota de control întocmită de Corpul de Control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a reieşit că suma totală folosită de reclamantă din contractul de împrumut împreună cu dobânzile aferente (rambursată la termenele stabilite prin contract) şi solicitată spre decontare a fost de 13.304.085 RON.
Reclamanta a solicitat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 150/2003 şi H.G. nr. 615/2009, decontarea sumei de 3.991.220 RON reprezentând 30% din suma totală folosită din contractul de împrumut, însă prin Adresa nr. 3202 din 19 august 2010, pârâta a comunicat reclamantei că solicitarea sa a fost respinsă întrucât liniile de credit nu reprezintă credit agricol în conformitate cu Legea nr. 150/2003. S-a arătat că singura definiţie a creditului agricol se regăseşte în art. 1 din Legea nr. 150/2003, care prevede că acesta este un instrument economico-financiar de politică agricolă prin intermediul căruia se susţin activităţile curente de producţie agricolă, stabilite prioritar de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, textul de lege nespecificând forma pe care acest credit trebuie s-o îmbrace.
Conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 150/2003, beneficiarii care rambursează creditele şi plătesc dobânzile la termenele scadente prevăzute în contractul de împrumut beneficiază de o alocaţie bugetară calculată la nivelul ratelor de împrumut rambursate de până la 30% din volumul creditului şi se va stabili diferenţiat, în fiecare an, prin hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor .
H.G. nr. 615/2009, hotărâre aplicabilă la data când reclamantul a obţinut contractul de împrumut, a stabilit nivelul fondurilor publice care se acordă la creditele agricole la 30% din volumul creditului.
Susţinerea pârâtei că potrivit art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009 a respins solicitarea reclamantei privind alocaţia bugetară întrucât linia de credit nu reprezintă credit agricol în conformitate cu Legea nr. 150/2003 neavând un grafic de rambursare în ceea ce priveşte eşalonarea acestuia, a fost apreciată de instanţă ca un refuz nejustificat.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 150/2003 privind creditul agricol pentru producţie, activitatea curentă de producţie poate fi finanţată din fonduri proprii ale producătorului şi din credite bancare acordate cu respectarea prevederii Legii bancare nr. 58/1998 şi a normelor proprii de creditare.
Astfel, textul de lege mai sus enunţat prevede că băncile pot pune la dispoziţia producătorilor agricoli credite cu respectarea legii bancare şi a normelor proprii de creditare fără a enumera forma pe care trebuie să o îmbrace creditul şi fără să interzică vreun fel de credit (de tip Revolving).
Art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009 prevede că, în ceea ce priveşte contractele de credite încheiate între beneficiar şi banca comercială, acestea trebuie să conţină informaţii referitoare la obiectul contractului, precum şi la durata şi termenele de rambursare a ratelor şi dobânzilor aferente (grafic de rambursare).
Apărarea pârâtei că în lipsa unui grafic de rambursare creditul accesat de un producător agricol nu este credit agricol a fost considerată ca neîntemeiată pentru că nici Legea nr. 150/2003 şi nici H.G. nr. 615/2009 nu prevăd în mod imperativ existenţa graficului de rambursare întrucât nu există prevedere expresă a obligativităţii acestuia şi nici vreo sancţiune în lipsa lui.
Instanţa a apreciat că existenţa, între paranteze, a graficului de rambursare, în H.G. nr. 615/2009, este pentru a exemplifica şi uşura înţelegerea textului de lege, şi nu ca o condiţie restrictivă, întrucât coroborând art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009 cu art. 5 şi 6 alin. (1) din Legea nr. 150/2003 reiese că singurele condiţii pe care un producător agricol trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de alocaţie bugetară sunt acelea de a rambursa creditele şi de a plăti dobânzile la termenele scadente prevăzute în contractul de împrumut în termen de maxim 360 de zile de la acordare, condiţii pe care reclamanta le-a îndeplinit.
Astfel, instanţa a apreciat că reclamanta a accesat de la o bancă comercială un credit de tip Revolving, neexceptat de Legea nr. 150/2003 şi prevăzut de legea bancară şi de normele proprii de creditare ale I.B., că acest împrumut a fost folosit doar pentru susţinerea activităţii curente de producţie agricolă, că a rambursat avansurile şi dobânzile în termen de 120 de zile, conform clauzelor contractuale, astfel că era îndreptăţită să beneficieze de alocaţia bugetară de 30% din volumul creditului de 13.304.085 RON, în cuantum de 3.991.220 RON.
Mai mult, s-a susţinut că din Nota de control nr. 206221 din 7 iulie 2011 a Corpului de Control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale reiese că în anii 2007/2008 pârâta a acordat pentru acelaşi tip de contract (de tip Revolving) sumele cuvenite din fondurile publice aferente creditelor agricole conform Legii nr. 150/2003, Curtea de Conturi, prin Decizia 715/2009, neconstatând nereguli cu privire la modul de acordare a acestor fonduri reclamantei.
În consecinţă, constatând că în cauză în mod nejustificat pârâta a refuzat acordarea unor drepturi la care reclamanta era îndreptăţită, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 150/2003, instanţa a admis în parte acţiunea precizată, a anulat Adresa nr. 3202/2010 emisă de D.A.D.R. Gorj şi a obligat pârâta la plata sumei de 3.991.200 RON, alocaţie din fonduri publice, şi a dobânzii legale în cuantum de 598.449,20 RON, calculată până la 31 mai 2012, precum şi la plata dobânzii de la 31 mai 2012 şi până la plata efectivă.
Instanţa a apreciat că pentru refuzul nejustificat de a beneficia de alocaţia bugetară, reclamanta este îndreptăţită doar la dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011, astfel că a fost obligată pârâta la 7.959,31 RON, cheltuieli de judecată către aceasta.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia pentru Agricultură Gorj solicitând, în principal, admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă, iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru efectuarea unui probatoriu complet şi lămurirea cauzei sub toate aspectele.
În motivele de recurs s-a invocat faptul că fondurile publice pentru creditele agricole de producţie la nivelul anului 2009 au fost reglementate de prevederile H.G. nr. 615/2009 care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), stabileşte în mod strict şi obligatoriu, elementele pe care trebuie să le cuprindă contractul de credit încheiat între beneficiar şi banca creditoare, respectiv informaţii privind obiectul contractului, durata acestuia şi termenul de rambursare a ratelor şi dobânzilor aferente.
S-a apreciat că interpretarea dată de instanţa de fond acestei norme juridice este eronată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de fond a dat o interpretare greşită art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009 şi a făcut referiri doar la graficul de rambursare, dar nu şi la celelalte elemente obligatorii ale contractului de credit agricol.
În cauză, s-a considerat că reclamanta nu a îndeplinit condiţia referitoare la durata contractului deoarece din contractul de împrumut la rubrica "Data expirării" s-a menţionat "la o dată pe care Banca o va notifica ulterior împrumutatului", iar această clauză nu a fost modificată prin Actul adiţional nr. 2 la contractul de împrumut, astfel încât durata contractului nu a fost stipulată în cuprinsul acestuia şi au fost încălcate astfel prevederile legale.
A fost criticată soluţia instanţei de fond şi pentru modul în care au fost interpretate dispoziţiile legale referitoare la nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băneşti prevăzute de O.G. nr. 9/2000.
În raportul de expertiză întocmit la solicitarea instanţei s-a considerat că pârâta nu datorează această dobândă, în raport de dispoziţiile art. 8 din O.G. nr. 9/2000, în vigoare la data încheierii contractului de credit de către reclamantă şi la data introducerii acţiunii ce face obiectul cauzei de faţă.
Cu toate acestea, instanţa de fond, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, a preluat motivele reclamantei conform cărora O.G. nr. 9/2000 a fost abrogată prin O.G. nr. 13/2011, fără să se observe că, la data introducerii acţiunii de către reclamantă, respectiv 15 februarie 2011, O.G. nr. 9/2000 era în vigoare, fiind abrogată ulterior.
Recurenta a precizat şi faptul că, pe tot parcursul procesului, D.A.D.R. Gorj a fost conceptată sub vechea denumire, care nu mai există, cu toate că s-a comunicat instanţei noua denumire - Direcţia pentru Agricultură Gorj, iar sentinţa a fost pronunţată în contradictoriu cu o instituţie care, practic, nu există.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unei cereri a reclamantei, cerere precizată, prin care a solicitat, în principal, anularea Adresei nr. 3202 din 19 august 2010, emisă de D.A.D.R. Gorj şi obligarea pârâtei la plata sumei de 3.991.200 RON reprezentând alocaţia din fonduri publice către reclamantă, actualizată cu dobânda legală şi rata inflaţiei, calculată de la data expirării termenului de soluţionare a fiecărei cereri de plată şi până la data plăţii efective.
Soluţia instanţei de fond, prin care a fost admisă în parte cererea reclamantei, a fost criticată prin motivele de recurs.
Prima critică din motivele de recurs se referă la nemotivarea hotărârii instanţei de fond şi la neadministrarea probatoriilor necesare pentru justificarea soluţiei adoptate, dar aceste critici sunt nefondate.
Este adevărat că dispoziţiile art. 261 C. proc. civ. impun ca, între altele, hotărârea judecătorească să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Însă, aceasta nu presupune existenţa unor răspunsuri detaliate, fiind suficient să fie examinate aspectele esenţiale, iar hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă argumentele avute în vedere pentru pronunţarea soluţiei.
În speţă, hotărârea atacată este motivată, fiind prezentate dispoziţiile legale incidente şi argumentele pentru care instanţa de fond a admis cererea reclamantei.
În privinţa neadministrării probatoriului, se constată că susţinerile recurentei sunt nefondate deoarece, pe de o parte, au fost administrate toate probele solicitate de părţi, inclusiv proba cu expertiză, iar pe de altă parte, recurenta nu a indicat ce probatoriu ar fi fost necesar a fi administrat.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce vizează greşita interpretare a prevederilor legale, este fondat.
Cererea reclamantei de anulare a adresei emise de pârâtă şi de plată a sumei de 3.991.200 RON, alocaţie din fonduri publice, şi a dobânzii şi a ratei inflaţiei a avut ca temei dispoziţiile Legii nr. 150/2009, legea creditului agricol pentru producţie.
În baza acestui act normativ, beneficiarilor creditelor agricole de producţie li se puteau acorda alocaţii din fonduri publice, în cuantum de până la 30% din volumul creditului, dacă erau respectate anumite cerinţe.
Astfel, conform art. 5 din Legea nr. 150/2003: "Beneficiarii creditelor sunt obligaţi să ramburseze creditul în maximum 360 de zile de la acordare, termenele de rambursare a ratelor de împrumut şi de plată a dobânzilor aferente urmând să fie convenite în funcţie de tehnologiile agricole specifice, corelate cu perioada de valorificare a producţiei", iar potrivit art. 6 din acelaşi act normativ:
"(1) Beneficiarii care rambursează creditele şi plătesc dobânzile la termenele scadente prevăzute în contractele de împrumut beneficiază de fonduri publice în funcţie de volumul creditului.
(2) Nivelul fondurilor publice este de până la 30% din volumul creditului şi se va stabili diferenţiat, în fiecare an, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor."
Pentru punerea în aplicare a Legii nr. 150/2003 au fost adoptate Normele metodologice prin H.G. nr. 816 din 3 iulie 2003, iar în baza art. 6 alin. (2) din Legea nr. 150/2003, pentru anul 2009 a fost emisă H.G. nr. 615/2009 privind aprobarea pentru anul 2009 a nivelului fondurilor publice la creditele agricole pentru producţie, potrivit Legii creditului agricol pentru producţie nr. 150/2003, act aplicabil şi în cauză pentru că sunt solicitate sume împrumutate în anul 2009.
Potrivit art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009, "Contractele de credit încheiate între beneficiari şi banca comercială trebuie să conţină informaţii referitoare la obiectul contractului, precum şi durata şi termenele de rambursare a ratelor şi dobânzilor aferente (grafic de rambursare)".
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, pentru a putea beneficia de facilităţile acordate de lege, beneficiarii trebuie să respecte cerinţele impuse de actele normative.
Instanţa de fond a apreciat că aceste acte normative nu au enumerat forma pe care trebuie să o îmbrace creditul şi nu interzic vreun fel de credit, dar aceste susţineri sunt nefondate.
Pentru a putea stabili dacă pentru creditele de tip Revolving (credit încheiat de reclamantă) pot fi acordate facilităţile prevăzute de lege, trebuie analizate condiţiile de acordare şi rambursare a acestui tip de credit şi condiţiile impuse de actele normative pentru a beneficia de alocaţii din fonduri publice.
Chiar dacă Legea nr. 150/2003 şi H.G. nr. 816/2003 nu prevăd în mod imperativ existenţa graficului de rambursare, cerinţele impuse de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009 sunt obligatorii a fi îndeplinite pentru a putea beneficia de facilităţile prevăzute de lege.
Pentru că art. 6 alin. (1) din Legea nr. 150/2003 precizează expres că numai "beneficiarii care rambursează creditele şi plătesc dobânzile la termenele scadente prevăzute în contractele de împrumut" pot solicita acordarea facilităţilor din fonduri publice, îndeplinirea acestei cerinţe nu poate fi verificată decât dacă sunt depuse înscrisuri referitoare la contractele de credit încheiate între beneficiar şi banca comercială, respectiv obiectul contractului, durata şi termenele de rambursare a ratelor şi dobânzilor, adică graficul de rambursare.
Or, în cazul creditelor de tip Revolving, aceste credite nu pot fi verificate deoarece acest tip de credit are particularităţile lui, el reprezentând o linie de împrumut pusă de bancă la dispoziţia clientului şi pe care acesta o poate folosit treptat, oricând doreşte, plătind un comision în cazul neutilizării şi o dobândă dacă este folosită.
În cauză, reclamanta a încheiat un asemenea tip de contract, fiind stabilită numai suma maximă ce putea fi utilizată, facilitate de credit neangajantă, fără a fi indicată o dată a expirării contractului, astfel că nu se poate verifica îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009.
Nu era necesar ca Legea nr. 150/2003 sau H.G. nr. 816/2003 să prevadă tipurile de credit care puteau duce la acordarea facilităţilor în situaţia în care au fost stabilite condiţiile în care se acordă alocaţiile bugetare, iar H.G. nr. 615/2009 a prevăzut expres documentele ce se impun a fi depuse pentru a se verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
De aceea, vor fi înlăturate considerentele instanţei de fond potrivit cărora existenţa, între paranteze, a graficului de rambursare în H.G. nr. 615/2009 este pentru a exemplifica sau uşura înţelegerea textului şi trebuie subliniat faptul că cerinţa impusă de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009 este imperativă, iar durata şi termenele de rambursare a ratelor şi dobânzilor sunt stabilite tocmai prin acel grafic de rambursare.
În sprijinul acestei interpretări sunt şi prevederile art. 5 din Legea nr. 150/2003, care impun nu numai restituirea creditului în maxim 360 de zile de la acordare, aşa cum susţine instanţa de fond, dar fac referire şi la "termenele de rambursare a ratelor de împrumut şi de plată a dobânzilor aferente".
Vor fi înlăturate susţinerile instanţei de fond referitoare la faptul că în anii 2007/2008 pârâta ar fi acordat sume din fonduri publice aferente Legii nr. 150/2003 pentru acelaşi tip de contract de credit, deoarece, pentru anul 2008, în aplicarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 150/2003, era în vigoare un alt act normativ care stabilea condiţiile de acordare, respectiv H.G. nr. 276/2005, care nu conţinea prevederi similare celor cuprinse în art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009, astfel că nu se poate invoca o situaţie reglementată de un alt act normativ.
Toate acestea dovedesc că nu a existat un refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte în soluţionarea cererii reclamantei, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor cerute de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 615/2009.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentinţa atacată şi respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Direcţia pentru Agricultură Gorj împotriva Sentinţei nr. 674 din 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC "A.I." SRL, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5157/2013. Contencios. Anulare acte privind... | ICCJ. Decizia nr. 5161/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
