ICCJ. Decizia nr. 5175/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5175/2013
Dosar nr. 981/44/2011
Şedinţa publică de la 25 aprilie 2013
Asupra cererii de recurs de faţă
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Comunei Independenţa, jud. Galaţi, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă Curtea de Conturi a României, contestă Decizia nr. 22 din 14 iunie 2011 a Curţii de Conturi a României, Camera de Conturi Galaţi, solicitând: suspendarea executării actului administrativ "Decizia nr. 22 din 14 iunie 2011" în temeiul art. 15 alin. (1), pentru motivele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motive pe care le consideră justificate pentru prevenirea unei pagube iminente Unităţii Administrativ-Teritoriale a Comunei Independenţa; anularea actului administrativ "Decizia nr. 22 din 14 iunie 2011" emisă de Camera de Conturi Galaţi şi a Încheierii nr. 3 din 8 iulie 2011 comunicată la data de 18 iulie 2011, prin care Comisia de soluţionare a respins contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 22 din 14 iunie 2011, motivat de faptul că "entitatea verificată nu a prezentat cu ocazia contestaţiei alte argumente şi documente relevante noi".
Printr-o cerere ulterioară, reclamanta şi-a completat acţiunea, solicitând şi anularea pct. 5 din decizia în litigiu.
2. Hotărârea Curţii de Apel Galaţi
Prin Sentinţa nr. 430 din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi a fost admisă acţiunea modificată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Comunei Independenţa, judeţul Galaţi - Instituţia Primarului Comunei Independenţa, Judeţul Galaţi, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Galaţi, având ca obiect anulare act administrativ.
A fost anulată Încheierea nr. 3 din 8 iulie 2011 şi pct. 7, 8, 9 şi 10 din Decizia nr. 22 din 14 iunie 2011, acte administrative emise de autoritatea pârâtă.
Instanţa a dispus suspendarea celor două acte administrative unilaterale, cu privire la dispoziţia anulată, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte cererea de suspendare, sunt îndeplinite cele două cerinţe impuse de lege, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
A constatat instanţa că există o prezumţie de nelegalitate a actelor administrative atacate, în sensul că acordarea drepturilor băneşti a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 24 - 25 din Acordul Colectiv de Muncă pe anul 2008 - 2009, a dispoziţiilor H.C.L. nr. 9/2008 şi respectiv H.C.L. nr. 16/2009, hotărâri ce au fost supuse avizului de legalitate al Instituţiei Prefectului jud. Galaţi.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, Curtea a constatat că atâta timp cât funcţionarii publici angajaţi ai autorităţii reclamante sunt lipsiţi de drepturile salariale şi de veniturile de altă natură ce decurg din aceste drepturi, rezultă că le sunt afectate mijloacele de subzistenţă ale familiilor acestora într-un viitor apropiat şi previzibil.
Cu privire la fondul litigiului, Curtea a constatat că acţiunea este fondată, în sensul că toate drepturile băneşti au fost acordate de reclamantă, cu respectarea dispoziţiilor Acordului Colectiv de Muncă: H.C.L. nr. 9/2008 şi H.C.L. nr. 16/2009, hotărâri a căror legalitate nu a fost contestată.
A reţinut instanţa de fond că aceste dispoziţii nu contravin actelor normative invocate în cele două acte administrative în litigiu.
Astfel, instanţa a reţinut că tichetele cadou s-au acordat cu respectarea art. 12 din Legea nr. 193/2006 şi a art. 21 alin. (3) lit. c) C. fisc.; indemnizaţia de hrană s-a acordat cu respectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1), 23 alin. (1) şi 24 din H.G. nr. 833/2007, privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor paritare pentru încheierea Acordurilor Colective de Muncă şi sporul pentru condiţii vătămătoare s-au acordat cu respectarea art. 16 din O.G. nr. 6/2007 şi art. 14 din O.G. nr. 10/2008, referitoare la drepturile băneşti cuvenite funcţionarilor publici, care au fost emise cu valabilitate anuală; premiile în procent de 2%, au fost acordate cu respectarea prevederilor H.G. nr. 829/1994.
3. Cererea de recurs formulată de Curtea de Conturi a României
Prin cererea de recurs formulată, Curtea de Conturi a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, indicând ca temei juridic dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a arătat că instanţa de fond, prin sentinţa criticată, a încălcat formele de procedură prevăzute de cele două acte normative, în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea pct. 7, 8, 9 şi 10 din Decizia nr. 22 din 14 iunie 2011, fără a se verifica dacă împotriva pct. 9 şi 10 din decizia atacată au fost respectate dispoziţiile legale cu privire la modalitatea de contestare reglementată de o normă procedurală. S-a arătat faptul că împotriva pct. 9 şi 10 din decizie nu s-a formulat plângere prealabilă, astfel încât contestarea acestor puncte direct în instanţă este inadmisibilă.
Recurenta a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de fond, arătând că sentinţa este criticabilă sub aspectul motivării acesteia.
Astfel, s-a susţinut că instanţa de fond a reţinut în detaliu motivele invocate de reclamantă în susţinerea contestaţiei, fără a se analiza critica formulată de recurentă prin întâmpinarea depusă la dosar, ceea ce semnifică faptul că instanţa a încălcat principiul egalităţii, contradictorialităţii, cât şi principiul aflării adevărului.
A fost criticată hotărârea instanţei de fond, arătându-se faptul că principala problemă juridică a cauzei este reprezentată de acordarea unor drepturi salariale de către o autoritate publică în afara cadrului legal. S-a susţinut că este atributul legiuitorului să stabilească drepturile salariale, cuantumul şi modul de calcul al acestor drepturi, fără a se putea stabili prin acorduri/contracte colective de muncă drepturi de natură salarială.
Cu privire la cererea de suspendare a deciziei atacate, s-a susţinut că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, a Deciziei nr. 22 din 14 iunie 2011, emisă de Camera de Conturi Galaţi, precum şi a hotărârii emise în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei arătate, respectiv a Încheierii nr. 3 din 8 iulie 2011 a Curţii de Conturi.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile din Regulamentul Curţii de Conturi nu pot fi aplicate cu prioritate faţă de Legea contenciosului administrativ aplicabilă. Astfel, dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130 din 4 noiembrie 2010, care stabilesc în favoarea curţii de apel competenţa de soluţionare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, nu pot contraveni normelor de competenţă stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind şi Decizia nr. 4522/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor respective din Regulament.
Înalta Curte a reţinut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispoziţiile art. 10, competenţa materială de soluţionare a cauzelor în raport de două criterii, şi anume al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte un act administrativ emis de o autoritate publică locală, respectiv decizia emisă de Camera de Conturi a Judeţului Galaţi, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat.
Având în vedere considerentele expuse, cât şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei nr. 430 din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5174/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5176/2013. Contencios → |
|---|
