ICCJ. Decizia nr. 5199/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5199/2013
Dosar nr. 326/35/2012
Şedinţa publică de la 26 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul excepţiei de nelegalitate şi procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin încheierea din 31 mai 2012, pronunţată de Judecătoria Satu Mare, secţia civilă, în Dosarul nr. 13421/296/2011, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost legal învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Deciziei de impunere din oficiu din 4 noiembrie 2011 emisă de C.A.S. Satu Mare şi a dispoziţiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, invocată de reclamantul B.V.
Autorul excepţiei de nelegalitate invocate a arătat că decizia de impunere din oficiu a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 83 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 care stipulează că doar organele fiscale, definite de art. 17 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003 pot emite decizii de impunere din oficiu, în speţă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi, implicit C.A.S. Satu Mare nu se regăsesc printre organele fiscale definite la art. 17 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, ele funcţionând în subordinea Ministerului Sănătăţii, nu a Ministerului Finanţelor Publice, astfel încât decizia de impunere din oficiu emisă de C.A.S. Satu Mare este nelegală.
În privinţa excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 35 din Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, a arătat că, la elaborarea Ordinului au fost încălcate prevederile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 24/200, privind normele de tehnică legislative, în sensul că nu s-a avut în vedere caracterul de subordonare a acestui act normativ faţă de ordonanţa de guvern.
Prin art. 35, se adaugă la lege, în sensul că se extinde competenţa Casei de Asigurări de Sănătate privind emiterea de decizii de impunere, care, la scadenţă, au valoare de titlu executoriu, în baza cărora se poate declanşa urmărirea silită.
Reclamantul a apreciat că, faţă de prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu poate avea calitatea de organ emitent al deciziei de impunere pentru creanţele cu titlu de contribuţie la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ci doar de organ execuţional, respectiv de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită, astfel încât prevederea din textul art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită, aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, conform căreia casa de asigurări este abilitată să emită decizii de impunere, înfrânge dispoziţiile imperative ale legii.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 301 din 2 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia II-a civilă, de contencios administrativ, a respins excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate invocată de pârâta C.A.S. Satu Mare şi excepţia de nelegalitate formulată de reclamantul B.V., privind nelegalitatea Deciziei de impunere din oficiu din 4 noiembrie 2011 emisă de C.A.S. Satu Mare şi a dispoziţiilor art. 35 din Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, raportat la prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, care instituie o procedură specială de verificare a legalităţii actelor administrative unilaterale cu caracter individual, legalitate ce poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, excepţia invocată nu este inadmisibilă.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate, a reţinut, în esenţă, că Ordinul nr. 617/2007 a fost emis de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în în temeiul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a cărei forţă juridică este superioară celei conferite de O.G. nr. 92/2003 la care reclamantul face referire.
Examinând dispoziţiile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 pentru aprobarea normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în raport de prevederile art. 256 alin. (2), art. 261 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 95/2006, curtea de apel a reţinut că potrivit acestor texte de lege, colectarea contribuţiilor pentru persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi se efectuează de către casele de asigurări pe baza dispoziţiilor C. proc. fisc.
Date fiind aceste consideraţii, apare ca fiind firesc aspectul referitor la faptul că majoritatea elementelor pe care trebuie să le cuprindă decizia de impunere emisă din oficiu de C.A.S. Satu Mare fac trimitere expresă la organul fiscal, atâta vreme cât, emiterea ei se face în conformitate cu normele de procedură fiscală, pe baza informaţiilor primite pe bază de protocol de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
3. Recursul reclamantului
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul B.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a reiterat susţinerea privind nelegalitatea dispoziţiilor din ordin prin care s-a dat în competenţa caselor de asigurări colectarea contribuţiilor de la persoanele fizice, atribuţia de emitere a titlurilor de creanţă revenind exclusiv organelor fiscale, potrivit C. proc. fisc.
Deşi instanţa de fond a reţinut că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ se apreciază numai pe baza legii în temeiul căreia a fost adoptat, analiza concretă a Legii nr. 95/2006 duce la concluzia că aceasta nu cuprinde dispoziţii privind abilitarea caselor de asigurări de sănătate de a emite decizii de impunere.
Au fost de asemenea reluate argumentele invocate în motivarea excepţiei de nelegalitate, arătându-se că art. 216 din Legea nr. 95/2006 conferă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, numai atribuţia de a aplica măsurile de executare silită, iar nu de a emite decizii de impunere şi că, în mod eronat, s-a făcut trimitere la art. 256 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care se referă strict la colectarea de către C.A.S. a contribuţiilor persoanelor fizice, nu şi la competenţa acestui organ de a emite decizii de impunere din oficiu.
În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate.
II Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Ordinul nr. 617/2007, din care face parte norma administrativă atacată pe calea excepţiei de nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Ordinul a fost emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în temeiul unor prevederi expres menţionate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii [art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4), art. 216, art. 256 - 260 ş.a.] şi din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G. nr. 972/2006 [art. 7, art. 17 alin. (5) şi art. 18 pct. 36].
Soluţia adoptată de judecătorul fondului reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forţei juridice a actelor normative, art. 35 din Normele metodologice neadăugând la lege şi necontravenind sensului şi spiritului actelor normative cu forţă juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la prevederile C. proc. fisc. în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor ce revin Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări sau persoane fizice sau juridice specializate, pentru aplicarea măsurilor de executare silită în vederea încasării sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere aferente.
Împrejurarea că dispoziţiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează şi posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al Casei de Asigurări de Sănătate nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în C. proc. fisc.
Potrivit art. 141 din C. proc. fisc., executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul normelor cuprinse în acelaşi cod, de către organul de executare competent, care în materia supusă analizei este chiar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce aşadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2006 nu depăşesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esenţialmente emis şi nu contravin legii, în condiţiile în care, strict cu privire la obligaţiile de plată către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competenţelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită, sunt incluse şi cele de emitere a titlurilor executorii, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.
O astfel de interpretare apare ca fiind şi raţională în condiţiile în care, gestionarea Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată se realizează prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cât şi prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorităţi se află direct şi nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 din C. proc. fisc.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.V. împotriva Sentinţei nr. 301 din 2 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5187/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5208/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
