ICCJ. Decizia nr. 5221/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5221/2013

Dosar nr. 2002/40/2012

Şedinţa publică de la 26 aprilie 2013

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, la data de 3 ianuarie 2012, reclamantul H.M.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Botoşani, anularea actului administrativ individual reprezentat de fişa de evaluare a performanţelor profesionale, încheiată la data de 3 februarie 2012 şi a procesului-verbal din 10 februarie 2012 emis în soluţionarea contestaţiei precum şi obligarea pârâtului la plata unor daune în sumă de 10.000 RON şi cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că nu s-au respectat dispoziţiile legale prevăzute de O.M.J. nr. 2792/C/2004 pentru evaluarea sa.

Prin întâmpinare, pârâtul Penitenciarul Botoşani a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Botoşani motivat de faptul că nemulţumirile reclamantului vizează modul de evaluare a performanţelor profesionale individuale corespunzătoare activităţii desfăşurate în perioada 01 decembrie 2010 - 01 decembrie 2011 în cadrul Penitenciarului Botoşani.

A menţionat pârâtul că fişa de evaluare contrasemnată a fost adusă la cunoştinţa reclamantului, acesta uzând de dreptul la contestaţie, a cărei competenţă de soluţionare revine unei comisii desemnate la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, conform art. 17 alin (1) teza I din O.M.J. nr. 2792/C/2004.

În speţă, comisia a analizat contestaţia şi a consemnat hotărârea adoptată în procesul-verbal de soluţionare a contestaţiilor din 10 februarie 2012, hotărâre care a fost aprobată de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Potrivit art. 18 din O.M.J. nr. 2792/C/2004, reclamantul se poate adresa instanţei competente de contencios administrativ, în cazul în care este nemulţumit de modul de soluţionare a contestaţiei prevăzute la art. 17, deci obiectul cererii de chemare în judecată îl poate constitui doar hotărârea comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

În opinia pârâtului, întrucât Administraţia Naţională a Penitenciarelor este organ al autorităţii publice centrale, conform art. 1 din O.M.J. nr. 1849/2004, competenţa soluţionării în primă instanţă a acţiunii promovate împotriva unui act emis de această autoritate revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin Sentinţa nr. 2917 din 21 iunie 2012, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În considerente, tribunalul a reţinut că reclamantul a contestat atât fişa de evaluare a performanţelor profesionale încheiată la data de 3 ianuarie 2012, cât şi procesul-verbal din 10 februarie 2012 încheiat în urma analizării contestaţiei calificativului obţinut la evaluarea performanţelor activităţii profesionale individuale pe anul 2011.

Actul normativ care reglementează procedura de evaluare a performanţelor activităţii profesionale a funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi a magistraţilor detaşaţi în sistemul penitenciar, este O.M.J. nr. 2792/C/2004.

Potrivit acestui act normativ, evaluarea se concretizează într-o fişă de evaluare împotriva căreia funcţionarul public poate face contestaţie care va fi soluţionată printr-o hotărâre de către o comisie numită în acest scop, hotărâre ce va fi cuprinsă într-un proces-verbal.

Potrivit art. 18 din acest Ordin, "Funcţionarul public nemulţumit de modul de soluţionare a contestaţiei formulate potrivit art. 17 se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii".

Aşadar, rezultă că obiectul acţiunii de contencios administrativ îl constituie procesul-verbal care cuprinde hotărârea cu privire la modul de soluţionare a contestaţiei, fişa de evaluare fiind un act premergător apt de a fi analizat de instanţa de contencios în conformitate cu art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În raport de aceste dispoziţii legale, tribunalul a constatat că procesul-verbal din 10 februarie 2012 încheiat cu ocazia soluţionării contestaţiei formulată de reclamant împotriva evaluării pe anul 2011 a fost emis de către o Comisie stabilită prin dispoziţie zilnică de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (astfel cum prevede art. 17 din OMJ nr. 2792/2004), fiind aprobat de directorul general I.B.

În absenţa unor dispoziţii exprese ale legilor speciale atributive de competenţă, tribunalul a reţinut că devin incidente prevederile legii-cadru în materia contenciosului administrativ - Legea nr. 554/2004 şi, având în vedere rangul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, de instituţie centrală, a apreciat că este competentă să soluţioneze acest litigiu curtea de apel, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În opinia tribunalului, faptul că reclamantul a înţeles să cheme în calitate de pârât Penitenciarul Botoşani şi nu Administraţia Naţională a Penitenciarelor - emitentul actului - nu este de natură să schimbe instanţa competentă să soluţioneze cauza, întrucât competenţa este dată de emitentul actului administrativ principal contestat (în speţă procesul-verbal nr. 16766) şi nu de pârâtul chemat în judecată de reclamant.

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, iar prin încheierea de şedinţă din data de 9 octombrie 2012 instanţa a încuviinţat introducerea în cauză alături de pârâtul iniţial şi a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Prin Sentinţa nr. 368 din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Botoşani, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerente, curtea de apel a reţinut că, raportat la obiectul acţiunii şi la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturile juridice, care este supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ, este fişa de evaluare a performanţelor personale individuale a funcţionarului public întocmită de Penitenciarul Botoşani, autoritate publică locală şi, în consecinţă, competenţa de a se pronunţa în primă instanţă revine tribunalului, potrivit normele de competenţă materială prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În opinia curţii de apel, chiar dacă, prin procesul-verbal din 10 februarie 2012 s-a respins contestaţia formulată, actul administrativ care produce efecte şi este supus obligaţiei de executare este tot fişa de evaluare emisă de Penitenciarul Botoşani.

De altfel, această soluţie se regăseşte în nota din 28 februarie 2012 transmisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti şi care cuprinde soluţii în vederea unificării practicii, exprimând într-o speţă similară principiul enunţat.

În egală măsură, curtea de apel a avut în vedere şi faptul că toate actele premergătoare sau operaţiunile administrative care au stat la baza emiterii sau adoptării unui act administrativ pot fi supuse controlului de legalitate numai împreună cu actul administrativ pe care l-au precedat, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Calitatea de autoritate locală sau centrală a emitentului unui act sau al unei operaţiuni premergătoare nu produce efecte asupra competenţei materiale de judecare a cauzei, care se determină în raport cu poziţia autorităţii emitente a actului propriu-zis.

Deşi jurisprudenţa nu este unanimă în acest sens, aceeaşi soluţie s-ar impune şi în cazul în care persoana care se consideră vătămată exercită recursul ierarhic, pentru că actul vătămător, care a produs efecte juridice şi a constituit punctul de plecare al litigiului, este actul administrativ împotriva căruia s-a formulat recursul ierarhic, iar nu rezolvarea dată acestei forme de procedură prealabilă.

Regulile cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai dacă, prin legi speciale nu se prevăd norme derogatorii.

Astfel de legi speciale instituie, în mod exclusiv, competenţa în primă instanţă a tribunalului sau dimpotrivă, a curţii de apel, indiferent de "rangul" autorităţii emitente a actului dedus judecăţii.

Or, în speţa de faţă, legiuitorul nu face o asemenea specificare.

A apreciat curtea de apel că argumentele expuse subzistă şi pentru faptul că procesul-verbal de soluţionare al contestaţiei menţine în tot constatările fişei de evaluare, aceasta generând în fapt litigiul ce face obiectul învestirii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 20 pct. 2 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii în contencios administrativ constă în anularea fişei de evaluare a performanţelor profesionale, încheiată la data de 3 februarie 2012 şi a procesului-verbal din 10 februarie 2012 încheiat cu ocazia soluţionării contestaţiei formulată de reclamant împotriva evaluării pe anul 2011, emis de către comisia stabilită prin dispoziţie zilnică de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, potrivit prevederilor art. 17 din OMJ nr. 2792/2004.

Problema dedusă soluţionării Înaltei Curţi vizează stabilirea instanţei competente din punctul de vedere al ierarhiei acesteia în sistemul judiciar, în raport de actul juridic supus contestării şi care poate constitui obiect al unei acţiuni în contencios administrativ, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, după distincţiile cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004.

După cum bine a reţinut judecătorul de la Curtea de Apel, în cauza de faţă, actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturile juridice, care este supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ, este fişa de evaluare a performanţelor personale individuale a funcţionarului public întocmită de Penitenciarul Botoşani.

Procedura de evaluare a activităţii şi conduitei funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciarelor este reglementată prin Ordinul nr. 2792/C din 8 octombrie 2004 emis în temeiul art. 21 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 736/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, care se finalizează prin întocmirea fişei de evaluare.

Din analiza dispoziţiilor art. 16 - 19 din Ordinul nr. 2792/C din 8 octombrie 2004, rezultă că hotărârea de soluţionare a contestaţiei finalizează nu numai procedura de evaluare dar şi fişa de evaluare, care reprezintă actul administrativ producător de efecte juridice în privinţa evaluării ofiţerului, conţinând inclusiv calificativul final, acordat sau menţinut prin hotărârea de soluţionare a contestaţiei.

Cum în speţă, fişa de evaluare este emisă de Penitenciarul Botoşani, autoritate publică locală, competenţa de a se pronunţa în primă instanţă revine tribunalului, potrivit normele de competenţă materială prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte va stabili că Tribunalul Botoşani, că instanţă de contencios administrativ, este competent să se pronunţe în primă instanţă asupra cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul H.M.P. în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Botoşani şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2013.

Procesat de GGC - NN

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5221/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond