ICCJ. Decizia nr. 5245/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5245/2013
Dosar nr. 1264/33/2011
Şedinţa publică de la 14 mai 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 septembrie 2011, reclamantul S.C.V. a chemat în judecată pârâţii Baroul Maramureş şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei nr. 91 din 2 decembrie 2010 adoptată de Consiliul Baroului Maramureş alături de toate actele care au stat la baza emiterii acestui act administrativ; să se dispună anularea Deciziei nr. 60 din 19 - 20 februarie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, să fie obligat pârâtul Baroul Maramureş să procedeze la înscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor definitivi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data depunerii cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen îndeplinea condiţiile cerute de lege, fapt constatat de Baroul Maramureş în preambulul Deciziei nr. 91/2 decembrie 2010 şi validat prin publicarea numelui său în anunţul de pe site-ul Baroului Maramureş.
A susţinut reclamantul că pârâţii au introdus o nouă cerinţă (examinarea cunoştinţelor candidatului), care excede prevederilor legale, respectiv, Legii nr. 51/1995, astfel încât adăugarea unei astfel de condiţii este nelegală, ca şi respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen din considerentul neobţinerii calificativului minim la examenul de verificare a cunoştinţelor.
A mai arătat reclamantul că nu i-a fost adusă la cunoştinţă, în concret, ceea ce înseamnă procedura de organizare a examenului, astfel că nu i se poate imputa faptul că a acceptat participarea la examen fără a-l contesta în prealabil.
Cu privire la textul legal aplicabil, art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, susţine că acesta stabileşte un drept al persoanelor care îndeplinesc şi celelalte condiţii de înscriere în avocatură şi nu o posibilitate sau o facultate.
A considerat că prevederea legală "poate fi primit în profesie" trebuie înţeleasă în sensul în care, dacă o persoană se află în una din situaţiile prevăzute de art. 16 din lege şi solicită primirea în profesia de avocat, cererea trebuie sa fie admisă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii cerute de lege.
În acest sens a invocat şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului dată în 27 ianuarie 2009 în cauza Ştefan şi Ştef contra României, şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 65 din 27 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul S.C.V. în contradictoriu cu pârâţii Baroul Maramureş şi Uniunea Naţională a Barourilor din România; s-a constatat, pe cale de excepţie, nelegalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, nelegalitatea Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România în ceea ce priveşte procedura verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat în cazul cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen. S-a anulat Decizia nr. 60 din 19 - 20 februarie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, Decizia nr. 91 din 2 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Maramureş.
Prin aceeaşi sentinţă a fost obligat pârâtul Baroul Maramureş să procedeze la înscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor definitivi din Baroul Maramureş şi a fost obligat acelaşi pârât să plătească reclamantului cheltuieli judiciare în sumă de 474,55 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că s-a solicitat, atât pe cale directă în temeiul art. 8 din Legea contenciosului, administrativ, cât pe cale incidentă, în baza art. 4 din acelaşi act normativ, realizarea unui control de legalitate în privinţa unor acte emise de o instituţie publică centrală, respectiv al prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat; Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România în ceea ce priveşte procedura verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat în cazul cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, a Deciziei nr. 60 din 19 - 20 februarie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi a Deciziei nr. 91 din 2 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Maramureş.
Curtea de Apel, din perspectiva prevederilor art. 4 al Legii contenciosului administrativ, în raport de jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a constatat că excepţia de nelegalitate ca mijloc de apărare în procesul de contencios administrativ este admisibilă indiferent de caracterul normativ sau individual al actului administrativ unilateral a cărui nelegalitate se invocă.
A reţinut instanţa de fond, sub aspectul situaţiei de fapt, că cererea reclamantului, de primire în profesia de avocat fără examen, a fost respinsă de Baroul Maramureş invocând prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, fiind condiţionată de verificarea cunoştinţelor solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, fiind parcurse în vederea realizării acestui obiectiv, mai multe operaţiuni administrative pregătitoare.
S-a mai reţinut că prin Decizia nr. 91 din 2 decembrie 2010 s-a respins cererea reclamantului de primire în profesie, întrucât acesta nu a întrunit punctajul minim la examenul de verificare a cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi că prin Decizia nr. 60 din 19 - 20 februarie 2011, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a respins contestaţia formulată de reclamant.
A mai reţinut judecătorul fondului că reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat precum şi nelegalitatea Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România în ceea ce priveşte procedura verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, întrucât conţin dispoziţii contrare Legii nr. 51/1995, nu respectă ierarhia forţei juridice a actelor normative de stat, afectează drepturile prevăzute de constituţie şi intervin artificial acolo unde legea a reglementat explicit.
A considerat instanţa că obiectul litigiului îl reprezintă interpretarea textului legal [art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată], respectiv dacă acesta stabileşte un drept al persoanelor care îndeplinesc şi celelalte condiţii de înscriere în avocatură, sau dacă reglementează o posibilitate.
Curtea de apel prin interpretarea gramaticală şi pe baza legilor logicii formale, a reţinut că art. 16 alin. (2) instituie o excepţie de la regula concursului şi recunoaşte celor care îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 16 din Legea nr. 51/1995 dreptul de a fi primiţi în profesia de avocat fără examen, aceştia fiind dispensaţi de sarcina verificării cunoştinţelor.
De asemenea, s-a reţinut că art. 16 alin. (2) instituie o excepţie de la regula concursului şi recunoaşte celor care îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 16 din Legea nr. 51/1995 dreptul de a fi primiţi în profesia de avocat fără examen, aceştia fiind dispensaţi de sarcina verificării cunoştinţelor, norma juridică trebuind a fi interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării, pentru a nu fi golită de conţinut.
Astfel, dreptul autorităţii de a refuza/condiţiona accesul în profesie în raport de alte cerinţe, derivând din distincţii pe care textul nu le conţine, ar face ca accesul la profesie să depindă exclusiv de dorinţa autorităţii.
S-a menţionat în considerentele sentinţei că sensul voinţei legiuitorului, exprimată în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, este acela că toţi cei aflaţi în situaţia evocată de aceste dispoziţii au dreptul să fie primiţi în profesie fără examen, fiind dispensaţi de orice îndatorire legată de verificarea cunoştinţelor.
Pentru aceste motive, judecătorul fondului a constatat că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, sunt nelegale, nefiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
S-a mai reţinut împrejurarea că reclamantul a consimţit să participe la forma de verificare a cunoştinţelor, şi nu a atacat regulamentul de concurs, nu obliterează accesul acestuia la prezenta procedură, acestea fiind operaţiuni administrative, afectate de constatarea nelegalităţii întregii proceduri.
În fine, Curtea de Apel a apreciat că în raport de constatarea ilegalităţii întregii proceduri de verificare a cunoştinţelor, este de prisos analiza celorlalte apărări evocate de reclamant privind criteriile netransparente, doza sporită de subiectivism, diminuarea semnificativă a posibilităţii de control a legalităţii, generate un regulament de concurs deficitar sau chiar de absenţa unui regulament ori de organizarea defectuoasă a examenului.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâţii Baroul Maramureş şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul formulat de recurentul-pârât Baroul Maramureş:
S-a solicitat admiterea recursului şi în principal, în condiţiile art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond
În motivarea cererii, s-a arătat că această soluţie se impune faţă de nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) şi (5) din C. proc. civ., instanţa de fond apreciind că, faţă de admiterea excepţiei de nelegalitate invocată din oficiu, nu se mai impunea cercetarea cauzei sub toate aspectele.
S-a mai arătat că aceeaşi soluţie se impune în raport de împrejurarea că instanţa a invocat excepţia de nelegalitate, din oficiu, cu încălcarea principiului contradictorialităţii, nefiind adusă la cunoştinţa recurentei această excepţie.
În subsidiar s-a invocat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul greşitei aplicări a legii cu privire la modul de analizare a excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, în ceea ce priveşte modalitatea de interpretare a prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
S-a arătat că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, în forma la data soluţionării cererii de primire în profesie, sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, care reglementează posibilitatea, nu obligativitatea primirii în profesie fără examen.
Recursul declarat de recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România:
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca nefondată.
S-a apreciat că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, întrucât trebuie recunoscut organelor Uniunii Naţionale a Barourilor din România dreptul de reglementare şi organizare a profesiei de avocat, verificarea cunoştinţelor legislaţiei specifice neechivalând cu un examen.
O altă critică adusă hotărârii atacate a reprezentat-o înscrierea pe tabloul avocaţilor definitivi fără condiţionarea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995
Procedura în faţa instanţei de recurs.
Reclamantul-intimat a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
A arătat reclamantul că în mod greşit se susţine în motivele de recurs că excepţia de nelegalitate a fost invocată din oficiu de către instanţă, aceasta fiind invocată prin acţiune şi prin concluziile orale, astfel că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
A solicitat respingerea capătului de cerere subsidiar întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică şi în concordanţă cu practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea a apreciat întemeiată şi dispoziţia privind înscrierea în tabloul avocaţilor definitivi.
A solicitat plata cheltuielilor ocazionate cu prezentul recurs.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.
Recursurile declarate de pârâţii Baroul Maramureş şi Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei nr. 65 din 27 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sunt fondate în limitele ce vor fi arătate în continuare şi vor fi admise cu consecinţa casării hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În fapt, se reţine că reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat pârâţilor să se constate că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 51/1995, cerere respinsă prin Decizia nr. 60 din 19 - 20 februarie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Decizia nr. 91 din 2 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Maramureş.
Înalta Curte constată că, prin sentinţa atacată a fost constatată, pe cale de excepţie, nelegalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi nelegalitatea Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, reţinându-se în considerente, că reclamantul a invocat această excepţie de nelegalitate.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate, fără suspendarea cauzei în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze, însă din lecturarea cererii introductive de instanţă nu reiese formularea de către reclamant a unei astfel de cereri, chiar acesta învederând prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de recurs, că excepţia de nelegalitate a fost invocată în cererea de chemare în judecată (chiar dacă a ales o formulare mai largă a temeiului de drept, respectiv art. 1 şi urm. din Legea nr. 554/2004), fiind detaliate în dezbaterile orale şi concluziile scrise aspectele de nelegalitate ale actelor.
Or, apreciază Înalta Curte că invocarea aspectelor de nelegalitate a unor acte administrative nu echivalează cu invocarea unei excepţii de nelegalitate, instrument procedural distinct, cu finalitate, condiţii de admisibilitate şi procedură de soluţionare distinctă.
Formularea unei excepţii de nelegalitate trebuie să fie neechivocă, precisă şi expresă, nu să fie dedusă dintr-o formulare vagă a cererilor depuse la dosar, iar emitentului actului, chiar dacă în speţă era parte în cauză, trebuia să i se pună în vedere să formuleze apărări pe acest aspect.
Se constată în acelaşi sens, că la termenul din data de 11 noiembrie 2011, reclamantul a precizat, la interpelarea instanţei, că "solicită să se exercite controlul de legalitate a prevederilor din Statut şi Hotărârea nr. 902/2010 şi din perspectiva art. 4 din Legea nr. 554/2004", însă instanţa nu a luat act prin încheiere de invocarea unei excepţii de nelegalitate, nu a prorogat discutarea acesteia pentru termenul următor, iar la termenul de dezbateri din data de 20 ianuarie 2012 nu a fost pusă în discuţia părţilor prezente o astfel de excepţie şi nici reclamantul în concluziile orale nu a invocat-o şi nu a susţinut-o.
Potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 999 din 16 februarie 2007, Decizia nr. 2008/2007) excepţia de nelegalitate trebuie motivată de către reclamant, iar instanţa de judecată are obligaţia de o pune în discuţia părţilor.
Pronunţându-se asupra unei excepţii ce nu a fost dezbătută în contradictoriu, instanţa fondului a încălcat două principii ce guvernează procesul civil, respectiv cel al contradictorialităţii şi cel privitor la respectarea dreptului la apărare - al pârâţilor, în speţă, fiind privaţi de posibilitatea de a-şi susţine apărările, sau de a-şi exprima poziţia.
Pentru asigurarea contradictorialităţii în procesul civil, instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate aspectele de fapt şi de drept pe baza cărora va soluţiona litigiul.
Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit şi respectarea dreptului la apărare, este sancţionată cu nulitatea hotărârii.
Respectarea şi aplicarea principiului contradictorialităţii cât şi a dreptului la apărare se circumscriu noţiunii consfinţite de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, or, în cauză acest drept a fost încălcat.
De altfel, potrivit art. 129 alin. (1) din C. proc. civ. judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea şi de a respecta el însuşi toate principiile fundamentale care guvernează procesul civil.
Toate argumentele prezentate mai sus sunt în măsură să atragă casarea sentinţei în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care urmează să analizeze şi celelalte aspecte invocate în recursurile părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Baroul Maramureş şi Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei nr. 65 din 27 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5238/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5247/2013. Contencios → |
|---|
