ICCJ. Decizia nr. 5231/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5231/2013
Dosar nr. 4441/1/2012
Şedinţa publică de la 9 mai 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea irevocabilă - obiect al contestaţiei în anulare.
Prin Decizia nr. 2354 din 15 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins recursul declarat de SC G.A. SRL Şcheia împotriva Sentinţei nr. 27 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Totodată, Înalta Curte a admis recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi în numele şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor, precum şi pentru Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava - Activitatea de Inspecţie Fiscală, împotriva aceleiaşi sentinţe. S-a dispus modificarea în parte sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta SC G.A. SRL Şcheia în integralitatea sa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut cu referire la recursul recurentei-reclamante SC G.A. SRL, că societatea a învestit instanţa de contencios administrativ cu cererea de anulare a actelor administrativ fiscale, respectiv Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 9 februarie 2009, întocmită în baza raportului de inspecţie fiscală din 6 februarie 2009, precum şi a Deciziei nr. 39 din 4 mai 2009 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia în procedura administrativă formulată împotriva actelor sus-menţionate, cu consecinţa menţinerii obligaţiilor suplimentare de plată în sarcina recurentei, în sumă de 706.423 RON, din care 664.921 RON valoare accize şi majorări de întârziere aferente de 41.502 RON.
S-a mai reţinut că prima instanţă a admis numai în parte acţiunea reclamantei, dispunând anularea parţială a actelor contestate, respectiv numai în ceea ce priveşte obligaţia de plată a sumei de 20.783 RON reprezentând accize pentru 1.720 litri băutură "vişine la macerat", de asemenea menţionată distinct în actele de control.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs şi anume acela că instanţa de fond ar fi făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor Regulamentului CEE nr. 2658/97, modificat prin Regulamentul CE nr. 1214/2007 precum şi a prevederilor codului fiscal, privitoare la încadrarea tarifară a băuturilor marca "V." produse de societatea reclamantă, Înalta Curte a apreciat că prima instanţă a realizat în cauză o interpretare corectă a prevederilor legale incidente, în contextul analizării tuturor elementelor de fapt dar şi de drept prezentate de toate părţile.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că organele de control vamal în mod corect au stabilit prin actele întocmite că societatea datorează accize în sumă de 644.138 RON pentru perioada mai 2008 - iunie 2008, considerând că produsele obţinute şi comercializate nu reprezintă produse intermediare pentru care acciza este de 51,08 euro/hl de produs, ci se încadrează la poziţia NC 2208 "alcool etilic nedenaturat cu titru alcoolic volumic sub 80% vol; distilate, rachiuri, lichioruri şi alte băuturi spirtoase" pentru care acciza este de 750 euro/hl de produs.
De altfel, s-a reţinut, problema legală ce s-a impus a fi dezlegată în cauză şi căreia prima instanţă i-a conferit o soluţie justă, este aceea de a determina dacă produsele livrate de societatea reclamantă în perioada mai 2008 - iunie 2008 se încadrează în categoria "alcool etilic" sau la "produse intermediare".
În acest sens, instanţa de fond pornind de la constatările expertului ce a întocmit raportul tehnic în cauză, chiar în condiţiile în care concluziile acestuia nu au fost reţinute în mod argumentat, raportat la textele legale aplicabile, a arătat că băuturile alcoolice, de tipul celor în discuţie (e.g. V. cu aromă de votcă 22, V. cu aromă de rom 22, V. cu aromă mere, etc.) la care cea mai mare parte din alcoolul conţinut este alcoolul etilic distilat nu pot fi clasificate pe poziţiile 2204, 2205 sau 2206 deoarece nu prezintă caracterul de băutură fermentată, impunându-se clasificarea lor la poz. 2208, ce reprezintă alcool etilic, conform art. 173 C. fisc.
Înalta Curte a reţinut că potrivit regulilor generale pentru interpretarea sistemului armonizat, în speţă Regula 3 b) folosită în cazul produselor amestecate, precum şi raportat la Notele explicative de la Capitolul 22 din Nomenclatura combinată, având în vedere specificaţiile tehnice pentru prepararea şi îmbutelierea sortimentelor de băuturi marca "V." şi reţetele de fabricaţie, rezultă că băuturile alcoolice menţionate în Raportul de expertiză, se încadrează la codul tarifar NC 2208, ceea ce conform art. 173 din C. fisc., reprezintă alcool etilic.
A fost invocată prevederea art. 173 alin. (1) lit. a) potrivit căruia prin alcool etilic se înţeleg "toate produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum şi care sunt încadrate la codurile NC 2207 şi 2208".
S-a constatat că în aceeaşi Regula nr. 3 lit. b) a Regulamentului CE nr. 2658/1987 al Consiliului din 27 iulie 1987 se stipulează în sensul următor: "caracterul esenţial este dat de natura componentelor, respectiv de ponderea de alcool etilic de fermentaţie şi alcool etilic distilat".
Înalta Curte a apreciat relevantă în combaterea acestei critici şi împrejurarea, neconstatată de altfel, că la stabilirea încadrării tarifare autoritatea vamală a avut în vedere nu numai reglementările legale dar şi reţetele de fabricaţie furnizate chiar de societatea recurentă, din cuprinsul cărora rezultă că 1.000 litri de băutură conţin 220 l (respectiv 180) alcool pur, din care 203 l (respectiv 163 litri) sunt alcool etilic distilat iar restul de 17 litri sunt alcool etilic de fermentaţie (provenit din vin).
Au fost considerate nefondate şi criticile vizând înlăturarea de către prima instanţă a concluziilor cuprinse în raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, reţinându-se că judecătorul fondului a motivat şi învederat într-o manieră amplă şi concludentă raţiunile pentru care nu reţine concluziile expertului de specialitate.
O atare critică nu a fost primită, concluzia primei instanţe fiind apreciată pe deplin judicioasă în condiţiile în care s-a arătat, chiar în cuprinsul raportului de expertiză, că procentul de participare din concentraţia alcoolică totală dat de materia primă obţinută prin distilare (alcool 96%) este de 90,57% - 92,26%, rezultând astfel că materia primă ce conferă caracterul esenţial al produselor este alcoolul 960 obţinut prin distilare.
S-a constatat nefondată şi critica vizând faptul că societatea recurentă a produs şi a comercializat produse intermediare în mod legal, în baza autorizaţiei obţinute de la Comisa pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, potrivit cu care produsele în discuţie au fost încadrate ca "produse intermediare" şi nu ca "băuturi spirtoase", reţinându-se că recurenta acordă respectivului proces-verbal valenţe ce nu pot fi susţinute, în condiţiile în care, prin actul arătat s-a constatat numai îndeplinirea condiţiilor pentru completarea autorizaţiei de antrepozit fiscal autorizat pentru băuturi alcoolice, cu o nouă activitate şi anume cea de producere a produselor intermediare, fără însă a se menţiona, expressis verbis, că potrivit noilor încadrări tarifare, produsele comercializate în anul 2008 ar fi fost produse intermediare.
În ceea ce priveşte recursurile declarate de autorităţile pârâte, instanţa de recurs a constatat întemeiate criticile recurentelor-pârâte vizând netemeinicia cererii şi respectiv a soluţiei primei instanţe de anulare a actelor administrativ fiscale în ceea ce priveşte accizele în sumă de 20.783 RON aferente cantităţii de 1.720 litri, respectiv băutură spirtoasă "vişine la macerat".
S-a reţinut că prin Decizia ÎCCJ nr. 5060 din 17 noiembrie 2010 s-a statuat irevocabil asupra respingerii cererii reclamantei de anulare a Deciziei nr. 131/2008 a ANAF ca şi a Deciziei nr. 095/2008 emisă de Autoritatea Naţională a Vămilor, de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal din 24 martie 2004 deţinută de contestatoare, unul dintre motivele care au condus la o atare decizie fiind chiar deţinerea fără documente justificative a cantităţii de 1.720 litri băutură spirtoasă "vişine la macerat", respectiv 82560 D.
Astfel, prin respectiva decizie Înalta Curte a reţinut, cu putere de lucru judecat, că potrivit certificatului de analiză din 9 iulie 2008 emis de Laboratorul Vamal Central din cadrul Autorităţii Naţională a Vămilor siropul de vişine alcoolizat este băutură alcoolică, produs accizabil conform art. 163 din C. fisc., cu referire la art. 162 lit. e) din acelaşi cod (alcool etilic), cu referire la Regulamentul CE nr. 2658/87 din 23 iulie 1987 cu privire la nomenclatura tarifară şi la tariful vamal comun de la 19 octombrie 1992.
Drept urmare, în considerarea aspectelor tranşate anterior, în mod irevocabil, de instanţele de judecată, cu referire la aceeaşi cantitate de 1.720 litri sirop de vişine alcoolizat, Înalta Curte a apreciat că nu mai putea fi primită susţinerea recurentei în sensul că nu datorează accize şi pentru aceasta.
2. Contestaţie în anulare
Împotriva Deciziei nr. 2354 din 15 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost formulată contestaţiei în anulare de SC G.A. SRL, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 318 din C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare potrivit art. 318 teza I din C. proc. civ., în esenţă, se susţine că hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale constând în faptul că instanţa a omis să observe că anumite înscrisuri/documente ce au fost depuse la dosar, cum ar fi autorizaţia de antrepozit fiscal din 24 martie 2004, modificată, adresa nr. x/2009, nr. y/2007, procesul-verbal din 27 iunie 2007, certificatul din 19 decembrie 2007, adresa nr. z/2008, nr. w/2008, Decizia nr. 447/2008 etc.
Se menţionează şi faptul că în cuprinsul deciziei contestate nu s-a ţinut seama şi nici nu s-a făcut vorbire de înscrisurile depuse şi de notele de şedinţă, esenţiale în formarea raţionamentului instanţei cu privire la legalitatea activităţii desfăşurată de contestatoare şi care ar fi putut conduce fie la modificarea, fie la casarea sentinţei recurate.
De asemenea, în argumentarea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se arată că instanţa de recurs nu a analizat toate motivele şi apărările invocate în susţinerea căii de atac, fapt ce a atras o greşită soluţionare a cauzei.
În opinia contestatoarei, instanţa de recurs prin omisiunea de a cerceta pe larg argumentele şi apărările sale privind respectarea dispoziţiilor legale în vigoare incidente cauzei, a încălcat dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că se impune admiterea contestaţiei în anulare.
Intimatele D. Iaşi şi DG. Suceava au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestaţiei în anulare şi menţinerea deciziei contestate, combătând argumentele contestatoarei şi susţinând, în esenţă, că instanţa de recurs a avut în vedere toate probele existente la dosarul cauzei şi a analizat toate motivele de recurs, motivând corespunzător soluţia pronunţată.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal asupra contestaţiei în anulare.
Înalta Curte analizând contestaţia în anulare formulată, apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Conform art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ., "hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale".
După cum se constată, în argumentarea acestui motiv al contestaţiei în anulare, contestatoarea menţionează greşeli de judecată ale instanţei de recurs datorită faptului că nu a dat eficienţa dorită de aceasta înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi enumerate, situaţie ce a influenţat negativ concluzia instanţei de recurs cu privire la legalitatea Sentinţei nr. 27/2011 a Curţii de Apel Suceava şi a actelor administrative-fiscale contestate.
Este ştiut că, potrivit art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ., contestaţia în anulare, este o cale de atac extraordinară instituită de legiuitor pentru remedierea unor greşeli materiale de ordin procesual, care au determinat pronunţarea unei soluţii eronate.
Or, în cauză, contestatoarea invocă greşeli de judecată, de interpretare a probelor, care nu se circumscriu noţiunii de "greşeală materială", astfel că nu sunt întrunite în cauză cerinţele impuse de art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ.
De asemenea, nu poate fi reţinută incidenţa în cauză nici a prevederilor art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., care prevăd că: "hotărârea instanţei de recurs mai poate fi atacată cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală, să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare".
După cum se constată, recursul contestatoarei a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041din C. proc. civ.
În cuprinsul contestaţiei în anulare, contestatoarea susţine că instanţa de recurs nu a cercetat/analizat apărările privind respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, fără a se indica/argumenta care motiv de recurs nu a fost cercetat.
Din considerentele Deciziei 2354 din 15 mai 2012 recurate, care constituie obiectul contestaţiei în anulare, rezultă faptul că instanţa de recurs a analizat criticile aduse de recurenta-contestatoare sentinţei recurate din perspectiva motivelor de recurs invocate.
Chiar în situaţia în care nu s-a răspuns tuturor argumentelor recurentului, este suficient ca instanţa de recurs să arate considerentele pentru care a găsit motivul de recurs nefondat.
În literatura şi practica judiciară, se face constat deosebirea între motivele de casare şi argumentele arătate în sprijinul acestor motive.
Art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurentă iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.
Instanţa de recurs, este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare şi să răspundă printr-un considerent comun.
Potrivit susţinerile din motivarea contestaţiei în anulare se doreşte în realitate, o rejudecare a recursului.
Prin urmare, este neîntemeiată contestaţia în anulare formulată.
De altfel, această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reaminteşte faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat" ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
În concluzie avându-se în vedere considerentele expuse, se apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 318 din C. proc. civ., astfel că urmează a fi respinsă contestaţia în anulare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC G.A. SRL Scheia împotriva Deciziei nr. 2354 din 15 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5230/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5238/2013. Contencios → |
|---|
