ICCJ. Decizia nr. 5342/2013. Contencios. Despăgubire. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5342/2013
Dosar nr. 7407/1/2012
Şedinţa publică de la 21 mai 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 2922 din 12 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 654 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi, în consecinţă, a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 lei pentru perioada cuprinsă între 14 noiembrie 2007 şi respectiv 18 mai 2010, ca neîntemeiată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond, sesizată cu acţiunea reclamantei-intimate V.M., întemeiată pe prevederile cuprinse în Legea nr. 247/2005 dar şi în Legea nr. 554/2004, republicată, a admis în parte acţiunea formulată, astfel cum a fost completată, în sensul că a respins ca rămase fără obiect cererile referitoare la obligarea recurentei la desemnarea unui evaluator şi emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, incluzând fixarea unui termen pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiei stabilite de instanţă sub sancţiunea plăţii de penalităţi pe zi de întârziere; prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a admis celelalte cereri ale reclamantei cuprinse în cererea completatoare şi drept urmare a dispus obligarea recurentei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata în favoarea intimatei, (i) a despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488, 18 lei, stabilită prin Decizia nr. 8324 din 18 mai 2010 pentru perioada cuprinsă între 14 noiembrie 2007 şi 18 mai 2010 şi totodată (ii) a daunelor morale în sumă de 20.000 lei.
Înalta Curte a apreciat că în mod corect a fost primită cererea completatoare depusă de reclamantă la data de 1 noiembrie 2010, care din punct de vedere juridic nu echivalează propriu zis cu modificarea acţiunii iniţiale, pentru a se reţine tardivitatea invocată de recurentă şi cu ocazia judecăţii în fond.
Motivul de recurs vizând nelegalitatea acordării prin sentinţa atacată, a despăgubirilor materiale reprezentate de dobânda legală aplicată sumei de 226.488,18 lei stabilită prin Decizia nr. 8324 din 18 mai 2010 pentru perioada cuprinsă între data de 14 noiembrie 2007 şi data emiterii titlului de despăgubire nr. 8324, şi anume 18 mai 2010, a fost apreciat ca fondat, în condiţiile în care actul generator de efecte juridice în sensul şi în limitele legii arătate este numai Decizia nr. 8324 din 18 mai 2010, iar, pe de altă parte, reclamanta nu putea solicita acordarea dobânzii legale, câtă vreme respectivul înscris nu este şi nu ar putea fi calificat ca fiind un titlu de creanţă în favoarea reclamantei.
Instanţa de control judiciar a mai apreciat că motivele primei instanţe vizând atitudinea imprevizibilă şi lipsită de transparenţă manifestată de autoritatea recurentă pe parcursul a 3 ani ca şi durata procedurilor anterioare, de peste 6 ani, justifică, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată, acordarea daunelor morale. Această soluţie apare ca fiind o măsură nu numai întemeiată dar şi legală, textul de lege arătat consacrând caracterul de plină jurisdicţie al contenciosului administrativ subiectiv.
Nesoluţionarea dosarului reclamantei pe o perioadă îndelungată, demonstrată, indiferent de motivaţia autorităţii recurente a fost de natură a o vătăma pe aceasta în dreptul său consacrat de lege.
Împotriva deciziei nr. 2922 din 12 iunie 2012 a formulat contestaţie în anulare recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând desfiinţarea acesteia şi admiterea recursului contestatoarei, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ.
În motivarea cererii, s-a susţinut că instanţa de control judiciar nu a analizat toate motivele de recurs dezvoltate de către contestatoare, cu referire în special la greşita acordare, de către instanţa de fond, a daunelor morale.
S-au mai invocat dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. referitoare la greşita îndeplinire a procedurii de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina.
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, şi o va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, invocată de către intimata V.M., este nefondată.
Astfel, dispoziţiile art. 319 C. proc. civ. arată: „c ontestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.”
În prezenta cauză, se constată că cererea a fost formulată cu respectarea acestor dispoziţii.
În continuare, Înalta Curte observă că o contestaţie în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Se constată că, în speţă, instanţa de recurs a apreciat în mod corect, în raport de actele şi lucrările dosarului, faptul că recursul pârâtei C.C.S.D. este fondat doar în parte, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.
Contestatoarea a susţinut că instanţa de control judiciar nu a analizat toate motivele de recurs dezvoltate în cererea sa, cu referire în special la greşita acordare, de către instanţa de fond, a daunelor morale.
Ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. are în vedere tocmai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent.
Dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. nu pot însă avea ca efect obligarea instanţei de control judiciar să răspundă punct cu punct tuturor problemelor formulate, fiind suficient dacă aceasta a procedat la sistematizarea motivelor de recurs, întrucât între acestea exista o legătură logică, examinându-le împreună şi pronunţându-se potrivit finalităţii acestora.
Pe de altă parte, se constată că, în prezenta cauză, instanţa de control judiciar a analizat temeinic şi exhaustiv motivele de recurs şi argumentele contestatoarei apreciate a fi pertinente în speţă, pronunţându-se inclusiv, aşa cum s-a arătat mai sus, cu privire la aspectul temeiniciei acordării daunelor morale, neputându-se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. numai pentru că instanţa de recurs nu a adoptat interpretarea dorită de către contestatoare.
Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reaminteşte faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui „apel-recurs deghizat” ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.
De asemenea Curtea permanent subliniază că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea nelimitată de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008), drept urmare această posibilitate trebuie acordată circumstanţiat.
Se mai constată că nici motivul de anulare prevăzut de art. 317 alin (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este incident în cauză.
Astfel, potrivit înscrisurilor dosarului, contestatoarea Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor , recurentă în cauza în care s-a pronunţat hotărârea criticată, a fost citată, pentru termenul la care s-a pronunţat decizia contestată, la data de 22 mai 2012, la sediul său din Bucureşti, Calea Floreasca, dovada de îndeplinirea a procedurii de citare purtând ştampila acesteia, cu menţiunea că aceasta a fost primită de către serviciul registratură (fila 46 din dosar).
În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile art. 87 pct. 2, art. 89 alin. (1) şi art. 91 şi art. 100 C. proc. civ., şi văzând şi dispoziţiile art. 100 alin. (4) din acelaşi act normativ, susţinerile contestatoarei privind viciile procedurii de citare sunt apreciate ca nefondate.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare declarată de C.C.S.D. împotriva deciziei nr. 2922 din 12 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5340/2013. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 5387/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
