ICCJ. Decizia nr. 5516/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5516/2013
Dosar nr. 819/44/2011
Şedinţa publică de la 31 mai 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul Consiliul Judeţean Vrancea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr. VI.240 din 30 mai 2011 a Curţii de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestaţia Consiliului Judeţean Vrancea împotriva măsurilor dispuse la pct. 6 şi 7 din Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2001 emisă de Camera de Conturi Vrancea.
Prin Sentinţa nr. 307/2011 din 13 octombrie 2011 Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Judeţean Vrancea în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, având ca obiect anularea Încheierii nr. VI.240 din 30 mai 2011 a Curţii de Conturi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu a dovedit nelegalitatea Încheierii nr. VI.240 din 30 iunie 2011 a Curţii de Conturi a României, apărările acestuia fiind generice şi fără suport legal, respectiv că reclamantul nu a combătut cu argumente pertinente concluzia pârâtei referitoare la abaterile de la legalitate şi nu a putut prezenta probe în justificare cheltuielilor în discuţie, aşa încât actul administrativ contestat (Încheierea nr. VI.240/2011) este apreciat a fi în mod vădit întemeiat, fiind menţinut ca atare, cu consecinţa respingerii acţiunii.
Prin cererea înregistrată sub nr. 819/44/2011/a1 din data de 23 ianuarie 2012 petentul Consiliul Judeţean Vrancea a solicitat completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 307 din data de 13 octombrie 2011 pronunţată de către Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 819/44/2011, în sensul de a fi soluţionat şi capătul de cerere privind anularea Încheierii nr. VI.240 din 30 mai 2011 a Curţii de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestaţia Consiliului Judeţului Vrancea împotriva măsurilor dispuse la pct. 6 din Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi Vrancea.
Prin Sentinţa civilă nr. 101/2012 din 8 martie 2012 Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Judeţean Vrancea, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, având ca obiect litigii Curtea de Conturi (Legea nr. 94/1992), completare dispozitiv şi, în consecinţă, a completat dispozitivul Sentinţei civile nr. 307 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 819/44/2011 cu următoarea menţiune: „Respinge cererea completatoare a contestaţiei ca nefondată”.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că judecarea cererii reclamantei s-a făcut cu neanalizarea expresă a celor solicitate prin cererea completatoare, că sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 2812 din C. proc. civ., astfel că a admis cererea completatoare şi a completat Sentinţa nr. 307/20100 cu menţiunea respingerii cererii completatoare, ca nefondată.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Judeţean Vrancea, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursurile declarate au fost conexate prin Încheierea pronunţată la data de 31 mai 2013 în Dosarul nr. 3901/1/2012.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârile recurate au fost pronunţate de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursurile declarate, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Vrancea, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul Consiliul Judeţean Vrancea a solicitat anularea Încheierii nr. VI/240 din 30 mai 2011 a Curţii de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestaţia reclamantului împotriva măsurilor dispuse la pct. 6 şi 7 din Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi Vrancea.
În drept, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2011 şi Încheierea nr. VI. 240 din 30 mai 2011 s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
Actele normative sus-menţionate, şi care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecăţii, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competenţa materială de soluţionare a litigiilor de contencios administrativ.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluţionează în fond de către Tribunal.
În şedinţa Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparţine Tribunalului competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Judeţeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Judeţeană.
Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
De asemenea, chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunţă, structura centrală a Curţii de Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană, s-a stabilit că actul administrativ care produce efecte juridice şi care este supus obligaţiei de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Trebuie precizat că soluţiile de principiu adoptate la nivelul secţiei reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunţarea unor soluţii neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curţi este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluţiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursurile vor fi admise, dispunându-se casarea sentinţelor atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Vrancea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamantul Consiliul Judeţean Vrancea împotriva Sentinţei nr. 307/2011 din 13 octombrie 2011 şi a Sentinţei civile nr. 101/2012 din 8 martie 2012, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţele recurate şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Vrancea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5505/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5517/2013. Contencios → |
|---|
