ICCJ. Decizia nr. 5527/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5527/2013
Dosar nr. 2992/108/2011*
Şedinţa de la 31 mai 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 420 din 20 februarie 2012, Tribunalul Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, a declinat în favoarea Curţii de Apel Timişoara competenţa materială a soluţionării acţiunii în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta SC I.D.C. SRL - Filiala Arad, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Arad, pentru obligarea la plata sumei de 1.225.350 RON, reprezentând prejudiciu.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată la secţia civilă a Tribunalului Arad la data de 22 mai 2011 reclamanta SC I.D.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Arad, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.138.759 RON cu titlu de despăgubiri, pentru repararea prejudiciului suferit în perioada august - decembrie 2008, ca urmare a executării Deciziei de impunere nr. 1/CIF din 7 iulie 2008, cât şi a blocării activităţii societăţii, prejudiciu compus din suma de 527.250 RON, însemnând profit nerealizat, suma de 276.811 RON, însemnând cheltuieli proprii societăţii şi suma de 334.698 RON, însemnând majorări calculate de către Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Arad pentru neplata la buget a sumelor restante, până la zi.
Instanţa a constatat că, raportat la valoarea totală a prejudiciului pretins a fi suferit de către reclamantă, în sumă de 1.138.759 RON, nu este competentă să soluţioneze această cauză, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile a căror valoare este mai mare de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 137, art. 158 şi art. 159 C. proc. civ., instanţa a declinat competenţa materială a soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara
Prin Sentinţa civilă nr. 633 din 26 noiembrie 2012 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta SC I.D.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Arad şi Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti, în favoarea Tribunalului Arad, secţia civilă şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui conflict.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că reclamanta s-a adresat cu o acţiune de drept comun, având ca obiect obligarea autorităţii vamale la plata unor despăgubiri, susţinând în esenţă că, prin emiterea unui act administrativ ilegal a determinat blocarea activităţii reclamantei, cu consecinţa imposibilităţii continuării obiectului de activitate, respectiv pierderea profitului şi cu consecinţa imposibilităţii plăţii datoriilor curente, cu acumularea penalităţilor de întârziere. Reclamanta a cuantificat profitul nerealizat, penalităţile menţionate şi cheltuielile proprii la suma de 1.138.759 RON, iar temeiul juridic al acţiunii a fost indicat ca fiind art. 998 - 999 C. civ. în redactarea iniţială.
Curtea a constatat că în cauză nu s-a solicitat a fi exonerată reclamanta de o creanţă fiscală, aşa cum de asemenea nu s-a solicitat restituirea vreunei sume de bani achitate în baza vreunei norme de drept fiscal, ci s-a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale, concluzie ce rezultă fără nici un dubiu din obiectul cauzei, din prezentarea situaţiei de fapt şi din temeiul juridic invocat.
Prin urmare, reţinându-se că obiectul acţiunii se circumscrie litigiilor soluţionate de secţiile civile ale instanţelor judecătoreşti, instanţa a constatat că este competent a soluţiona cauza Tribunalul Arad, secţia civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1, lit. b) C. proc. civ., reţinând că în acelaşi sens a decis şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3361 din 24 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1162/59/2009.
Apreciind totodată că necompetenţa Curţii de Apel Timişoara este de ordine publică, în temeiul dispoziţiilor art. 158 alin. (1) şi art. 159 pct. 2 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia şi, în consecinţă, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Arad, secţia civilă, iar, întrucât în cauză şi-au declinat competenţa reciproc atât Tribunalul Arad, cât şi Curtea de Apel Timişoara, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, potrivit art. 22 pct. 3 C. proc. civ, instanţa a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestui conflict, în temeiul art. 21 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul acţiunii judiciare l-a constituit obligarea pârâtei la plata sumei de 1.138.759 RON, cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a executării unei decizii de impunere prin care societatea a fost obligată la plata sumei de 2.243.060 RON cu titlu de accize aferente produselor accizabile.
Astfel, suma solicitată are caracterul unei creanţe fiscale, fiind aplicabile în materie de competenţă dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Astfel fiind, având în vedere faptul că în cazul litigiilor având ca obiect creanţe fiscale competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu criteriul valoric, iar nu în raport cu criteriul rangului central sau local al organului fiscal emitent, întrucât cuantumul sumei ce formează obiectul prezentului litigiu este mai mare de 500.000 RON, competenţa de soluţionare în fond a cauzei aparţine Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Chiar dacă reclamantul a invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., instanţa are, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., obligaţia de a face calificarea cererii de chemare în judecată.
Astfel, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Obiectul acţiunii nu poate fi schimbat sau depăşit, însă temeiul ei juridic nu leagă instanţa, care este îndreptăţită să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC I.D.C. SRL - Filiala Arad şi pe pârâtele Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Arad şi Autoritatea Naţională a Vămilor, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5520/2013. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5528/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
