ICCJ. Decizia nr. 5530/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5530/2013
Dosar nr. 660/36/2012
Şedinţa de la 31 mai 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 5783 din 3 aprilie 2012, Judecătoria Constanţa, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa, invocată de pârâta C.N.A.D.N.R. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile formulata de reclamantul A.I., în contradictoriu cu pârâţii O.C.P.I. Constanţa, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi C.N.A.D.N.R., în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în cauza de faţă, reclamantul a solicitat, între altele, desfiinţarea H.G. nr. 415/2010, act administrativ emis de o autoritate publică centrală, cerere cu privire la care trebuie să se pronunţe, în primă instanţă, Curtea de Apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la celelalte capete de cerere, instanţa a apreciat că acestea au un caracter accesoriu, soluţionarea lor depinzând în mod direct de felul în care se va soluţiona cererea de desfiinţate a hotărârii de guvern, astfel încât devin aplicabile prevederile art. 17 C. proc. civ., cu privire la prorogarea legală de competenţă asupra cererilor accesorii şi incidentale.
Prin Sentinţa civilă nr. 487/CA din 31 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a disjuns capătul I din cerere privind desfiinţarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 a O.C.P.I. Constanţa şi a declinat cauza la Judecătoria Constanţa,
- a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare,
- a respins capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011 în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă,
- a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins capătul 2 - anularea Deciziei nr. 604 din 19 mai 2011, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. şi capătul 3 - anularea H.G. nr. 415/2010 şi H.G. nr. 200/2011, în contradictoriu cu Guvernul României pentru lipsă procedură prealabilă,
- a respins ca nefondat capătul de cerere pentru plata daunelor morale,
- a obligat reclamantul la plata sumei de 124,95 RON, cheltuieli de judecată către pârâta C.N.A.D.N.R. SA.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că primul capăt din acţiunea formulată de reclamant şi declinată la instanţa de contencios administrativ vizează desfiinţarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 a O.C.P.I. Constanţa, prin care s-a dispus radierea dreptului său de proprietate pentru imobilul cu nr. cadastral x, de pe raza unităţii administrativ-teritoriale Murfatlar, înscris în C.F. nr. X şi intabularea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 255/2010, în favoarea Statului Român.
Curtea a mai reţinut că din conţinutul prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 rezultă că obiectul unei acţiuni în contencios administrativ este limitat strict la următoarele aspecte: anularea actului administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate şi, astfel, capătul de cerere privind radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul deciziei atacate în contencios administrativ şi întabularea dreptului respectiv în favoarea reclamantului, nu poate fi soluţionat de instanţa de contencios administrativ, deoarece prin art. 50 din Legea nr. 7/1996 a fost stabilită în favoarea judecătoriei o competenţă materială absolută.
S-a mai reţinut în considerentele sentinţei Curţii de Apel că instanţa de contencios administrativ, admiţând acţiunea în anularea unui act administrativ, nu se poate pronunţa şi asupra unor aspecte accesorii a cererii principale, ce nu cad în competenţa sa strictă de soluţionare, prorogarea legală de competenţă prevăzută de art. 17 C. proc. civ., invocat de instanţa de fond, neputând opera împotriva regulilor imperative de competenţă.
A mai reţinut Curtea că instanţa de contencios administrativ nu se poate pronunţa asupra unor aspecte ce ţin de rectificarea cărţii funciare, radierea unui drept de proprietate şi reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român, respectiv întabularea acestui drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, decât cu încălcarea regulilor de competenţă, aceasta fiind datorare să dispună disjungerea acestui petit şi trimiterea spre soluţionare la instanţa de drept civil, căreia îi revine competenţa materială.
Fiind în prezenţa unui conflict negativ de competenţă asupra capătului de cerere disjuns, în temeiul art. 22 C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, reclamantul A.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii O.C.P.I. Constanţa, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi C.N.A.D.N.R., ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună următoarele:
- desfiinţarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 emisă de O.C.P.I. Constanţa;
- desfiinţarea Actului administrativ din 19 mai 2011 emis de către C.N.A.D.R. SA.;
- desfiinţarea H.G. nr. 415/;
- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata unor daune morale, în cuantum de 20.000 RON;
- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 5783 din 3 aprilie 2012 pronunţată de Judecătoria Constanţa s-a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei şi s-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. În faţa acestei instanţe a fost citat în cauză Guvernul României, emitentul actului a cărui anulare se solicită, respectiv H.G. nr. 415/2010.
Astfel, primul capăt din acţiunea formulată de reclamant şi declinată la instanţa de contencios administrativ vizează desfiinţarea Încheierii nr. 71195 din 23 septembrie 2011 a O.C.P.I. Constanţa, prin care s-a dispus radierea dreptului său de proprietate pentru imobilul cu nr. cadastral x, de pe raza unităţii administrativ-teritoriale Murfatlar, înscris în C.F. nr. X şi întabularea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 255/2010, în favoarea Statului Român.
Acest capăt de cerere, privind radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul deciziei atacate în contencios administrativ şi întabularea dreptului respectiv în favoarea reclamantului, nu poate fi soluţionat de instanţa de contencios administrativ, deoarece prin art. 50 din Legea nr. 7/1996 a fost stabilită în favoarea judecătoriei o competenţă materială absolută, astfel cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Constanţa.
Instanţa de contencios administrativ, admiţând acţiunea în anularea unui act administrativ nu se poate pronunţa şi asupra unor aspecte accesorii a cererii principale, ce nu cad în competenţa sa strictă de soluţionare, prorogarea legală de competenţă prevăzută de art. 17 C. proc. civ., invocat de instanţa de fond, neputând opera împotriva regulilor imperative de competenţă.
De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, că nu se poate pronunţa asupra unor aspecte ce ţin de rectificarea cărţii funciare, radierea unui drept de proprietate şi reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român, respectiv intabularea acestui drept de proprietate asupra imobilului în litigiu decât cu încălcarea regulilor de competenţă, aceasta fiind datorare să dispună disjungerea acestui petit şi trimiterea spre soluţionare la instanţa de drept civil, căreia îi revine competenţa materială.
Având în vedere că obiectul prezentei cauze nu îl constituie refuzul unei autorităţi publice de soluţionare a cererii reclamantului, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că în speţă competenţa de soluţionare a litigiului aparţine instanţei de drept comun, respectiv judecătoriei, care judecă, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele şi cererile în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Din punct de vedere teritorial, în cauză se aplică regula de drept comun în materie de competenţă teritorială instituită de art. 5 C. proc. civ., potrivit căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa de la domiciliul pârâtului. Astfel, având în vedere că pârâtul are domiciliul în raza teritorială a Judecătoriei Constanţa, Înalta Curte constată că în speţă competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Constanţa.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A.I., în contradictoriu cu pârâţii O.C.P.I. Constanţa, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, C.N.A.D.N.R. şi Guvernul României, în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5529/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5531/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
