ICCJ. Decizia nr. 5532/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5532/2013
Dosar nr. 3264/87/2012
Ședința publică din 31 mai 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 976 din 26 octombrie 2012, Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Teleorman - secţia C.M.A.S.C.A.F., în soluţionarea cauzei, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii privind pe reclamanta U.A.T. Teleorman prin C.J. Teleorman reprezentat de Preşedintele C.J. Teleorman, în contradictoriu cu pârâta C.S.C. numită prin ordinul M.D.R.T. şi Curtea de Conturi a României, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, î n cauza de faţă, decizia de soluţionare a contestaţiei emisă de C.S.C. din cadrul M.D.R.T. este act administrativ unilateral emis de un organ central, obiectul principal dedus judecăţii fiind acela al anulării actului administrativ emis de organul central, obiectul subsidiar fiind acela al exonerării de plata sumei de 453.684,57 lei.
Tribunalul a apreciat, în raport de prevederile art. 2 pct. 21, respectiv art. 5 pct. 1 lit. a), c) şi e) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, că fondurile europene nu reprezintă contribuţie la buget pentru a fi încadrate în textul art. 10 teza a I- a din Legea nr. 554/2004 care reglementează competenţa instanţei de contencios administrativ fiscal în funcţie de criteriul valoric, în favoarea tribunalului, reţinând că este învestit cu soluţionarea unei cereri privind anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, competenţa instanţei fiind reglementată de art. 10 alin. (1) teza a 2- a din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa civilă nr. 295 din 23 ianuarie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta U.A.T. a Jud. Teleorman, prin C.J. Teleorman – reprezentat de Preşedintele C.J. Teleorman şi pe pârâţii C.S.C. – numită prin Ordinul M.D.R.T. şi C.C. a României, în favoarea Tribunalului Teleorman şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că obiectul litigiului dedus judecăţii îl constituie plângerea împotriva unei decizii a Comisiei de soluţionare a contestaţiei din cadrul M.D.R.T., prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva procesului verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare din data de 15 martie 2012, încheiat de D.C.V.U.F.C. a M.D.R.T., că prin procesul verbal menţionat s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei totale de 453.684,57 lei, reprezentând contribuţia din fonduri U.E. şi cea de la bugetul de stat, inclusiv T.V.A. pentru realizarea investiţiei privind reabilitarea, astfel că soluţionarea litigiului dedus judecăţii este dată în competenţa materială a tribunalului, având în vedere că potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 litigiile având ca obiect actele administrative ce privesc contribuţii de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ - fiscale.
În opinia Curţii, contribuţiile la care face referire textul legal mai sus menţionat exced noţiunii de contribuţie definită de Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale, neexistând nici un temei pentru o asemenea distincţie, cu atât mai mult cu cât contribuţiile ce fac obiectul prezentului litigiu sunt creanţe bugetare, asemenea taxelor, impozitelor şi datoriilor vamale ce intră, de asemenea, în sfera de aplicare a art. 10 alin. (1) din legea contenciosului administrativ.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 21 şi 22 C. proc. civ., Curtea a sesizat î nalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 81 din 15 mai 2012 emisă de pârâtă, prin care s-a respins contestaţia U.A.T. a Jud. Teleorman prin C.J. Teleorman şi, pe cale de consecinţă, anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. C.A. – 20609 din 16 martie 2012 întocmită de D.C.V.R.F. din cadrul M.D.R.T.
Decizia nr. 81 din 15 mai 2012 a Comisiei de Soluţionare din cadrul M.D.R.T. a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale.
Potrivit art. 2 alin. (1) pct. c din O.U.G. nr. 66/2011, fondurile europene reprezintă sume provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene şi/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Fonduri publice naţionale aferente fondurilor europene, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d), reprezintă sume provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru asigurarea cofinanţării, plata prefinanţării, înlocuirea fondurilor europene în situaţia indisponibilităţii sistării temporare a plăţii acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum şi alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop.
Potrivit art. 51 pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal , ale curţilor de apel).
Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea legalităţii actelor emise de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale şi că, potrivit art. 51 pct. 1 din acest act normativ, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Art. 218 alin. ( 2 ) C. proc. fisc. face trimitere, în privinţa competenţei de soluţionare a acţiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor administrativ fiscale prealabile, la dispoziţiile „legii”, respectiv, în lipsa altor precizări, la dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Drept urmare, procedura de control, constatare, contestare şi recuperare a sumei ce face obiectul prezentului litigiu, care are un caracter specific şi reprezintă, din punct de vedere al naturii sale juridice, o obligaţie bugetară, ce poate fi asimilată noţiunii de contribuţie din legislaţia fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut în C . proc . fisc .
În raport de această caracterizare a creanţei respective, de valoarea care face obiectul recuperării, de natura publică a fondurilor, sunt aplicabile sub aspectul competenţei materiale, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Aşa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza a I- a din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei, se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul legal anterior citat.
În speţă, actele contestate de reclamantă se referă la o creanţă bugetară care nu depăşeşte suma de 500.000 lei, iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. ( 1 ) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiului se stabileşte, prin raportare exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 lei), în favoarea tribunalelor administrativ fiscale.
Din punct de vedere teritorial, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. ( 3 ) teza a I - a din Legea nr. 554/2004 şi având în vedere că reclamanta a optat pentru instanţa de la sediul său, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căruia se situează sediul reclamantei, respectiv în favoarea Tribunalului Teleorman, respectând opţiunea reclamantei.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta U.A.T. Jud. Teleorman, prin C.J. Teleorman, reprezentată de Preşedintele C.J. Teleorman, în contradictoriu cu pârâtele C.S.C. şi C.C. a României, în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5531/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5546/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
