ICCJ. Decizia nr. 5557/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5557/2013
Dosar nr. 4185/2/2012
Şedinţa publică de la 4 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin Încheierea de şedinţă din 18 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă D.M.A. cu privire la prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1227/2003 şi ale Ordinului nr. 776/2010 emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
În motivarea excepţiei, s-a susţinut că actele administrative contestate sunt nelegale, dat fiind că, nici o dispoziţie legală nu conferă ministrului transporturilor şi infrastructurii competenţa de numire în funcţie a unui director general şi în consecinţă, domnul A.Gh.D. a fost numit în mod nelegal în funcţia de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al Societăţii Feroviare de Turism - S.F.T. - C.F.R. - S.A., neavând calitatea de reprezentant al acestei societăţi.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Sentinţa civilă nr. 4544 din 9 iulie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta D.M.A.
Legalitatea Hotărârii Guvernului nr. 1227/2003 privind înfiinţarea Societăţii Feroviare de Turism „S.F.T. - C.F.R.” S.A., prin divizarea parţială a Societăţii de Administrare Active Feroviare „S.A.A.F.” a fost constatată în raport cu dispoziţiile art. 134 alin. (4) şi art. 140 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data de 5 noiembrie 2013, care prevedeau că, numirea şi înlocuirea administratorilor se fac exclusiv de către adunarea generală, iar preşedintele consiliului de administraţie poate fi şi director general.
Dat fiind că, Societatea Feroviară de Turism „S.F.T. - C.F.R.” SA are un singur acţionar, statul român prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, iar reprezentantul legal al acestui minister este ministrul transporturilor, astfel după cum rezultă din dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 şi art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 76/2009, instanţa de fond a considerat că, prin emiterea Hotărârii Guvernului nr. 1.227/2003 nu au fost încălcate prevederile Legii nr. 31/1990.
În acest sens, a fost avută în vedere în principal reglementarea cuprinsă în art. 13 alin. (2) şi alin. (3) din H.G. nr. 1.227/2003, care a prevăzut că, până la finalizarea procesului de privatizare a Societăţii Feroviare de Turism „S.F.T. - C.F.R.” S.A., reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor, consiliul de administraţie, precum şi preşedintele consiliului de administraţie sunt numiţi prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, iar preşedintele consiliului de administraţie este şi directorul general al societăţii.
Instanţa de fond a constatat de asemenea legalitatea Ordinului nr. 776 din 1 octombrie 2010, cu motivarea că, acesta a fost emis cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (4) şi art. 12 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transportului şi Infrastructurii, ale art. 13 alin. (2) şi alin. (3) din H.G. nr. 1.227/2003 şi ale art. 17 alin. (2) din anexa acestei hotărâri, care cuprinde Statutul Societăţii Feroviare de Turism „S.F.T. - C.F.R.” S.A.
Analizând dispoziţiile legale care au reprezentat fundamentul juridic al Ordinului nr. 776 din 1 octombrie 2010 emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, judecătorul fondului a reţinut că, numirea domnului A.Gh.D. în funcţia de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al Societăţii Feroviare de Turism „S.F.T. - C.F.R.” SA este în concordanţă cu legislaţia în vigoare la data întocmirii actului administrativ de numire.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta D.M.A., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.227/2003 şi ale Ordinului nr. 776/2010 emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Recurenta a susţinut că în mod greşit a fost respinsă excepţia de nelegalitate invocată, fără a se observa că, ambele acte atacate au fost emise în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 31/1990.
Faţă de dispoziţiile acestei legi, care prevăd că, numirea administratorilor se face de către adunarea generală a acţionarilor, recurenta a învederat că, nici ministerul şi nici ministrul nu au calitatea de acţionar al Societăţii Feroviare de Turism „S.F.T. - C.F.R.” SA şi nu exercită administrarea unei societăţi comerciale, astfel că nu au prerogativa de numire a consiliului de administraţie şi a directorului general al societăţii.
Recurenta a mai arătat că prima instanţă trebuia să observe că actele deduse judecăţii au fost emise cu nerespectarea condiţiilor prevăzute în cazul managerului unei societăţi comerciale la care statul este acţionar, în lipsa unui proiect managerial înregistrat şi prezentat public, în lipsa unui program minimal şi fixării unor obiective, cum prevăd reglementările în vigoare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente.
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.227/2003 privind înfiinţarea Societăţii Feroviare de Turism „S.F.T - C.F.R.” SA prin divizarea parţială a Societăţii de Administrare Active Feroviare „S.A.A.F” SA a fost respinsă de instanţa de fond printr-o interpretare corectă a cadrului legislativ în vigoare la data publicării actului normativ supus controlului de legalitate pe cale incidentă.
Recurenta-reclamantă a invocat în mod neîntemeiat neconcordanţa dintre această hotărâre de guvern şi dispoziţiile art. 134 alin. (4) şi art. 140 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care în redactarea în vigoare la data de 5 noiembrie 2003, au prevăzut că numirea şi înlocuirea administratorilor se efectuează exclusiv de către adunarea generală a acţionarilor, iar preşedintele consiliului de administraţie poate fi şi director general.
La data adoptării Hotărârii Guvernului nr. 1.227/2003, capitalul social iniţial al Societăţii Feroviare de Turism „S.F.T. - C.F.R.” SA era subscris şi vărsat integral de către Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, ceea ce dovedeşte legalitatea reglementării din art. 13 alin. (2) şi (3) al acestui act normativ, prin care s-a prevăzut că, până la finalizarea procesului de privatizare, reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor, consiliul de administraţie, precum şi preşedintele consiliului de administraţie se numesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, iar preşedintele consiliului de administraţie este şi directorul general.
În condiţiile în care Societatea Feroviară de Turism „S.F.T. - C.F.R.” SA avea un singur acţionar şi anume, Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, reprezentat legal de către ministrul transporturilor, conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 şi art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 76/2009, judecătorul fondului a constatat în mod corect legalitatea Hotărârii Guvernului nr. 1.227/2003, care nu încalcă, nu modifică şi nu adaugă la Legea nr. 31/1990, fiind adoptată cu respectarea principiului ierarhiei normelor juridice.
În raport cu actele normative cu forţă juridică superioară în vigoare la data emiterii Hotărârii Guvernului nr. 1.277/2003, nu pot fi reţinute motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă în susţinerea excepţiei şi în consecinţă, aceasta a fost corect respinsă prin sentinţa recurată în cauză.
Particularitatea modalităţii de numire şi de înlocuire a consiliului de administraţie şi a preşedintelui consiliului de administraţie prevăzută prin reglementarea contestată este determinată de participarea şi natura capitalului social al societăţii comerciale de la data înfiinţării sale şi până la finalizarea procesului de privatizare, fără ca prin aceasta să fie încălcată Legea nr. 31/1990, ca lege-cadru în materia societăţilor comerciale.
Ca o consecinţă directă a legalităţii Hotărârii Guvernului nr. 1.227/2003, s-a constatat în mod judicios şi legalitatea actului administrativ subsecvent, Ordinul nr. 776 din 1 octombrie 2010 emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, care de asemenea a fost contestat pe calea excepţiei de nelegalitate.
Fiind întocmit în baza art. 13 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 1227/2003, ordinul atacat a fost emis de ministrul transporturilor în exercitarea atribuţiilor care i-au fost conferite prin dispoziţiile art. 5 alin. (4) şi a art. 12 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 cu privire la numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor unităţilor aflate în subordinea, în coordonarea şi, respectiv, sub autoritatea Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
De altfel, recurenta-reclamantă nici nu a indicat cu privire la acest act normativ alte motive de nelegalitate decât cele formulate în contestarea Hotărârii Guvernului nr. 1.227/2003 şi nu a argumentat în drept excepţia de nelegalitate invocată numai prin concluziile orale susţinute de apărătorul ales la judecarea recursului în litigiul de muncă din Dosarul nr. 36.989/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti.
În şedinţa publică de la 11 iunie 2012, instanţa de contencios administrativ a pus în vedere recurentei-reclamante să depună motivarea scrisă a excepţiei de nelegalitate, să indice temeiul de dreptul şi să precizeze în ce constă nelegalitatea celor două acte administrative contestate.
Cum dispoziţia instanţei de fond nu a fost îndeplinită pentru corecta determinare a obiectului şi temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a formulat neîntemeiat direct în recurs apărări care nu au fost deduse judecăţii în primă instanţă, cum sunt cele referitoare la numirea managerului unei societăţi comerciale la care statul este acţionar fără un proiect managerial înregistrat şi prezentat public, fără un program minimal şi fără fixarea unor obiective.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţată de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de D.M.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta D.M.A. împotriva Sentinţei civile nr. 4544 din 9 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 730/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5637/2013. Contencios → |
|---|
