ICCJ. Decizia nr. 5567/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5567/2013
Dosar nr. 10698/2/2010*
Şedinţa publică de la 5 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa civilă nr. 7094 din 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC V.T. SA în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Armonizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta a invocat faptul că prin Decizia nr. 272 din 30 septembrie 2010, s-a procedat la o analiză formală a motivelor de netemeinicie şi nelegalitate invocate atât la emiterea deciziei cât şi cu ocazia soluţionării plângerii la Comisie, în condiţiile în care nu s-a dat dovadă de rol activ în soluţionarea plângerii prealabile formulate, şi implicit nu s-a observat că Procesul-verbal nr. 704294 din 8 iulie 2010, încheiat de Garda Financiară este netemeinic şi nelegal.
În acest sens, se constată că reclamanta a susţinut că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor legale invocate de pârâtă atât timp cât în cele două decizii ca şi în procesul-verbal care a stat la baza revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal, calculul accizei s-a făcut greşit reţinându-se o cantitate greşită de zahăr, respective 949.170 kg zahăr deşi în realitate au fost doar 90.226,73 kg zahăr, ceea ce a dus implicit la un calcul greşit al accizei.
În acest context, apreciază instanţa de fond că atât susţinerile reclamantei privind faptul că motivele de revocare sunt (art. 20626 alin. (1) lit. d) şi e) şi art. 20655 din Legea nr. 571/2003) fără temei cât şi împrejurarea că faptele reţinute îi sunt necunoscute şi neopozabile nu sunt întemeiate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere constatările Procesului-verbal nr. 704294 din 8 iulie 2010 încheiat de Garda Financiară ca urmare a controlului tematic efectuat, în baza O.U.G. nr. 91/2003 şi H.G. nr. 1.324/2009, în care s-a stabilit un prejudiciu reprezentând acciza datorată pentru cantitatea de 476.085 litri alcool etilic 96% (12.807.688 RON) pentru 150.292 litri băutură intermediară (365.009 RON) pentru 29.528 litri alcool etilic 96% (794.370 RON) pentru 43.574 litri BI 21% (162.802 RON) pentru cantitatea de 985.276 litri BI 22% acciză datorată reprezentând 3.681.393 RON, în dezacord cu suma invocată de reclamantă.
Consideră judecătorul fondului că nu poate fi primită nici susţinerea reclamantei în sensul că nu a avut cunoştinţă de procesul-verbal încheiat de Garda Financiară, în condiţiile în care, în cuprinsul procesului-verbal este consemnat faptul că este înregistrat în Registrul Unic de Control al societăţii, la poziţia nr. 79 şi în Registrul de evidenţă al societăţii verificate, sub nr. 396 din 03 iunie 2010.
De asemenea, se mai reţine că potrivit art. 7 lit. a), b) şi i) din O.G. nr. 91/2003, în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, comisarii Gărzii Financiare, sunt în drept să efectueze controale în spaţiile în care se produc, se depozitează sau se comercializează bunuri şi să verifice respectarea reglementărilor legale privind circulaţia mărfurilor şi să sesizeze organele competente în vederea valorificării constatărilor.
De asemenea, s-a mai apreciat şi faptul că, în cauză nu port fi aplicate nici dispoziţiile art. 88 alin. (5) din Titlul VII - Accize şi alte taxe speciale din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, care fac referire la deficienţele care atrag măsura revocării sau a suspendării care nu generează consecinţe fiscale din moment ce prejudiciul adus bugetului de stat este foarte mare şi care potrivit Gărzii Financiare este în sumă totală de 17.811.262 RON reprezentând accize iar prin Raportul de inspecţie fiscal din 12 ianuarie 2011 şi Decizia de impunere fiscal nr. 713 din 12 ianuarie 2011 s-a constatat că pentru aceeaşi perioadă verificată un prejudiciu total de 16.604.617 RON.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 7094 din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC V.T. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a invocate, în esenţă, următoarele:
- în cauză s-a făcut o analiză superficială a probelor, cu o motivaţie care excede cadrului procesual dat, în ceea ce priveşte înscrisurile incidente momentului emiterii celor două decizii contestate.
- în cauză nu se putea dispune revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal RO 0018324PP01 din data de 28 decembrie 2006, atâta timp cât actul în baza căruia a fost dispusă măsura în discuţie, respectiv procesul-verbal de control seria CG nr. 2308 din 03 iunie 2010 care a stat la baza elaborării celor două autorizaţii, în conformitate cu art. 11 alin. (3) şi (5) din H.G. nr. 1.324/2009, nu constituie titluri de creanţă fiscală, şi deci din punct de vedere juridic nu stabilesc obligaţii de plată în sarcina sa, având valoarea unui simplu act de constatare în baza căruia urma să se efectueze controlul necesar în vederea stabilirii dacă cele constatate sunt reale.
- nu se poate motiva lipsa de temeinicie a contestaţiei formulate, avându-se în vedere acte administrativ-fiscale care la data emiterii deciziilor contestate nu erau emise şi în mod evident nu pot produce efecte juridice şi nu puteau fi avute în vedere cu ocazia emiterii celor două decizii.
Astfel, se susţine că este relevant în acest caz faptul că cele două decizii au fost emise la datele de 30 iulie 2010 respectiv 30 septembrie 2010, în timp ce instanţa de fond în motivarea soluţiei pronunţate are în vedere un procesul-verbal întocmit la data de 12 ianuarie 2011, care nu putea produce efecte retroactiv, şi care nu putea fi opus societăţii în cadrul judecării contestaţiei.
- nu s-a avut în vedere şi faptul că anterior la datele de 28 mai 2009 şi 21 decembrie 2009 au mai fost efectuate două controale având acelaşi obiective, şi care au vizat actele societăţii pentru acelaşi interval de timp, ocazie cu care nu s-au constatat nereguli cu privire la materiile prime deţinute de societate şi nu s-au stabilit obligaţii de plată suplimentare la bugetul statului, şi nici reprezentanţilor societăţii nu le-au fost solicitate note explicative, care s-ar fi impus în situaţia în care s-ar fi constatat aspecte de genul celor susţinute în procesul-verbal al Gărzii Financiare, care a stat la baza revocării autorizaţiei de antrepozit.
- în cauză atât cu ocazia emiterii Procesului-verbal nr. 2308 din 03 iunie 2010, cât şi cu ocazia emiterii deciziilor contestate, au fost încălcate dispoziţiile alin. (5) pct. 88 din Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal, care dau posibilitatea remedierii deficienţelor constatate în termen de 10 zile.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Înalta Curte examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale incidente în materia supusă examinării, constată că nu subzistă în cauză motivele de nelegalitate invocate, soluţia de respingere a acţiunii, pronunţată de instanţa de fond fiind corectă, reflectând interpretarea şi aplicarea adecvată a prevederilor legale în raport cu împrejurările de fapt şi de drept rezultate din probele administrate,
Astfel, Înalta Curte reţine că obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă anularea Decizia nr. 272 din 30 septembrie 2010 a MFP - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizării (în continuare Comisia) prin care, în cadrul procedurii administrative reglementate prin dispoziţiile art. 15 şi urm. din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate (în continuare Regulament), s-a respins ca neîntemeiată plângerea prealabilă formulată de recurentă precum şi a Deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 prin care s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal RO 0018324PP01 emisă SC V.T. SA, pentru încălcarea prevederilor art. 20626 alin. (1) lit. d) şi lit. e) şi art. 20656 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
La emiterea Deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 Comisia a avut în vedere Adresa nr. 704.294 din 8 iulie 2010 prin care Garda Financiară - Comisariatul General, a transmis propunerea de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, în baza constatărilor reţinute în Procesul-verbal CG nr. 2308 din 03 iunie 2010, încheiat în urma controlului tematic efectuat în perioada 20 - 21 mai 2010 şi 01 - 03 iunie 2010, la punctul de lucru al societăţii recurente situat în localitatea Baia Sprie, judeţul Maramureş.
În acest context, Înalta Curte constată că la Capitolul II - Acte normative încălcate, a actului de control care a stat la baza emiterii deciziei de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal emisă pe numele societăţii recurente, s-a reţinut că ţinerea de evidenţe inexacte cu privire la materiile prime şi produsele accizabile finite, produse sau primite în antrepozitele fiscale, precum şi prezentarea de evidenţe necorespunzătoare, ca cererea autorităţilor fiscale competente, reprezintă încălcări ale prevederilor art. 183* alin. (1) lit. c) şi d) din Codul fiscal iar diferenţele constatate şi prezentate la capitolul constatări reprezintă încălcarea prevederilor art. 192* alin. (3) din acelaşi act normativ.
Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 20628 alin. (2) lit. c) din C. fisc., autoritatea competentă, în speţă Comisia, poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal în situaţia în care antrepozitarul nu respectă oricare dintre cerinţele prevăzute la art. 20626 sau la art. 20653 - 20655 din C. fisc.; în cazul recurentei s-a reţinut încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 20626 alin. (1) lit. d) şi e) şi art. 20656 din C. fisc.
Înalta Curte constată că, deşi recurenta a susţinut că, în mod greşit s-a reţinut, în sarcina sa, încălcarea dispoziţiilor art. 20626 alin. (1) lit. d) şi lit. e) şi art. 20656 din C. fisc., nu a produs dovezi, documente de gestionare, evidenţă şi contabile, de natură să combată constatările organelor de control, în sensul că în mod greşit s-ar fi reţinut în sarcina sa faptul că a ţinut evidenţe inexacte cu privire la materiile prime şi la produsele accizabile finite, produse sau primite în antrepozitele fiscale, precum şi că a prezentat evidenţe necorespunzătoare organelor de control, în sensul celor redate în Procesul-verbal întocmit de Garda Financiară.
Prin urmare, în condiţiile în care recurenta prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu a dovedit netemeinicia constatărilor expuse în Procesul-verbal CG nr. 2308 din 3 iunie 2010 încheiat de Garda financiară, nu vor fi primite criticile referitoare la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20628 alin. (2) lit. c) şi implicit a dispoziţiilor art. 20626 alin. (1) lit. d) şi lit. e) şi art. 20656 din C. fisc., în raport de situaţia de fapt rezultată în urma evaluării probatorului administrat în faţa instanţei de fond.
De altfel, este lesne de observat că principalele critici de nelegalitate invocate de recurentă atât în procedura administrativă cât şi în faţa instanţei de fond nu au în vedere fondul celor două acte administrative contestate ci privesc aspecte de procedură sau de formă, respectiv: lipsa de rol activ a organului fiscal care, nu a făcut propriile verificări ci s-a limitat la a lua act de constatările făcute de Garda Financiară în Procesul-verbal seria CG nr. 2308 din 3 iunie 2010, în condiţiile în care acesta, potrivit art. 11 alin. (3) şi (5) din H.G. nr. 1.324/2009 nu constituie titlu de creanţă fiscal ci doar un simplu act de constatare; faptul că la emiterea celor două decizii contestate au fost avute în vedere acte administrativ fiscale emise ulterior controlului, (se arată în acest sens că instanţa de fond în motivarea hotărârii recurate a făcut referire la Procesul-verbal din data de 12 ianuarie 2011); nu s-a ţinut cont de faptul că au mai fost efectuate anterior două controale având aceleaşi obiective şi pentru aceeaşi perioadă, în urma cărora nu s-au reţinut nereguli; încălcarea dispoziţiilor alin. (5) a pct. 88 din Normele metodologice;
În acest context, răspunzând punctual respectivelor critici formulate de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Respectarea principiului rolului activ reglementat de art. 7 din C. proc. fisc., trebuie apreciat în cauză prin prisma modului de funcţionare al Comisiei, care în calitate de organ decizional (art. 4 din Regulament), nu efectuează verificări directe ci se pronunţă doar pe baza notelor de prezentare care conţin propuneri motivate de soluţionare, întocmite de către Direcţia generală management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Finanţelor Publice (în continuare direcţia de specialitate), în urma analizării sesizărilor primate de la organele cu atribuţii de control (art. 5 din Regulament).
Aşadar, Comisia este îndrept a se pronunţa asupra temeiniciei solicitării de revocare a unei autorizaţii de antrepozit fiscal şi doar pe baza constatărilor prezentate de organele de control într-un act de control care se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate, aşa încât vor fi înlăturate şi criticile formulate de recurentă pe acest aspect.
Împrejurarea că, în analiza situaţiei prezentate, suplimentar faţă de nota de prezentare întocmită de direcţia de specialitate, se poate pune la dispoziţia Comisiei, la cerere, orice acte care au stat la baza întocmirii respectivei note (art. 6 alin. (2) din Regulament) sau că, Comisia are posibilitatea de a solicita orice alte documente, declaraţii sau informaţii suplimentare (art. 7 alin. (2) din Regulament), se circumscrie limitelor operaţiunii de verificare a temeiniciei solicitării de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, fără însă a transforma Comisia într-un organ de control în drept a efectua propriile verificări, cum în mod greşit apreciază recurenta printr-o extindere nepermisă a principiului rolului activ.
Aşadar, faptul că, în cauză, propunerea şi adoptarea măsurii de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal au avut la bază datele consemnate de reprezentanţii Gărzii Financiare - Comisariatul General, în urma unui control tematic efectuat la societatea recurentă cu privire la activitatea desfăşurată de aceasta în cadrul antrepozitului fiscal în perioada 28 mai 2009 - 18 mai 2010, nu poate fi calificată drept o analiză superficială şi lipsită de rol activ, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
2. Sunt străine cauzei dispoziţiile art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 1.324/2009, invocate prin cererea de recurs, în condiţiile în care acestea se referă la procesele-verbale prevăzute la art. 9 alin. (4) şi (5) din acelaşi act normative, şi nu la valorificarea într-o procedură administrativă, a constatărilor referitoare la încălcarea unor dispoziţii legale cu privire la ţinerea evidenţelor contabile şi fiscale cu privire la activitatea desfăşurată de recurentă, în calitate de antrepozitar fiscal.
Faptul că în actul de control în baza căruia s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal s-a făcut referire la implicaţiile fiscale (calculul accizei) determinate de deficienţele constatate cu privire la evidenţierea stocului de materii prime, nu este de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din C. fisc., nefiind vorba, în cauză, de valorificarea constatărilor privind starea fiscală a recurentei, cum în mod greşit susţine recurenta.
3. Totodată, Înalta Curte constată că din lecturarea considerentelor hotărârii recurate este lesne de observat că instanţa de fond a conchis asupra legalităţii celor două decizii contestate, prin raportare la constatările reţinute în cuprinsul Procesului-verbal seria CG nr. 2308 din 3 iunie 2010, care de altfel, a stat şi la baza solicitării de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal.
Faptul că instanţa de fond apreciind asupra criticii referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 88 alin. (5) din Titlul VII din Normele metodologice, a făcut referire nu numai la prejudiciului fiscal estimat prin Procesul-verbal din 3 iunie 2010 (17.811.262 RON), şi reţinut ca atare şi în cuprinsul Notei nr. 720645 din 23 septembrie 2010 a direcţiei de specialitate, ci şi la prejudiciul stabilit, ulterior, prin raportul de inspecţie fiscală din 12 ianuarie 2011 şi implicit la Decizia de impunere fiscală nr. 713 din 12 ianuarie 2011 (16.604.617 RON), nu poate fi calificat drept o valorificare a concluziilor respectivului raport de inspecţie fiscală şi implicit la reţinerea susţinerii recurentei referitoare la aplicarea în cauză, cu efect retroactiv, a unor acte administrativ fiscale încheiate ulterior datei emiterii celor două decizii contestate.
De altfel, în contextul criticilor formulate de recurentă, şi pentru acurateţea stabilirii situaţiei de fapt la data emiterii celor două decizii contestate vor fi înlăturate considerentele instanţei de fond referitoare la Raportul de inspecţie fiscală din 12 ianuarie 2011 şi la Decizia de impunere fiscală nr. 713 din 12 ianuarie 2011, fără însă ca acest aspect să fie de natură a atrage reformarea hotărârii recurate.
Totodată, faţă de împrejurarea că prin actul de control întocmit organele de control, au reţinut că prin actele săvârşite, societatea a adus bugetului de stat un prejudiciu total estimat constând în accize în sumă de 17.811.262 RON, în mod corect a apreciat instanţa de fond, că în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 88 alin. (5), din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, care se refereau exclusiv la ipoteza deficienţelor care atrag măsura revocării sau a suspendării care nu generează consecinţe fiscale, ceea ce nu este cazul recurentei.
4. Nu vor fi primite nici criticile referitoare la nevalorificarea unor acte de control anterioare, respectiv a Notelor de constatare din 28 mai 2009 şi 21 decembrie 2009, în condiţiile în care cele trei controale de referinţă nu au avut obiective identice iar pe parcursul desfăşurării activităţilor de control din data de 28 mai 2009 şi respectiv 21 decembrie 2009, a avut loc o verificare prin sondaj a stocului de materii prime, fără însă a se verifica şi stocul de zahăr, care a făcut obiectul verificării doar cu ocazia controlului din 2010.
Aşadar, în condiţiile în care stocul de zahăr nu a fost verificat anterior sunt lipsite de relevanţă, în cauză, constatările cuprinse în Notele de constatare seria CG. Nr. 002190 din 28 mai 2009 şi respectiv seria CJ nr. 0011565 din 21 decembrie 2009, urmând a fi înlăturate şi criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC V. SA Baia Mare prin administrator judiciar Pareto Grup IPURL împotriva Sentinţei nr. 7094 din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 807/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 822/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
