ICCJ. Decizia nr. 5615/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5615/2013
Dosar nr. 330/32/2012
Şedinţa de Ia 6 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, reclamanta R.M., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Notarilor din România (U.N.N.R.) şi S.C. I.S. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor la înscrierea în Registrul Naţional Notarial al Regimurilor Matrimoniale a convenţiei matrimoniale încheiată la 21 octombrie 1999 conform extrasului de căsătorie al numiţilor G.C. şi reclamantă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la sfârşitul anului 2011 a solicitat pârâtelor prin intermediul B.N.P. B.C. ca în baza Ordinului Ministrului Justiţiei 1786/C/2011 înscrierea convenţiei matrimoniale în Registrul Naţional Notarial al Regimurilor Matrimoniale, însă societatea pârâtă i-a răspuns în martie 2012 că nu poate înscrie convenţia deoarece este încheiată ulterior intrării în vigoare a C. civ.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 190 din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta R.M., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi SC I.S. SRL Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut în esenţă că reclamanta a solicitat înscrierea regimului matrimonial în Registrul Naţional Notarial al Regimurilor Matrimoniale în condiţiile Ordinului nr. 1786/C/2011, solicitarea fiindu-i refuzată de pârâte pe motiv că era necesară înscrierea actului de căsătorie.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că reclamanta nu a făcut astfel, că în convenţia matrimonială invocată nu a fost dovedită respectarea dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din Legea nr. 119/1996.
Conchizând, prima instanţă a constatat că prin Adresa nr. 905 din 28 mai 2012 societatea pârâtă i-a comunicat necesitatea transcrierii actului de căsătorie încheiat în Italia.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bacău, a declarat recurs R.M. criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat că a solicitat obligarea pârâtelor la înscrierea în Regimul Naţional Notarial al regimurilor Matrimoniale a convenţiei matrimoniale încheiate la data 21 octombrie 1999 conform extrasului de căsătorie al reclamantei cu numitul G.G.
În opinia recurentei, sentinţa pronunţată de instanţa de fond este nelegală, întrucât actul de căsătorie încheiat la data 21 octombrie 1999 a fost transcris în registrul de stare civilă al Primăriei Municipiului Bacău în 20 noiembrie 2000, aşa cum rezultă din copia conformă cu originalul de pe certificatul de căsătorie.
Recurenta a mai arătat că instanţa nu i-a pus în vedere să facă dovada că a efectuat transcrierea actului de căsătorie încheiat în Italia, iar din adresa din 24 noiembrie 2011 emisă de Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor Bacău rezultă că înscrierea convenţiilor matrimoniale se face de către Administratorul Naţional al Regimurilor Matrimoniale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând sentinţa atacată atât prin prisma criticilor formulate de recurent şi a dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamanta a solicitat instanţei obligarea pârâtelor la înscrierea în Registrul Naţional Notarial al Regimurilor Matrimoniale a convenţiei matrimoniale încheiată la 21 octombrie 1999 conform extrasului de căsătorie supus controlului de legalitate refuzul nejustificat al pârâtelor de a-i înscrie convenţia matrimonială din 21 octombrie 1999 în Registrul Naţional Notarial al Regimurilor Matrimoniale, conform extrasului de căsătorie.
Prima instanţă a respins acţiunea ca nefondată, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte.
Instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât prima instanţă a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.
Criticile dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esenţă, susţinerile expuse de reclamata-recurentă în cererea de chemare în judecată, instanţa de fond pronunţându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.
Cu prima instanţă, acţiunea este nefondată, întrucât formalităţile de publicitate solicitate de reclamantă puteau fi făcute de către Starea civilă sau de unul dintre soţi numai după menţionarea pe certificatul de căsătorie a regimului matrimonial al separaţiei de bunuri ales de soţii R.M. şi C.G., procedură care nu a fost îndeplinită în cauză.
Înalta Curte constată că, în speţă, reclamanta deşi a transcris în registrul de stare civilă al Primăriei Municipiului Bacău certificatul de căsătorie, totuşi nu a solicitat şi menţionarea pe certificatul de căsătorie a regimului matrimonial al separaţiei de bunuri ales, astfel că a fost transcrisă doar căsătoria nu şi regimul matrimonial al separaţiei de bunuri ales.
De asemenea, contrar susţinerilor recurentei, Curtea constată că dispoziţiile art. 10 din Normele Metodologice privind Organizarea şi Funcţionarea Registrului Naţional al Regimurilor Matrimoniale se referă la persoana desemnată cu înscrierea actelor juridice încheiate de notarii străini sau alte autorităţi străine, în sensul că numai persoana ce are funcţia de administrator al Registrului Naţional Notarial al Regimurilor Matrimoniale poate efectua operaţiunea de înregistrare.
În fine, Înalta Curte constată că atâta vreme cât reclamanta-recurentă nu a solicitat şi înregistrarea convenţiei matrimoniale în registrul de stare civilă al Primăriei Municipiului Bacău, în cauză nu se poate vorbi de un refuz nejustificat al pârâtelor de a-i face înscrierea în Registrul Naţional Notarial al Regimurilor Matrimoniale.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.M. împotriva Sentinţei nr. 190 din 9 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 555/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5658/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
