ICCJ. Decizia nr. 5669/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5669/2013
Dosar nr. 317/45/2012
Şedinţa publică din 11 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 317/45/2012 reclamanţii M.I., R.L., D. C., C.M., D.V., B.E., Ş.A., P.C., B.C., B.L., M.C., T.I. au chemat în judecată pe pârâții Universitatea S.H. si M.E.C.T.S., solicitând ca pârâta Universitatea S.H. să fie obligată să-i emită să elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licenţă” si suplimentul la diploma de licența constând in foaia matricola.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt absolvenţi ai Facultăţii de P.P. Braşov, ai Facultăţii de P. Bucureşti, ai Facultăţii de Ş.J.A. Braşov, ai Facultăţii de D.A.P. Bucureşti, ai Facultăţii de S.P. Bucureşti din cadrul Universităţii S.H. promoţia 2009 şi au susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea din iulie 2009.
Au arătat că în mod nejustificat pârâta refuză să le elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licenţă”, suplimentul la diploma de licența constând in foaia matricola, adeverința de absolvent si certificatul de competenta lingvistica prin care să li se recunoască calitatea de licențiați ai formei de învăţământ superior absolvită.
Pârâta Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii apreciind ca si-a îndeplinit obligaţiile legale. A formulat si cerere de chemare in garanţie a M.E.C.T.S.
Pârâtul M.E.C.T.S., a invocat excepţiile lipsei obiectului cererii de chemare in judecata si al lipsei calităţii procesuale active.
Pe fond a solicitat respingerea acţiunii.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 210 din 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor si lipsei de obiect.
S-a admis acţiunea formulată de reclamanţii M.I., R.L., D.C., C.M., D.V., B.E., Ş.A., P.A.C., B.C., B.L., M.C., T.I. în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. si M.E.C.T.S.
S-a admis cererea de chemare in garanție formulata de pârâta Universitatea S.H. in contradictoriu cu M.E.C.T.S.
A fost obligată pârâta Universitatea S.H. să elibereze fiecărui reclamant actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licenţă”, suplimentul la diploma de licența constând in foaia matricola; a fost obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile hotărârii, a formularului tipizat, constând în Diploma de Licenţă care să asigure realizarea dreptului reclamanţilor de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învăţământ superior efectuate în cadrul Universităţi S.H.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţiile invocate sunt neîntemeiate, întrucât in condiţiile in care reclamanţii nu au obţinut recunoaşterea dreptului pretins, acţiunea are obiect.
S-a apreciat, de asemenea, că reclamanţii au si calitate procesuala activa, având in vedere că aceştia nu pot obţine diplomele de absolvenţi din cauza refuzului M.E.C.T.S. de a elibera formularele tipizate aceȘtia au posibilitatea si interesul sa solicite nemijlocit acest lucru.
Pe fond s-a reţinut că Universitatea S.H. a fost înfiinţată prin ca persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi că, a fost acredita sau autorizate, să funcţioneze pentru forma de învăţământ de zi printre altele si in domeniul de licenţă psihologie.
Ca parte a sistemului naţional de învăţământ, Universitatea S.H. se bucură, conform dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile acestei instituţii de învăţământ superior, de autonomie universitară, care presupune, printre altele, şi dreptul comunităţii universitare respective de a-şi conduce şi de a-şi exercita libertăţile academice, şi de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii, inclusiv dreptul de a înfiinţa şi de a asigura funcţionarea facultăţilor, a colegiilor şi a specializărilor universitare.
S-a mai reţinut că, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, M.E.C.T.S. a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul căruia se stabileşte, la art. 2, că ”Admiterea în învăţământul superior public şi particular se organizează pe domenii de studiu de licenţă, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă pot fi organizate numai de către universităţile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective şi dispun de departamente specializate”.
În raport de acest cadru normativ, care permite universităţii să organizeze formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată că organizeze cursuri de zi, Curtea a constatat că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 şi a H.G. nr. 635/2008, şi nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, factorii cu atribuţii de decizie în conducerea sistemului naţional de educaţie nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare şi desfăşurare a procesului educaţional la nivelul universităţii.
S-a apreciat că recunoaşterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către Ministrul Educaţiei, a posibilităţii organizării de către universităţile acreditate a formei de învăţământ la distanţă, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamanților dreptul de a cere să li se elibereze Diploma de licenţă, însoţită de Suplimentul la Diplomă precum si certificatul de absolvire a Departamentului pentru pregătirea personalului didactic, drept care nu poate fi afectat de divergenţele care au apărut intre universitate şi minister.
A considerat instanţa de fond că într-un stat de drept nu se poate accepta ca organul cu rol de conducător al sistemului naţional de educaţie să persiste în refuzul de a aproba eliberarea formularelor tipizate solicitate de Universitatea S.H. doar pentru că nu sunt ”prevăzute în nici o H.G. din anul 2002 până în anul 2007 din moment ce art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 leagă posibilitatea organizării acestei forme de învăţământ doar de condiţia acreditării cursurilor de zi, în domeniile respective, şi de existenţa unor departamente specializate în cadrul universităţii organizatoare simplul refuz neputând înlocui lipsa de acţiune şi nefinalizarea vreunui demers legal, menit a constata pretinsa încălcare de către instituţia de învăţământ superior, organizatoare a examenului de licenţă, a regulilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea procesului educaţional, pe parcursul perioadei ce a trecut de la momentul înfiinţării ei prin lege.
Având însă în vedere obligaţia de eliberare a actului individual de studii din sistemul naţional de învăţământ superior, care este definit de art. 2 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al M.E.C.T.S. ca fiind ”document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învăţământ superior efectuate”, s-a apreciat întemeiată şi cererea de chemare in garanţie formulata de pârâta Universitatea S.H.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurentul - chemat in garanţie M.E.N. (fost M.E.C.T.S.), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esență, că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât organizarea şi coordonarea sistemului naţional de învățământ este atributul exclusiv al M.E.N.
S-a invocat in temeiul art. 304 pct 7 şi 9 C. proc. civ., ca motive de recurs, împrejurarea că instanţa de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcţioneze provizoriu structurile de învățământ, luând in calcul doar contractele de studii, încheiate înafara cadrului legal, care însă nu sunt opozabile ministerului.
Procedura în fața instanței de recurs.
Intimata – pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele Și soluția instanței de recurs.
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a altor acte de studii reclamanţilor, absolvenţi ai Universităţii S.H.
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II- a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea S.H., ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu M.E.N., neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior M.E.N.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea S.H. nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În alţi termeni, Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte – Universitatea S.H.– competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Soluţionând cauza de faţă fără a-şi verifica competenţa în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Iaşi, secţia a II a civilă, de contencios, administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.E.N. (fost M.E.C.T.S.) împotriva Sentinţei nr. 210 din 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5643/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5670/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
