ICCJ. Decizia nr. 5670/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5670/2013
Dosar nr. 366/45/2012
Şedinţa publică din 11 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub numărul 2906/89/2011 reclamanta C.D. a chemat în judecată pe pârâții Universitatea S.H. si M.E.C.T.S., solicitând ca pârâta Universitatea S.H. să fie obligată să elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licenţă”, suplimentul la diploma de licența constând in foaia matricola, adeverința de absolvent si certificatul de competenta lingvistica, precum si cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că este absolventă a Facultăţii de Psihologie, din cadrul Universităţii S.H. promoţia 2006 - 2009 şi a susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea din iulie 2009.
A arăta că in mod nejustificat pârâta refuză să elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licenţă”, suplimentul la diploma de licența constând in foaia matricola, adeverința de absolvent si certificatul de competenta lingvistica prin care să i se recunoască calitatea de licenţiata a formei de învăţământ superior absolvită.
În probaţiune reclamanta a depus înscrisuri.
Pârâta Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii şi cerere de chemare in garanţie a M.E.C.T.S.
Pârâtul M.E.C.T.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului.
Prin Sentinţa civilă nr. 268/ CA din data de 12 martie 2012 Tribunalul Vaslui, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială a tribunalului şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta C.D. in contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. şi M.E.C.T.S. in favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că este competentă curtea de apel să soluţioneze litigiul faţă de împrejurarea că M.E.C.T.S. este o autoritate publică centrală.
Hotărârea recurată.
Prin Sentinţa nr. 158 din 11 mai 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta C.D. în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. si M.E.C.T.S.
A fost obligată pârâta Universitatea P.A. să elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licenţă” şi suplimentul la diploma de licența constând in foaia matricola.
A fost obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, a formularului tipizat, constând în Diploma de Licenţă care să asigure realizarea dreptului reclamantei de a i se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învăţământ superior efectuate în cadrul Universităţi S.H. la Facultatea de Psihologie.
S-a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata de penalităţi de întârziere.
Prin Încheierea din data de 25 iunie 2012 s-a admis cererea formulată de reclamanta C.D. şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate in conţinutul Sentinţei nr. 158 din 11 mai 2012 in sensul că in loc de Universitatea P.A. se trece Universitatea S.H., in loc de Facultatea de Drept se trece Facultatea de Psihologie, iar in ceea ce priveşte perioada in care reclamanta a urmat studiile universitare se menţionează 2006 - 2009 in loc de 2002 - 2007.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că universitatea pârâtă a fost înfiinţată prin ca persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi că, prin H.G. nr. 410/2002, au fost acreditate sau autorizate, să funcţioneze pentru forma de învăţământ de zi printre altele si in domeniul de licenţă psihologie.
S-a constatat că Universitatea pârâtă se bucură, conform dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile, de autonomie universitară, care presupunea, printre altele, şi dreptul comunităţii universitare respective de a-şi conduce şi de a-şi exercita libertăţile academice, şi de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii, inclusiv dreptul de a înfiinţa şi de a asigura funcţionarea facultăţilor, a colegiilor şi a specializărilor universitare.
De asemenea, s-a mai reţinut că în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, M.E.C.T.S. a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul cărui se stabileşte, la art. 2, că ”Admiterea în învăţământul superior public şi particular se organizează pe domenii de studiu de licenţă, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă pot fi organizate numai de către universităţile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective şi dispun de departamente specializate”, astfel că universitatea putea să organizeze formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă, întrucât nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 şi a H.G. nr. 635/2008, şi nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, factorii cu atribuţii de decizie în conducerea sistemului naţional de educaţie nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare şi desfăşurare a procesului educaţional la nivelul universităţii.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că aprobarea de către universitate a admiterii la forma de învăţământ la distanţă, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ţine de exerciţiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. 6 din Constituţia României şi Legea nr. 84/1995 în vigoare la momentul înscrierii reclamantei la Facultate, ceea ce-i conferă dreptul de a cere să i se elibereze diploma, drept care nu poate fi afectat de divergenţele care au apărut ulterior intre universitate şi minister.
Având în vedere că obligaţia de eliberare a actului individual de studii din sistemul naţional de învăţământ superior, care este definit de art. 2 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al M.E.C.T. ca fiind ”document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învăţământ superior efectuate”, revine instituţiei de învăţământ superior acreditate, Curtea a admis acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Universitatea P.A. IaȘi si M.E.C.T.S.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurentul - pârât M.E.C.T.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esență, că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât organizarea şi coordonarea sistemului naţional de învățământ este atributul exclusiv al M.E.C.T.S.
S-a invocat in temeiul art. 304 pct 7 şi 9 C. proc. civ., ca motive de recurs, împrejurarea că instanţa de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcţioneze provizoriu structurile de învățământ, luând in calcul doar contractele de studii, încheiate înafara cadrului legal, care însă nu sunt opozabile ministerului.
Recurentul – pârât nu a formulat recurs împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale.
Procedura în fața instanței de recurs.
Intimata – pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele Și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs Înalta Curte constată tardivitatea acesteia pentru următoarele considerente:
Analizând lucrările dosarului, Curtea reţine că sentinţa nr. 158 din 11 mai 2012 a Curţii de Apel Iaşi , secţia contencios administrativ şi fiscal , a fost comunicată pârâtului M . E . C . T . S . la data de 25 mai 2012, astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii (fila 11 din dosarul Curţii de Apel).
În conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Cum recursul a fost depus la instanţa de fond la data de 14 iunie 2012, astfel cum reiese din ştampila registraturii cu număr de intrare 366/45/2012, rezultă că declararea acestuia a fost făcută peste termenul legal, de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
Faţă de situaţia constatată, în temeiul dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.E.C.T.S. împotriva Sentinţei nr. 158 din 11 mai 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5669/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5676/2013. Contencios → |
|---|
