ICCJ. Decizia nr. 5717/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5717/2013
Dosar nr. 7/2/2011
Şedinţa publică de la 19 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 3 ianuarie 2011, reclamantul G.V. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Baroul Buzău şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, să se dispună anularea Deciziei nr. 71 din 23 septembrie 2010 a Consiliului Baroului Buzău, a Deciziei nr. 946 din 10 - 11 decembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi să i se recunoască dreptul său de admitere în profesia de avocat cu scutire de examen, în baza prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Reclamantul a solicitat de asemenea, obligarea pârâtei U.N.B.R. să emită o nouă decizie de primire în profesia de avocat cu scutire de examen şi obligarea pârâtului Baroul Buzău la înscrierea sa pe Tabloul Baroului Buzău, ca avocat definitiv, începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că pârâţii au respins neîntemeiat cererea sa de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, reţinând că nu a făcut dovada definitivării în profesia de consilier juridic, deşi această dovadă rezultă din documentele referitoare la activitatea sa de consilier juridic, desfăşurată conform Legii nr. 514/2003.
Reclamantul a învederat că pârâţii sunt în culpă, deoarece în mod arbitrar şi discreţionar, au procedat la respingerea cererii sale de primire în profesia de avocat, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/19995, cu atât mai mult cu cât, alte cereri similare au fost soluţionate favorabil.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1025 din 15 februarie 2012 prin care a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 71 din 23 septembrie 2010 a Consiliului Baroului Buzău, Decizia nr. 946 din 10 - 11 decembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a recunoscut dreptul reclamantului de admitere în profesia de avocat cu scutire de examen, respingând în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Hotărând astfel, instanţa de fond a constatat că sunt nelegale şi netemeinice deciziile atacate în cauză faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora, dreptul de apreciere al pârâţilor poate fi exercitat numai cu privire la faptul dacă persoana îndeplineşte condiţiile din punctul de vedere al demnităţii de exercitare a profesiei de avocat, condiţiile privind experienţa profesională şi cunoştinţele necesare primirii în profesie.
Din actele dosarului, s-a reţinut că reclamantul îndeplineşte condiţia de vechime în profesia de consilier juridic, fiind angajat în această profesie de la data de 6 decembrie 1999, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003, astfel nu-i este aplicabilă procedura prevăzută în această lege pentru definitivarea în profesie.
În acest sens, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic, conform cărora, consilierii juridici care la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 au debutat în profesie, indiferent de vechimea în activitatea juridică, sunt trecuţi pe Tablou cu menţiunea „definitiv”.
Instanţa de fond a respins cererile de obligare a pârâţilor la emiterea unei noi decizii şi de înscriere a reclamantului pe Tabloul Baroului Buzău ca avocat definitiv.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Baroul Buzău, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii formulate de reclamantul G.V.
Ca prim motiv de recurs, s-a invocat interpretarea greşită dată de instanţa de fond dispoziţiilor din Legea nr. 514/2003 şi din Statutul profesiei de avocat, deoarece intimatul-reclamant nu îndeplinea cerinţele impuse de lege pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, în condiţiile în care acesta nu a dovedit că a susţinut examenul de definitivare în profesia de consilier juridic şi nici nu a dobândit această calitate prin efectul legii.
În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că Adeverinţa nr. 54 din 10 august 2010 a Colegiului Consilierilor Juridici nu poate fi luată în considerare, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 281 din Statutul profesiei de avocat, intimatul-reclamant trebuia să aibă la data de 9 decembrie 2003, data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003, cel puţin 5 ani vechime în profesia de consilier juridic.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 51/1995 şi art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, arătându-se că intimatul-reclamant nu îndeplinea nici celelalte condiţii legale pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, pentru că înscrisurile depuse la dosar dovedesc o slabă pregătire profesională, obţinând rezultate mediocre la majoritatea materiilor de studiu şi la examenul de licenţă. De asemenea, s-a învederat că intimatul-reclamant nu a fost supus verificării cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, deşi nu poate beneficia de o asemenea scutire, care ar reprezenta o discriminare nejustificată faţă de ceilalţi candidaţi.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
a) Aspecte de fapt şi de drept relevante
Instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată în cauză printr-o analiză riguroasă a situaţiei de fapt concrete, dovedită prin probele administrate, cât şi a dispoziţiilor legale incidente în raport cu obiectul pricinii şi apărărilor formulate, constatând în mod judicios nelegalitatea Deciziilor nr. 71 din 23 septembrie 2010 şi nr. 946 din 10 - 11 decembrie 2010 emise de Baroul Buzău şi de Consiliul Uniunii Naţionale a Baroului din România şi vătămarea adusă prin aceste acte dreptului recunoscut de lege intimatului-reclamant de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.
La data de 10 august 2010, la care intimatul-reclamant a formulat cererea de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, prevedeau că poate fi primit în profesie, cu scutire de examen şi la cerere, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Intimatul-reclamant a dovedit îndeplinirea acestor condiţii legale, întrucât la data cererii sale de primire în profesia de avocat cu scutire de examen avea vechimea efectivă de cel puţin 10 ani în profesia de consilier juridic, profesie exercitată cu începere de la 6 decembrie 1999.
Instanţa de fond a constatat corect nelegalitatea refuzului exprimat prin cele două decizii contestate de aprobare a cererii intimatului-reclamant de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, refuz argumentat fără temei pe lipsa dovezilor privind dobândirea calităţii de consilier juridic definitiv în condiţiile Legii nr. 514/2003.
Judecătorul fondului a respins întemeiat aceste considerente ale celor două decizii atacate faţă de dispoziţiile art. 8, 9, 10 din Legea nr. 514/2003 şi ale art. 14, 15, 16 şi 29 din Statutul profesiei de consilier juridic, conform cărora, consilierii juridici care la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 au debutat în profesie, indiferent de vechimea în activitatea juridică, sunt trecuţi pe Tablou cu menţiunea „definitiv”.
În consecinţă, definitivarea intimatului-reclamant în profesia de consilier juridic a operat de drept, prin voinţa legiuitorului, pe baza vechimii în funcţia de consilier juridic deţinută anterior intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003.
Această situaţie rezultă cu evidenţă din Adeverinţa nr. 54 din 10 august 2010 emisă de Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România - Colegiul Consilierilor Juridici Buzău, prin care se atestă că intimatul-reclamant a fost înscris pe Tabloul consilierilor juridici definitivi la data de 20 mai 2004, sub număr unic de înregistrare 10/D/0167.
În cazul intimatului-reclamant, recurentul-pârât Baroul Buzău nu a contestat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 a fost trecut în Tabloul consilierilor juridici definitivi, ci faptul că acesta nu ar avea vechimea de consilier juridic, conform art. 281 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, dar această interpretare este în contradicţie atât cu procedura de definitivare în profesia de consilier juridic, reglementată prin legea specială privind organizarea şi exercitarea profesiei respective, cât şi cu situaţia concretă în cauză, care se referă la primirea în profesia de avocat cu scutire de examen şi nu la persoana care a promovat un asemenea examen, pentru care s-a prevăzut condiţia unei vechimi de minimum 5 ani în profesia de consilier juridic înainte de data susţinerii examenului de primire în profesia de avocat.
Recurentul a criticat neîntemeiat hotărârea primei instanţe pentru interpretarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 51/1995, republicată şi art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, întrucât reglementarea invocată se întemeiază pe premisa, corect reţinută şi în hotărârea atacată, că un consilier juridic cu peste 10 ani vechime în profesie, a dobândit cunoştinţele şi experienţa necesare pentru exercitarea profesiei de avocat, astfel că nu se mai impunea în cazul intimatului-reclamant efectuarea unor verificări suplimentare cu privire la pregătirea profesională de specialitate.
De altfel, în art. 21 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, în redactarea în vigoare la data cererii intimatului-reclamant de primire în profesia de avocat, se prevedea numai posibilitatea verificării cunoştinţelor solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, fără ca prin aceasta să se realizeze un adevărat examen, de natură a lipsi de efect dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, care au recunoscut dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, pentru persoanele şi în condiţiile prevăzute expres de acest text de lege.
Cum recurentul nu a procedat la verificarea cunoştinţelor intimatului-reclamant în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, a invocat fără temei în recurs nerespectarea condiţiilor legale pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, sub aspectul verificării pregătirii profesionale a solicitantului.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
b) Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Baroul Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Baroul Buzău împotriva Sentinţei civile nr. 1025 din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5715/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 57262013/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
