ICCJ. Decizia nr. 5714/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5714/2013
Dosar nr. 7835/1/2012
Şedinţa publică de la 13 iunie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Acţiunea înregistrată la 28 septembrie 2009 şi precizată la 19 mai 2010, reclamantul B.V. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Primul Ministru şi Secretariatul General al Guvernului să se dispună anularea Hotărârii Guvernului nr. 195/2009 privind aplicarea mobilităţii din funcţia publică de prefect al judeţului Gorj în funcţia publică de inspector guvernamental, a Deciziei nr. 282/2009 şi a Deciziei nr. 442/2009 privind numirea prin mobilitate a reclamantului în funcţia publică de inspector guvernamental, cu repunerea acestuia în situaţia anterioară emiterii actelor administrative contestate.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin H.G. nr. 195/2009 a fost eliberat în mod abuziv din funcţia de prefect al judeţului Gorj, fără a i se comunica motivele măsurii dispuse. Reclamantul a mai arătat că mobilitatea a fost aplicată în cazul său cu încălcarea dispoziţiilor art. 27 alin. (3) lit. b) din H.G. nr. 341/2007, ignorându-se calitatea sa de avertizor în interesul legii şi faptul că se afla în concediu medical la data eliberării din funcţie.
Pârâtul Primul Ministru al României a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în cererea de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 195/2009 şi excepţia lipsei procedurii prealabile pentru cererea de anulare a Deciziei nr. 442/2009.
Pârâţii Guvernul României şi Secretariatul General al Guvernului au invocat excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive în cererea de anulare a Deciziilor nr. 282/2009 şi nr. 442/30 martie 2009, arătând că nu sunt emitenţii deciziilor atacate, iar calitatea de parte în proces trebuie să corespundă calităţii de titular al dreptului, respectiv al obligaţiei din raportul juridic de drept material dedus judecăţii.
La data de 24 februarie 2010, Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României şi a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, motivând că prin măsura adoptată cu privire la mobilitatea înalţilor funcţionari publici nu s-a adus atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim al reclamantului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Sentinţa civilă nr. 2420 din 19 mai 2010, prin care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Guvernului şi a respins acţiunea formulată de reclamant împotriva acestui pârât, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României în cererea de anulare a Deciziilor nr. 442/2009 şi nr. 282/2009 şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primul Ministru al României în cererea de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 195/2009, respingând excepţia lipsei plângerii prealabile.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Primul Ministru, au fost anulate H.G. nr. 195/2009, Deciziile nr. 282/2009 şi nr. 442/2009 emise de Primul Ministru, s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de prefect al judeţului Gorj, deţinută anterior emiterii actelor anulate şi a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Guvernului a fost admisă de instanţa de fond, reţinând că acesta nu a emis actele contestate în cauză şi nu este parte în raportul juridic de drept administrativ stabilit pentru exercitarea funcţiei publice deţinute de reclamant.
Pentru aceleaşi considerente, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României în cererea de anulare a Deciziilor nr. 282/2009 şi nr. 442/2009, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primul Ministru în cererea de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 195/2009.
Excepţia lipsei plângerii prealabile a fost respinsă, cu motivarea că reclamantul a dovedit îndeplinirea procedurii administrative cu privire la toate actele administrative deduse judecăţii.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a apreciat că actele întocmite pentru aplicarea mobilităţii în privinţa reclamantului nu cuprind o motivare adecvată a măsurilor adoptate, existând numai o presupunere cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 87 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 188/1999 şi art. 27 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 341/2007 referitoare la eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice sau a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 şi art. 27 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 341/2007 referitoare la modificarea raporturilor de serviciu în interes public.
Caracterul discreţionar al măsurilor adoptate de pârâţi a fost constatat şi faţă de împrejurarea că, la momentul aplicării mobilităţii prin H.G. nr. 195 din 4 martie 2009, nu s-a stabilit care va fi înalta funcţie publică ocupată de reclamant şi că, aceasta a fost determinată după aproape o lună, prin Decizia nr. 442 din 30 martie 2009 de numire în funcţia de inspector guvernamental la nivelul judeţului Braşov pentru exercitarea de atribuţii din sfera de competenţă a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Deşi s-a recunoscut competenţa exclusivă a pârâţilor de a dispune modalităţile prin care se realizează mobilitatea înalţilor funcţionari publici, instanţa de fond a considerat că actele administrative contestate reprezintă măsuri care depăşesc limita puterii discreţionare conferite autorităţii publice, plasându-se în zona arbitrariului, astfel că este întrunită ipoteza normei cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, care defineşte abuzul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Ca urmare a admiterii acţiunii formulate de reclamant, a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor în interesul pârâtului Guvernul României.
Prin încheierea dată în acelaşi dosar, în şedinţa publică de la 9 februarie 2011, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul B.V. pentru învestirea cu formulă executorie a Sentinţei civile nr. 2420 din 19 mai 2010, avându-se în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de contencios administrativ suspendă executarea.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea încheierii, în sensul admiterii cererii de învestire cu formulă executorie a Sentinţei civile nr. 2420 din 19 mai 2010, arătând că judecătorul fondului a aplicat greşit dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care acestea nu prevăd suspendarea executării silite din cauza declarării recursului, iar la data cererii de învestire cu formulă executorie nici nu era înregistrată o cerere de recurs în cauză.
Recurentul-reclamant a mai arătat că, faţă de caracterul mixt, de drept administrativ şi de dreptul muncii al raportului său de funcţie, instanţa de fond avea obligaţia să aplice dispoziţiile art. 278 C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea dată cu privire la drepturile salariale este executorie de drept.
Împotriva Sentinţei civile nr. 2420 din 19 mai 2010 au declarat recurs pârâţii Guvernul României, Primul-Ministru al României şi intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii reclamantului de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 195/2009 şi a Deciziilor nr. 282/2009 şi nr. 442/2009 emise de Primul-Ministru.
Prin Decizia nr. 5865 din 7 decembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de B.V. împotriva Încheierii din 9 februarie 2011 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, a admis recursurile declarate de Guvernul României, Primul Ministru şi Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva Sentinţei nr. 2420 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a modificat hotărârea atacată în sensul că a admis cererea de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a respins acţiunea formulată de reclamantul B.V., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au respins acţiunile formulate în baza acestei legi şi s-au acordat cheltuieli de judecată se învestesc cu formulă executorie şi se execută silit, conform dreptului comun.
În art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege, se prevede că, dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale, rezultă că se învestesc cu formulă executorie numai hotărârile prevăzute de art. 22, întrucât celelalte hotărâri intră sub incidenţa prevederilor art. 24 din lege, nefiind necesară învestirea lor cu formulă executorie, justificat de faptul că acestea se execută de drept, în temeiul legii, în termenul prevăzut în cuprinsul lor, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Faţă de specificul executării hotărârii judecătoreşti în materia contenciosului administrativ, instanţa de fond a respins întemeiat cererea formulată de recurentul-reclamant pentru învestirea cu formulă executorie a Sentinţei civile nr. 2420 din 19 mai 2010.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului-reclamant privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 278 C. proc. civ. s-a reţinut că este neîntemeiată, întrucât procedura de executare este reglementată cu caracter derogatoriu de Capitolul III din Legea nr. 554/2004 în materia contenciosului administrativ. Pe de altă parte, se reţine că însuşi recurentul-reclamant a invocat aplicarea normelor de drept comun privind executarea de drept a hotărârilor pronunţate cu privire la drepturile salariale, recunoscând implicit că prezentul litigiu nu corespunde acestei ipoteze juridice, vizând legalitatea actelor administrative contestate şi raportul său de funcţie publică.
Recursurile declarate de pârâţii Guvernul României, Primul-Ministru al României şi de intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva Sentinţei civile nr. 2420 din 19 mai 2010 s-a apreciat că sunt întemeiate.
Instanţa de fond a constatat greşit nelegalitatea Hotărârii Guvernului nr. 195/2009 privind aplicarea mobilităţii pentru reclamantul B.V. din funcţia publică de prefect al judeţului Gorj în funcţia publică de inspector guvernamental.
Astfel, s-a reţinut că reclamantul B.V. este încadrat în categoria înalţilor funcţionari publici şi conform dispoziţiilor art. 93 din Legea nr. 188/1999, republicată, înalţii funcţionari publici sunt supuşi mobilităţii în funcţie şi prezintă disponibilitate la numirile în funcţiile publice. De asemenea, dispoziţiile art. 29 din H.G. nr. 341/2007 prevăd că, înalţii funcţionari publici prezintă disponibilitate la numirile în funcţiile corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, prin mobilitate, în condiţiile Legii nr. 188/1999.
Principiul mobilităţii presupune numirea unui înalt funcţionar public într-o funcţie corespunzătoare categoriei căreia îi aparţine, ceea ce în cauză s-a respectat prin numirea reclamantului într-o altă funcţie publică, dar tot în corpul înalţilor funcţionari publici, respectiv prin mobilitatea dispusă la aceeaşi dată din funcţia de prefect în funcţia de inspector guvernamental.
Instanţa de fond a reţinut fără temei că numirea în funcţia de inspector guvernamental a intervenit la o lună de la eliberarea din funcţia de prefect, deşi statutul şi cariera reclamantului de înalt funcţionar public nu au fost afectate prin aplicarea mobilităţii, întrucât H.G. nr. 195/2009 a stabilit atât eliberarea din funcţia publică de prefect, cât şi numirea ca inspector guvernamental, prin efectul mobilităţii prevăzute de lege pentru corpul înalţilor funcţionari publici.
Împotriva Deciziei nr. 5865 din 7 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare B.V., întemeiată pe dispoziţiile art. 317 şi următoarele C. proc. civ.
Motivele contestaţiei în anulare formulată în cauză se referă la: nelegalitatea procedurii de citare pentru termenul la care s-a judecat cererea de recuzare formulată în cauză; nelegalitatea procedurii de citare, pentru termenul la care s-a judecat recursul formulat în cauză.
Celelalte motive invocate de contestator vizează aspecte legate de fondul judecăţii, de apreciere şi interpretare a probelor şi, respectiv a dispoziţiilor legale aplicabile.
Contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile de la art. 317 C. proc. civ. şi art. 318 din acelaşi Cod, iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, şi nu în contestaţia în anulare.
În ceea ce priveşte motivul invocat de contestator referitor la nelegalitatea procedurii de citare pentru termenul la care a fost judecată cererea de recuzare formulată în cauză se reţin următoarele.
Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) C. proc. civ.: instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând judecătorul recuzat.
Astfel, la judecarea cererii de recuzare, părţile nu sunt citate şi pe cale de consecinţă, în speţă nu poate fi invocat temeiul de drept prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
În acord cu cele anterior menţionate este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 547/2005, care a stabilit că, întrucât, prin această reglementare, legiuitorul are în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a cererii de recuzare, judecarea acestei cereri nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii.
Contestatorul nu se poate prevala, pentru a justifica netimbrarea cererii de recuzare, de o eventuală lipsă de citare, în condiţiile în care, potrivit art. 3 lit. d) din Legea nr. 146/1997, era obligat să timbreze cererea, iar pe de altă parte, aşa cum reiese din cuprinsul Încheierii de şedinţă din data de 7 decembrie 2011, contestatorului i s-a pus în vedere să depună la dosar, până la sfârşitul şedinţei de judecată, dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar pentru această cerere, iar pentru judecarea cererii de recuzare, legiuitorul nu a impus obligativitatea citării părţilor.
În ceea ce priveşte motivul invocat de contestator referitor la nelegalitatea procedurii de citare, pentru termenul la care s-a judecat recursul se reţin următoarele.
Prin Încheierea pronunţată în camera de consiliu, la data de 7 decembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a constatat faptul că deşi i s-a pus în vedere petentului să formuleze în scris şi să depună până la sfârşitul şedinţei de judecată cererea de recuzare şi să timbreze cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 RON şi timbru judiciar în valoare de 0,15 RON, petentul nu s-a conformat, sens în care instanţa de judecată în discuţie a anulat cererea de recuzare a completului de judecată ca netimbrată.
În aceeaşi zi a fost pronunţată şi Decizia nr. 5865 din 7 decembrie 2011, contestată în prezenta cauză.
Prin urmare, având în vedere faptul că termenul de pronunţare a Deciziei menţionate a coincis cu termenul procedural de citare a contestatorului, este evident că susţinerile părţii referitoare la o pretinsă nelegală citare nu sunt fondate.
Cu privire la aspectele de fond ale contestaţiei în anulare, se reţine faptul că deşi contestatorul invocă formal nepronunţarea instanţei de recurs asupra unor motive de recurs, în realitate reia criticile din recurs ce vizează greşeli de judecată, de apreciere a probelor şi de interpretare a dispoziţiilor legale, nesusceptibile de valorificare pe calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare specială.
În aceste condiţii, urmează a fi respinsă ca nefondată contestaţia în anulare formulată de B.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de B.V. împotriva Deciziei nr. 5865 din 7 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5713/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5715/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
