ICCJ. Decizia nr. 5712/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5712/2013
Dosar nr. 255/46/2012
Şedinţa publică de la 13 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea, disjunsă din Dosarul nr. 1482/46/2011, în care cererea iniţială a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la 28 noiembrie 2011, reclamantele Gh. M., M.C.E. şi F.M.M. au chemat în judecată Universitatea SH şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru a fi obligată prima pârâtă să elibereze diplomele de licenţă şi foile matricole ca suplimente ale diplomelor, respectiv pentru a fi obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea în termen de maxim 30 de zile de la pronunţare a formularelor tipizate constând în diplomele de licenţă şi suplimentele de diplomă.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamantele au absolvit Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii SH susţinând şi promovând examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, la Centrul Teritorial Piteşti examen în urma căruia le-au fost eliberate adeverinţe.
Reclamantele au formulat cereri pentru eliberarea adeverinţelor, dar nu le-au fost eliberate, deşi au promovat acelaşi examen în sesiunea iulie 2009.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare invocând excepţia lipsei procedurii prealabile, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor referitor la capătul de cerere privind avizul pentru tipărirea diplomelor de licenţă iar pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată.
Universitatea SH a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului solicitând să se constate că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile legale faţă de reclamante, în sensul că după finalizarea studiilor le-a eliberat adeverinţe de absolvire, potrivit art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007 şi solicitând totodată M.E.C.T.S. avizarea tipăririi formularelor tipizate necesare.
Prin Sentinţa nr. 89/F-CONT din 9 martie 2012, Curtea de Apel Piteşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor faţă de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile şi a respins cererea formulată de reclamantele GH. M., M.C.E. şi F.M., faţă de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului ca inadmisibilă, a respins cererea formulată de reclamante faţă de Universitatea SH, a respins cererea de chemare în garanţie a Universităţii SH, faţă de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului.
În ceea ce priveşte lipsa plângerii prealabile şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, invocate în întâmpinarea formulată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Curtea a reţinut următoarele.
În speţă, s-a constatat că reclamantele nu au sesizat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului cu o cerere în sensul tipăririi formularelor tipizate pentru diplomele de licenţă şi suplimentele de diplome. Faptul că între reclamante şi minister nu se poate reţine existenţa unui raport juridic de drept substanţial, acesta fiind legat între universităţi şi M.E.C.T.S., faţă de prevederile Ordinul nr. 2284/2007, nu este de natură să înlăture obligativitatea acestora de a parcurge procedura prealabilă, de vreme ce reclamantele justifică un interes în executarea obligaţiei ministerului în raport cu universitatea în cadrul căreia şi-au desfăşurat cursurile.
În opinia instanţei eliberarea formularelor în discuţie, chiar dacă se realizează faţă de universitate, este în interesul reclamantelor, care, la finalizarea studiilor, sunt îndreptăţite să-şi primească diploma de licenţă.
Aşadar, reclamantele au calitate procesuală activă în ce priveşte solicitarea în contradictoriu cu M.E.C.T.S. de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licenţă şi suplimentele de diplomă.
În acest context, s-a constatat că reclamantele nu au sesizat M.E.C.T.S. cu o cerere prealabilă în acest sens.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că pârâta Universitatea SH a efectuat o serie de demersuri faţă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru tipărirea formularelor de diplomă de licenţă pentru absolvenţii promoţiei 2009, fără însă a se onora integral solicitarea.
În opinia Curţii, dacă legea învăţământului arată că nomenclatorul specializărilor şi al grupelor de specializări se stabileşte de Ministerul Educaţiei Naţionale, iar pe baza acestuia, conform Legii nr. 88/1993 în vigoare la data analizată, în temeiul cererii şi a dosarului de evaluare întocmit de fiecare instituţie de învăţământ superior, se întocmeşte actul administrativ normativ prin care se stabilesc specializările care pot funcţiona în fiecare instituţie, înseamnă că lipsa menţiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, în raport de forma de organizare (învăţământ), nu dă dreptul instituţiei respective să organizeze şi să desfăşoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învăţământ.
S-a reţinut pe de altă parte, că forma de învăţământ ID la Drept, nu este menţionată nici în anexa 3 pct. 6 a H.G. nr. 676/2007 privind domeniile de studii universitare de licenţă, structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările organizate de acestea şi nici în H.G. nr. 635/2008, aceeaşi poziţie în anexă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Gh. M. criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din 13 iunie 2013, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a invocat necompetenţa primei instanţe în soluţionarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În legătură cu această chestiune, instanţa de contencios judiciar apreciază că prezintă relevanţă şi prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum şi cele ale art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010.
Astfel, conform art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.
Potrivit art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfăţişare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.
Înalta Curte constată că cele două texte legale anterior citate nu au fost respectate de către judecătorul fondului cauzei.
Mai precis, învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Piteşti nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să judece pricina.
Totodată, Înalta Curte apreciază că, în situaţia dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., care menţionează faptul că dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.
Pe acest aspect, Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care nu au fost respectate de către prima instanţă, iar pe de altă parte, prevederile Titlului IV C. proc. civ., care reglementează conflictul de competenţă între instanţe.
Pentru că nu a fost stabilită potrivit legii competenţa instanţei, respectiv cu respectarea prevederilor art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În privinţa acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competenţă.
Obiectul litigiului, în faţa instanţei de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei universităţi la eliberarea unei diplome de licenţă, dar a fost chemat în judecată şi MECTS, pentru un capăt de cerere subsidiar.
Pârâta Universitatea SH poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Or, în speţa de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea "SH" din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
În altă ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifesta prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În cauza de faţă, Universitatea "SH" nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea "SH" din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.
În alţi termeni, Universitatea "SH" nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a cauzei revine, în primă instanţă, tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal.
De asemenea, trebuie precizat că dispoziţiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Faţă de cele anterior prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Gh. M. împotriva Sentinţei nr. 89/F-CONT din 9 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Argeş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5704/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5713/2013. Contencios → |
|---|
