ICCJ. Decizia nr. 5747/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5747/2013
Dosar nr. 9458/2/2011
Ședința publică din 14 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 2406 din 4 aprilie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul S.I., ca neîntemeiată, prin care se solicita constatarea calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.
Instanţa de fond a reţinut că în urma verificărilor întreprinse de C.N.S.A.S., prin Direcţia de Investigaţii, ca urmare a cererii formulate de cotidianul Ev.Z. s-a întocmit Nota de constatare din 10 noiembrie 2010 în care s-a consemnat că pârâtul S.I., născut la 19 iunie 1951, în localitatea Cândeşti - Vale, Jud. Dâmboviţa, a fost recrutat de Securitate, după ce a obţinut o bursă de studii din partea Facultăţii de Teologie a Universităţii din B. în scopul urmăririi stării de spirit din rândul celorlalţi bursieri români precum şi din rândurile emigraţiei româneşti din G.
La dosarul cauzei a fost depus înscrisul Angajament, dat şi semnat de pârât organelor de Securitate (fila 53) înregistrat la data de 28 din 19 decembrie 1977 şi telegrama din 13 iunie 1978 din care rezultă că numele conspirativ al pârâtului atribuit de către Securitate a fost N. (fila 69).
Prin Raportul cu propunere de abandonare a informatorului N. înregistrat la data de 13 mai 1989 (fila 81) organele Securităţii au consemnat că în procesul colaborării cu Securitatea N. „a adoptat o atitudine pozitivă fără a avea însă un aport corespunzător datorită iniţial şi unor calităţi necesare activităţii în care a fost angrenat manifestând timiditate, lipsă de iniţiativă şi un spirit exagerat de subordonare faţă de şefii ierarhici, la care s-a adăugat în timp şi o evoluţie nesatisfăcătoare a stării lui de sănătate”.
Rezultă că în cadrul colaborării cu Securitatea pârâtul nu a furnizat informaţiile în modul urmărit de Securitate şi aceasta a condus la abandonarea informatorului N.
Din notele informative date de pârât Securităţii rezultă că pârâtul descria exact persoanele cu care se întâlnea în străinătate şi starea de spirit din comunitatea românească dar este evident că pârâtul arăta mai mult aspectele care l-au impresionat plăcut decât aspectele de interes pentru Securitate.
Singurele informaţii, care de altfel au fost reţinute şi de reclamant în cererea de chemare în judecată, au fost că un anume teolog a încercat să îl provoace pe pârât la discuţii referitoare la fosta Biserică U. şi printre altele căuta să îl convingă să rămână la ei preot în G. şi totodată că era bănuit că nu ar fi teolog, că ar fi fost mai degrabă un dogmatizat cu ideile sociale şi comuniste (fila 90).
Reclamantul susţine că aceste informaţii relevă Securităţii dezaprobarea persoanei denunţate la adresa ideilor „socialiste” şi „comuniste”.
Instanţa de fond a apreciat că din modul în care au fost relatate faptele de către pârât, rezultă că acestea au fost prezentate ca un schimb de opinii şi de păreri între interlocutori pe care însăşi persoana despre care s-a relatat nu le-ar fi ascuns, fiind prezentate public.
În ipoteza în care s-ar aprecia că pârâtul a relatat Securităţii informaţii prin care au fost semnalate atitudini potrivnice regimului comunist, aceste informaţii nu vizează îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului pentru a fi încadrate în categoria informaţiilor de natură să conducă la aprecierea calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului.
Cealaltă informaţie relatată de pârât Securităţii, reţinută prin cererea de chemare în judecată, priveşte atitudinea unui doctorand român P. care frecventa o „aşa zisă biserică (disidentă) care a fost înfiinţată de un cerc de români reacţionari”.
Cu privire la această informaţie cuprinsă în nota informativă din 14 septembrie 1979 (filele 90 - 94) ce relatează o atitudine potrivnică regimului comunist, se-a apreciat că nu este de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, cu referire la dreptul la viaţa privată întrucât din dosar nu rezultă că s-ar fi luat măsuri de către Securitate cu privire la înfiinţarea unei biserici în străinătate.
Deşi pârâtul a fost recrutat de Securitate în luna decembrie 1977, iar Securitatea a hotărât abandonarea pârâtului în mai 1989, în perioada de 12 ani cât a durat această colaborare pârâtul nu a furnizat informaţii de natură să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Având în vedere că în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 se poate constata existenţa calităţii de „colaborator” doar în situaţia îndeplinirii cumulative a celor două condiţii impuse s-a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele legii pentru a fi constatată calitatea pârâtului de colaborator al fostei Securităţi.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul C.N.S.S. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se arată că potrivit Notei din 14 septembrie 1978, persoana denunţată era profund nemulţumită de situaţia social - politică din România, îşi manifesta solidaritatea cu Biserica Română – Unită (greco - catolică), biserică ce fusese abuziv desfiinţată de regimul comunist şi ai cărei credincioşi sufereau persecuţii din partea aceluiaşi regim, iar acestea ar fi suficient pentru a dovedi denunţarea de către intimat a unei atitudini potrivnice de către intimat a unei atitudini potrivnice regimului comunist.
Cu toate acestea, prin aceeaşi notă sunt denunţate cel puţin încă două opinii potrivnice regimul comunist: încercarea persoanei denunţate de a-l convinge pe intimat să rămână în Germania de Vest, precum şi atitudinea de simpatie a celui denunţat faţă de Biserica Română Unită (greco-catolică), abuziv desfiinţată de regimul comunist.
Mai mult, prin aceeaşi notă, pârâtul a informat Securitatea despre atitudinea unui alt doctorand român care frecventa „o aşa-zisă «biserică» (disidentă) care a fost înfiinţată de un cerc de români reacţionari”, atitudine care a fost prezentată ca potrivnică regimului comunist.
Acestea dovedesc îndeplinirea primei condiţii puse de legiuitor (art. 2 lit. b) din O.G. nr. 24/2008) pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii: furnizarea de informaţii despre atitudini sau acţiuni potrivnice regimului comunist.
A doua condiţie de fond se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale (şi nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi) în sensul că pârâtul putea şi trebuia să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate, iar această condiţie este îndeplinită pentru că acţiunea de investigare presupunea cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată.
A fost criticată soluţia instanţei de fond pentru că a reţinut că faptele relatate de pârât au fost prezentate ca un schimb de opinii şi de păreri între interlocutori, iar dacă un astfel de considerent ar fi menţinut, definiţia legală a noţiunii de colaborator al Securităţii nu s-ar mai putea aplica în nici un caz.
S-a apreciat că este greşit şi considerentul că intimatul a fost abandonat de Securitate – după o colaborare a de 11 ani şi aceasta ar dovedi că acesta „nu a furnizat informaţiile în modul urmărit de Securitate”.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea acţiunii şi reţinerea existenţei calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul S.I.
3. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost sesizată cu acţiunea în constatare formulată de C.N.S.A.S. prin care să se constate calitatea de „colaborator” a pârâtului S.I.
Instanţa de fond a respins acţiunea apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege.
Criticile din recurs ce vizează soluţia instanţei de fond sunt nefondate.
Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, „colaborator” al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Din interpretarea acestui text rezultă că, pentru a putea stabili calitatea de colaborator, se cer a fi îndeplinite două condiţii:
- informaţiile furnizate Securităţii să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;
- informaţiile să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Deşi în Nota de constatare s-au făcut referiri la multe note informative pe care pârâtul le-ar fi dat Securităţii comuniste, în acţiunea în constatare, ca de altfel şi în motivele de recurs, a fost reţinută o notă din 14 septembrie 1978 care se referă la o persoană denunţată pentru că îşi manifestă solidaritatea cu Biserica Greco - Catolică şi o altă persoană care frecventa o „biserică” disidentă, iar recurentul C.N.S.A.S. apreciază că aceste referiri şi informaţii sunt suficiente pentru a se putea constata calitatea de „colaborator” al Securităţii a pârâtului S.I.
Din analiza acelei Note din 14 septembrie 1978, invocată de recurentul-reclamant C.N.S.A.S., se constată, însă, că informaţiile furnizate nu pot fi considerate ca informaţii furnizate Securităţii care să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi că acestea vizează îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În acea notă, pârâtul a relatat despre mai multe întâlniri pe care le-a avut cu diverse persoane, despre discuţiile avute cu acestea, dar în nici un caz, nu sunt informaţii care să fie considerate atitudini potrivnice regimului totalitar, chiar dacă, unele dintre discuţii s-au referit la Biserica Greco - Catolică, iar referirile la biserica „disidentă” nici ele nu pot fi considerate ca încadrându-se în prevederile O.U.G. nr. 24/2008.
Faptul că pârâtul a avut discuţii în contradictoriu cu o persoană pe teme de teologie şi de istorie, sau că acea persoană a încercat să-l provoace pe pârât la discuţii referitoare la fosta Biserică Unită, dar fără a preciza dacă acea persoană a făcut o anumită afirmaţie, nu poate conduce la concluzia că acea persoană ar fi făcut referiri la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Nici cele relatate despre comportamentul persoanei „care a început să cânte la o aşa-zisă biserică dizidentă” nu pot fi considerate ca activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist.
Nefiind îndeplinită condiţia referitoare la activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist totalitar, aceste informaţii nici nu puteau să vizeze îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/ 2004, va fi respins recursul va nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva Sentinţei civile nr. 2406 din 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5745/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5762/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
