ICCJ. Decizia nr. 5771/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5771/2013
Dosar nr. 8015/2/2012
Şedinţa publică din la 18 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lehliu, reclamantul E.J.G. a solicitat obligarea Primăriei Comunei Valea Argovei prin Primar la înregistrarea în Registrul Rol Unic al Primăriei a dreptului său de proprietate asupra imobilului denumit Ferma nr. 1 Valea Argovei compus din teren intravilan de 7510 mp şi construcţii, situat în Comuna Valea Argovei, Jud. Călăraşi, ce a fost dobândit prin licitaţie, conform procesului verbal de adjudecare din 3 iulie 2007, în urma organizării unei licitaţii publice de către SC A.S. SA, cu sediul în comuna Săruleşti, aflată în faliment.
În motivarea cererii s-a arătat că i s-a respins înregistrarea proprietăţii pe considerentul că imobilul aparţine domeniului public al comunei Valea Argovei, conform H.G.R. nr. 1349/2001.
În urma efectuării unei expertize topo, la instanţa de fond, s-a constat că între terenul de 7510 mp deţinut de reclamant în baza procesului verbal de adjudecare din 3 iulie 2007 şi identificat conform anexei 2 la certificatul de atestare a dreptului de proprietate deţinut de societatea care organizase licitaţia, respectiv SC A.S. SA şi terenul înscris în anexa 51 poziţia 32 la H.G.R. nr. 1349/2001 există identitate totală.
Prin Sentinţa civilă nr. 341/2012 a Judecătoriei Lehliu Gară a fost respinsă acţiunea reclamantului, instanţa reţinând că dacă în evidenţe figurează ca titular al dreptului de proprietate altă persoană fizică sau juridică refuzul pârâtei de a înscrie un alt titular este justificat atâta timp cât nu s-a stabilit pe cale judecătorească care titlu este preferabil.
Având în vedere că imobilul compus din teren de 7510 mp şi construcţii, situat în intravilanul Comunei Valea Argovei, cu privire la care reclamantul a solicitat înregistrarea în evidenţa fiscală, invocând un drept de proprietate, a fost înscris în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale în baza H.G.R. nr. 1349/2001, motiv pentru care cererea reclamantului de înregistrare a fost respinsă, este evident că de acest act administrativ depinde soluţionarea pe fond a cauzei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul E.J.G., ridicând, în faţa Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, învestită cu soluţionarea căii de atac, excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al Jud. Călăraşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din Jud. Călăraşi, sub aspectul menţionării în Anexa nr. 51 - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Comunei Valea Argovei, a imobilului situat în Comuna Valea Argovei, Jud. Călăraşi, identificat ca „Sediu firmă SC A.S. SA compus din teren şi construcţii.
Prin Sentinţa nr. 6381 din 8 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea excepţiei, a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate invocată de către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a arătat, în esenţă, invocând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, ce permit repunerea în discuţie, fără limită de timp, a legalităţii unui act administrativ individual, îndeosebi a celui emis anterior adoptării Legii nr. 554/2004, încalcă principiile fundamentale expuse în jurisprudenţa C.E.D.O. şi cea a Curţii de Justiţie de la L.
Împotriva Sentinţei nr. 6381 din 8 noiembrie 2012 a formulat recurs reclamantul E.J.G., solicitând casarea acesteia.
Motivele de recurs invocate au fost subsumate, în esenţă, următoarelor argumente:
- hotărârea instanţei de fond este nelegală întrucât s-a procedat şa judecarea pricinii fără a se fi îndeplinit procedura legală de citare cu reclamantul - recurent;
- hotărârea este lipsită de fundament legal, în condiţiile în care dispoziţiile art. 4 alin. (1) prima teză din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 262/2007 arată că l egalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate;
- nu se poate susţine atingerea adusă principiului securităţii raporturilor juridice, întrucât terenul s-a aflat în posesia recurentului-reclamant, hotărârea instanţei de fond fiind neîntemeiată faţă de situaţia de fapt expusă în motivarea excepţiei;
- hotărârea instanţei de fond este nemotivată, deoarece nu face nici o referire la aspectele de nelegalitate invocate de către recurent, deşi excepţia de nelegalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.
Analizând argumentele dezvoltate în cererea de recurs, raportat la actele şi înscrisurile cauzei şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.
Se constată, în primul rând, că procedura de citare a reclamantului - recurent, pentru ziua când a avut loc dezbaterea cauzei, a fost legal îndeplinită.
Astfel, la fila 5 din dosarul de fond este ataşată dovada de îndeplinire a procedurii de citare, prin afişare, a reclamantului, în data de 2 noiembrie 2012.
Se apreciază, astfel, că în speţă au fost respectate dispoziţiile art. 94 alin. (4) şi ale art. 89 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere şi natura cauzei, şi, faţă de dispoziţiile art. 100 alin. (4) C. proc. civ., acest motiv de recurs va fi respins ca neîntemeiat.
În continuare, se mai constată că instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate invocată pentru că aceasta viza un act administrativ cu caracter individual adoptat anterior Legii nr. 554/2004, şi anume H.G. nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Călăraşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Călăraşi, în ceea ce priveşte Anexa nr. 51 – domeniul public al comunei Valea Argovei.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Este adevărat că prin mai multe decizii, dintre care amintim Deciziile nr. 404, 425 şi 426/2008, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004, invocate după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, considerând că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilităţii raporturilor juridice care, deşi nu este consacrat expres în Constituţia României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu principiul neretroactivităţii legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi cu dispoziţiile art. 126 alin. (6), care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.
Fără a ignora sau nega consistenţa argumentelor reţinute în contenciosul constituţional, Înalta Curte, nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul naţional este chemat în mod direct şi nemijlocit să facă efective drepturile şi libertăţile consacrate de Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, aşa cum au fost interpretate în jurisprudenţa C.E.D.O., aceasta constituind o garanţie a aplicării blocului de convenţionalitate în dreptul intern, atât în privinţa calităţii legii naţionale, cât şi în interpretarea şi aplicarea acesteia.
Cu privire la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituţia României instituie, pentru situaţia în care există un conflict între legile naţionale şi normele cuprinse în pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte, regula aplicării directe şi cu prioritate a tratatelor internaţionale, regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenţei unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în dreptul intern.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepţiei de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă şi actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securităţii raporturilor juridice, element fundamental al preeminenţei dreptului, enunţată în preambulul Convenţiei ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părţi şi în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti .
Deşi se referă la repunerea în discuţie, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, argumentele Curţii de la S. pot fi reţinute şi în cazul actului administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost atacat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, actul administrativ unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă caracter obligatoriu şi executoriu din oficiu.
Este adevărat că admiterea excepţiei de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepţia, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în faţa instanţei, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.
De aceea, Înalta Curte constată că prin consecinţele juridice pe care le produce admiterea unei excepţii de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată şi mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepţiei fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situaţie ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, interpretat în lumina preambulului Convenţiei.
În cauză actul administrativ unilateral individual atacat a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât, potrivit considerentelor expuse mai sus, nu poate fi supus controlului de legalitate pe calea procesuală reglementată de art. 4 din acest act normativ. Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a actului administrativ nu a fost reglementată prin lege, iar doctrina şi jurisprudenţa au acceptat-o în mod tradiţional numai cu privire la actul administrativ-normativ, ca pe un mijloc procesual de apărare ce putea fi invocat în orice litigiu şi era soluţionat de către instanţa competentă să judece cauza respectivă.
Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la C.E.D.O. precum şi jurisprudenţa C.E.D.O., Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie temeinică şi legală, pe care o va menţine.
Celelalte motive de recurs ce vizează fondul excepţiei de nelegalitate nu pot fi analizate, examinarea acesteia fiind inadmisibilă, pentru considerentele sus-menţionate.
Pentru aceste motive, apreciindu-se că nu există motive de reformare a sentinţei instanţei de fond, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 312 alin. (1) teza a I- a C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de E.J.G. împotriva Sentinţei civile nr. 6381 din 8 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5763/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5784/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
