ICCJ. Decizia nr. 581/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 581/2013
Dosar nr. 75493/3/2011
Ședința publică din 5 februarie 2013
Asupra conflictului negativ de faţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a Contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 75493/3/CA/2011, reclamanta P.A.S., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 80/2011 emisă de pârât, ce i-a fost comunicată la data de 18 noiembrie 2011, recuperarea pagubei cauzate prin emiterea actului administrativ menţionat şi obligarea pârâtei la recuperarea daunelor produse prin emiterea deciziei contestate, raportat la prevederile art. 642 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006.
În motivarea în fapt a acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că la 04 mai 2009 a adresat o plângere Colegiului Medicilor din Bucureşti, care-l viza pe medicul M.D., specialist al secţiei Obstretică-Ginecologie din cadrul Spitalului C.F. din Bucureşti.
Reclamanta a menţionat că la data de 16 mai 1999 a fost internată la Spitalul C.F., unde prin cezariană a născut cea de-a doua fiică, iar în timpul operaţiei de cezariană, fără a avea acordul său, medicul M.D. a procedat la sterilizarea sa prin metoda T.
Reclamanta susţine că a prezentat Colegiului Medicilor Bucureşti motivele obiective pentru care nu a avut cunoştinţă de efectuarea respectivei intervenţii chirurgicale. Astfel, a arătat că fiind la a doua operaţie de cezariană, a discutat cu medicul M.D. despre posibilitatea montării unui sterilet, considerând că este cea mai bună metodă de contracepţie. După operaţie, discutând cu medicul M.D., acesta i-a comunicat faptul că montarea steriletului nu este posibilă pe parcursul intervenţiei chirurgicale.
Reclamanta învederează că în anul 2007 s-a stabilit în Elvetia, s-a recăsătorit şi intenţionând să rămână însărcinată, a constatat că acest lucru nu este posibil, deşi a efectuat mai multe investigaţii si tratamente. În aceste condiţii, medicul său de familie i-a sugerat să solicite protocolul operator medicului care a efectuat intervenţia chirurgicală în 1999. Astfel, la data de 19 martie 2009 s-a adresat medicului M.D., iar la 27 aprilie 2009 i-a fost eliberat protocolul operator, din care rezultă că a fost sterilizată prin metoda T.
Reclamanta a mai susţinut că prin emiterea Deciziei nr. 80/2011 i s-a cauzat o vătămare şi solicită daune materiale medicului care se face vinovat de starea sa actuală de sănătate. Arată că pentru a-şi realiza dorinţa de a mai avea un copil, a fost nevoită să apeleze la serviciile unei clinici private din Elveţia, care are ca obiect de activitate fertilizarea in vitro.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 6 din Convenţie, art. 448 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, Legea nr. 3/1978.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 832 din 29 februarie 2012 a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu de către instanţă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa civilă nr. 5496 din 3 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială.
A declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta P.A.S. prin mandatar D.M., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a Contencios administrativ şi fiscal.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă.
A înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut următoarele:
- Potrivit art. 451 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, „Împotriva deciziei Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul poate formula o acţiune în anulare la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază îşi desfăşoară activitatea.”
- Persoana care se consideră vătămată prin actul medical are calitatea de terţ faţă de decizia Comisiei superioare de disciplină prin care i-a fost respinsă plângerea împotriva medicului care a efectuat actul medical presupus vătămător şi a cărui sancţionare disciplinară o solicită.
- Pentru identitate de raţiune, competenţa materială şi teritorială stabilită prin dispoziţiile art. 451 din Legea nr. 95/2006, cu caracter special – derogatoriu de la dreptul comun reprezentat de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este aceeaşi şi aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază îşi desfăşoară activitatea medicul, atât în privinţa acţiunii în anularea deciziei de sancţionare emisă de Comisia superioară de disciplină, atunci când reclamant este medicul sancţionat, cât şi în privinţa acţiunii în anularea deciziei de respingere a plângerii emisă de aceeaşi Comisie, atunci când reclamantul este persoana vătămată prin actul medical, şi care are calitatea de terţ faţă de decizia respectivă.
Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 20 C. proc. civ., reţine că a fost legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a soluţiona conflictul negativ de competenţă, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 80/2011 emisă de Colegiul Medicilor din România
1. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în cadrul Titlului XII – Capitolul III – Secţiunea a VI-a „Răspunderea disciplinară”, reglementează procedura stabilirii răspunderii disciplinare a medicului, în art. 442 Și art. 451.
Din ansamblul dispoziţiilor acestei secţiuni, rezultă două ipoteze de soluţionare a plângerii unei persoane împotriva medicului:
- Comisia disciplinară din cadrul colegiului teritorial (al cărui membru este medicul) poate admite plângerea printr-o decizie de sancţionare (art. 448 alin. (4) pe care medicul o poate contesta la C.S.D. din cadrul Colegiului Naţional al Medicilor. Dacă aceasta din urmă respinge contestaţia, medicul poate formula acţiune în anulare la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază îşi desfăşoară activitatea (art. 451).
- Comisia de disciplină a colegiului teritorial poate respinge plângerea printr-o decizie care poate fi atacată de persoana petiţionară printr-o contestaţie care se soluţionează tot de către C.S.D.
Dacă însă contestaţia este respinsă, niciunul dintre textele articolelor din Secţiunea a VI-a nu prevede instanţa competentă cu acţiunea în anulare a deciziei de respingere.
2. În soluţionarea conflictului negativ de competenţă nu este relevant a constata că dispoziţiile art. 451 sunt speciale în raport cu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi că ele ar fi de strictă aplicare numai situaţiei descrise în dispoziţiile sale, ci de a stabili dacă această normă legală se poate aplica, prin analogie, în ceea ce priveşte instanţa competentă şi pentru cea de-a doua ipoteză – teza a doua, mai sus redată.
Răspunsul este afirmativ, bazat pe câteva argumente de interpretare care pornesc de la o realitate a legii în discuţie: secţiunea a VI-a reglementează unitar şi exhaustiv procedura răspunderii disciplinare a medicului, epuizând toate ipotezele, atât cu privire la condiţiile în care poate fi stabilită această răspundere, cât şi în ceea ce priveşte soluţiile care se pot da într-o procedură de cercetare a faptelor săvârşite de medic în legătură cu profesia.
Aşadar, aceeaşi raţiune a legii – aceea de a reglementa toate ipotezele de soluţionare a plângerii împotriva medicului - va face aplicabilă aceeaşi dispoziţie a legii, pe baza argumentului de analogie care permite, în situaţia de faţă, completarea unei lacune a legii fără a-i afecta unitatea.
Ca urmare, Curtea, analizând dispoziţiile art. 451, constată că ele pot fi şi trebuie interpretare extensiv, întrucât în înţelesul lor literal nu acoperă şi ipoteza în care persoana a cărei plângere a cauzat cercetarea disciplinară a medicului formulează acţiune în anulare împotriva deciziei de respingere a C.S.D., situaţie juridică pe care trebuia să o acopere, dar a omis-o.
Un argument în favoarea acestei soluţii rezultă din intenţia legiuitorului care, în art. 448 alin. (4), a înţeles să creeze un regim unic al contestaţiei la decizia comisiei de disciplină, prevăzând, de principiu, că aceasta poate fi formulată de către „medicul sancţionat, persoana care a făcut sesizarea, Ministerul Sănătăţii Publice, preşedintele colegiului teritorial sau preşedintele Colegiului Medicilor din România”.
Deci, acelaşi regim unic se impune şi cu privire la celelalte etape ale procedurii, respectiv la instanţa competentă în soluţionarea acţiunii în anulare, oricare ar fi titularul ei.
3. Apelând la interpretarea sistematică a art. 451, Curtea constată că el face parte dintr-o procedură specială, cea a răspunderii disciplinare a medicului, ale cărei ipoteze – stabilirea răspunderii şi constatarea lipsei răspunderii – nu le acoperă integral.
Ca urmare, identitatea de raţiune a legii impune identitatea de tratament procedural faţă de titularii acţiunii în cadrul aceleiaşi legi, cu atât mai mult cu cât, prin dispoziţiile art. 451 legiuitorul însuşi a înţeles ca, la stabilirea instanţei competente, să nu dea relevanţă calităţii de „autoritate centrală” a emitentului deciziei care se atacă.
4. În fine, Curtea constată că scopul legiuitorului în edictarea secţiunii a VI-a a fost de a stabili o procedură unică a răspunderii disciplinare a medicului, astfel încât o scindare a competenţei în calea de atac în faţa instanţei pentru subiecte de drept egale în procedura administrativă ar fi nu doar artificială şi inutilă, ci şi discriminatorie.
În concluzie, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta P.A.S., prin mandatar D.M. şi pârâtul Colegiul Medicilor din România, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5799/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5853/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
