ICCJ. Decizia nr. 5876/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5876/2013
Dosar nr. 6077/86/2012
Şedinţa de la 20 iunie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M.I. SRL Vicovu de Sus, în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. - Centrul Regional de Plăţi şi Dezvoltare Rurală şi Pescuit 1 N-E Iaşi, a solicitat anularea proiectului de proces-verbal din data de 17 decembrie 2011 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că a beneficiat de un contract de finanţare pentru înfiinţarea unei ferme de melci în localitatea Vicovu de Sus din jud. Suceava, perioada de implementare fiind 12 iulie 2005 - 14 martie 2007 cu o valoare de 130.512,33 lei, din care au fost efectuate plăţi în două tranşe, respectiv la data de 28 februarie 2006 suma de 25.528,43 lei şi la data de 14 martie 2007 suma de 8.924, 67 lei.
Reclamanta a procedat la punerea în practică a acestui proiect, iar pentru a respecta cerinţele legii şi pentru a se asigura de îndeplinirea proiectului, a încheiat un contract de asigurat cu SC G.A. SA.
A mai arătat reclamanta că, din primul an, respectiv iarna anului 2005-2006, din cauza condiţiilor meteo total nefavorabile, producţia de melci a pierit în procent de 99%, în această împrejurare a demarat procedurile judiciare pentru a beneficia de ajutor în caz de calamitate în condiţiile Legii nr. 381/2012.
Ulterior a început un lung şir de procese finalizate în cele din urmă prin sentinţa civilă nr. 5107 din data de 2 decembrie 2009 a Judecătoriei Suceava, sentinţă rămasă definitivă prin respingerea recursului.
În fine, a arătat reclamanta că, deşi a pierdut litigiul civil, consideră că nu poate fi obligată la restituirea sumelor primite deoarece a fost un caz de forţă majoră şi nu poate fi trasă la răspundere civilă.
Prin întâmpinare, pârâta A.P.D.R.P., pe cale de excepţie, a invocat necompetenţa materială a Tribunalului Suceava, motivat de faptul că actele administrative a căror anulare se solicită sunt emise de A.P.D.R.P.- Autoritate Publică Centrală, situaţie care se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) coroborate cu art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Tot pe cale de excepţie, a invocat şi lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Iaşi, învederând instanţei faptul că A.P.D.R.P. este o instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea M.A.D.R., care funcţionează în baza prevederilor O.U.G. nr. 13 din 22 februarie 2006, care are în structură 8 centre regionale de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit, fără personalitate juridică.
De asemenea, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, arătând că obiectul unei acţiuni în contencios administrativ nu poate fi decât verificarea legalităţii unei act administrativ sau refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a soluţiona o cerere.
1. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa nr. 5025 din 13 septembrie 2012, Tribunalul Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect “anulare act administrativ” în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”, iar conform dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
În prezenta cauză, s-a reţinut că reclamanta a solicitat anularea unui act administrativ emis de A.P.D.R.P., care este o autoritate publică centrală.
1. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa nr. 8 din 11 ianuarie 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în drept să hotărască asupra conflictului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a constatat că, în finalul proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 27 decembrie 2011, se menţionează că, potrivit art. 43 lit. a) din O.G. nr. 66/2011 „prezentul proces-verbal de constatare constituie titlu executoriu, în caz de neplată”.
Deoarece dispoziţiile legale incidente prevăd că procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare este act administrativ, trimiterea la art. 141 C. proc. fisc. îl califică ca act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc. , a cărui executare poate fi suspendată în condiţiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc care stabilesc dreptul contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Pentru determinarea competenţei, relevante sunt normele de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Aşadar, dacă litigiul are caracter fiscal, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară 34.453,10 - sub suma de 500.000 lei - asimilată creanţelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine, în speţă, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
2. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecăţii are ca obiect anularea proiectului de proces-verbal de completare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, emis la data de 27 decembrie 2011 de autoritatea pârâtă, cu privire la suma de 34.453,10 lei.
Actele contestate au fost emise în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul Fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanţă.
De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanţe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat şi sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.
Însuşi actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale.
În acest context, î n temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acţiunea reclamantei este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
În interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut, cu caracter unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
1. criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei, fără a avea relevanţă rangul autorităţii publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unui act ce vizează o creanţă bugetară al cărei cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 lei, respectiv suma de 34.453,10 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine, în speţă, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că reclamanta a optat pentru instanţa de la sediul său.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC M.I. SRL Vicovu de Sus în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. - Centrul Regional de Plăţi şi Dezvoltare Rurală şi Pescuit 1 N-E Iaşi, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5875/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5877/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
