ICCJ. Decizia nr. 5941/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5941/2013
Dosar nr. 406/45/2012
Şedinţa publică de la 25 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantele J.M., A.V. şi T.D. au chemat în judecată pe pârâţii Universitatea „S.H.” - Facultatea de Psihologie şi M.E.C.T.S., solicitând ca, prin hotărârea ce se va da, să fie obligată pârâta Universitatea S.H. să elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licenţă”, suplimentul la diploma de licenţă constând în foaia matricolă, precum şi certificatul de absolvire a Departamentului pentru pregătirea personalului didactic, iar pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că sunt absolvente ale Facultăţii de Psihologie, din cadrul Universităţii S.H. promoţia 2009 şi au susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea din iulie 2009.
În mod nejustificat pârâta refuză să le elibereze actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licenţă”, suplimentul la diploma de licenţă constând în foaia matricolă, adeverinţa de absolvent şi certificatul de competenţă lingvistică prin care să li se recunoască calitatea de licenţiaţi ai formei de învăţământ superior absolvită.
Legal citată, pârâta Universitatea „S.H.” a depus întâmpinare prin care a arătat că şi-a îndeplinit obligaţiile legale.
Totodată, pârâta Universitatea „S.H.” a formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.C.T.S., solicitând să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamante, sub sancţiunea prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, precum şi excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, raportat la cel de-al doilea petit al acţiunii. A depus şi întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie.
În esenţă, în cuprinsul întâmpinărilor, M.E.C.T.S. a arătat că responsabilitatea gestionării, completării şi eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituţiei de învăţământ superior, conform art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 212 din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei de obiect, s-a admis acţiunea formulată de reclamantele J.M., A.V. şi T.D. şi cererea de chemare în garanţie; a fost obligată pârâta Universitatea „S.H.” să elibereze reclamantelor actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licenţă”, suplimentul la diploma de licenţă constând în foaia matricolă, precum şi certificatul de absolvire a Departamentului pentru pregătirea personalului didactic.
A fost obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, a formularului tipizat, constând în Diploma de Licenţă care să asigure realizarea dreptului reclamantelor de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învăţământ superior efectuate în cadrul Universităţi S.H. la Facultatea de Psihologie.
S-a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata de penalităţi de întârziere.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor din Regulamentul privind regimul actelor de studii aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, după finalizarea studiilor, la cererea absolvenţilor li se eliberează adeverinţa de absolvire a cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni, iar potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 84/1995, republicată, confirmarea studiilor, se face printre altele şi cu diploma de absolvire.
S-a mai reţinut că din adeverinţa emisă de pârâta Universitatea „S.H.” a rezultat că reclamantele au fost admise să susţină examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-au şi promovat, astfel că în mod justificat li s-au eliberat adeverinţele din care rezultă că sunt licenţiate în drept, motiv pentru care sunt îndreptăţite să li se elibereze diploma de licenţă.
Curtea a considerat că cererea de chemare în garanţie formulată de universitate este întemeiată având în vedere că pentru tipărirea diplomelor de licenţă instituţia de învăţământ are nevoie de avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
În ceea ce priveşte obligarea chematei în garanţie la plata de amenzi civile s-a apreciat că nu se impune, prevăzând alte modalităţi de asigurare a executării obligaţiilor stabilite prin hotărâre.
În ceea ce priveşte excepţiile invocate instanţa de fond a apreciat că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, acţiunea are obiect în condiţiile în care reclamantele nu au obţinut recunoaşterea dreptului pretins şi, în condiţiile în care nu se pot obţine diplomele de absolvire din cauza refuzului M.E.C.T.S. de a elibera formularele tipizate, reclamantele au posibilitatea şi interesul să solicite nemijlocit acest lucru, acestea având şi calitate procesuala activă.
Recursul.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale (fost M.E.C.T.S.) , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 din C. proc. civ., întrucât organizarea şi coordonarea sistemului naţional de învăţământ este atributul exclusiv al Ministerului Educaţiei Naţionale.
S-a invocat în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., ca motive de recurs, împrejurarea că instanţa de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învăţământului superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcţioneze provizoriu structurile de învăţământ, luând în calcul doar contractele de studii, încheiate în afara cadrului legal, care însă nu sunt opozabile ministerului.
Procedura în faţa instanţei de recurs.
Intimata - pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Vaslui, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a altor acte de studii reclamanţilor, absolvenţi al Universităţii „S.H.”.
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea „S.H.”, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În alţi termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Soluţionând cauza de faţă fără a-şi verifica competenţa în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 din C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Vaslui, secţia contencios, administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale (fost M.E.C.T.S.) împotriva sentinţei nr. 212 din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5939/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5944/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
