ICCJ. Decizia nr. 623/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 623/2013
Dosar nr. 1115/1259/2010/a1*
Şedinţa publică de la 7 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeş sub nr. 1115/1259/2010, reclamantele SC P. IPURL Piteşti şi SC T.A. IPRUL, prin reprezentanţii săi legali, în calitate de lichidatori ai SC T. SA Piteşti, au solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC T. SA Piteşti şi Consiliul Local al Municipiului Piteşti, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună constatarea nulităţii absolute a actelor juridice încheiate de pârâţi după cum urmează:
- Protocolul de predare-primire a bunurilor aferente Centralei electrice de termoficare Piteşti, înregistrat la SC T. SA din 15 iulie 2009, bunuri identificate în Anexa la protocol;
- Protocolul de predare-primire a bunurilor aferente Centralei electrice de termoficare Piteşti, înregistrat la SC T. SA din 17 iulie 2009, bunuri identificate în Anexa la protocol;
- Protocolul de predare primire a bunurilor aferente reţelei de transport şi distribuţie energie termică, înregistrat la SC T. SA din 22 iulie 2009, bunuri identificate în Anexa la protocol;
- Protocolul de predare primire aferente Sediului administrativ, înregistrat la SC T. SA din 22 iulie 2009, bunuri identificate în Anexa la protocol;
- Protocolul de predare primire a bunurilor trecute la obiecte de inventar, înregistrat la SC T. SA din 07 august 2009, bunuri identificate în Anexa la protocol:
- Protocolul de predare primire a terenurilor aferentă centralei electrice de termoficare Piteşti Sud I, Centralei electrice de termoficare Piteşti Sud II şi Centralei electrice de termoficare Piteşti Gavana, înregistrat la SC T. SA din 18 august 2009, bunuri identificate în Anexa la protocol.
Au solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtului Consiliului Local al Municipiului Piteşti la restituirea tuturor bunurilor astfel cum sunt ele enumerate şi identificate după numărul de inventar în Anexele întocmite, în mod distinct, pentru fiecare protocol în parte.
Prin cererea modificatoare depusă la data de 18 august 2010 reclamantele au precizat că înţeleg să cheme în judecată, în calitate de pârât şi Municipiul Piteşti, prin primar.
În cauză s-au formulat cereri de intervenţie de către SC G.D.F.S.E.R. SA în interesul SC T. SA.
Prin sentinţa nr. 1671/C/2010 a Tribunalului Comercial Argeş s-a admis acţiunea completată şi s-a constatat nulitatea celor şase protocoale de predare primire şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Consiliul Local Piteşti şi Municipiul Piteşti.
Prin încheierea nr. 2157 din data de 01 iunie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis cererea formulată de petenta SC G.D.F.S.E.R. SA şi a dispus strămutarea dosarului la Curtea de Apel Galaţi, cu păstrarea actelor procedurale îndeplinite în cauză.
La data de 23 noiembrie 2011, SC E.G.P.R. SA a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul recurenţilor Consiliul Local Piteşti şi Municipiul Piteşti.
În cauză, reclamantele şi intervenienta SC G.D.F.S.E.R. SA, au invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor H.G. nr. 104/2002 privind transmiterea unor centrale electrice de termoficare din domeniul privat al statului şi din patrimoniul SC T. SA în domeniul public al unor unităţi administrativ teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, în raport de prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
În motivarea excepţiei, s-a arătat că este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât hotărârea pronunţată de judecătorul sindic încalcă dreptul de proprietate asupra bunurilor, drept de proprietate întemeiat pe dispoziţiile H.G. nr. 104/2002, prin care s-a aprobat transmiterea fără plată a unor bunuri din capitalul social al SC T. SA în domeniul public al unor unităţi administrativ teritoriale.
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate, s-a arătat că dispoziţiile art. 8 alin. (3) al Legii nr. 213/1998 stabilesc în mod expres modalităţile în care bunuri aparţinând societăţilor comerciale la care statul este acţionar pot fi trecute în domeniul public după cum urmează: cu plata şi cu acordul adunării generale a acţionarilor; sau în lipsa acordului, numai prin procedura exproprierii pentru cauză de utilitate şi cu plata unei juste şi prealabile despăgubiri.
Au susţinut autorii excepţiei că H.G. nr. 104/2002 ca act normativ nu poate cuprinde dispoziţii contrare şi derogatorii de la prevederile Legii nr. 213/1998 având în vedere că Legea nr. 213/1998 are o forţă juridică superioară unei simple hotărâri de guvern, că Legea nr. 213/1998 are un caracter special şi imperativ având in vedere domeniul de reglementare şi anume proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Astfel, au arătat intimaţii că prin emiterea H.G. nr. 104/2002 de transmitere a bunurilor, cu titlu gratuit „fără plată”, sunt încălcate prevederile imperative ale Legii nr. 213/1998, H.G. - neputând produce efecte juridice în ceea ce priveşte un transfer al dreptului de proprietate asupra terenului şi construcţiilor.
Cu privire la condiţiile de admisibilitate a excepţiei au arătat că aceasta vizează un act administrativ individual şi că a fost invocată în cauza nr. 1115/1259/2010 aflată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
S-a solicitat suspendarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1115/1259/2010 al Curţii de Apel Galaţi, până la soluţionarea irevocabila a excepţiei de nelegalitate invocată şi înaintarea excepţiei de nelegalitate către Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă competentă să soluţioneze excepţia invocată.
Pârâţii Municipiul Piteşti şi Consiliul Local Piteşti au invocat excepţia lipsei de interes a intimatelor în susţinerea excepţiei de nelegalitate arătând că o eventuală admitere a excepţiei de nelegalitate ar avea ca efect întoarcerea bunurilor in domeniul privat al statului şi excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate în raport de data emiterii H.G. nr. 104/2002, fiind un act emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Prin Încheierea din data de 29 decembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 1115/1259/2010 al Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, s-a reţinut că intimaţii au interesul să invoce excepţia de nelegalitate pentru combaterea pretenţiilor Municipiului Piteşti şi s-au constatat îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale excepţiei prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
S-a dispus sesizarea Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă competentă in soluţionarea excepţiei de nelegalitate
2. Hotărârile instanţei de fond prin încheierea din data de 22 martie 2012 s-au respins ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes invocate de către recurenţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că scopul final al excepţiei de nelegalitate este respectarea principiului legalităţii actelor administrative în sensul că acestea trebuie emise numai in baza şi in conformitate cu dispoziţiile legale, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, prin invocarea excepţie de nelegalitate este supus cenzurii instanţei actul administrativ indiferent de data emiterii acestuia.
Totodată, s-a reţinut şi că necesitatea invocării excepţiei a apărut în momentul în care recurenţii Municipiul Piteşti şi Consiliul Local al municipiului Piteşti au înţeles să invoce H.G. nr. 104/2002 ca temei al pretenţiilor.
Cu privire la excepţia lipsei de interes, s-a apreciat că atât debitoarea in insolvenţă cat şi creditorul majoritar au interes serios, legitim şi actual.
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.
Intervenienta SC E.G.P.R. SA a invocat excepţia calităţii procesuale active a autorilor excepţiei de nelegalitate în susţinerea acesteia, motivat de faptul că H.G. nr. 104/ 2002 nu a vătămat drepturile şi interesele SC T. SA, dar acest act normativ a stat la baza titlului debitoarei sale asupra centralei.
Prin sentinţa nr. 262 din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de intervenienta SC E.G.P.R. SA, s-a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor H.G. nr. 104/2002 formulată de reclamantele şi s-a constatat că H.G. nr. 104/2002 privind transmiterea unor centrale electrice de termoficare din domeniul privat al statului şi din patrimoniul SC T. SA în domeniul public al unor unităţi administrativ teritoriale şi în administrarea consiliilor locale respective, este nelegală.
S-a arătat în considerentele sentinţei atacate că H.G. nr. 104/2002 este contrară dispoziţiilor Constituţiei României, acordurilor bilaterale încheiate de Statul Român cu Statele membre ale Uniunii Europene şi Legii nr. 213/1998, motiv pentru care nu putea produce efecte juridice.
Având în vedere că SC G.D.F.S.E.R. SA este persoană juridică română cu participare la capital a Statului Român în proporţie de 49% şi a unor societăţi din Franţa – 01,% şi Olanda 50,99% s-a reţinut că în cauză intervine şi incidenţa acordurilor internaţionale, prioritare faţă de orice dispoziţie contrară internă, respectiv obligaţia Statului Român de a nu lua măsuri de expropriere sau naţionalizare sau orice alte măsuri al căror efect este de a deposeda direct sau indirect, fără plata unei despăgubiri prompte.
S-a apreciat că H.G. nr. 104/2002, ca act administrativ, nu poate prevedea o situaţie derogatorie faţă de dispoziţiile Legii nr. 213/1998, cu modificările ulterioare, întrucât ca lege organică, are o forţă juridică superioară unei simple hotărâri de guvern, are un caracter special şi aplicarea prevederilor sale va fi prioritară faţă de orice act normativ aprobând o reorganizare a patrimoniului unor societăţi comerciale cu capital de stat.
A considerat instanţa fondului că, în condiţiile în care nu a existat plata contravalorii „centralelor termice” în conformitate cu art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 este evident că în temeiul H.G. nr. 104/2002 nu s-a realizat niciun transfer al dreptului de proprietate nici asupra terenului şi nici asupra construcţiilor edificate pe acesta.
De asemenea, judecătorul fondului a constatat că H.G. nr. 104/2002 a fost înlocuită integral de O.U.G. nr. 78/2002 aprobată prin Legea nr. 643/2002 şi lipsită în mod expres de legiuitorul de orice efecte juridice, la numai 4 luni de la emitere.
S-a reţinut că sunt îndeplinite şi condiţiile generale de admisibilitate a unei excepţii de nelegalitate, respectiv, excepţia vizează un act administrativ unilateral individual ce poate face obiectul excepţiei de nelegalitate; există un proces pe rolul instanţei de judecătoreşti, iar instanţa de contencios administrativ are competenţă exclusivă în soluţionarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002.
3. Recursul
Împotriva încheierii de şedinţă din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs Consiliul Local al Municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti şi împotriva sentinţei nr. 262 din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs Consiliul Local al Municipiului Piteşti, Municipiul Piteşti şi Guvernul României, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.
3.1. Recursul formulat de Consiliul Local al municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti, prin Primar împotriva Încheierii de şedinţă din 22 martie 2012 şi a sentinţei nr. 262 din 30 mai 2012.
Motive de recurs - art. 3041 C. proc. civ.
3.1.1. În mod greşit a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii, în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a decis în mod constant că nu poate fi primită excepţia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral emis înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Motivarea Curţii de Apel Galaţi în sensul că este vorba doar despre o decizie de speţă ce nu are efect obligatoriu, precum deciziile pronunţate în interesul legii, nu ţine seama de modul în care Secţia contencios administrativ şi fiscal a decis asupra unei chestiuni de drept, inclusiv asupra problemei legate de aplicarea legii în timp, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 262/2007.
Modificarea din 2007 a fost atacată la Curtea Constituţională, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că se încalcă dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice prevăzut de art. 6 din Codul bunei administraţii aprobat prin Recomandarea CM/2007 şi practicii Curţii de Justiţie de la Luxemburg, dacă s-ar admite să se cerceteze legalitatea unor acte administrative emise anterior anului 2004.
Recurenţii consideră că nu există niciun temei care să conducă spre o altă concluzie.
3.1.2. În mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei de interes faţă de cererea SC T. SA, respectiv SC G.D.F.S.E.R. SA, de a se constata nelegalitatea H.G. nr. 104/2002.
Admiterea excepţiei de nelegalitate nu aduce niciun folos practic autorilor excepţiei în Dosarul nr. 1115/1259/2010, urmând să se stabilească dacă bunurile în litigiu au fost/ nu au fost în patrimoniul SC T. SA.
Indiferent cu ce titlu a dobândit bunurile Municipiul Piteşti, problema de drept ridicată în Dosarul nr. 1115/1259/2010 este de a stabili dacă bunurile din protocoalele de predare-primire au fost în proprietatea SC T. SA. Regimul juridic al acestor bunuri este stabilit prin contractul de concesiune încheiat de Municipiul Piteşti cu SC T. SA.
Autorii excepţiei nu pot fi consideraţi persoane interesate, nu se poate vorbi despre un interes legitim, născut şi actual în favoarea acestora.
Singura entitate ce ar fi putut să fie vătămată şi care putea ataca H.G. nr. 104/2002 este SC T. SA.
3.1.3. În mod greşit s-a arătat că a avut loc o trecere a unui bun din patrimoniul unei societăţi comerciale în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale.
Nu a fost un transfer de proprietate în sensul dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, ci în sensul dispoziţiilor art. 8 alin. (1).
În cuprinsul H.G. nr. 104/2002 se arată în mod expres că transferul de proprietate operează în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Prima instanţă a considerat nelegal că bunul a fost transmis fără plată. În realitate, patrimoniul SC T. SA nu a fost afectat în niciun fel, statul român a acţionat în dubla sa calitate de acţionar unic al societăţii şi de autoritate administrativă căreia Legea nr. 213/1998 îi dă dreptul să transfere bunuri din domeniul privat al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale.
A fost indicată valoarea la care se transferă aceste bunuri pentru că în mod corespunzător statul şi-a diminuat participarea la capitalul social.
Compensaţia a existat şi a fost aprobată de adunarea generală a acţionarilor, pentru că la data de 29 ianuarie 2008, statul român a ajuns să deţină acţiuni mai puţine la SC T. SA, cu suma de 48.354.758,88 RON, suma reprezentând valoarea centralelor termice transmise în domeniul public al Municipiului Piteşti.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că H.G. nr. 104/2002 a fost înlocuită integral de O.U.G. nr. 78/2002, deoarece art. 2 din ordonanţă are în vedere doar modul de înregistrare în contabilitate a activelor şi pasivelor aferente centralelor termice, însă în art. 1 se vorbeşte despre obligaţia Consiliului Local Piteşti la înregistrarea ca societăţi comerciale la registrul comerţului a centralelor termice şi electrice de termoficare.
3.2. Recursul formulat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 262 din 30 mai 2012.
Motive de recurs - art. 304 pct. 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.2.1. Excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 101/2002 trebuia respinsă urmare a înlăturării aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007 şi de art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007 cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter administrativ, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Drepturilor Omului are rolul de a aprecia cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, precum şi cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern, cu reglementările şi jurisprudenţa comunitară, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţia României.
În acest sens, Plenul Secţiei contencios administrativ şi fiscal al Înaltei Curţi, în şedinţa din 26 mai 2009, a decis înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepţiei de nelegalitate.
3.2.2. H.G. nr. 104/2002 a fost emisă în temeiul art. 107 din Constituţia României şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
La elaborarea actului administrativ au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 şi H.G. nr. 555/2001.
4. Apărările formulate de SC P. IPURL Piteşti şi SC T.A. IPRUL
Prin întâmpinare se solicită respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ este supusă cenzurii instanţei de judecată, indiferent de data emiterii actului administrativ.
În condiţiile în care nu există o soluţie pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, care să tranşeze în mod definitiv problema inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ emis anterior Legii nr. 554/2004, modalitatea de soluţionare rămâne deschisă dezbaterilor.
Necesitatea invocării excepţiei de nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 104/2002 a apărut în momentul în care recurentul Municipiul Piteşti, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Piteşti au înţeles să invoce prevederile hotărârii drept temei al pretenţiilor formulate.
În cauza de faţă, analiza excepţiei de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002 trebuie făcută nu numai din perspectiva datei emiterii actului şi a momentului la care excepţia de nelegalitate a fost invocată, dar mai ales prin prisma prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
La nivelul anului 2002 SC T. SA nu a avut interes să atace în contencios administrativ H.G. nr. 104/2002 datorită apariţiei O.U.G. nr. 78/2002.
Din momentul în care recurenţii au înţeles să dea eficienţă juridică prevederilor H.G. nr. 104/2002, s-a născut vătămarea şi interesul în a contesta legalitatea actului normativ.
Susţinerea recurenţilor că bunurile transferate nu aparţineau societăţii comerciale este nefondată, statul român avea doar calitatea de acţionar la această societate.
5. Apărările formulate de SC A.E.R. SA (fostă SC E.G.P.R. SA)
Prin notele scrise depuse la dosar, intimata-intervenientă solicită admiterea recursurilor formulate şi admiterea excepţiei de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002.
Excepţia de nelegalitate este inadmisibilă pentru depăşirea termenului de contestare a actului administrativ pe calea acţiunii directe.
Contestarea H.G. nr. 104/2002, act administrativ unilateral individual, se putea realiza în condiţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, într-un termen de maxim un an de la data comunicării, respectiv până la 12 februarie 2003.
Excepţia de nelegalitate este inadmisibilă şi pentru faptul că actul contestat este un act administrativ individual emis anterior Legii nr. 554/2004.
Practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate în aceste cazuri, în raport de art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României, a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg.
Intimata-intervenientă consideră că nu există un interes în susţinerea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002, pentru că admiterea excepţiei nu poate avea ca efect protejarea intereselor creditorilor Termoficare prin aducerea în patrimoniul debitoarei a bunurilor ce fac obiectul protocoalelor contestate.
În eventualitatea admiterii excepţiei de nelegalitate, centralele s-ar întoarce în domeniul privat al statului, iar nu în patrimoniul Termoficare.
Intimata-intervenientă susţine şi legalitatea H.G. nr. 104/2002, fiind aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 şi nu cele ale art. 8 alin. (3) din acelaşi act normativ, dreptul de proprietate al SC T. SA asupra Centralei este nedovedit.
6. Apărările formulate de intimata-intervenientă SC G.D.F.S.E.R. SA
Prin notele scrise depuse la dosar, intimata susţine respingerea recursurilor ca nefondate.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002 se arată că prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 au fost supuse controlului de constituţionalitate prin Deciziile nr. 404, 425 şi 426/2008.
Jurisprudenţa Înaltei Curţi nu este aplicabilă speţei, întrucât H.G. nr. 104/2002 a fost lipsită de efecte prin O.U.G. nr. 78/2002 şi H.G. nr. 104/2002 nu a fost opusă termoficare şi SC G.D.F.S.E.R. SA până la data judecării recursului de către Curtea de Apel Galaţi.
Intimata-intervenientă are interes să invoce excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002, deoarece Municipiul Piteşti a înţeles să opună dreptul său de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul SC T. SA.
H.G. nr. 104/2000 este nelegală, în raport de prevederile constituţionale ce nu permit luarea unei măsuri de expropriere, etc. fără plata unei despăgubiri prompte.
Cu privire la recursul promovat de Guvernul României solicită a se constata nulitatea, deoarece pârâtul nu a declarat recurs împotriva Încheierii de şedinţă din 22 martie 2012.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului promovat de pârâtul Guvernul României, invocată de intimata-intervenientă SC G.D.F.S.E.R. SA.
Excepţia nulităţii recursului este nefondată faţă de prevederile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
În speţă, recursul pârâtului Guvernul României a fost motivat în termen legal şi întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Împrejurarea că recurentul-pârât s-a referit la excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate deşi nu a formulat recurs împotriva Încheierii de şedinţă din 22 martie 2012, nu constituie un motiv de nulitate a recursului.
Mai mult, încheierea sus-arătată nu putea fi recurată decât odată cu sentinţa nr. 1671/2010, ceea ce în speţă a fost îndeplinit.
2. În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat împotriva Încheierii de şedinţă din 22 martie 2012 prin care a fost respinsă excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002.
Plenul judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 26 mai 2008, întrunită în condiţiile art. 33 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi, republicat, urmare a obligaţiei de verificare a practicii secţiei, a stabilit că judecătorul naţional are obligaţia să înlăture prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, privind posibilitatea ca legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 să fie cercetată pe cale de excepţie.
Practica constantă a Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal este în sensul exprimat, neexistând niciun motiv ca aceasta să nu fie urmată şi în prezenta cauză.
Apărarea invocată în sensul că H.G. nr. 104/2002 a fost lipsită de efecte prin O.U.G. nr. 78/2002 şi că H.G. nr. 104/2002 nu a fost opusă termoficare şi SC G.D.F.S.E.R. SA până la data judecării recursului de Curtea de Apel Galaţi nu este de natură să nu facă aplicabilă decizia Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi.
Lipsirea de efect a H.G. nr. 104/2002 poate fi analizată odată cu fondul pricinii, iar invocarea acesteia abia în calea de atac a recursului nu reprezintă o circumstanţă favorabilă.
În concret, se apreciază că dispoziţia din art. 4 a Legii nr. 554/2004 modificată şi completată, care permite verificarea legalităţii actelor administrative individuale pe calea excepţiei oricând în cadrul unui proces, indiferent de data emiterii actului, contravine dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1998.
Se reţine că excepţia de nelegalitate invocată în aceste condiţii este nefondată, pornindu-se de la următoarele aspecte:
2.1. Judecătorul naţional, în ipoteza în care îşi formează convingerea că normele interne în discuţie contravin principiilor statuate prin reglementări convenţionale şi/sau comunitare, are obligaţia de a aplica cu prioritate aceste reglementări şi de a înlătura prevederile din dreptul intern ce contravin acestora.
Astfel, judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenţiei Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitară.
În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-i preeminenţa .faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor (CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2) (Cererea nr. 71525/01, &103, în M. Of. nr. 830/5.12.2007).
Curtea de Justiţie de la Luxemburg, cu privire la rolul ce revine judecătorului naţional, în calitate de prim judecător comunitar, a reţinut şi ea că „este de competenţa instanţei naţionale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ naţional precum legea generală, privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanţa naţională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime în aprecierea comportamentului, atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât şi al autorităţilor administrative, cu condiţia ca interesul Comunităţii să fie pe deplin luat în considerare” (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 şi C - 385/06).
Raportându-se aşadar la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la practica CEDO (blocul de convenţionalitate) precum şi la reglementările comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, Înalta Curte nu poate să constate decât că dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale convenţionale şi comunitare, a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului, trebuie înlăturate.
2.2. în măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispoziţiile menţionate anterior din Legea contenciosului administrativ, ar încălca astfel dreptul la un proces echitabil Consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în practica CEDO, precum şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care se regăseşte în totalitatea articolelor Convenţiei, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept" (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, &39).
CEDO a reţinut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice (CEDO, hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, & 62, în M. Of. nr. 414/31.08.200), în opinia separată la această hotărâre precizându-se că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie şi executată(...) trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiţie", garantat de art. 6 din Convenţie.
Actul administrativ necontestat prin mijloacele prevăzute de legislaţia anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 este similar, în privinţa efectelor produse, cu o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg este constantă şi unitară, în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate (Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo (C-178/1995 punctul 15 şi următoarele), Hotărârea din 15 februarie 2001, Nechi Europe (C-239/1999, punctul 28 şi următoarele), hotărârea din 23 februarie 2006, Artzeni şi alţii (C-346/03 şi C-529/03 punctele 30 şi următoarele).
Ca efect al înlăturării textului necompatibil cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, instanţa de judecată nu interferează şi nu neagă hotărârile Curţii Constituţionale, întrucât compatibilitatea acestor norme este atributul exclusiv al judecătorului naţional.
3. Cu privire la excepţia lipsei de interes, se reţine că instanţa de fond în mod corect a respins-o, avându-se în vedere că analiza din acest punct de vedere a fost făcută de judecătorul care a înaintat Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal soluţionarea excepţiei de nelegalitate, decizia nefiind supusă niciunei căi de atac.
Reiterarea lipsei de interes cu prilejul soluţionării excepţiei de nelegalitate pentru aceleaşi motive deja analizate de judecătorul care a sesizat Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002 conduce la concluzia netemeiniciei cererii şi a motivului de recurs formulat.
4. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se admite recursurile, a se modifica hotărârile recurate în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002, ca nefondată.
Se vor menţine dispoziţiile privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a lipsei de interes.
5. Având în vedere soluţia pronunţată, se constată că analiza celorlalte motive de recurs nu mai este necesară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei nr. 262 din 30 mai 2012.
Admite recursurile declarate de Consiliul Local al Municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti împotriva încheierii de şedinţă din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal şi recursurile declarate de Consiliul Local al Municipiului Piteşti, Municipiul Piteşti şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 262 din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică încheierea de şedinţă din 22 martie 2012 şi sentinţa nr. 262 din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că respinge excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor H.G. nr. 104/2001, ca nefondată.
Menţine dispoziţiile privind excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 764/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 622/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
