ICCJ. Decizia nr. 6041/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6041/2013
Dosar nr. 9299/2/2011
Şedinţa de la 5 iulie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată de prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, reclamanta SC „E.S.G.” SRL a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenţei solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 33/2011 emisă de pârât.
În subsidiar, reclamanta a solicitat instanţei înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertisment.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat faptul că a fost selectată într-un eşantion pentru un chestionar referitor la piese de schimb pentru autoturisme, fără a se ţine seama de împrejurarea că aceasta comercializează doar cauciucuri. Ca atare, nu era în măsură să furnizeze datele cerute cu privire la piesele de schimb, dar nu a putut aduce la cunoştinţa pârâtei acest aspect, întrucât nu a primit chestionarul aflat în discuţie.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepţia de tardivitate a acţiunii. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 248 din 17 ianuarie 2012, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei, precum şi excepţia tardivităţii acţiunii.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
2.1. Decizia contestată a fost comunicată reclamantei la data de 22 septembrie 2011, termenul pentru formularea contestaţiei s-a împlinit într-o zi de duminică, respectiv la data de 23 octombrie 2011, iar contestaţia a fost expediată prin poştă în următoarea zi lucrătoare, după cum rezultă din ştampila aplicată pe plicul depus la dosar.
2.2. Prin Decizia nr. 33 din 16 septembrie 2011, reclamanta a fost sancţionată cu amendă în sumă de 30.976 RON, reprezentând 0,6% din cifra de afaceri pe anul 2010.
În motivarea actului administrativ contestat, pârâtul Consiliul Concurenţei a reţinut faptul că reclamanta a încălcat prevederile art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei, întrucât nu a furnizat datele solicitate în cadrul unei investigaţii efectuată pentru cunoaşterea pieţei pieselor de schimb pentru automobile, primirea adresei fiind confirmată de către societate la data de 03 februarie 2011.
Având în vedere faptul că reclamanta nu a răspuns pârâtului în termenul fixat, acesta a trimis societăţii o scrisoare de revenire, primirea adresei fiind confirmată în data de 13 aprilie 2011. Termenul de răspuns indicat în scrisoare a fost 22 aprilie 2011. Nici în urma primirii scrisorii de revenire, societatea nu a furnizat Consiliului chestionarul completat.
În baza art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor, la data de 7 iulie 2011, pârâtul a solicitat punctul de vedere al reclamantei cu privire la fapta sa. Termenul fixat a fost de 2 zile lucrătoare de la primire. Societatea nu a ridicat plicul de corespondenţă de la poştă nici după reavizare.
Susţinerile reclamantei în legătură cu inutilitatea selectării sale în eşantionul de investigaţie nu pot fi primite, deoarece în chestionarul ce i-a fost comunicat se aflau întrebări în legătură cu vânzările de anvelope noi şi second hand. În plus, reclamanta trebuia să comunice pârâtului punctul său de vedere cu privire la chestionarul pe care l-a primit cu Adresa nr. 843 din 21 ianuarie 2011.
Prima instanţă a concluzionat în sensul că atitudinea reclamantei se înscrie în ipoteza art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996, motiv pentru care decizia de sancţionare a fost legal întocmită.
3. Recursul declarat de reclamanta SC „E.S.G.” SRL.
În recursul său, reclamanta a solicitat modificarea sentinţei, în sensul admiterii contestaţiei.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
3.1. Prima instanţă nu i-a comunicat întâmpinarea şi înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă în dublu exemplar pentru a putea lua cunoştinţă de conţinutul lor, ceea ce reprezintă încălcarea dreptului la apărare.
3.2. Judecătorul fondului nu s-a pronunţat pe cererea de probatorii depusă la dosar, aspect care conduce la nerespectarea dreptului la un proces echitabil.
3.3. Selectarea sa de către intimat a fost greşită, deoarece nu comercializează decât anvelope pentru autovehicule şi autotractoare.
Intimata nu a făcut dovada că i-a trimis scrisoarea de revenire şi cererea privind exprimarea punctului de vedere, iar chestionarul ce i-a fost comunicat nu cuprindea nicio întrebare referitoare la anvelope, motiv pentru care nu avea ce informaţii să comunice Consiliului Concurenţei.
4. Apărările formulate de intimatul Consiliul Concurenţei
Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că îşi însuşeşte argumentele reţinute de prima instanţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 33 din 16 septembrie 2011 emisă de intimatul-pârât Consiliul Concurenţei prin care s-a dispus sancţionarea contravenţională a societăţii cu amendă în sumă de 30.976 RON.
Prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată pentru considerentele expuse la pct. I.2. din prezenta decizie.
Detaliind problemele de drept deduse judecăţii şi răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele:
1.1. Referitor la încălcarea dreptului la apărare
În esenţă, recurenta susţine că prima instanţă nu i-a comunicat întâmpinarea şi înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă în dublu exemplar. În plus, nu s-a pronunţat pe cererea de probatorii depusă la dosar.
Pe aceste aspecte, instanţa de control judiciar constată că recurenta-reclamantă şi-a angajat apărător pentru redactarea acţiunii şi reprezentarea în instanţă după cum rezultă din împuternicirea avocaţială aflată la dosar.
Avocatul recurentei a depus la dosar prin fax o cerere de probatorii în care a solicitat încuviinţarea probelor cu martori (numitul V.G.C. „care cunoaşte aspecte legate de activitatea de comerţ a societăţii, respectiv faptul că subscrisa se ocupă cu comerţul cu anvelope auto şi nu cu comerţul cu piese auto”), interogatoriul pârâtei, emiterea unei adrese către Consiliul Concurenţei pentru a comunica dacă recurenta a mai fost sancţionată anterior datei de 16 septembrie 2011 şi acte (fără a le prezenta la dosar).
Cu toate acestea, apărătorul recurentei angajat în cauză nu s-a prezentat la termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2012 pentru a arăta probele pe care le solicită şi nici nu a cerut amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare.
Din cele arătate în lista de probatorii anterior prezentată, instanţa de control judiciar reţine faptul că teza invocată de recurentă, respectiv indicarea obiectului său de activitate, nu putea fi probată cu depoziţia unui martor, ci doar cu înscrisuri provenind de la Registrul Comerţului.
Totodată, Înalta Curte menţionează că lipsa părţii la termenul de judecată trebuie să fie justificată, întrucât, în caz contrar, aceasta ar reprezenta o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, în scopul tergiversării judecării cauzei.
Celălalt aspect invocat, respectiv faptul că anterior nu a mai fost sancţionată de către Consiliul Concurenţei nu prezintă nicio relevanţă juridică în cauza de faţă, întrucât legea aplicabilă în materie nu prevede o asemenea condiţie pentru contravenţia dedusă judecăţii.
Întâmpinarea depusă de pârâtul Consiliul Concurenţei nu i-a fost comunicată recurentei, deoarece apărătorul a lipsit de la termenul de judecată.
Actele prezentate de pârât nu i-au fost comunicate părţii adverse, întrucât era vorba despre acte care se aflau în posesia reclamantei, dovada în acest sens fiind faptul că, la rândul său, le-a depus la dosar odată cu acţiunea în anulare de faţă.
1.2. Referitor la fapta contravenţională reţinută prin decizia contestată
După cum s-a prezentat anterior, recurenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională pentru încălcarea prevederilor art. 50 lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât s-a reţinut că nu a furnizat informaţiile şi documentele ce i-au fost solicitate potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege.
În concret, instanţa de control judiciar reţine faptul că, prin ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 69 din 17 februarie 2009 s-a dispus declanşarea unei investigaţii utile pentru cunoaşterea pieţei pieselor de schimb pentru automobile, în temeiul art. 26 lit. g) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În cadrul acestei investigaţii, au fost trimise chestionare întreprinderilor implicate în sectorul auto, printre care şi recurentei. Aceasta din urmă a susţinut în memoriul de recurs faptul că a fost selectată în mod greşit de către autoritatea de concurenţă.
Or, aşa cum rezultă din informaţiile transmise de către Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Alba, în anul 2009, societatea s-a aflat pe prima poziţie în topul microîntreprinderilor din judeţul Alba la activitatea de comerţ cu piese auto, aspect care a constituit un element foarte important în investigaţia sectorială declanşată de Consiliul Concurenţei.
Un alt aspect invocat de către recurentă este acela că nu a comercializat niciodată piese auto, ci doar anvelope pentru autovehicule şi autotractoare.
Însă, ceea ce omite, în mod vădit, să menţioneze recurenta este faptul că acest chestionar cuprindea şi întrebări legate de comerţul cu astfel de piese de schimb (secţiunea A, pct. 6.5.5, 6.5.6, 7.5.5, 7.5.6, 8.3.3, 8.3.4, 9.3.3, 9.3.4), aspecte reţinute în mod corect de către instanţa de fond în cuprinsul sentinţei civile recurate. Mai mult, potrivit definiţiei din Regulamentul (UE) nr. 461/2010 al Comisiei din 27 mai 2010 privind aplicarea art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale şi practici concertate în sectorul autovehiculelor, piesele de schimb sunt bunuri care urmează să fie instalate în sau pe un autovehicul pentru a înlocui componente ale respectivului autovehicul, inclusiv bunuri cum ar fi lubrifianţii necesari la funcţionarea autovehiculului, cu excepţia combustibilului. De altfel, definiţia a fost cuprinsă în Anexa nr. 1 la Chestionar (Glosar de termeni), transmisă întreprinderilor chestionate odată cu adresa conţinând chestionarul.
Cu toate acestea, dacă, prin comercializarea de cauciucuri, la care societatea face referire, nu se înţelegea şi comercializarea de anvelope, aceasta ar fi putut răspunde solicitării Consiliului Concurenţei printr-o adresă simplă în care să sublinieze că activitatea sa nu face obiectul chestionarului. Recurenta, contrar acestor obligaţii legale pe care le avea, a continuat să manifeste perseverenţă în a refuza să transmită informaţiile solicitate de către autoritatea de concurenţă.
O altă critică adusă de recurentă sentinţei atacate este aceea că la pronunţarea soluţiei nu s-a avut în vedere împrejurarea că informaţiile aflate în discuţie i-au fost solicitate de către Consiliul Concurenţei doar în luna noiembrie 2011 şi nu la datele invocate de pârât în întâmpinare.
Înalta Curte nu poate primi nici această critică, în raport de următoarele aspecte ce rezultă din actele dosarului:
Prin adresa Consiliului Concurenţei nr. RG 843/21 ianuarie 2011, s-a solicitat ES, în temeiul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, informaţii şi documente în cadrul investigaţiei, primirea adresei fiind confirmată de societate în data de 3 februarie 2011, iar termenul de răspuns indicat în solicitare fiind de 20 de zile lucrătoare de la data primirii (respectiv 3 martie 2011). Cu toate că adresa comunicată prin poştă de către Consiliul Concurenţei a fost primită de ES în data de 3 martie 2011, aceasta din urmă nu a transmis niciun răspuns la solicitările de informaţii şi documente adresate de autoritatea de concurenţă, acest aspect fiind confirmat de recurentă în recursul formulat în cauză.
Întrucât ES nu a răspuns la Adresa Consiliului de Concurenţă nr. 843 din 21 ianuarie 2011 în termenul fixat de autoritate, aceasta din urmă a transmis prin poştă societăţii Adresa de revenire cu nr. 426/AM din 8 aprilie 2011, adresă primită de societate în data de 13 aprilie 2011, în care a fost indicat ca termen de răspuns 7 zile lucrătoare de la data primirii. Nici în urma primirii acestei adrese de revenire, ES nu a furnizat Consiliului Concurenţei chestionarul completat.
Prin Adresa nr. 791/AF din 7 iulie 2011, Consiliul Concurenţei a solicitat ES punctul de vedere cu privire la fapta sa, în baza dispoziţiilor art. 6 alin. (l) din Regulamentul privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei, termenul de răspuns fiind fixat la 2 zile lucrătoare de la primirea adresei.
Cu toate acestea, recurenta a comunicat datele solicitate de intimat la 3 noiembrie 2011, după emiterea deciziei de sancţionare contravenţională.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996, nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate în baza dispoziţiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală realizată de către contravenient în anul financiar anterior sancţionării. Competenţa de a constata şi sancţiona săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996 revine unei Comisii a Consiliului Concurenţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 55 alin. (3) din aceeaşi lege.
1.3. Referitor la motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
În fine, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat critici ce ar fi putut fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., ci doar s-a limitat să nominalizeze aceste dispoziţii legale în memoriul de recurs.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect dispoziţia normativă anterior indicată, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.S.G. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 248 din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 iulie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6039/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6048/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
