ICCJ. Decizia nr. 6055/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6055/2013
Dosar nr. 876/45/2012
Şedinţa publică de la 9 iulie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Încheierea din data de 8 octombrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 491/89/2012, Curtea de Apel Iaşi, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a fost învestită în primă instanţă secţia de contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi Curţi de apel cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor Ordinului nr. 894/2011, emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.), în baza şi în vederea aplicării prevederilor O.G. nr. 30/2011 invocată de recurenta-reclamanta P.R. în contradictoriu cu intimatele-pârâte C.A.S. Vaslui şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în dosarul sus-menţionat, având ca obiect recursul declarat de reclamantă împotriva Sentinţei nr. 400 din 18 aprilie 2012 a Tribunalului Vaslui.
În motivarea excepţiei, reclamanta a formulat critici privind nelegalitatea prevederilor Ordinului nr. 894/2011 susţinând că: "dispoziţiile art. XI din O.G. nr. 30 din 31 august 2011 nu impun nicio condiţie legată de depunerea vreunui document, atunci când se stabileşte scutirea de la plata penalităţilor şi reducerea cu 50% a majorărilor", şi că: "Casa de Sănătate nu avea dreptul să adauge la lege, impunând o condiţie restrictivă, şi anume aceea de a depune decizia de impunere emisă de ANAF, deoarece sensul adoptării O.G. nr. 30/2011 a fost acela de a acorda facilităţi, scutiri şi reduceri celor care achită debitele restante până la data de 31 decembrie 2011".
Prin întâmpinările formulate în cauză, intimaţii-pârâţi au solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă.
Curtea de apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 403 din 17 decembrie 2012, a respins excepţia de nelegalitate a prevederilor Ordinului nr. 894 din 9 noiembrie 2011, emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003, excepţie ridicată de către reclamanta-recurentă P.R. în Dosarul nr. 491/89/2012, în faţa Curţii de Apel Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
S-a reţinut că autoarea excepţiei de nelegalitate nu contestă dreptul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi, implicit, dreptul Ministerului Finanţelor Publice de a emite acte administrative cu caracter normativ, prin care să se asigure aducerea la îndeplinire a prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011, singura critică de nelegalitate ce se aduce prevederilor Ordinul nr. 894 din 1 noiembrie 2011, vizează la faptul că C.N.A.S. a limitat aplicabilitatea facilitaţilor acordate de legiuitor doar la obligaţiile de plata a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a accesoriilor aferente acestora restante la data de 31 decembrie 2011, excluzând de la beneficiul legal obligaţiile stabilite ulterior acestei date, dar care au fost achitate integral până la data de 31 decembrie 2011.
A apreciat că aceste critici sunt nefondate, întrucât prin actul administrativ contestat, emitenta C.N.A.S. nu a făcut altceva decât să transpună integral conţinutul şi folosind termenii utilizaţi de legiuitorul delegat la alin. (1), al art. XI din O.G. nr. 30/2011 care se referă, în mod explicit şi limitativ, la "obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011".
Din această perspectivă, prima instanţă a considerat că legiuitorul era suveran în a aprecia care urmau să fie facilităţile pe care înţelegea să le acorde şi la care anume obligaţii fiscale şi respectiv perioadă de timp se refereau, termenul de "restanţe" vizând obligaţiile care s-au născut în condiţiile stabilite de O.G. nr. 92/2003 şi sunt individualizate prin acte cu valoare de titlu de creanţă fiscală.
Aşa fiind, a apreciat că problema momentului până la care debitorul putea să efectueze plata pentru a beneficia de facilităţile acordate de art. XI din O.G. nr. 30/2011 (respectiv data de 31 decembrie 2011 pentru obligaţiile principale şi dobânzile aferente şi data de 30 iunie 2012 - pentru acordarea reducerii de 50%), şi momentul până la care se puteau lua în considerare obligaţiile fiscale care puteau face obiectul anulării sau reducerii, după caz, respectiv data de 31 august 2011, sunt două chestiuni total diferite.
Prin urmare, luarea în considerare a unor obligaţii fiscale ce au fost stabilite ulterior termenului limită de 31 august 2011, cum opinează autoarea excepţiei, apare ca o adăugire la lege.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut că emitenta ordinului contestat a acţionat conform competenţelor acordare prin Legea nr. 95/2006 şi prin Statutul ce a fost aprobat prin H.G. nr. 972/2006, în limita stabilita de legiuitor, prin alin. (1) al art. XI din O.G. nr. 30/2011, neputându-se confunda momentul până la care se puteau efectua plăţile cu momentul luat în calcul de emitentul ordonanţei menţionate pentru stabilirea sferei obligaţiilor fiscale pentru care se puteau acorda facilităţi, în cazul plăţii sau a stingerii prin compensare a obligaţiilor principale şi accesorii, care a fost şi a rămas data de 31 august 2011, neputându-se extinde acest regim de favoare la obligaţii care au fost stabilite ulterior acestei date.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, considerată netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta P.R., invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se aduc critici sentinţei recurate, în sensul că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, întrucât condiţia impusă prin Ordinul C.N.A.S. nr. 894/2011 de a se depune decizia de venituri impozabile emisă de A.N.A.F. până la data de 31 august 2011, este o condiţie care contravine dispoziţiilor O.G. nr. 30/2011.
Se menţionează şi că acest din urmă act normativ impune pentru acordarea facilităţilor doar o singură condiţie, respectiv cea a obligaţiei plăţii debitului restant, până la data de 31 decembrie 2011.
Recurenta-reclamantă a formulat şi Note de concluzii scrise prin care, reiterând argumentele din cererea de recurs, a solicitat admiterea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 emis de C.N.A.S. prin care s-au încălcat scopul şi sensul dispoziţiilor O.G. nr. 30/2011, limitând dreptul la înlesnirile stabilite în această ordonanţă.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Recurenta-reclamantă, deşi a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a limitat doar a-l enunţa fără a expune argumentele în susţinerea acestuia, astfel că în lipsa oricăror critici nu se poate reţine incidenţa acestor dispoziţii legale. De altfel, se constată că instanţa de fond nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, pronunţându-se asupra cererii privind excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 care a constituit obiectul învestirii.
Criticile formulate de recurenta-reclamantă se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
După cum se constată, Ordinul nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a fost emis pe baza şi în executarea art. XI din O.G. nr. 30/2011.
Potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: „Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora”.
În cuprinsul dispoziţiilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale se prevede că „(1) Pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011, penalităţile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel: a) penalităţile de întârziere se anulează dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011; b) penalităţile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012. (2) Pentru dobânzile datorate până la data stingerii şi stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiţia se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (3) În cazul prevăzut la alin. (1), se desfiinţează, total sau parţial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1). (4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător şi pentru o cotă de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligaţiilor fiscale stinse prin plată sau compensare”.
Analizându-se dispoziţiile legale menţionate anterior, se reţine că pentru a se acorda facilităţile fiscale prevăzute în cuprinsul dispoziţiilor art. XI alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 30/2011, se impune îndeplinirea următoarelor condiţii: obligaţiile fiscale să fie restante la 31 august 2011 şi obligaţiile fiscale principale şi dobânzile aferente acestora să fie plătite voluntar sau prin compensare până la 31 decembrie 2011.
Conform art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale: „Prin obligaţii de plată principale restante la data de 31 august 2011 se înţelege obligaţiile de plată care sunt individualizate în declaraţiile contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011 şi/sau decizii de impunere emise şi comunicate contribuabilului până la această dată de fiecare dintre organele competente prevăzute la art. 1 alin. (2)”.
După cum se constată, aceste dispoziţii explicitează ce se înţelege prin obligaţii de plată principale restante la data de 31 august 2011, însă, această individualizare prevăzută în cuprinsul articolului menţionat nu poate conţine soluţii care să contravină prevederilor cuprinse în O.G. nr. 30/2011 pe baza şi în executarea cărora a fost emis Ordinul nr. 894/2011.
În raport de dispoziţiile art. 78 din Legea nr. 24/2000, cât şi de cele reţinute anterior, instanţa de recurs apreciază că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 prin care stabileşte ce se înţelege prin obligaţii de plată principale restante la data de 31 august 2011, sunt nelegale dacă se interpretează în sensul excluderii unor obligaţii fiscale, care erau restante la data de 31 august 2011 şi care au fost achitate până la data de 31 decembrie 2011, întrucât modul de individualizare şi de constatare a acestora nu trebuie să restrângă/limiteze condiţia ca obligaţiile fiscale să fie restante la data de 31 august 2011.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va admite recursul formulat de P.R., va casa sentinţa recurată, va admite excepţia de nelegalitate invocată şi va constata că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 sunt nelegale dacă se interpretează în sensul excluderii unor obligaţii fiscale, care erau restante la data de 31 august 2011 şi care au fost achitate până la data de 31 decembrie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P.R. împotriva Sentinţei nr. 403 din 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată.
Admite excepţia de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă P.R.
Constată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 sunt nelegale dacă se interpretează în sensul excluderii unor obligaţii fiscale, care erau restante la data de 31 august 2011 şi care au fost achitate până la data de 31 decembrie 2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iulie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6054/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6056/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
