ICCJ. Decizia nr. 6049/2013. Contencios. Alte cereri. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6049/2013
Dosar nr. 1158/33/2012
Şedinţa publică de la 5 iulie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Prima instanţă.
a) Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar E.B., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Direcţia Regională în Construcţii Nord Vest a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 1.197.616,44 RON reprezentând cota de 0,7% achitată nedatorat de instituţie pentru lucrări de intervenţie pentru izolare termică a blocurilor de locuinţe şi lucrări de modernizare străzi în perioada 2008 - septembrie 2011; obligarea pârâţilor la calcularea şi plata dobânzii legale aferente sumei de restituit de la data efectuării plăţilor şi până la data restituirii efective a sumei solicitate.
În motivare s-a arătat că prin decizia nr. 44/2011 a Camerei de Conturi a judeţului Cluj s-a constatat deficienţa consemnată în Raportul de audit din 27 octombrie 2011 conform căreia Municipiul Cluj-Napoca a efectuat plăţi nelegale aferente lucrărilor de intervenţie pentru izolarea termică a blocurilor de locuinţe şi lucrărilor de construire drumuri (modernizare străzi) reprezentând cota de 0,7% către Inspectoratul de Stat în Construcţii, în sumă totală de 1.197.616,44 RON. S-a dispus prin aceeaşi decizie în sarcina U.A.T.M. Cluj stabilirea întinderii prejudiciului cauzat bugetului local prin plata nelegală a cotei de 0,7%.
Ca urmare a celor constatate de Camera de Conturi a judeţului Cluj, Municipiului Cluj-Napoca a adresat mai multe cereri de restituire a sumelor achitate nedatorat atât Direcţiei Regionale în Construcţii Nord Vest Cluj cât şi Inspectoratului de Stat în Construcţii Bucureşti. Toate solicitările remise de instituţie s-au lovit de refuzul de restituire a sumelor achitate nedatorat.
În temeiul dispoziţiilor pct. 3 şi următoarele din Anexa 1 la Ordinul M.F.P. nr. 2465/2010, precum şi a O.G. nr. 92/2003 şi a Legii nr. 554/2004, a formulat Cerere de certificare/restituire a sumelor plătite nedatorate, cu nr. A1. din 24 aprilie 2012. Cererea a fost remisă ambelor pârâte chemate în judecată. Faţă de solicitarea reclamantului s-a primit răspunsul cu nr. B1. din 09 mai 2012, înregistrat la reclamant cu nr. B2. din 15 mai 2012, din partea pârâtului de rândul 1, iar din partea pârâtei de rândul 2 nu s-a primit nici un răspuns.
A susţinut că adresa Inspectoratului de Stat în Construcţii din 09 mai 2012 reprezintă refuz nejustificat potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, concretizat prin refuzul de restituire a sumelor solicitate. De asemenea, lipsa vreunui răspuns din partea pârâtei de rândul 2 se încadrează în situaţiile prevăzute de legiuitor care conferă dreptul la acţiune în contencios administrativ, potrivit prevederilor art. 8 şi următoarele din Legea nr. 554/2004.
b) Întâmpinarea formulată în cauză.
Pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii, prin Direcţia Regională în Construcţii Nord Vest, a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Regionale în Construcţii Nord Vest şi excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Cluj.
c) Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 637 din 1 octombrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Regionale în Construcţii Nord Vest şi excepţia necompetenţei teritoriale invocate de pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii, a admis acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca, prin Primar E.B., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Direcţia Regională în Construcţii Nord Vest, a obligat pârâţii la restituirea sumei de 1.197.616,44 RON reprezentând cota de 0,7% achitată nedatorat cu dobânda aferentă de la data efectuării plăţii şi până la restituirea efectivă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Cluj invocată de pârâtă prin întâmpinare cu trimitere la disp. art. 5 C. proc. civ. potrivit cărora cererea se face la instanţa de la domiciliul pârâtului apare ca fiind neîntemeiată.
Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, întrucât demersul judiciar al reclamantei este circumscris sferei dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 prin raportare la obiectul acţiunii şi la dispoziţiile invocate ca fiind incidente respectiv art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
2. Instanţa de recurs.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii prin Direcţia Regională în Construcţii Nord-Vest.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs s-au formulat critici cu privire la greşita soluţionare a excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj şi critici având ca obiect fondul cauzei.
Referitor la necompetenţa materială a primei instanţe s-a motivat că acţiunea are ca obiect pretenţii, restituirea unor sume de bani cerere care nu se circumscrie art. 3 C. proc. civ. şi art. 10 din Legea nr. 554/2004.
b) Întâmpinarea formulată în cauză.
Municipiul Cluj, prin primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, întrucât acţiunea se încadrează în prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, privind refuzul de soluţionare a unei cereri de restituire de sume.
c) Analiza motivelor de recurs.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de Inspectoratul de Stat în Construcţii prin Direcţia Regională în Construcţii Nord-Vest, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.
În cauză, prima instanţă în baza art. 1591 alin. (4) C. proc. civ. şi-a verificat competenţa materială, şi a reţinut că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze acţiunea apreciind că acţiunea este fundamentată pe prevederile art. 8 şi 10 din Legea nr. 554/2004.
Criticile aduse de recurent privind verificarea competenţei materiale sunt fondate.
Obiectul prezentei acţiunii judiciare l-a constituit obligarea pârâţilor să-i restituie reclamantului suma de 1.197.616,44 RON reprezentând plată nedatorată.
Determinarea sferei de competenţă materiale a instanţei de contencios administrativ se face în baza regulilor prevăzute de art. 8 şi 10 din Legea nr. 554/2004.
Contenciosul administrativ român este, aşa cum rezultă din prevederile art. 8, 10 şi 19 din Legea nr. 554/2004 un contencios de plină jurisdicţie, ceea ce însemnă că obiectul acţiunii îl constituie atât anularea unui act, cât şi obligarea la despăgubire, restituire etc.
În speţă, nu s-a solicitat anularea unui act administrativ şi obligarea la restituirea unei sume, ci s-a invocat refuzul de restituire a sumei încasate fără a fi datorată.
S-a apreciat că cererea de restituire se încadrează în noţiunea de „refuz nejustificat de soluţionare a cererii”, reglementată de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, iar instanţa de fond a încadrat cererea în prevederile art. 8 şi 10 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte arată că cererea reclamantului nu se subsumează niciuneia dintre categoriile reglementate în Legea nr. 554/2004 şi nici prin alte legi speciale pentru ca astfel să fie competentă în a soluţiona acţiunea instanţa de contencios administrativ.
În ceea ce priveşte sfera de aplicare a art. 8 alin. (1) teza penultimă şi art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, din analiza acestor dispoziţii se constată că legiuitorul se referă la refuzul explicit de a soluţiona o cerere, iar în cauză este în discuţie cererea având ca obiect o pretenţie patrimonială privind restituirea sumei plătite.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana nemulţumită de răspuns la plângerea prealabilă, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă pentru anularea actului şi repararea pagubei.
Or, în cauză nu s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de pârâţi, act nelegal care ar fi condus la producerea unei pagube materiale.
Prezentul litigiu nu decurge din încheierea modificarea sau executarea unui contract administrativ şi nici nu se referă la acte emise sau încheiate de autorităţile publice locale sau centrale, după cum nici nu are ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorii vamale.
Reclamantul a virat către Inspectoratul de Stat în Construcţii (I.S.C.) o cotă de 0,70 % stabilită conform art. 40 din Legea nr. 10/1995, apoi ca urmare a controlului Curţii de Conturi a trebuit să iniţieze procedura de recuperare a sumei plătite.
Raportul juridic care a condus la sesizarea instanţei nu este unul de drept public, ci unul de drept comun, acţiunea reclamantului având ca obiect restituirea unor sume, context în care soluţionarea unei astfel de cereri intră în competenţa jurisdicţiei de drept comun şi nu celei de contencios administrativ.
Acţiunile patrimoniale, având ca obiect obligarea unei instituţii publice la plata unei sume de bani încasată nelegal de către acea instituţie, sunt de competenţa instanţei de drept comun, atunci când nu se cere şi anularea unui act nelegal, sau nu se cere cenzurarea refuzului de a emite un act administrativ, ori nu decurg din încheierea, modificarea, încetarea unui act administrativ.
Această concluzie este rezultatul interpretării prevederilor art. 8, 10 şi art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, fiind consolidată şi în doctrina de specialitate.
În consecinţă, motivul de recurs privind necompetenţa materială este fondat, astfel că se va casa sentinţa primei instanţe şi se va trimite cauza pentru competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Inspectoratul de Stat în Construcţii prin Direcţia Regională în Construcţii Nord-Vest, împotriva sentinţei civile nr. 637 din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iulie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6048/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6054/2013. Contencios → |
|---|
