ICCJ. Decizia nr. 6054/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6054/2013
Dosar nr. 297/43/2011/a1
Şedinţa publică de la 9 iulie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată la data de 30 august 2011 în Dosarul nr. 297/43/2011 al Curţii de Apel Târgu Mureş, reclamanta SC S. SRL Tg.Mureş a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. X1. din 30 august 2010, emisă de D.G.F.P. Mureş şi a raportului de inspecţie fiscală nr. X2. încheiat la data de 30 august 2010, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia de impunere nr. X1. din 30 august 2010, emisă de D.G.F.P. Mureş, s-au stabilit obligaţii fiscale în sarcina reclamantei.
S-a menţionat că împotriva actului administrativ fiscal reclamanta a formulat contestaţie la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, iar ulterior acţiune pe fondul cauzei.
S-a arătat că prin declanşarea executării silite se determină blocarea derulării activităţilor specifice reclamantei; că datorită lipsei de lichidităţi, societatea reclamantă nu-şi va putea onora obligaţiile; s-au invocat şi aspecte de ordin social, referitoare la credibilitatea reclamantei faţă de partenerii de afaceri, precum şi trecerea în şomaj a unui număr mare de angajaţi.
D.G.F.P. Mureş a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, arătând că instanţa a soluţionat deja o cerere de suspendare cu acelaşi obiect.
Prin sentinţa nr. 234 din 21 noiembrie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, a admis cererea formulată de SC S. SRL, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. X1. din 30 august 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. X2. din 30 august 2010, emise de D.G.F.P. Mureş, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat s-a constatat că există diferenţe între cele două cereri, atât în ce priveşte temeiul legal, cât şi în ce priveşte motivele invocate, cea de-a doua cerere de suspendare vizează faptul că nu a fost soluţionată contestaţia administrativă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a constatat îndeplinite condiţiile referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente pentru a se dispune suspendarea executării deciziei menţionate.
În esenţă, s-a reţinut că argumentele reclamantei în ceea ce priveşte catalogarea operaţiunii în discuţie ca fiind operaţiune taxabilă justifică suspendarea executării actului administrativ atacat.
De asemenea, lipsa unei soluţii cu privire la contestaţia administrativă timp îndelungat, lasă posibilitatea declanşării executării silite, fără ca organul cu atribuţii în soluţionarea contestaţiei să se pronunţe asupra argumentelor invocate în cuprinsul acesteia.
Instanţa de fond a reţinut că blocarea conturilor bancare ale societăţii în condiţiile în care aceasta are contracte în derulare cu plăţi scadente către furnizori, ar putea conduce la perturbarea gravă a activităţii, sumele indisponibilizate fiind suficient de împovărătoare pentru a fi considerate a provoca o pagubă iminentă în sensul legii.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 234/2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, a formulat recurs D.G.F.P. Mureş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, se arată că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, întrucât în cauză reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Se menţionează că soluţia instanţei de fond s-a întemeiat pe susţinerile neverificate ale reclamantei, care nu pot fi încadrate în cuprinsul noţiunii de caz bine justificat.
Referitor la cea de-a doua condiţie de admisibilitate a suspendării executării actului administrativ, respectiv existenţa pagubei iminente, se arată că în nici un caz cuantumul ridicat al sumei în discuţie nu este suficient prin el însuşi pentru a fi considerată îndeplinită această condiţie, în acest sens fiind şi jurisprudenţa secţiei de specialitate a instanţei de recurs.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat în raport de data pronunţării sentinţei, respectiv 21 noiembrie 2011.
De asemenea, se susţine legalitatea şi temeinicia sentinţei instanţei de fond, arătându-se că s-a făcut dovada existenţei cazului bine justificat şi a pagubei iminente prin înscrisurile depuse sila dosarul cauzei, fiind combătute criticile recurentei-pârâte, reiterându-se argumentele expuse şi în cererea de chemare în judecată formulată.
Intimata-reclamantă a formulat şi concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
D.G.F.P. Mureş a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea excepţiei tardivităţii recursului, motivat de faptul că termenul de recurs, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 este de 5 zile de la comunicare, iar în raport de data comunicării sentinţei, respectiv 14 decembrie 2012, recursul a fost formulat cu respectarea dispoziţiilor legale.
Reiterând argumentele aduse prin cererea de recurs, se solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantă.
3. Soluţia instanţei de recurs
Referitor la excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte, în raport de înscrisurile care se află la dosarul cauzei, a respins această excepţie prin încheierea din 13 iunie 2013, pentru considerentele menţionate în cuprinsul acesteia.
În ceea ce priveşte recursul D.G.F.P. Mureş, Înalta Curte apreciază că, în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente cât şi din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 şi 3041 din C. proc. civ., acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Pentru început, se impun a fi făcute unele lămuriri asupra cererii de suspendare formulată.
După cum se constată, prima instanţă, soluţionând cererea de suspendare, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a apreciat că este dovedită condiţia cazului bine justificat, reţinând că argumentele reclamantei în ceea ce priveşte catalogarea operaţiunii în discuţie ca fiind operaţiune taxabilă justifică suspendarea executării actului administrativ atacat.
Este evident că în situaţia în care nu a fost soluţionată contestaţia administrativă, în raport de dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., temeiul legal al cererii de suspendare formulată de reclamantă este art. 14 din legea menţionată.
Mai mult, instanţa de fond a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. X1. din 2010 până la pronunţarea instanţei de fond, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că eronat s-a făcut referire în cuprinsul sentinţei la art. 15 din Legea contenciosului administrativ.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) menţionat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Or, instanţa de fond, în această situaţie, a intrat în cercetarea fondului, astfel că cele reţinute nu reprezintă o cercetare sumară a aparenţei dreptului, astfel cum impun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) menţionate anterior.
Mai mult, argumentele expuse de reclamantă în susţinerea cererii de suspendare formulată în cauza de faţă şi implicit în dovedirea cazului bine justificat, au mai fost analizate cu ocazia soluţionării unei alte cereri de suspendare formulată de aceeaşi reclamantă, cu acelaşi obiect, soluţionată prin sentinţa nr. 168 din 3 decembrie 2010 de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. 311/43/2010 prin respingerea acesteia. Această sentinţă a rămas irevocabilă prin decizia nr. 2463 din 3 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, toate argumentele referitoare la caracterul deductibil al unor cheltuieli, tratamentul fiscal aplicabil, calificarea operaţiunilor de către organul fiscal nu mai puteau fi reanalizate de instanţa de fond, cu atât mai mult cu cât în considerentele sentinţei recurate s-a reţinut că cea de-a doua cerere de suspendare se întemeiază pe faptul că reclamanta a formulat contestaţie administrativă, care nu a fost soluţionată.
În altă ordine, cele reţinute de instanţa de fond ca reprezentând un caz bine justificat, respectiv lipsa unei soluţii cu privire la contestaţia administrativă timp îndelungat care lasă posibilitatea declanşării executării silite, nu se încadrează în definiţia cazului bine justificat prevăzută de art. 2 alin.(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, care se referă la împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ cu ocazia cercetării sumare a aparenţei dreptului.
În jurisprudenţa sa constantă, instanţa de recurs a reţinut ca fiind împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal): emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.
În concluzie, motivele şi susţinerile invocate de intimata-reclamantă nu fac dovada îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, astfel cum a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Intimatul-reclamant nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
Mai mult, în cazul actelor administrative-fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
De asemenea, faţă de cele reţinute anterior referitoare la condiţia cazului bine justificat, nefiind răsturnată prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal contestat, diminuarea patrimoniului reclamantei, urmare a executării silite are caracter prezumat legal.
În altă ordine, pentru a fi admisă o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, respectiv, a unui act administrativ fiscal ca specie a acestei categorii, este necesar a se dovedi îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Întrucât instanţa de recurs a statuat că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiei referitoare la cazul bine justificat, sunt fără relevanţă toate argumentele intimatei-reclamante cu referire la condiţia pagubei iminente.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză, astfel că va fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Mureş împotriva sentinţei nr. 234 din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC S. SRL, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iulie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6049/2013. Contencios. Alte cereri. Pretentii.... | ICCJ. Decizia nr. 6055/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
