ICCJ. Decizia nr. 6060/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs

Decizii ICCJ 2013 (Contencios administrativ)

R O M A N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 6060/2013

Dosar nr. 8880/2/2011

Şedinţa publică de la 9 iulie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul O.S., în temeiul art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a chemat în judecată pe pârâtul Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi în România (C.E.C.C.A.R.), solicitând instanţei să dispună:

- Anularea Hotărârii nr. 27 din 09 mai 2011, pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R., în Dosarul nr. 164/2010;

- Anularea hotărârii nr. 11/228, pronunţată de Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. la 09 septembrie 2011, şi în consecinţă, încetarea suspendării dreptului de exercitarea profesiei;

- Respingerea plângerilor formulate de V.V. şi Z.V. ca neîntemeiate;

- Obligarea C.E.C.C.A.R. la publicarea în M. Of. a hotărârii judecătoreşti pronunţate în prezenta cauză.

În temeiul art. 15 raportat la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a solicitat suspendarea executării Hotărârii nr. 11/228 pronunţată de Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. la 09 septembrie 2011.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat următoarele:

Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. a emis Hotărârea nr. 27 din 09 mai 2011 prin care a admis plângerile petenţilor V.V. şi Z.V., sancţionându-l pe reclamant cu suspendarea dreptului de exercitare a profesiei pe o perioada de 12 luni.

Contestaţia administrativă formulată împotriva hotărârii nr. 27/2011 a fost respinsă de Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. prin hotărârea nr. 11/228 din 1 septembrie 2011.

A mai arătat reclamantul că a fost desemnat, prin Ordonanţa din 24 martie 2004, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi să întocmească un raport de expertiză în Dosarul nr. 375/D/P/2004, care viza activitatea din cadrul Combinatului de Fire şi Fibre Sintetice din Iaşi, al doilea ca mărime din Europa - TEROM.

Expertiza a fost dispusă într-o fază incipientă a anchetei penale, de către procurorul şef de zonă al D.I.I.C.O.T. ulterior, expertiza a fost extinsă pe direcţiile solicitate de procurorul şef, în cadrul obiectivelor fixate prin mai multe ordonanţe. Atât ancheta penală, cât şi lucrările expertizei au fost (cel puţin în primii ani) atent monitorizate de serviciile speciale, inclusiv S.R.I.

Pe parcursul derulării lucrărilor expertizei s-au emis 8 (opt) ordonanţe care vizau, în mod direct sau indirect, activitatea reclamantului (spre exemplu, obiective suplimentare, numirea unor noi experţi parte ş.a.).

În perioada desfăşurării expertizei, dosarul a fost mutat de la Parchetul din Iaşi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. Structura Centrală - datorită interesului manifestat atât de organele de anchetă, cât şi de alte structuri ale Statului Român. De la apariţia ordonanţei de efectuare a expertizei şi până la depunerea acesteia în dosar au fost schimbaţi trei procurori.

A mai precizat că expertiza a fost efectuată în condiţii extrem de dificile de lucru, deoarece nu de puţine ori s-a întâmplat ca acelaşi document cu valoare de original să apară în două sau mai multe exemplare, având ştampile originale aplicate şi acelaşi număr de înregistrare, dar conţinut diferit.

În ceea ce priveşte suspendarea executării Hotărârii nr. 11/228, pronunţată de Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. la 09 septembrie 2011, a arătat că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” şi „paguba iminentă”.

În cauză au formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului C.E.C.C.A.R., numiţii V.V. şi Z.V., solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Pârâtul C.E.C.C.A.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Faţă de susţinerile reclamantului, pârâtul a arătat că norma profesională nr. 35, privind expertizele contabile, a fost aprobată de către Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. prin Hotărârea nr. 01/42 din 11 august 2001, în calitatea sa de organ de conducere al C.E.C.C.A.R.

De asemenea, pct. 121 alin. (2) lit. m) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.E.C.C.A.R. prevede în mod expres ca abatere disciplinară nerespectarea normelor şi standardelor profesionale emise de corp cu ocazia efectuării lucrărilor pentru terţi, iar în ceea ce priveşte nerespectarea standardelor profesionale şi a normelor emise de corp cu privire la efectuarea expertizelor contabile este prevăzută aplicarea sancţiunii cu suspendarea dreptului de a mai efectua expertize contabile pentru o perioadă de 6-12 luni.

Astfel, rezultă în mod clar că încălcarea dispoziţiilor normei profesionale nr. P1. constituie abatere disciplinară, astfel cum este definită de pct. 121 al Regulamentului de organizare şi funcţionare a C.E.C.C.A.R., cum în mod corect s-a reţinut în hotărârile a căror anulare se solicită.

A învederat instanţei faptul că sesizările formulate de către V.Z. şi V.V. priveau calitatea raportului de expertiză contabilă întocmit de către reclamant în dosarul penal nr. 9/P/2003, transformat în nr. 375/D/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, ulterior transferat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu solicitarea de completare sau refacere a raportului în cauză, motiv pentru care Comisia superioară de disciplină a apelat, în temeiul prevederilor mai sus menţionate, la serviciile auditorului de calitate pentru întocmirea referatului de verificare tehnico profesională, referat care a stat la baza Hotărârilor Comisiei superioare de disciplină nr. 27/2011, respectiv a Consiliului superior nr. 11/228 din 09 septembrie 2011.

Cu privire la capătul de cerere privind respingerea plângerilor formulate de V.V. şi Z.V., a arătat că acesta excede competenţei materiale a instanţei judecătoreşti de contencios administrativ, plângerile formulate împotriva experţilor contabili fiind soluţionabile de către C.E.C.C.A.R., potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 65/1994, republicată, Regulamentului de organizare şi funcţionare a C.E.C.C.A.R., republicat, şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea C.E.C.C.A.R. la publicarea în M. Of. a hotărârii judecătoreşti pronunţate în prezenta cauză, s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 8 din Legea contenciosului administrativ, obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ îl constituie anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.

Mai mult decât atât, potrivit art. 44 din O.G. nr. 65/1994, republicată, C.E.C.C.A.R. publică în M. Of. al României hotărârile şi deciziile de interes general, adoptate de Consiliul Superior, Biroul Permanent şi Conferinţa Naţională. Prin urmare, actul a cărui publicare este solicitată de către reclamant, respectiv hotărârea judecătorească, nu se circumscrie categoriilor de acte prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 65/1994, republicată.

În consecinţă, faţă de cele prevăzute mai sus, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca fiind inadmisibil.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind suspendarea executării Hotărârii Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. nr. 11/228 din 09 septembrie 2011, a învederat instanţei faptul că reclamantul a introdus acţiune separată cu această solicitare, care a format obiectul Dosarului nr. 9438/2/2011, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, asupra căreia s-a pronunţat instanţa de judecată prin sentinţa din data de 15 decembrie 2011, în sensul admiterii cererii şi suspendării hotărârii în cauză până la pronunţarea instanţei de fond, motiv pentru care a invocat excepţia puterii lucrului judecat, solicitând instanţei admiterea acesteia şi respingerea cererii ca inadmisibilă.

2. Hotărârile primei instanţe

Prin încheierea din 5 martie 2012, instanţa a respins ca inadmisibile cele 2 cereri de intervenţie formulate de Z.V. şi V.V., reţinând că scopul pentru care au fost formulate nu are nicio legătură cu prezenta cauză şi că, deşi sunt formulate în interesul pârâtului, din redactarea acestora este evident că sunt formulate în interesul propriu al intervenienţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 2985 din 7 mai 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a a dmis acţiunea formulată de reclamantul O.S. în contradictoriu cu pârâtul C.E.C.C.A.R. şi a anulat hotărârea nr. 27 din 9 mai 2011 şi hotărârea nr. 11/228 din 9 septembrie 2011, emise de autoritatea pârâtă, cu consecinţa respingerii plângerilor formulate de V.V. şi Z.V., ca nefondate.

În temeiul art. 14, raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 11/228 din 9 septembrie 2011, emisă de pârât, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

În considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Cei doi petenţi intervenienţi au sesizat Comisia Superioară de Disciplină cu o plângere, prin care au contestat raportul de expertiză contabilă întocmit în cauza penală în care sunt cercetaţi, susţinând că reclamantul, în calitate de expert contabil, a încălcat Norma profesională 35, cât şi prevederile art. 113, 115 alin. (2), 121 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

Analizând abaterile disciplinare imputate reclamantului, instanţa de fond a constatat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.E.C.C.A.R. potrivit cărora „fapta săvârşită de un membru al Corpului, indiferent de funcţia deţinută în structurile alese şi funcţionale prin care se încalcă dispoziţiile legii, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al C.E.C.C.A.R., ale Codului etic naţional al profesioniştilor contabili, hotărârile organelor de conducere ale Corpului constituie abatere disciplinară”.

Una dintre condiţiile răspunderii disciplinare o reprezintă săvârşirea unei fapte ilicite.

S-a mai reţinut că, din cele 2 hotărâri ale Consiliului Superior şi Comisiei Superioare de pe lângă Consiliul Superior de disciplină al C.E.C.C.A.R., rezultă că faptele reţinute în sarcina reclamantului reprezintă critici ale raportului de expertiză, fără a fi concretizată o faptă ilicită care ar fi fost săvârşită de reclamant privind încălcarea normelor şi standardelor profesionale în efectuarea expertizei contabile.

Comisiile de disciplină sunt organe care activează pe lângă Consiliul Superior, iar nu organe de control, nu sunt abilitate să efectueze lucrări de control sau expertiză contabilă care să constituie probe în soluţionarea plângerilor sau sesizărilor primite, nemulţumirile care vizează probele de natură tehnic - contabilă urmând să fie soluţionate de către organul de cercetare penală care a dispus efectuarea expertizei, aşa cum reţine şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A mai constatat prima instanţă că, în referatul de verificare tehnico - profesională care a stat la baza emiterii celor două hotărâri contestate, auditorul de calitate a constatat că expertul a prezentat mai multe rapoarte de expertiză contabilă, dintre care unele intermediare, iar expertul contabil parte şi-a prezentat separat opinia, contrar prevederilor Normei profesionale.

De asemenea, s-a reţinut că aprecierile şi afirmaţiile formulate în rapoartele de expertiză contabilă întocmite de reclamant exced competenţei acestuia de expert contabil şi obiectivelor stabilite de către organul de cercetare penală, contrar prevederilor Normei profesionale, potrivit căreia „Expertul contabil numit din oficiu sau la recomandarea unei părţi nu trebuie să prezinte mai mult decât se cere. El trebuie să invoce în raportul său de expertiză contabilă judiciară evenimente şi tranzacţii probate cu documente justificative şi/sau evidenţieri contabile care au legătură cauzală cu obiectivul (întrebarea care i-a fost fixată de organul în drept care a dispus expertiza contabilă judiciară)”.

Norma profesională prevede că nedocumentarea şi nefundamentarea ştiinţifică a expertizelor contabile judiciare pot fi sancţionate de organele în drept care le-au dispus, cu înlocuirea expertului contabil şi dispunerea unei noi expertize, iar în cazul unor expertize care conţin concluzii diferite, organul în drept care le-a dispus are disponibilitatea de a se opri la aceea pe care o consideră mai fundamentată sub aspect ştiinţific şi de o mai bună calitate.

În speţă, singurele obiecţiuni la raportul de expertiză depuse la procurorul de caz aparţin petentei Z.V. şi au fost respinse de procuror ca nefondate.

În ce priveşte încălcarea Normei profesionale care statuează asupra utilităţii rapoartelor de expertiză contabilă, Comisia Superioară de Disciplină nu se poate pronunţa asupra utilităţii raportului de expertiză la o dată anterioară pronunţării instanţei de fond, instanţa fiind singura în măsură să aprecieze asupra acestui aspect şi să înlăture concluziile expertizei.

S-a mai reţinut că, în speţă, procurorul care a instrumentat dosarul penal în cadrul căruia a fost dispusă efectuarea raportului de expertiză contabilă nu a dispus înlocuirea reclamantului şi nici efectuarea unui alt raport de expertiză contabilă, ceea ce conduce la concluzia că raportul a fost apreciat ca fiind o probă utilă în dosarul de urmărire penală.

S-a constatat, astfel, că niciuna dintre comisiile de disciplină care au emis hotărârile contestate nu a lămurit în concret în ce constă abaterea disciplinară săvârşită de reclamant.

În acest context, s-a constatat că nu s-au încălcat Norma, privind redactarea raportului de expertiză contabilă, Norma, privind redactarea raportului de expertiză contabilă ori Norma.

Referitor la petitul cererii de chemare în judecată privind suspendarea executării hotărârilor contestate, Curtea de Apel a reţinut ca fiind îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” şi „paguba iminentă”.

Prin sentinţa civilă nr. 5923 din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de completare a sentinţei civile nr. 2985 din 7 mai 2012, formulată de reclamantul O.S., în sensul admiterii petitului referitor la obligarea C.E.C.C.A.R. la publicarea sentinţei în M. Of. şi pe site-ul autorităţii pârâte.

A reţinut prima instanţă că sunt îndeplinite condiţiile art. 2811 alin. (1) din C. proc. civ.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2985 din 7 mai 2012 şi a sentinţei civile nr. 5923 din 22 octombrie 2012 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs C.E.C.C.A.R.

Recurentul - pârât şi-a întemeiat recursul formulat împotriva sentinţei nr. 2985 din 7 mai 2012 pe prevederile art. 304 pct. 4 şi 3 şi art. 3041 C. proc. civ., formulând, în esenţă, următoarele critici:

- Instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi a încălcat flagrant prevederile art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, referitoare la soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ, prin aceea că a soluţionat plângerile formulate de V.V. şi Z.V., substituindu-se organelor cu atribuţii jurisdicţionale ale C.E.C.C.A.R., a căror activitate este reglementată de O.G. nr. 65/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.E.C.C.A.R., republicat în M.Of. al României nr. 601 din 12 august 2008 şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R., republicat în M. Of. al României nr. 25 din 13 ianuarie 2010.

- Instanţa a reţinut că faptele intimatului - reclamant nu constituie abateri disciplinare, prin interpretarea eronată a legii şi a probatoriului administrat.

În dezvoltarea acestei critici, recurentul - pârât a expus pe larg faptele care, în opinia sa, constituie încălcări ale normelor profesionale şi a citat prevederile art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (1) şi (2) şi 27 alin. (1) din O.G. nr. 65/1004, pct. 121 al Regulamentului de organizare şi funcţionare al C.E.C.C.A.R., republicat, art. 14 şi 15 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliul Superior şi ale Hotărârii nr. 0142 din 11 august 2001, pentru aprobarea Standardului profesional nr. 35, privind expertizele contabile.

Prin hotărârea pronunţată, bazată pe considerente greşite şi contradictorii, instanţa a ignorat competenţa C.E.C.C.A.R., prin organele sale de specialitate, de a evalua calitatea lucrărilor întocmite de membrii săi sub aspectul respectării normelor şi standardelor profesionale, de a investiga abaterile de la norme şi de a aplica sancţiunile prevăzute de lege, în cadrul unui raport juridic existent între expertul contabil şi structurile profesiei, distinct de măsurile referitoare la administrarea probelor, ce pot fi aplicate de organul de urmărire penală sau instanţa care a dispus efectuarea expertizei contabile.

În acest context, recurentul - pârât a conchis că Comisia superioară de disciplină şi Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. au făcut aplicarea dispoziţiilor legale în materie, fără a-şi depăşi atribuţiile şi fără a avea drept scop influenţarea probatoriului în dosarul în care s-a dispus expertiza sau perturbarea anchetei aflate în curs.

În motivarea recursului formulat împotriva sentinţei nr. 5923 din 22 octombrie 2012, recurentul - pârât a invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ. şi a arătat că obligarea sa la publicarea hotărârii judecătoreşti în M. Of. al României nu are temei legal nici în conţinutul Legii nr. 554/2004, care în art. 23 se referă la publicarea hotărârilor prin care sunt anulate acte administrative cu caracter normativ (condiţie care nu este întrunită în speţă, hotărârile atacate fiind acte administrativ - jurisdicţionale), nici în C. proc. civ., care prevede, în art. 330 alin. (7), doar publicarea deciziilor pronunţate asupra recursului în interesul legii.

Pe rolul Înaltei Curţi, recursul formulat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinţei nr. 5923 din 22 octombrie 2012 a fost înregistrat sub nr. 7451/1/2012, iar prin încheierea din data de 24 mai 2013 s-a dispus conexarea acestuia la Dosarul nr. 8880/2/2011, având ca obiect recursul împotriva sentinţei nr. 2985 din 7 mai 2012, constatându-se identitatea de părţi şi strânsa legătură de obiect şi cauză, în condiţiile în care hotărârea de completare a dispozitivului face corp comun cu sentinţa iniţială, neavând o identitate distinctă.

Petenta - intervenientă Z.V. a formulat recurs împotriva Încheierii din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, fără a motiva recursul conform art. 303 alin. (1) - (2) C. proc. civ.

4. Apărările intimatului

Intimatul - reclamant O.S. a depus la dosar întâmpinări cu privire la toate recursurile declarate în cauză, conţinând apărări ample şi detaliate, cu referiri la doctrina procesual - civilă şi la practica instanţelor de contencios administrativ.

În ceea ce priveşte recursul formulat de petenta Z.V., intimatul - reclamant a arătat că instanţa a constatat corect neîndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 49 - 56 C. proc. civ. pentru admisibilitatea cererilor de intervenţie voluntară în proces în raport cu obiectul acţiunii principale şi cu temeiurile de fapt şi de drept invocate în cererile de intervenţie.

Referitor la recursul formulat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinţei nr. 2985 din 7 mai 2012, intimatul - reclamant a arătat că hotărârea recurată nu încalcă atribuţiile puterii judecătoreşti şi prevederile art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, soluţionarea petitului accesoriu constând în respingerea plângerilor formulate de V.V. şi Z.V. fiind o măsură care decurgea firesc din cea a anulării hotărârilor emise de C.E.C.C.A.R. în baza plângerilor celor doi petenţi menţionaţi.

În ceea ce priveşte fondul raportului juridic dedus judecăţii, intimatul - reclamant a arătat că instanţa a analizat judicios probatoriul administrat şi a aplicat corect prevederile legale considerate a fi fost încălcate de recurentul - pârât, ajungând la concluzia fundamentată că în speţă nu pot fi reţinute abaterile disciplinare identificate de structurile profesionale cu temei al aplicării sancţiunii disciplinare.

În susţinerea apărărilor sale, intimatul - reclamant a invocat jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, indicând deciziile nr. 1770 din 17 mai 2006, 759 din 27 februarie 2008, 5638 din 9 decembrie 2009, 1627 din 23 martie 2010 şi 608 din 5 februarie 2010. În combaterea recursului formulat împotriva sentinţei nr. 5923 din 22 octombrie 2012, intimatul - reclamant a arătat că instanţa de fond a dispus admiterea cererii de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 2985 din 07 mai 2012 în sensul admiterii petitului referitor la obligarea C.E.C.C.A.R. la publicarea sentinţei în M. Of. şi pe site-ul autorităţii pârâte, ca o consecinţă firească, o măsură echitabilă de reparare a unui prejudiciu moral, fără a depăşi atribuţiile puterii judecătoreşti, respectiv fără încălcarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, care reglementează soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ.

În opinia intimatului - reclamant, de vreme ce dispoziţiile cuprinse în art. 17 alin. (2), art. 49 şi art. 127 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.E.C.C.A.R. permit Corpului să publice hotărârile prin care se aplică sancţiuni disciplinare, pentru egalitate de tratament, se impune şi publicarea hotărârii judecătoreşti de anulare a actelor C.E.C.C.A.R.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor.

1. Recursul formulat de Z.V. împotriva încheierii din 5 martie 2012.

Aşa cum rezultă din cele expuse anterior, recurenta Z.V. este autoarea unei cereri de intervenţie accesorie în interesul pârâtului, respinsă ca inadmisibilă în principiu prin încheierea din data de 5 martie 2012, în temeiul art. 52 C. proc. civ.

Cu toate că încheierea i-a fost comunicată recurentei la data de 26 aprilie 2013 (dovada de comunicare aflată la dosarul de recurs), aceasta nu a formulat motivele căii de atac, potrivit art. 303 alin. (1) - (2) C. proc. civ., corelat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata nulitatea acestui recurs.

2.Recursul formulat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinţei nr. 2985 din 7 mai 2012.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest recurs nu este fondat.

Intimatul - reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 1 alin. (1) şi (8) alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea nr. 27 din 9 mai 2011, prin care Comisia Superioară de Disciplină din cadrul C.E.C.C.A.R. i-a aplicat sancţiunea suspendării dreptului de exercitare a profesiei pe o perioadă de 12 luni, potrivit prevederilor art. 10 lit. c) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R., admiţând o sesizare formulată de petenţii V.V. şi Z.V., şi hotărârea nr. 11/228 din 9 septembrie 2011, prin care Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. a respins contestaţia formulată de expertul sancţionat.

Hotărârile au fost adoptate în cadrul procedurii de jurisdicţie disciplinară reglementată prin art. 33 alin. (3) şi (4) din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată şi prin pct. 23 - 35 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R., aprobat prin Hotărârea nr. 07/58/2007, publicat în M. Of. nr. 305 din 8 mai 2007, în forma în vigoare la data respectivă.

În esenţă, din motivarea hotărârii de sancţionare pot fi identificate următoarele abateri reţinute în sarcina intimatului - reclamant:

- Încălcarea normei profesionale, privind redactarea raportului de expertiză contabilă, prin prezentarea raportului de expertiză fără a consemna opinia expertului - parte.

- Încălcarea normei profesionale, potrivit căreia expertul contabil numit din oficiu sau la recomandarea unei părţi nu trebuie să prezinte mai mult decât se cere, prin faptul că a făcut aprecieri care-i depăşeau atribuţiile, a stocat un volum foarte mare de documente, a efectuat verificări asupra semnăturilor de pe unele înscrisuri şi şi-a exprimat suspiciunile asupra unor documente.

- Nerespectarea normei profesionale, privind calitatea expertizelor contabile, prin efectuarea unor calcule eronate, care au dus la diferenţe mari faţă de situaţia reală.

- Încălcarea normei profesionale, referitoare la documentarea lucrărilor privind expertizele contabile, prin efectuarea expertizei pe baza altor documente decât cele puse la dispoziţie de părţi.

Expertului contabil i s-a reproşat şi efectuarea unor rapoarte intermediare de expertiză financiar - contabilă, care nu sunt prevăzute în reglementările privind desfăşurarea activităţii şi în standardul profesional.

În demersul de evaluare a legalităţii actului administrativ contestat, instanţa de fond a făcut o analiză amplă şi detaliată a documentelor care au stat la baza sancţionării disciplinare a intimatului-reclamant prin prisma legislaţiei primare şi secundare incidente în cauză, ajungând în mod judicios la concluzia că hotărârile contestate sunt nelegale.

Referitor la motivele invocate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele.

Critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., care sancţionează depăşirea atribuţiilor judecătoreşti, nu este fondată, pentru că modalitatea în care sunt reglementate în Legea nr. 554/2004 dreptul persoanei vătămate de a se adresa instanţei [art. 1 alin. (1) şi (2)], obiectul acţiunii judiciare (art. 8) şi soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa (art. 18) configurează un contencios administrativ subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia instanţa investită cu exercitarea controlului de legalitate are nu doar atribuţia de a anula actul administrativ sau de a obliga autoritatea publică la o anumită conduită concretizată în emiterea unui act sau în efectuarea unei operaţiuni administrative, ci poate dispune măsuri pentru înlăturarea completă a efectelor vătămătoare şi restabilirea dreptului ori interesului legitim lezat.

În speţă au fost deduse judecăţii acte administrative adoptate în cadrul unei proceduri disciplinare ce a fost declanşată nu din oficiu, din iniţiativa organismelor competente din cadrul ordinului profesional, ci urmare a unei sesizări formulate de două persoane care s-au considerat vătămate prin faptele intimatului - reclamant.

De aceea, în economia cauzei, măsura cuprinsă în dispozitivul sentinţei, de respingere a plângerilor care au declanşat procedura disciplinară, nu constituie o ingerinţă nepermisă în competenţa autorităţii emitente, ci, după cum a reţinut şi judecătorul fondului, o consecinţă firească a soluţiei de anulare, ca nelegale, a hotărârilor prin care s-a aplicat şi menţinut sancţiunea disciplinară.

Cu privire la criticile încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., ce vizează fondul raportului juridic litigios, Înalta Curte porneşte de la premisa, reţinută şi în jurisprudenţa sa anterioară, invocată la pct. 1.4. din cuprinsul prezentei decizii, că în cadrul procedurii disciplinare nu pot fi efectuate lucrări contabile, de control sau de expertiză contabilă pe care să se fundamenteze soluţiile date plângerilor sau sesizărilor primite, nemulţumirile care vizează probleme de natură tehnică şi contabilă în lucrările executate, a căror soluţionare presupune completarea sau refacerea lucrărilor de expertiză judiciară, fiind rezolvate numai prin dispoziţia organelor de cercetare sau instanţelor de judecată care au încuviinţat proba.

Aspectele privind modalitatea în care s-a răspuns la obiectivele stabilite pentru expertiza tehnic - contabilă sau privind documentaţia pe baza căreia se întocmeşte raportul de expertiză ţin de atribuţiile exclusive ale organului de cercetare penală sau ale instanţei care a dispus efectuarea probei în discuţie şi care ar avea abilitatea să aprecieze asupra gradului în care expertiza corespunde scopului pentru care a fost dispusă.

Analizând pe rând abaterile reţinute în sarcina intimatului - reclamant, instanţa de control judiciar îşi însuşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul inexistenţei unui fundament al antrenării răspunderii disciplinare, în contextul înlăturării nejustificate a tuturor apărărilor şi argumentelor pe care intimatul - reclamant le-a prezentat Comisiei Superioare de Disciplină şi Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R.

Astfel, împrejurarea că opinia separată a expertului parte C.M. nu a fost înglobată în cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat de expertul desemnat nu poate fi considerată o încălcare a normei profesionale, de vreme ce teza a II-a a normei menţionate prevede că: „Dacă sunt deosebiri de păreri între experţi, opiniile separate trebuie consemnate în cuprinsul raportului de expertiză contabilă sau într-o anexă a acestuia”.

Norma profesională are ca scop protejarea secretului profesional şi a confidenţialităţii, în acest context impunându-i-se expertului contabil, prin comentariul, să nu „prezinte mai mult decât se cere”.

Dar de vreme ce aceeaşi normă administrativă prevede în continuare că expertul „trebuie să invoce în raportul său de expertiză contabilă judiciară numai acele evenimente şi tranzacţii probate cu documente justificative şi/sau evidenţieri contabile care au legătură cu obiectivul (întrebarea) care i-a fost fixat/(ă) de organul în drept care a dispus expertiza contabilă judiciară”, este firesc ca expertul să dispună de o marjă de apreciere şi să explice, motivat, pentru ce a reţinut unele dintre înscrisurile care i-au fost puse la dispoziţie ca întrunind condiţiile de formă şi fond pentru a fi socotite „documente justificative (...) care au legătură cauzală cu obiectivul” expertizei, şi care au fost motivele pentru care a înlăturat anumite documente şi/sau evidenţieri contabile.

Nici abaterea constând în încălcarea normei profesionale, prin efectuarea expertizei pe baza altor documente decât „cele puse la dispoziţie de părţi”, nu are un fundament în probele cauzei, pentru că documentele pe baza cărora s-a efectuat raportul de expertiză sunt cele administrate în cadrul dosarului de urmărire penală, conform măsurilor dispuse de procuror.

Materialul documentar pe care trebuie să-l studieze expertul contabil este prevăzut în comentariul al normei profesionale în discuţie şi nu se limitează nicidecum la documentele „puse la dispoziţie de părţi”, ci include documente şi registre contabile aflate în arhivele terţelor persoane „care au vreo legătură cu obiectivele expertizate”, iar expertul are dreptul să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului penal, cu încuviinţarea organului de urmărire penală sau a instanţei, fiind abilitat să ceară lămuriri în legătură cu faptele sau împrejurările cauzei.

De asemenea, potrivit comentariului, expertul contabil trebuie să aibă în vedere explicaţiile date de părţi cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, dar este dator să le analizeze în raport cu actele justificative şi contabile expertizate „menţionând în raportul de expertiză contabilă concordanţa sau neconcordanţa dintre explicaţiile părţilor şi actele examinate”.

Textele citate, ca de altfel întregul standard profesional nr. 35, constituie, în sine, un argument în sensul că normele administrative adoptate de C.E.C.C.A.R. conferă experţilor contabili un drept de apreciere - circumscris competenţei prevăzute de lege şi obiectivelor stabilite pentru expertiza dispusă în fiecare caz în parte -, drept de apreciere care, în speţă, pare a fi negat de structurile disciplinare ale C.E.C.C.A.R. prin motivarea hotărârii de aplicare a sancţiunii disciplinare.

Prezentarea aşa-numitelor „rapoarte parţiale” nu poate fi încadrată în conţinutul constitutiv al unei abateri disciplinare, pentru că procurorul de caz a dispus, prin Ordonanţa din 24 martie 2004, ca experţii să prezinte informări privind stadiul expertizei şi să solicite precizări privind obiectivele, iar raportul parţial a constituit instrumentul ales de expert pentru a efectua informarea, răspunzând astfel măsurii dispuse de organul de urmărire penală.

În fine, legat de încălcarea normei profesionale, privind calitatea expertizei contabile, prin efectuarea unor calcule eronate în determinarea cuantumului prejudiciului, instanţa de fond a reţinut corect că remediul legal în cazul în care obiecţiunile părţilor ar fi întemeiate ar fi acela al refacerii raportului de expertiză, aşa cum prevede, de altfel, comentariul normei menţionate, atribuţia verificării calităţii expertizei în raport cu obiectivele încuviinţate revenind organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, după caz.

3. Recursul formulat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinţei nr. 5923 din 22 octombrie 2012.

Potrivit celor consemnate anterior la pct. 1.2. prima instanţă a dispus completarea dispozitivului sentinţei nr. 2985 din 7 mai 2012, în temeiul art. 2812 C. proc. civ., în sensul admiterii petitului referitor la obligarea C.E.C.C.A.R. la publicarea sentinţei în M. Of. şi pe site-ul autorităţii pârâte, fără a motiva în vreun fel, în fapt sau în drept, fondul soluţiei.

Dacă în ceea ce priveşte publicarea hotărârii de anulare a sancţiunii disciplinare pe site-ul Corpului, măsura dispusă pentru înlăturarea consecinţelor vătămătoare ale actelor administrative anulate poate fi justificată, din raţiuni de simetrie juridică, prin prisma art. 17 şi 127 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.E.C.C.A.R., în temeiul cărora se aduc la cunoştinţă publică hotărârile de sancţionare, Înalta Curte constată că sentinţa este susceptibilă de critici ce impun reformarea ei sub aspectul publicării în M. Of. al României.

Cele două hotărâri anulate de instanţa de contencios administrativ au natura juridică a unor acte individuale, cu caracter administrativ - jurisdicţional, care nu se încadrează în conceptul de „hotărâri de interes general” pentru care art. 17 alin. (3) din Regulament prevede publicarea în M. Of. al României. Reglementarea citată utilizează sintagma respectivă cu sensul de hotărâri cu caracter normativ, iar nu cu referire la aptitudinea lor, privită in concreto, de a suscita interesul publicului.

De asemenea, este întemeiată critica formulată de recurentul - pârât, în sensul că natura juridică de acte administrative individuale a hotărârilor anulate exclude aplicarea art. 23 din Legea nr. 554/2004, care prevede publicarea în M. Of. a hotărârilor judecătoreşti irevocabile prin care se anulează acte administrative cu caracter normativ.

În plus, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 202/1998, Monitorul Oficial al României este publicaţia oficială a statului român, în care se publică numai actele prevăzute de Constituţie, de legea menţionată şi de alte acte normative, cu o structură expres reglementată în art. 4-11 din aceeaşi lege.

De aceea, fără a pune în discuţie legimitatea interesului privind protecţia imaginii şi reputaţiei persoanei lezate prin actele administrative anulate, instanţa de control judiciar constată că publicarea hotărârii în M. Of. nu are fundament legal în textele invocate de intimatul - reclamant, postarea pe site-ul Corpului constituind un remediu suficient, rezonabil, pentru înlăturarea vătămării produse.

4. Soluţia adoptată în recurs şi temeiul legal al acesteia.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. şi al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinţei nr. 2985 din 7 mai 2012, va admite recursul formulat de aceeaşi parte împotriva sentinţei nr. 5923 din 22 octombrie 2012, pe care o va modifica în parte, în sensul înlăturării obligaţiei de publicare a primei sentinţe în M. Of. al României, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi va constata nulitatea recursului declarat de Z.V. împotriva încheierii din 5 martie 2012, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.E.C.C.A.R. împotriva sentinţei civile nr. 2985 din 7 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de C.E.C.C.A.R., împotriva sentinţei civile nr. 5923 din 22 octombrie 2012 a aceleiaşi instanţe.

Modifică în parte sentinţa menţionată, în sensul că respinge cererea de obligare a C.E.C.C.A.R. la publicarea sentinţei nr. 2985 din 7 mai 2012 în M. Of. al României, ca nefondată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Constată nulitatea recursului declarat de Z.V. împotriva încheierii din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iulie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 6019/2013. Contencios. Litigii Curtea de...  ICCJ. Decizia nr. 6129/2013. Contencios. Suspendare executare... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6060/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs