ICCJ. Decizia nr. 6131/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6131/2013
Dosar nr. 1640/33/2012
Şedinţa de la 12 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul C.N. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Judeţului Cluj, a solicitat suspendarea deciziei de impunere nr. AA din 29 octombrie 2012, emisă de D.G.F.P. Cluj, până la soluţionarea pe fond a acţiunii având ca obiect anularea actului.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 9 din 8 ianuarie 2013 Curtea de Apel Cluj a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul C.N. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Judeţului Cluj şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. AA din 29 octombrie 2012, emisă de D.G.F.P. Cluj.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că D.G.F.P. Cluj a întocmit raportul de inspecţie fiscală din 29 octombrie 2012, în baza căruia a fost emisă decizia de impunere nr. AA din 29 octombrie 2012, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligaţii de plată constând în: 416.149 RON T.V.A. pentru o serie de tranzacţii imobiliare efectuate în perioada 01 aprilie 2007 - 31 decembrie 2011, şi 430.974 RON cu titlu de dobânzi şi majorări de întârziere, respectiv 62.420 cu titlu de penalităţi de întârziere, creanţa fiscală totală fiind de 909.543 RON.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, în cauză cererea de suspendare nu pare a fi manifest nefondată, în sensul că se invocă argumente de fapt şi de drept, elementele unei cereri de chemare în judecată sunt clar prefigurate şi nu există nici un motiv, fără a intra în temeinicia argumentelor, care să atragă respingerea unei astfel de acţiuni, „la prima vedere”.
Cu privire la paguba iminentă, judecătorul fondului a constatat că plata sumei 909.543 RON, i-ar afecta extrem de serios situaţia patrimonială, această prezumţie simplă nefiind răsturnată de pârâtă cu o probă contrară.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a declarat recurs D.G.F.P. Cluj, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a apreciat soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică, solicitând modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.
S-a susţinut că aşa zisul caz bine justificat nu există în cazul reclamantului, întrucât atât decizia de impunere cât şi raportul de inspecţie fiscală sunt temeinic motivate în fapt şi în drept, reprezentând un mijloc de probă veritabilă, neputându-se susţine că asupra lor ar plana dubii privind legalitatea.
Astfel, arată recurenta prin Ordinul A.N.A.F. nr. 3831/2011 emis în temeiul H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F. prin care se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, s-a stabilit că activitatea de inspecţie fiscală există doar în cadrul direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, care exercită inspecţii fiscale la contribuabilii persoane juridice şi la contribuabilii persoane fizice, cât şi controale financiare la contribuabilii persoane juridice la care statul este acţionar, astfel că inspecţia fiscală la reclamant a fost efectuată de către un organ competent.
Referitor la condiţia pagubei iminente, recurenta a susţinut că reclamantul nu a produs probe din care să rezulte că se află în ipoteza unui prejudiciu care odată produs ar fi extrem de greu de reparat. De asemenea, plata impozitelor şi taxelor constituie o obligaţie legală şi nu este de natură a-i provoca reclamantului vreo paguba.
În fine, recurenta a susţinut că în cauză nu se poate vorbi de o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ care să justifice suspendarea executării acestuia.
Conchizând, recurenta a susţinut prin cererea de recurs că argumentele reclamantului aduse în susţinerea cererii de recurs nu sunt de natură a face dovada îndeplinirii cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum rezultă din lucrările dosarului, reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ, cu o cerere privind suspendarea executării deciziei de impunere nr. AA din 29 octombrie 2012 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligaţii de plată constând în: 416.149 RON T.V.A. pentru o serie de tranzacţii imobiliare efectuate în perioada 01 aprilie 2007 - 31 decembrie 2011, şi 430.974 RON cu titlu de dobânzi şi majorări de întârziere, respectiv 62.420 cu titlu de penalităţi de întârziere.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Aceste condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamanţi, îndeplinirea cumulativă condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reţinută.
Este adevărat că în cadrul procedurii suspendării de executare nu se poate face o analiză aprofundată a conţinutului raportului juridic dedus judecăţii, pentru a nu se prejudeca fondul cauzei, dar aceasta nu înseamnă că împrejurările de fapt sau de drept care ar putea crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ se limitează la dimensiunea formală a acesteia.
Dimpotrivă, aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, esenţial fiind ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.
În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că în cauză este conturată o îndoială serioasă asupra actului administrativ atacat, având în vedere aspectele de drept substanţial, referitoare la calitatea de persoană impozabilă şi la calificarea juridică a tranzacţiilor imobiliare efectuate de reclamanţi, prin prisma prevederilor art. 127 şi 141 C. fisc., a normelor din legislaţia secundară în materie şi a jurisprudenţei naţionale şi europene relevante.
În speţă, Înalta Curte constată că împrejurările amplu şi detaliat descrise în cererea de chemare în judecată şi susţinute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în ceea ce priveşte aplicarea art. 127 C. fisc. în perioada supusă inspecţiei fiscale, îndoială decurgând din lipsa de coerenţă a conduitei autorităţilor fiscale, cu consecinţa imposibilităţii contribuabililor de a-şi orienta propria conduită într-o manieră adecvată, fiind încălcat, astfel, principiul certitudinii impunerii, conform căruia legiuitorului - atunci când elaborează norma fiscală - şi autorităţii - atunci când aplică norma pentru determinarea sarcinii fiscale - le revine sarcina să nu ajungă la interpretări arbitrare şi să stabilească în mod precis termenele, modalitatea şi sumele de plată pentru fiecare plătitor, pentru ca aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.
Totodată, Înalta Curte constată, că în prezenta cauză, înscrisurile dosarului şi ansamblul circumstanţelor speţei atestă şi îndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuţie şi efectele unei executării silite asupra patrimoniului reclamantului.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă D.G.F.P. a Judeţului Cluj la plata sumei de 821 RON cheltuieli de judecată către intimatul- reclamant.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Judeţului Cluj împotriva sentinţei civile nr. 9 din 8 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta D.G.F.P. a Judeţului Cluj la plata sumei de 821 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant C.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6129/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 6141/2013. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
