ICCJ. Decizia nr. 6129/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6129/2013
Dosar nr. 861/57/2012
Şedinţa de la 12 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele :
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamanta SC C.A. SRL S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a judeţului Hunedoara, suspendarea executării deciziei de impunere nr. F1. din 18 iulie 2012 emisă de pârâta D.G.F.P. a judeţului Hunedoara - Activitatea de Inspecţie Fiscala - Serviciul Inspecţie Fiscala nr. 1, pentru creanţe fiscale în sumă totală de 730.176 RON, reprezentând obligaţii fiscale suplimentare de natura impozitului pe profit, in cuantum de 159.017 RON, cu majorări şi penalităţi de întârziere, in cuantum de 49.548 RON şi respectiv, 23.852 RON, TVA - in cuantum de 183.992 RON, cu majorări şi penalităţi de întârziere in cuantum de 53.132 RON şi respectiv, 27.598 RON şi impozit dividende persoane fizice - in cuantum de 163.881 RON, cu majorări şi penalităţi de întârziere in cuantum de 44.574 RON şi respectiv, 24.582 RON, până la pronunţarea instanţei de fond.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 314 din 8 octombrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de suspendare formulată de SC C.A. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a judeţului Hunedoara şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. F2. din 18 iulie 2012 emisă de pârâta D.G.F.P. a judeţului Hunedoara pentru creanţe fiscale în sumă de 730.176 RON până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că prin decizia de impunere nr. F1. din 18 iulie 2012, emisă ca urmare a întocmirii Raportului de Inspecţie Fiscala nr. F3. din 18 iulie 2012 au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare restante in cuantum de 730.176 RON.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că pârâta a reţinut ca în perioada supusă controlului fiscal, 01 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2011, reclamanta a achiziţionat marfa de la furnizori neînregistraţi legal sau inactivi, astfel că nu sunt deductibile fiscal cheltuielile efectuate cu achiziţia mărfii, din acelaşi motiv neavând nici dreptul de deducere a T.V.A. aferentă achiziţiilor.
Curtea de Apel a apreciat că întrucât există dubii cu privire la realitatea operaţiunilor evidenţiate prin facturile emise, înregistrate în contabilitatea reclamantei, cu efect direct asupra cuantumului obligaţiilor de plată stabilite suplimentar, în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, judecătorul fondului a constatat că reclamanta, a dovedit că prin executarea pornita împotriva sa i s-ar crea un prejudiciu de natura a conduce la imposibilitatea continuării activităţii, aşa cum rezultă, de altfel, şi din actele dosarului şi ansamblul circumstanţelor cauzei atestând îndeplinirea acestei condiţiei raportat la şi cuantumul sumei în discuţie şi specificul activităţii societăţii reclamante.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, solicitând modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.
Astfel, s-a susţinut că în considerentele hotărârii atacate nu se regăsesc convingerile instanţei care au dus la concluzia că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în opinia recurentei sentinţa nefiind motivată cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 262 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei referitoare la cazul bine justificat.
Cu privire la condiţia prevenirii unei pagube iminente, recurenta a susţinut că în mod greşit prima instanţă a constatat că este îndeplinită această condiţie, însă hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină convingerea instanţei.
De asemenea, recurenta a susţinut că susţinerea reclamantei în sensul că societatea va fi în imposibilitate de a achita la timp salariile angajaţilor şi contribuţiile legale şi creditele bancare angajate, nu o absolvă pe reclamantă de culpa de care a dat dovadă.
În fine, s-a susţinut prin cererea de recurs că argumentele reclamantei aduse în susţinerea cererii de recurs nu sunt de natură a face dovada îndeplinirii cumulativă a condiţiiloe prevăzute de lege.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.
Prima instanţă a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F2. din 18 iulie 2012 emisă de pârâtă, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum rezultă din lucrările dosarului, reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ, cu o cerere privind suspendarea executării deciziei de impunere nr. F1. din 18 iulie 2012, emisă ca urmare a întocmirii Raportului de Inspecţie Fiscala nr. F3. din 18 iulie 2012, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare restante in cuantum de 730.176 RON, reprezentând:
159.017 RON - impozit pe profit;
49.548 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit;
23.852 RON - penalităţi întârziere aferente impozitului pe profit;
183.992 RON - T.V.A.;
53.132 RON - majorări de întârziere aferente T.V.A;
27.598 RON - penalităţi întârziere aferente T.V.;
163.881 RON - impozit dividende persoane fizice;
44.574 RON - majorări de întârziere impozit dividende;
24.582 RON - penalităţi întârziere impozit dividende.
Din actele aflate la dosar rezultă că organul fiscal a apreciat în urma controlului fiscal, din perioada 01 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2011, că reclamanta a achiziţionat marfa de la furnizori neînregistraţi legal sau inactivi, astfel că nu sunt deductibile fiscal cheltuielile efectuate cu achiziţia mărfii, din acelaşi motiv neavând nici dreptul de deducere a T.V.A. aferentă achiziţiilor.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Aceste condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Înalta Curte constată că în raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamantă, îndeplinirea cumulativă condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reţinută.
De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât prima instanţă a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.
Mai precis, judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că în cauză sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cazul bine justificat şi la prevenirea unei pagube iminente.
Verificând considerentele sentinţei atacate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat în mod convingător raţiunile pentru care a constatat că aplicarea greşită a dispoziţiilor legale unor operaţiuni economice, şi, de asemenea, la stabilirea obligaţiilor de plată suplimentare, reprezintă o aparenţă de nelegalitate a actelor atacate.
Este eronată susţinerea recurentei potrivit căreia prima instanţă nu a prezentat motivele pe care şi-a sprijinit convingerea, întrucât judecătorul cauzei a reţinut explicit că este evidentă îndoiala asupra prezumţiei de legalitate a actelor administrative atacate, având în vedere dubiile cu privire la realitatea operaţiunilor evidenţiate prin facturile emise, cu efect direct asupra cuantumului obligaţiilor de plată stabilite suplimentar.
Este adevărat că în cadrul procedurii suspendării de executare nu se poate face o analiză aprofundată a conţinutului raportului juridic dedus judecăţii, pentru a nu se prejudeca fondul cauzei, dar aceasta nu înseamnă că împrejurările de fapt sau de drept care ar putea crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ se limitează la dimensiunea formală a acesteia.
Dimpotrivă, aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, esenţial fiind ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.
Totodată, Înalta Curte constată, că în prezenta cauză, înscrisurile dosarului şi ansamblul circumstanţelor speţei atestă şi îndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuţie şi efectele unei executării silite asupra patrimoniului reclamantei.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara la plata sumei de 6.200 RON cheltuieli de judecată către intimata- reclamantă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara împotriva sentinţei nr. 314 din 8 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara la plata sumei de 6200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă SC C.A. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6060/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6131/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
