ICCJ. Decizia nr. 6173/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6173/2013
Dosar nr. 8227/1/2012
Şedinţa publică de la 13 septembrie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârile judecătoreşti vizate de cererea de revizuire
1.1. Prin decizia nr. 328 din 7 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8635/30/2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamanta SC S. SRL împotriva sentinţei nr. 429 din 31 martie 2011 a Tribunalului Timiş; a modificat sentinţa recurată, în sensul că, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL împotriva pârâtelor D.R.A.O.V. Bihor şi D.R.A.O.V. Timişoara; a anulat decizia nr. R1. din 4 mai 2010, procesul verbal de control nr. V1. din 3 mai 2010 şi decizia nr. 84 din 15 iunie 2010 emise de pârâta D.R.A.O.V. Bihor şi a exonerat pe reclamantă de plata debitului vamal stabilit prin actele anulate, obligând pârâta D.R.A.O.V. Timişoara la restituirea sumei de 14.289 RON către reclamantă, încasată în baza actelor vamale anulate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că, prin sentinţa nr. 429 din 31 martie 2011 pronunţată în Dosar nr. 8635/30/2010, Tribunalul Timiş a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâtele D.R.A.O.V. Bihor şi D.R.A.O.V. Timişoara, având ca obiect cererile de anulare a deciziei nr. 84 din 15 iunie 2010 de soluţionare a contestaţiei împotriva procesului-verbal de control nr. V1. din 03 mai 2010, emisă de pârâta D.J.A.O.V. Bihor; a deciziei nr. R1. din 04 mai 2010 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, emisă de pârâta D.J.A.O.V. Bihor; a procesului-verbal de control nr. V1. din 3 mai 2010 întocmit de inspectori vamali din cadrul pârâtei D.J.A.O.V. Bihor, exonerarea reclamantei de obligaţia de plată a sumei de 13.729 RON, reprezentând 6.310 RON taxe vamale, 275 RON comision vamal, 6.846 RON majorări de întârziere aferente taxelor vamale şi 298 RON majorări de întârziere aferente comisionului vamal şi restituirea către reclamantă a sumei de 14.289 RON (13.729 RON obligaţii stabilite prin Decizia de regularizare + 560 RON majorări de întârziere), încasată prin executare silită, de către pârâta D.R.A.O.V. Timişoara.
În esenţă, instanţa de recurs a reţinut că impunerea vamală nu s-a calculat de către pârâtă urmare a furnizării unor informaţii inexacte sau incomplete de către reclamantă ci datorită culpei organului vamal care nu a calculat datoria vamală potrivit legii aplicabile în momentul acordării liberului de vamă.
Aşa fiind, actele vamale încheiate de pârâta D.R.A.O.V. Bihor sunt nelegale, în sensul că nu sunt îndeplinite cerinţele imperative cuprinse în art. 100 C. vam., care nu permit controlul vamal ulterior decât în ipotezele limitativ reglementate, motiv pentru care instanţa de recurs a constatat că acţiunea a fost nelegal respinsă.
Cum reclamanta a făcut dovada achitării către pârâta D.R.A.O.V. Timişoara a sumei de 14.289 RON, în temeiul deciziei de impunere anulate urmare pornirii executării silite faţă de reclamantă conform înscrisurilor de la dosarul Tribunalului Timiş, pârâta a fost obligată să restituie reclamantei debitul încasat nelegal, pe baza principiului restabilirii situaţiei anterioare.
1.2. Prin decizia nr. 4762 din 28 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3555/30/2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de reclamanta SC S. SRL, împotriva sentinţei nr. 1673/2011 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că prin sentinţa nr. 1673 din 16 decembrie 2011, Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiş, A.N.A.F., A.N.V., D.R.A.O.V. Cluj, D.J.A.O.V. Bihor şi A.N.A.F., A.N.V., D.R.A.O.V. Timişoara, având ca obiect anularea în totalitate a deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva procesului verbal nr. V2. din 23 noiembrie 2010, a deciziei de regularizare nr. R1. din 04 mai 2010 şi a Procesului verbal nr. V1. din data de 03 mai 2010; exonerarea de obligaţia de plată a sumei de 13.729 RON, reprezentând 6.310 RON taxe vamale, 275 RON comision vamal, 6.846 RON majorări de întârziere aferente taxelor vamale şi 298 RON majorări de întârziere aferente comisionului vamal; restituirea către reclamantă a sumei de 13.729 RON, încasată prin executare silită, de către pârâta D.R.A.O.V. Timişoara.
Curtea de Apel a reţinut că datoria vamală principală a reclamantei recurente (adică exceptând obligaţiile accesorii) a luat naştere în mod succesiv pe parcursul anului 2006, când au fost înregistrate şi acceptate declaraţiile vamale prin care recurenta a plasat bunurile în regim suspensiv, în acest sens fiind dispoziţiile art. 141 alin. (1) din Legea nr. 141/1997 şi, după abrogarea acesteia, art. 223 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 (cele două legi reglementând, de-a lungul timpului, C. vam. al României)
Într-o astfel de situaţie, a apreciat Curtea de Apel, în care datoria vamală s-a născut anterior aderării României la Uniunea Europeană, potrivit Anexei V pct. 16 din Protocolul de aderare, parte a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, legislaţia vamală aplicabilă în cauza de faţă este cea naţională, anterioară aderării, în acest sens fiind şi practica instanţei supreme, aşa încât, argumentele invocate de recurentă şi întemeiate pe Regulamentul CEE nr. 2913/1992 au fost înlăturate fiind considerate ca lipsite de temei legal.
În acest context, s-a reţinut că se putea efectua controlul vamal ulterior al operaţiunii vamale în termenul de 5 ani, conform art. 100 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, ceea ce însemnă că decizia de regularizare şi comunicarea ei au fost făcute în termenul legal.
Totodată, instanţa de recurs a înlăturat şi apărările întemeiate pe presupusa încălcare a dispoziţiilor art. 36 şi art. 78 din Ordinul nr. 7521/2006 emis de vicepreşedintele A.N.A.F. pentru aprobarea Normelor metodologice privind realizarea supravegherii şi controlului vamal ulterior, cu motivarea că art. 36 lit. d) din Ordin permite orice acţiuni necesare îndeplinirii atribuţiilor stabilite prin reglementările vamale în termenul de 5 ani, iar pe de altă parte, menţionarea în cuprinsul procesului verbal de control a deciziei de regularizare nu îndrituieşte, în cazul dat, concluzia că decizia a fost emisă independent de activitatea de control, ci doar atestă modalitatea de tehnoredactare a actelor administrative.
2. Cererea de revizuire
Împotriva acestei din urmă decizii, la data de 27 decembrie 2012 a formulat cerere de revizuire SC S. SRL, societate comercială de naţionalitate franceză, invocând motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac exercitate, revizuenta a arătat că în cadrul procedurii administrative prealabile prin care a contestat legalitatea deciziei de regularizare nr. R1. din 4 mai 2010 şi a procesului verbal de control nr. V1. din 3 mai 2010 au fost emise, de către organe diferite, două decizii de soluţionare a contestaţiilor, şi anume decizia nr. V2. din 23 noiembrie 2010 a D.G.F.P. Timiş, respectiv decizia nr. 84 din 15 iunie 2010 a D.R.A.O.V. Bihor.
Ca urmare, a formulat două acţiuni distincte - dată fiind şi perioada lungă dintre cele două decizii - constituindu-se două dosare pe rolul Tribunalului Timiş care au fost finalizate prin hotărârile judecătoreşti prezentate la punctul anterior.
Revizuenta a susţinut că decizia civilă nr. 328 din 7 februarie 2012 şi decizia nr. 4762 din 28 noiembrie 2012 ale Curţii de Apel Timişoara sunt pronunţate în una şi aceeaşi pricină dar nu pot fi puse în executare concomitent întrucât dispoziţiile lor se contrazic: în prima sunt anulate decizia nr. R1./2010 şi procesul verbal de control nr. V1./2010, în timp ce în cea de-a doua sunt menţinute ca fiind legale.
3. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 1 iulie 2013, intimata D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu şi în reprezentarea A.N.V. a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, arătând că între cele două cauze nu există identitate de obiect, iar temeiurile sunt, de asemenea diferite, chiar dacă „tangenţiale”.
S-a mai susţinut că doar în Dosarul nr. 3555/30/2011 a fost supus cenzurii judecătoreşti actul administrativ fiscal, titlu de creanţă, respectiv D.R.S. nr. R1. din 4 mai 2010.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă există hotărâri „dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs”.
În speţa de faţă se regăseşte tripla identitate: părţi, obiect, cauză, decizia nr. 4762 din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, fiind pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 328 din 7 februarie 2012 a aceleiaşi instanţe.
Această situaţie a fost generată de modul în care organele fiscale au soluţionat contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei pentru regularizarea situaţiei (D.R.S.) nr. R1. din 4 mai 2010 şi a procesului verbal de control nr. V1. din 3 mai 2010, ambele emise de D.J.A.O.V. Bihor.
Astfel, pronunţându-se asupra contestaţiei prin decizia nr. 84 din 15 iunie 2010, emitentul actelor atacate a respins-o, cu motivarea că organele de control au întocmit procesul verbal de control nr. V1. din 3 mai 2010 şi D.R.S. nr. R1. din 4 mai 2010 înăuntrul termenului de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, majorările fiind calculate conform art. III din Legea nr. 210/2005 privind aprobarea O.G. nr. 20/2005 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. civ.
La rândul său, D.G.F.P. Timiş, prin decizia nr. V2. din 23 noiembrie 2010 a respins ca nefondată contestaţia formulată împotriva aceloraşi două acte, pentru suma de 13.729 RON, reprezentând taxe vamale, comision vamal şi majorări aferente, reţinând că a fost respectat termenul de 5 ani prevăzut de art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. al României.
Pe fondul cauzei s-a argumentat în sensul că elementele de taxare sunt cele de la data plasării mărfurilor sub regimul de admitere temporară a bunurilor, diferenţele de drepturi vamale fiind stabilite conform art. 255 alin. (1) lit. b) C. vam., respectiv art. 119 alin. (1) şi 120 alin. (1) şi (7) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. civ.
Cele două decizii pronunţate în procedura administrativă de contestare au fost atacate conform art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. la instanţa competentă, respectiv Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, fiind constituite două dosare în care s-au pronunţat hotărârile judecătoreşti indicate la pct. 1 al acestei decizii, hotărârile de la pct. 1.2. încălcând autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 328 din 7 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prezentată la pct. 1.1. al acestor considerente.
În privinţa obiectului şi cauzei celor două pricini, identitatea este evidentă fiind supusă cenzurii instanţei de contencios administrativ legalitatea D.R.S. nr. R1. din 4 mai 2010 precum şi a procesului verbal de control nr. V1. din 3 mai 2010 care a stat la baza emiterii acesteia, ambele acte aparţinând D.R.A.O.V. Bihor pentru aceleaşi motive: decăderea organului vamal din dreptul de a solicita sumele rezultate în urma recalculării şi aplicarea greşită a prevederilor art. 36 pct. 5 din Ordinul A.N.A.F. nr. 7521/2006 privind aprobarea Normelor metodologice privind realizarea supravegherii şi controlul vamal ulterior.
Împrejurarea că, pe lângă actele indicate, s-a mai solicitat şi anularea deciziei corespunzătoare pronunţate în procedura administrativă de contestare, este secundară câtă vreme finalitatea demersului judiciar este unică: restituirea sumei plătite nedatorat, ca efect al emiterii nelegale a D.R.S. nr. R1. din 4 mai 2010.
În fine, pe aceeaşi linie a raţionamentului, apare ca fiind excesiv de formalistă apărarea fiscului referitoare la existenţa unui litisconsorţiu pasiv diferit în cel de-al doilea litigiu, simpla antrenare în proces a D.G.F.P. Timiş, pe lângă emitentul D.J.A.O.V. Bihor neputând afecta identitatea de părţi.
Conchizând, Înalta Curte reţine că între hotărârile judecătoreşti examinate, indicate la pct. 1.1. şi pct. 1.2. din considerente există contrarietate, dispozitivele lor neputând coexista întrucât, pe de o parte, se constată nelegalitatea stabilirii debitului vamal iar, pe de altă parte, se apreciază că acelaşi debit vamal a fost corect calculat.
Cum în cel de-al doilea proces nu s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţele făcând complet abstracţie de hotărârile pronunţate anterior, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condiţiile impuse de lege pentru admiterea cererii de revizuire, cu consecinţa care rezultă din dispoziţiile art. 327 alin. (1) teza finală C. proc. civ., a anulării deciziei nr. 4762 din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi a sentinţei nr. 1673 din 16 decembrie 2011 a Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de revizuire formulată de SC S. SRL împotriva deciziei nr. 4762 din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Anulează decizia nr. 4762 din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi sentinţa nr. 1673 din 16 decembrie 2011 a Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6141/2013. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 6283/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
