ICCJ. Decizia nr. 6328/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6328/2013
Dosar nr. 1584/33/2012/a1
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2013
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea primei instanţe
Prin încheierea din 18 ianuarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC G. SRL şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 368 din 18 septembrie 2012 emisă de pârâta A.F.M., până la soluţionarea irevocabilă a cererii înregistrate pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. 1584/33/2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea formulată la data de 13 noiembrie 2012, reclamanta SC G. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.F.M., a solicitat a se dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 368 din 18 septembrie 2012 emisă de pârâtă până la soluţionarea acţiunii în anulare.
Reclamanta desfăşoară o activitate de producţie mase plastice şi a făcut obiectul unei inspecţii fiscale derulate de A.F.M., în cursul anului 2012.
Prin raportul de inspecţie fiscală s-a reţinut că societatea ar fi încălcat mai multe dispoziţii legale, în special cele prevăzute de O.G. nr. 25/2008 referitoare la prelevarea ECOTAXEI pentru produsele livrate, în principal, în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009, fiind emisă Decizia de impunere contestată pentru suma totală de 2.613.925 lei.
Reclamanta a urmat procedura administrativă prealabilă, fiind emisă Decizia nr. 161/2012 prin care contestaţia administrativă a fost respinsă.
Totodată, reclamanta a consemnat cauţiunea ce a fost stabilită de instanţă în vederea soluţionării cererii de suspendare.
Prima instanţă a apreciat că este îndeplinită cerinţa referitoare la existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru următoarele motive invocate de reclamantă şi confirmate de probatoriul administrat:
- în raport cu prevederile art. 9 alin. (1), art. 43 alin. (2) lit. j) şi art. 107 alin. (2) şi (4) C. proc. fisc., existenţă aparenţa încălcării dreptului reclamantei de a fi ascultată înaintea luării deciziei, în condiţiile în care decizia de impunere nu conţine niciun fel de menţiuni cu privire la audierea sa, aparenţa fiind că nu a avut loc o audiere efectivă, în sensul conferit aceste noţiuni de jurisprudenţa convenţională şi comunitară;
- necomunicarea copiei proiectului raportului de inspecţie fiscală;
- depăşirea duratei maxime (3 luni) a inspecţiei fiscale, în contextul în care aceasta a început la data de 28 mai 2012 şi s-a finalizat, conform susţinerilor petentei, la 18 septembrie 2012, data pe care o poartă raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere;
- inspecţia fiscală a fost în mod nelegal extinsă şi pentru perioada 2007 - 2008 (raportat la prevederile art. 98 alin. (3) C. proc. fisc., conform cărora inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale, iar, în cazul societăţii, această perioadă era 2009 - 2011, având în vedere că inspecţia fiscală a fost demarată prin emiterea avizului de inspecţie fiscală din 18 aprilie 2012), fără a exista o motivare cu privire la această extindere prin raportare la cazurile prevăzute de art. 98 alin. (3) lit. a) - c) C. proc. fisc.; decizia de impunere este nulă ca urmare a lipsei semnăturii persoanei împuternicite, fiind incidente prevederile art. 46 C. proc. fisc.
În privinţa cerinţei pagubei iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele argumente:
- decizia de impunere produce efecte de la data de 20 octombrie 2012, iar, de la această dată, conform prevederilor Codului de procedură fiscală, curg atât dobânzi de 0,04% pe zi de întârziere, cât şi penalităţi de întârziere de 15%, după 90 de zile, cuantumul cumulat până la momentul la care va fi soluţionată acţiunea în anulare fiind deloc neglijabil; într-o perioadă de 12 luni, raportat la debitul principal de 2.613.925 lei, ar urma să se acumuleze dobânzi în cuantum de 381.633 lei şi penalităţi de întârziere în cuantum de 392.088 lei;
- reclamanta a depus la dosarul cauzei copia somaţiei din 31 octombrie 2012 şi copia titlului executoriu din 31 octombrie 2012, emise de către A.F.M. şi recepţionate de societate la data de 19 noiembrie 2012, documente care probează faptul că A.F.M. a început executarea silită împotriva SC G. SRL Din cauza cuantumului semnificativ al creanţei, societatea este în imposibilitatea de a face plata sumelor stabilite în cadrul inspecţiei fiscale şi contestate în prezentul litigiu. Prin urmare, este extrem de probabil ca bunurile societăţii să fie scoase în cel mai scurt timp la licitaţie, iar conturile societăţii să fie blocate;
- realitatea acestor susţineri rezultă din analiza înscrisurilor care atestă că, la finalul anului 2011, totalul activelor imobilizate ale SC G. SRL era de 5.471.577 lei, iar profitul net pentru exerciţiul financiar 2011 a fost de 182.789 lei, în timp ce societatea are un număr mediu de 78 de salariaţi;
- în condiţiile în care petenta riscă să fie executată silită pentru o sumă ce depăşeşte jumătate din valoarea activelor imobilizate, este evident că singura soluţie fezabilă în perioada imediat următoare va fi formularea, chiar de către societate, a unei cereri de intrare în faliment, cu consecinţa opririi activităţii şi a concedierii celor 78 de salariaţi.;
- o asemenea măsură nu este una dezirabilă, în contextul unei economii volatile, în care dispariţia SC G. SRL ar atrage desigur şi dispariţia furnizorilor societăţii reclamante, în cel mai scurt timp, efectele produse fiind grave, de nereparat, iar, în plus, există pericolul evident ca bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea societăţii reclamante să fie înstrăinate, iar recuperarea lor ulterioară, după o eventuală anulare a deciziilor de impunere, ar fi greu sau imposibil de realizat.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Încheierii din 18 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.F.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a-şi încadra expres criticile în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ..
În motivarea recursului, pârâta arată că atât cazul bine justificat cât şi iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, fiind necesar să fie dovedite de către persoana lezată care a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal şi care este datoare să propună şi să administreze dovezi concludente din care să rezulte existenţa cumulativă a celor două condiţii.
Simplele susţineri făcute în conţinutul cererii de suspendarea executării actului administrativ fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispoziţiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt şi de drept, iar nu la afirmaţiile părţilor.
Executarea unei obligaţii bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
Cu privire la iminenţa producerii unei pagube, în sensul prevederilor legale, aceasta ar trebui să constea intr-o consecinţă a executării, iar nu în însăşi executarea actului administrativ atacat. În caz contrar s-ar ajunge la concluzia că cerinţa referitoare la iminenţa producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării actelor administrative aşa cum este reglementată de Legea contenciosului administrativ.
Prin executarea SC G. SA pentru recuperarea creanţei constată în urma inspecţiei fiscale nu s-ar perturba grav activitatea societăţii şi nici nu s-ar provoca prejudicii ireparabile, de natură să pună agentul economic în imposibilitatea de a-şi continua activitatea.
3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate în raport cu art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
În sensul celor expuse anterior, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere Deciziei de impunere nr. 368 din 18 septembrie 2012, prin care a fost stabilită în sarcina societăţii obligaţia de plată a sumei de 2.613.925 lei.
În esenţă, criticile recurentei-pârâte vizează netemeincia hotărârii primei instanţe, sub aspectul greşitei aprecieri cu privire la dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Or, în cauză, Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt la adăpost de orice critică, curtea de apel apreciind în mod corect că, în privinţa prezumţiei de legalitate a actului contestat, există o puternică îndoială ce rezultă din analiza probatoriului administrat, în raport cu susţinerile reclamantei şi dispoziţiile incidente cauzei, sub aspectul dreptului contribuabilului de a fi audiat, imperativul comunicării unei copii a proiectului raportului de inspecţie fiscală şi respectării duratei maxime a inspecţiei fiscale şi a perioadei supuse controlului.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond întemeiat a apreciat, pentru argumentele corect reţinute şi detaliate în considerentele sentinţei recurate, că, în cadrul procedurii sumare de verificare a aparenţei dreptului, în privinţa deciziei de impunere subzistă o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Sub aspectul cerinţei referitoare la prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului cu just temei a apreciat că aspectele decelate din probatoriul administrat confirmă îndeplinirea cerinţei, motivat de faptul că executarea actului contestat ar fi de natură producă reclamantei un prejudiciul material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de recuperat în ipoteza în care demersul judiciar iniţiat de reclamantă ar avea efectele scontate.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, în sensul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.F.M. împotriva Încheierii din 18 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6322/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6356/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
