ICCJ. Decizia nr. 645/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 645/2013
Dosar nr. 1199/46/2011
Şedinţa publică din 8 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Procedura derulată de prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1199/46/2011 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta I.N.V., a chemat în judecată pe pârâtele A.N.R.P. şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâtelor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în baza dispoziţiei Primarului Municipiului Piteşti nr. 1895 din 29 mai 2006 şi prevederilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat faptul că pârâtele au refuzat în mod nejustificat să emită actul administrativ aflat în discuţie, cu toate că documentaţia aferentă este completă, iar imobilul pentru care urmează să fie acordate despăgubiri a fost evaluat de către expertul desemnat în cauză de către autoritatea publică încă din octombrie 2006.
În opinia reclamantei, neemiterea deciziei într-un termen rezonabil de către pârâte îi produce un grav prejudiciu, iar lipsa menţiunilor legale cu privire la termenul în care exista obligaţia emiterii acestui titlu nu le îndreptăţeşte pe acestea la tergiversarea nejustificată a soluţionării cauzei.
În dovedirea acţiunii au fost ataşate la dosar, în fotocopie: dispoziţia Primarului Municipiului Piteşti nr. 1895 din 29 mai 2006, planul de situaţie al imobilului, raportul de evaluare al construcţiei situate în judeţul Argeş, oraşul Piteşti.
Pârâtele au formulat întâmpinări în cauză:
a) Pârâta A.N.R.P., a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în raport de prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi de cele ale art. 2 din H.G. nr. 361/2005.
b) Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, cu motivarea că a fost parcursă procedura administrativă, reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, şi a fost emisă în favoarea reclamantei decizia nr. 9880 din 26 mai 2011.
Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 501 din 28 decembrie 2011, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta I.N.V. şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire şi pentru suma de 18.806 lei (din suma de 41.106 lei, prevăzută în raportul de evaluare), totodată, instanţa a respins acţiunea faţă de pârâta A.N.R.P. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, faptul că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlul de despăgubire doar pentru suma de 22.300 lei, fără a arăta motivul pentru care nu a avut în vedere întreaga sumă indicată în raportul de evaluare efectuat în faza administrativă.
Totodată, curtea de apel a apreciat că pârâta A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă în cauza de faţă, deoarece nu are în competenţă emiterea titlurilor de despăgubire prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În recursul său, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că hotărârea contestată este lipsită de temei legal.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs a fost prezentată de către recurentă situaţia factuală existentă în speţă şi a fost menţionat faptul că titlul de despăgubire a fost emis doar pentru suma de 22.300 lei, individualizată în cel de-al doilea raport de expertiză, efectuat în cauză în raport de Standardele internaţionale de evaluare care permit efectuarea unei reevaluări a imobilului dacă au avut loc modificări semnificative ale pieţei imobiliare.
În opinia recurentei, suma de 18.806 lei pentru care a fost obligată de către instanţa de fond să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire nu poate fi reţinută, deoarece aceasta este diferenţa dintre valoarea imobilului notificat la data de 25 octombrie 2006 şi valoarea stabilită la data de 25 ianuarie 2011.
Apărările formulate de reclamanta I.N.V.
În întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în raport de împrejurarea că imobilul pentru care a solicitat despăgubiri în cauză nu a fost ulterior reevaluat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, dar şi din oficiu, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, potrivit raportului de evaluare întocmit în Dosarul nr. 18044/CC.
Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a realizat o încadrare juridică adecvată, apreciind că refuzul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a acorda intimatei-reclamante despăgubiri în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză în anul 2006 este unul nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, îl conferă acestei noţiuni.
Detaliind problemele de drept deduse judecăţii şi răspunzând la motivul de recurs anterior prezentat, Înalta Curte constată următoarele:
Conform art. 1 alin. (3) din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, despăgubirile acordate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, vor urma procedura şi se vor supune dispoziţiilor privind acordarea despăgubirilor din această lege.
Ca atare, acesta este cadrul normativ în baza căruia recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor procedează la emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire, potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Potrivit art. 16 alin. (4),alin. (6) şi alin. (7) din legea anterior arătată:
„(4) Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordare titlurile de despăgubire.
(7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”
În speţa de faţă, prin notificarea nr. 256/7238 din 04 iunie 2001, intimata-reclamantă împreună cu numita I.N.O.G. au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 432 mp şi construcţii, situat în judeţul Argeş, oraşul Piteşti.
Prin dispoziţia nr. 1895 din 29 mai 2006, Primarul Municipiului Piteşti a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru terenul anterior arătat, cu motivarea că notificatoarele nu fac dovada dreptului de proprietate asupra acestuia şi a preluării în proprietatea statului, şi a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţia demolată, în suprafaţă de 50,45 mp, situată la adresa arătată (fila 3 dosar fond).
Dosarul de despăgubiri al intimatei a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 18044/CC, a fost analizat, iar la data de 25 octombrie 2006 a fost efectuat raportul de expertiză de către evaluatorul desemnat de autoritatea publică recurentă , care a stabilit valoarea imobilului la suma de 41.106 lei.
Recurenta-pârâtă a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire nr. 9880 din 26 mai 2011 pentru suma de 22.300 lei, iar în cuprinsul acestui act administrativ s-a menţionat faptul că s-a avut în vedere raportul de evaluare întocmit în Dosarul nr. 18044/CC.
În întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă a arătat faptul că decizia anterior nominalizată i-a fost comunicată în luna noiembrie 2011, că a formulat contestaţie administrativă împotriva acesteia, dar aceasta nu a fost soluţionată de către recurenta-pârâtă, motiv pentru care a promovat prezenta acţiune în contencios administrativ.
În memoriul de recurs, autoritatea publică a susţinut faptul că Decizia nr. 9880 din 26 mai 2011 a avut la bază raportul de evaluare întocmit de societatea de evaluare SC R. SA la data de 25 ianuarie 2011 care a reevaluat imobilul aflat în discuţie la suma de 22.300 lei.
Înalta Curte apreciază că activitatea Comisiei Centrale trebuia organizată într-o manieră care să asigure respectarea termenului rezonabil de emitere a titlului de despăgubire în favoarea solicitantului.
În acest sens, instanţa de control judiciar reaminteşte faptul că omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptăţită să determine ea însăşi acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 ale C.E.D.O.
Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia în mod efectiv de protecţia asigurată de art. 6 ale C.E.D.O.
Înalta Curte consideră că recurenta nu poate invoca propria culpă (neemiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în intervalul cuprins între data întocmirii primului raport de evaluare din 25 octombrie 2006, şi data efectuării celui de-al doilea raport de evaluare din 25 ianuarie 2011) pentru a justifica pretenţia de reevaluare a imobilului, pe motiv că valoarea indicată în primul raport nu mai corespunde cu valoarea de piaţă a imobilului litigios.
În aceste condiţii, este corectă soluţia primei instanţe de obligare a autorităţii recurente la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 18.806 lei (respectiv, diferenţa dintre suma de 41.106 lei, prevăzută în raportul de evaluare întocmit la data de 25 octombrie 2006 şi cea menţionată în decizia nr. 9880 din 26 mai 2011).
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 , art. 20 şi art.28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 501/F-C din 28 decembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 644/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 648/2013. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
