ICCJ. Decizia nr. 6353/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6353/2013
Dosar nr. 501/35/2012
Şedinţa publică de la 26 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin Încheierea din 13 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 474/83/2012, Curtea de Apel Oradea a fost sesizată cu excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, invocată de reclamanta V. (S.) C.A.A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare şi Guvernul României.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii şi a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă, pe cale de excepţie şi ca netemeinică, pe fond.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 2/2013 CA-PI din 21 ianuarie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Guvernul României, a admis excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta V. (S.) C.A.A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare şi Guvernul României, şi în consecinţă, a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că excepţia inadmisibilităţii este nefondată deoarece dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea 554/2004 nu mai fac nicio distincţie a actului administrativ, situaţie în care pot face obiectul excepţiei de nelegalitate şi actele administrative cu caracter normativ.
Cu privire la fondul excepţiei de nelegalitate, Curtea de apel a reţinut că prevederile art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unui a sau mai multor copii”, dispoziţii care nu sunt în concordanţă cu prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, care prevăd că pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani se primeşte o indemnizaţie lunară în cuantum de 600 RON, respectiv concediul şi indemnizaţia lunară se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri, sau după caz, pentru primii trei copii.
Cum acordarea indemnizaţiei lunare a fost raportată prin art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 şi la numărul de copii născuţi şi nu numai la numărul naşterilor, prevederile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale şi în contradicţie cu prevederile pentru aplicarea cărora au fost emise, cu atât mai mult cu cât definiţia stabilită pentru naştere ca element de acordare a indemnizaţiei lunare creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv, precum şi o discriminare între copii născuţi şi cei adoptaţi, deoarece în cazul adopţiei s-ar primi câte o indemnizaţie pentru fiecare copil, chiar dacă de adoptă doi copii gemeni, iar pentru gemenii născuţi s-ar acorda doar o singură indemnizaţie.
Astfel, H.G. nr. 1025/2006, prin dispoziţiile de la art. 3, adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptată, încălcând principiul egalităţii de tratament prevăzut de art. 16 din Constituţia României instituind discriminări între copiii proveniţi dintr-o naştere simplă şi una multiplă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare a declarat recurs.
În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă susţine că, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum şi stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2). Astfel, indemnizaţia se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau pentru primii 3 copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei.
Măsurile de protecţie socială prevăzute de dispoziţiile textului legal citat anterior şi reluate de prevederile art. 2 alin. (1) din Normele aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 urmăresc îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului şi nu reprezintă măsuri de protecţie a copilului. Astfel, recunoaşterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate şi nu încalcă principiul egalităţii de tratament între copii proveniţi dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi ce aparţin copilului.
Învederăm instanţei şi Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006 a Curţii Constituţionale, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, în raport cu art. 16 din Constituţie. Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că dreptul la concediu este un drept complex format din două componente indisolubil legate, cea nepatrimonială care se constituie din perioada de 2 ani, respectiv 3 ani, pe care persoana îndreptăţită o dedică exclusiv creşterii copilului, şi cea patrimonială, reprezentată de indemnizaţia lunară de care persoana beneficiază pe timpul acestei perioade; aceste drepturi se nasc exclusiv din considerarea calităţii pe care o are persoana îndreptăţită, fiind drepturi cu caracter personal, netransmisibile.
Prin urmare, raţiunea legiuitorului care transpare din actele normative în discuţie (O.U.G. nr. 148/2005, H.G. nr. 1025/2006, Codul muncii (art. 49 alin. (2). art. 51 alin. (1) este unitară şi evidenţiază, ca finalitate, sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru social-economic şi nu reprezintă o măsură directă de protecţie a copilului, cum este cea realizată prin alocaţia de stat pentru copii.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente, precum şi în raport cu jurisprudenţa Instanţei Supreme, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Excepţia de nelegalitate invocată vizează prevederile referitoare la definiţia dată naşterii prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, dispoziţii conform cărora: „prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii.”
Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului O.U.G. nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, însă, prin formularea prevederilor contestate din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, se creează, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, o discriminare nepermisă între persoane aflate în situaţii identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv, spre exemplu între copiii născuţi şi copiii adoptaţi, în sensul că, în cazul adopţiei, s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
În concluzie, instanţa de fond întemeiat a apreciat că, în raport cu prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Înalta Curte mai constată că, faţă de aspectele deja reţinute, nu pot fi primite susţinerile din recurs referitoare la faptul că H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 108 din Constituţie, republicată şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cu cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, abrogat prin H.G. nr. 1226/2007, întrucât, din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale, în practică şi în doctrină s-a apreciat în mod unanim că actele administrative, cum este cazul Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, se emit în executarea şi pentru organizarea executării dispoziţiilor cu forţă juridică superioară, cum sunt cele ale O.U.G. nr. 148/2005, în temeiul cărora sunt emise.
Or, atâta timp cât s-a reţinut că dispoziţiile din Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 contravin prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, nu se poate considera că au fost respectate dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, conform cărora „Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă”.
Nu poate fi acceptată susţinerea autorităţii recurente în sensul că măsurile de protecţie socială prevăzute în O.U.G. nr. 148/2005 urmăresc îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, iar nu protecţia copilului, pentru că o asemenea interpretare ar contraveni spiritului ordonanţei de urgenţă şi scopului urmărit de legiuitor, aşa cum pot fi ele decelate chiar din titlul şi din preambulul actului normativ în discuţie, „susţinerea familiei în vederea creşterii copilului”.
Această interpretare a fost, de altfel, confirmată de evoluţia legislativă ulterioară, art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 239 din 10 iunie 2009, prevăzând majorarea cuantumului indemnizaţiei cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau de multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, nu poate fundamenta o soluţie contrară, având în vedere distincţiile de regim juridic între excepţia de neconstituţionalitate şi excepţia de nelegalitate, obiectul diferit al acestora, precum şi argumentul că instanţelor judiciare le revine obligaţia, instituită prin art. 20 alin. (2) din Constituţia României, de a interpreta normele interne astfel încât să asigure concordanţa acestora cu pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
În sensul celor arătate, Înalta Curte are în vedere şi practica sa constantă în materia dedusă judecăţii, reprezentată, spre exemplu, de Deciziile nr. 1130/2007, nr. 1947/2007, nr. 3699/2009, nr. 2139/2009, nr. 2953/2009, nr. 4149/2009, nr. 5418/2009, nr. 3916/2009, nr. 1005/2010, nr. 2357/2010, nr. 2546/2010, nr. 2159/2010, nr. 1942/2011, nr. 1660/2011, nr. 1309/2011 et caetera.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare împotriva Sentinţei nr. 2/2013-CA-PI din 21 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6324/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6354/2013. Contencios → |
|---|
