ICCJ. Decizia nr. 6265/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6265/2013
Dosar nr. 82/32/2012
Şedinţa publică de la 20 septembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul T.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Neamţ, următoarele:
- anularea Deciziei nr. 260 din 3 decembrie 2011 emisă de Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii şi a Deciziei nr. 134 din 12 mai 2011 a Baroului Neamţ - Consiliul Baroului;
- obligarea pârâţilor să dispună primirea sa în profesia de avocat cu scutire de examen şi înscrierea în Baroul Neamţ, ca avocat definitiv, cu plata taxelor în vigoare la data de 15 septembrie 2010, dată la care a cerut primirea în profesie;
- obligarea pârâtelor la plata de daune morale în valoare de 4.000 euro şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Cererea nr. 779 din 15 august 2010 a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, la cerere anexând actele care făceau dovada îndeplinirii condiţiilor de primire în profesie prevăzute de art. 11 din Legea nr. 51/1995; că prin Hotărârea nr. 123 din 24 septembrie 2010 Consiliul Baroului Neamţ i-a respins cererea cu motivaţia că nu îndeplineşte condiţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din lege şi ale art. 16 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, iar Consiliul U.N.B.R, în soluţionarea contestaţiei sale, a decis, prin Decizia nr. 963 din 10 noiembrie 2010, trimiterea cauzei la barou pentru a analiza condiţia îndeplinirii vechimii în profesie şi pentru a aprecia asupra pregătirii profesionale, în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.
A mai arătat reclamantul că a fost invitat de către Consiliul Baroului Neamţ la colocviul pentru verificarea cunoştinţelor pentru ziua de 16 aprilie 2011; că acest colocviu s-a desfăşurat în mod subiectiv, în prezenţa unui singur examinator, iar prin Decizia nr. 134 din 12 mai 2011 i s-a respins din nou cererea de primire în profesie cu scutire de examen, decizia consiliului baroului fiind menţinută prin Decizia nr. 260 din 3 decembrie 2011 a Consiliului U.N.B.R.
A susţinut reclamantul că prin actele contestate i s-a adus atingere libertăţii şi dreptului său constituţional de a exercita o profesie în condiţiile legii, că au fost încălcate dispoziţiile art. 15 pct. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, că Statutul profesiei de avocat vine în contradicţie nu numai cu Legea nr. 51/1995, ci şi cu reglementările internaţionale, aplicabile conform art. 20 din Constituţia României şi că, prin aplicarea unui tratament diferit, s-a încălcat şi art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 26 din Pactul Internaţional pentru Drepturile Civile şi Politice.
A arătat reclamantul că, având experienţa profesională cerută de lege şi neaflându-se într-o situaţie de nedemnitate, dreptul său de a fi primit în profesie derivă din lege, iar pârâţii nu pot să împiedice exercitarea acestui drept.
Pârâţii au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţie soluţionată de această instanţă, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., la termenul când au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, respectiv 8 martie 2012.
Prin Sentinţa nr. 59/2012 din 15 martie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul T.V., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Neamţ;
- a anulat Decizia nr. 134 din 12 mai 2011 emisă de pârâtul Baroul Neamţ - Consiliul baroului şi Decizia nr. 260 din 3 decembrie 2011 emisă de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii;
- a obligat pârâtul Baroul Neamţ, prin Consiliul Baroului, să emită o decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen;
- a respins, ca prematur formulat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului Baroul Neamţ la înscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor definitivi;
- a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata daunelor morale;
- a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 12,90 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Petru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că reclamantul T.V. are calitatea de consilier juridic, calitate în care a formulat cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, care a fost înregistrată la Baroul Neamţ sub nr. 779 din 15 septembrie 2010, anterior modificării prin Legea nr. 270/2010 a art. 16 din Legea nr. 51/1995; că această cerere a fost respinsă de Baroul Neamţ prin Hotărârea nr. 123 din 24 septembrie 2010 motivat de faptul că nu sunt întrunite prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 16 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat; contestaţia formulată de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost admisă de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii prin Decizia nr. 963 din 10 - 11 decembrie 2010, iar prin acest act s-a decis trimiterea cauzei la barou pentru a analiza condiţia vechimii în profesie în lumina strictă a prevederilor legale, precum şi pentru a aprecia asupra pregătirii profesionale în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat; reclamantul a susţinut interviul de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia profesiei de avocat cu scutire de examen; ca urmare a rezultatului obţinut în urma colocviului, prin intermediului căruia s-a constatat că reclamantul nu a făcut dovada unor cunoştinţe temeinice privind legislaţia organizării şi exercitării profesiei de avocat, Consiliul Baroului Neamţ a decis, prin Decizia nr. 134 din 12 mai 2011, respingerea cererii reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, iar contestaţia formulată de reclamant împotriva acestei decizii a fost respinsă ca neîntemeiată de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, prin Decizia nr. 260 din 3 decembrie 2011.
A mai reţinut instanţa de fond că, în cauză, pârâtul Baroul Neamţ a hotărât ca primirea reclamantului în profesia de avocat să se facă cu scutire de examen, dar pe baza verificării cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat; că, deşi dispoziţiile din Legea nr. 51/1995 nu impun baroului obligaţia primirii în profesie cu scutire de examen, formularea textului lasă baroului posibilitatea de apreciere care, în cauză, a fost exercitată sub forma colocviului, modalitate necontestată de reclamant; că prestaţia reclamantului la colocviu nu a fost însă înregistrată pe vreun suport material pentru a se putea aprecia, cu prilejul exercitării ulterioare a căilor de contestare administrativă ori în justiţie, asupra temeiniciei concluziei că „nu a făcut dovada unor cunoştinţe temeinice privind legislaţia organizării şi exercitării profesiei de avocat”.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că din art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data formulării şi analizării cererii reclamantului, rezultă că fundamentul scutirii de examen este condiţia privind exercitarea profesiilor de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 10 ani, deoarece se pleacă de la prezumţia că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoştinţelor necesare exercitării profesiei de avocat, o soluţie contrară încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (2) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele arătate curtea de apel a constatat întemeiată cererea de anulare a actelor contestate şi a stabilit obligaţia de primire în profesie doar în sarcina pârâtului Baroul Neamţ, în conformitate cu art. 53 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1995, în reglementarea în vigoare la data formulării cererii de primire în profesia de avocat.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului Baroul Neamţ la înscrierea reclamantului pe tabloul avocaţilor definitivi, în raport de dispoziţiile art. 23 şi 24 din Legea nr. 51/1995, dar şi cele ale art. 14 lit. a) din aceeaşi lege şi de calitatea reclamantului de consilier juridic, instanţa a constatat starea de incompatibilitate a acestuia, apreciind că înscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor nu poate fi făcută mai înainte de încetarea stării de incompatibilitate, astfel cum se dispune prin art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, precum şi faptul că, potrivit Statutului profesiei de avocat, o astfel de cerere se formulează în termen de 2 luni de la emiterea actului de primire în profesia de avocat.
În privinţa daunelor morale, instanţa a constatat că cererea reclamantului este nefondată, deoarece pentru acordarea daunelor morale este necesar a fi îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii delictuale prevăzute de art. 998 şi art. 999 C. civ., or, în absenţa prejudiciului este exclusă orice formă de răspundere civilă delictuală, indiferent dacă este forma de un prejudiciu material ori de prejudiciu moral.
Instanţa a apreciat că existenţa prejudiciului moral nu poate fi prezumată, ci trebuie dovedită şi că afirmaţiile reclamantului privind atingerile aduse imaginii sale profesionale nu sunt suficiente pentru a se reţine un astfel de prejudiciu, iar, cât priveşte prejudiciile afective - constând în „suferinţe psihice, frustrări şi dezamăgiri” - era necesară, de asemenea, dovedirea producerii suferinţelor morale şi a impactului concret al actelor contestate asupra reclamantului, faptul anulării actelor administrative contestate nefiind suficient pentru a se reţine producerea unei vătămări afective.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul T.V., cât şi pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Neamţ, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. În motivarea recursului declarat, pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Neamţ arată că hotărârea pronunţată este rezultatul unei greşite interpretări a dispoziţiilor legale în materie; că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma sa anterioară modificării şi republicării, nu conţine o normă de competenţă legală, ci o normă permisivă care lasă la dispoziţia administraţiei marja de apreciere, în cadrul căreia aceasta îşi exercită atribuţiile privind primirea în profesie fără examen; că art. 16 alin. (2) din lege stabileşte doar o vocaţie legală întemeiată pe vechime, însă accesul efectiv nu exclude forme de selecţie, prevăzute complementar de statut, care nu trebuie să intre, însă, pe tărâmul examenului, noţiune luată în sensul Legii nr. 51/1995 şi nu în sensul definiţiei din dicţionar.
Recurenţii arată că, în ceea ce priveşte modalitatea de organizare a acestei verificări, statutul nu prevede o modalitate concretă, ci conţine dispoziţii de principiu, cu respectarea autonomiei fiecărui barou prevăzute de art. 49 din Legea nr. 51/1995 şi art. 76 din Statut.
Sub aspectul calităţii prestaţiei, apreciază recurenţii că, atâta timp cât verificarea a fost legală, iar decizia a fost emisă potrivit competenţelor legale şi statutare, actul administrativ atacat beneficiază de prezumţia de legalitate, pe care reclamantul trebuia să o răstoarne, arătând şi dovedind vătămarea într-un drept sau interes legitim prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că prezenţa reclamantului la colocviul desfăşurat în maniera descrisă de către reclamant, constituie atât o achiesare la ideea de verificare statutară, cât şi o asumare a modalităţii concrete de desfăşurare, aşa încât actul atacat este şi rezultatul propriilor sale acţiuni.
II. Reclamantul T.V. critică sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bacău pentru faptul că instanţa, cu totul nelegal, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Baroul Neamţ la înscrierea acestuia în tabloul avocaţilor definitivi cu motivaţia ca ar fi prematur formulat şi a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata de daune morale.
Astfel, pentru capetele de cerere care i-au fost respinse, recurentul apreciază că sentinţa criticată trebuie modificată parţial pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., întrucât instanţa a invocat motive contradictorii ori străine de natura pricinii, a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia, iar în final, a soluţionat aceste capete de cerere cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, sentinţa criticată fiind astfel parţial lipsită de temei legal.
În ceea ce priveşte respingerea ca prematur formulat a capătului de cerere privind obligarea pârâtului Baroul Neamţ la înscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor definitivi, cu plata taxelor în vigoare la data de 15 septembrie 2010, după înscrierea sa în profesie şi îndeplinirea de către acesta a condiţiilor impuse de art. 19, 20, 21 şi 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma aplicabilă la data de 15 septembrie 2010, respectiv a condiţiilor stabilite de pct. 9 din Hotărârea U.N.B.R. - Consiliul Uniunii nr. 902 din 11 septembrie 2010, recurentul arată că atâta vreme cât legea, Statutul şi Hotărârea U.N.B.R. nr. 902/2010 prevăd că înscrierea în Tabloul avocaţilor definitivi se va face cu îndeplinirea prevederilor art. 19, 20, 21 şi 24 alin. (2) din lege, se subînţelege că aceste condiţii sunt prealabile dispoziţiei de înscriere în Tabloul avocaţilor, iar obligarea la înscrierea în Tablou nu este aşadar, prematur solicitată, ci este doar condiţionată de îndeplinirea de către reclamant a prevederilor legii şi statutului.
Referitor la solicitarea de acordare a daunelor morale, recurentul arată că respingerea acestui capăt de cerere este neîntemeiată, iar motivarea că prejudiciul moral nu se prezumă vine în contradicţie cu practica judecătorească invocată în cauză.
Astfel, arată recurentul că daunele morale nu se probează, ci se acordă în cazul existenţei unui prejudiciu moral, că existenţa acestui prejudiciu este prezumată în cazul încălcării obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 544/2001, iar „pretium doloris" („preţul durerii "), al daunelor morale spirituale, nu poate fi cuantificat sau comensurat.
Mai arată recurentul că, fiind vorba de atingeri aduse unor valori ce nu pot fi estimate prin cuantificare, daunele morale sunt, mai degrabă, nişte remedii pentru situaţia injustă a victimei, iar de o reparaţie propriu-zisă nici nu poate fi vorba.
Recurentul solicită obligarea pârâtelor la plata de daune morale, în valoare de 4.000 euro, motivat de faptul că respingerea cererii sale de primire în profesie i-a afectat imaginea profesională, i-a creat suferinţe psihice, frustrări şi dezamăgiri, care, deşi ar putea fi apreciate ca fiind incompatibile cu o convertire bănească, reprezintă o minimă reparaţie morală şi nu un mijloc de câştig.
Recurentul-reclamant mai solicită ca în recurs să fie corectate şi o serie de greşeli materiale strecurate în sentinţă.
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale invocată în cauză, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerentele:
Obiectul cauzei deduse judecăţii priveşte anularea atât a deciziei emise de Baroul Neamţ, cât şi a deciziei emise de Uniunea Naţională a Barourilor din România, ori, în raport de aspectul poziţionării U.N.B.R. în cadrul autorităţilor publice de nivel naţional şi văzând dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 3 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei în fond aparţine Curţii de Apel Bacău.
Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, conform cărora profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Coroborând aceste dispoziţii cu prevederile legii, care dispun că primirea în profesie se realizează în baza unui examen organizat de U.N.B.R., rezultă că decizia baroului de admitere în profesie este întotdeauna transmisă U.N.B.R., care emite decizia finală, iar data emiterii acestei ultime decizii este data de înscriere în Tabloul Avocaţilor.
Aşadar, în conformitate cu obiectul cauzei de faţă, care priveşte un act emis de o autoritate publică de nivel central, competenţa aparţine, în raport de dispoziţiile art. 3 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ, Curţii de Apel Bacău.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Recurentul-reclamant a formulat o cerere adresată Baroului Neamţ, solicitând primirea în profesie cu scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Prin Hotărârea nr. 123 din 24 septembrie 2010 Baroul Neamţ a respins cererea de primire în profesia de avocat, motivând că nu sunt întrunite prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 16 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat.
Prin Decizia Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 963 din 10 - 11 decembrie 2010 s-a decis trimiterea cauzei la barou pentru a analiza condiţia vechimii în profesie în lumina strictă a prevederilor legale, precum şi pentru a aprecia asupra pregătirii profesionale în conformitate cu art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.
În urma acestei decizii reclamantul a susţinut interviul de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia profesiei de avocat cu scutire de examen, iar, ca urmare a rezultatului obţinut în urma colocviului, prin intermediului căruia s-a constatat că reclamantul nu a făcut dovada unor cunoştinţe temeinice privind legislaţia organizării şi exercitării profesiei de avocat, Consiliul Baroului Neamţ a decis, prin Decizia nr. 134 din 12 mai 2011, respingerea cererii reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Contestaţia formulată de reclamant împotriva acestei decizii a fost respinsă ca neîntemeiată de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, prin Decizia nr. 260 din 3 decembrie 2011.
La data formulării cererii de primire în profesie de către recurentul-reclamant art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b) el care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.
Ulterior, prin Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”.
Prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care la pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar şi că „Rezultatul verificării cunoştinţelor … poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”.
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, mai ales după pronunţarea hotărârii CEDO din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ştefan şi Ştef împotriva României, care semnala divergenţele de jurisprudenţă, a fost în sensul că impunerea unor condiţii suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a ÎCCJ - SCAF).
Concret, în privinţa practicii administrative de a realiza verificarea cunoştinţelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise cu barem şi punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că în acest mod este golită de conţinut prevederea legală şi această practică s-a menţinut şi după adoptarea Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. (ex.: Decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 şi Decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale ÎCCJ - SCAF).
Înalta Curte reţine că sintagma utilizată de legiuitor, „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocaţie. Câtă vreme recurentul care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplineşte condiţiile expres arătate la lit. b), respectiv a exercitat funcţia de consilier juridic peste 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să îl facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, acesta are un drept subiectiv de a fi primit în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporţionale cu scopul urmărit de recurenţii-pârâţi în organizarea profesiei de avocat.
Din analiza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiţiei de vechime cerută de lege şi încetarea activităţii din una din funcţiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Este adevărat că art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, însă această prevedere nu trebuie înţeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanţilor sub forma unui examen scris.
A primi o asemenea interpretare realizată de autorităţile intimate, înseamnă a goli de conţinut şi de eficienţă prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Prin Hotărârea nr. 902/2010, prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”, nu sunt stabilite modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor.
Înalta Curte reţine că prin impunerea unui test grilă pentru admiterea cererii de primire în profesia de avocat, practic cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen se transformă într-una cu susţinerea unui examen scris, fiind instituită astfel o nouă condiţie în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Consideră Înalta Curte că dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin instituirea unor proceduri şi condiţii care adaugă la condiţiile prevăzute de Legea-cadru.
Prima instanţă a stabilit corect că, în speţă, chiar dacă dispoziţiile din Legea nr. 51/1995 nu impun baroului obligaţia primirii în profesie cu scutire de examen, formularea textului lăsând baroului posibilitatea de apreciere, care, în cauză, a fost exercitată sub forma colocviului, modalitate necontestată de reclamant, totuşi prestaţia reclamantului la colocviu nu a fost înregistrată pe vreun suport material pentru a se putea aprecia, cu prilejul exercitării ulterioare a căilor de contestare administrativă ori în justiţie, asupra temeiniciei concluziei că „nu a făcut dovada unor cunoştinţe temeinice privind legislaţia organizării şi exercitării profesiei de avocat”.
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că din art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 - în vigoare la data formulării şi analizării cererii reclamantului - rezultă că fundamentul scutirii de examen este condiţia privind exercitarea profesiilor de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 10 ani, întrucât se pleacă de la prezumţia că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoştinţelor necesare exercitării profesiei de avocat.
Această concluzie este în acord cu jurisprudenţa constantă a instanţei supreme în materia analizată, relevată prin numeroase decizii, cum ar fi nr. 4777 din 14 noiembrie 2010, nr. 233 din 20 ianuarie 2011, nr. 4143 din 16 septembrie 2011 şi nr. 4265 din 19 octombrie 2012. O soluţie contrară ar genera divergenţe de jurisprudenţă care ar avea ca efect un climat de incertitudine şi insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (2) din Constituţie României şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Înalta Curte reţine, la fel ca judecătorul de la Curtea de apel, că respingerea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen este nejustificată, soluţia atacată fiind, prin urmare, legală şi temeinică.
Înalta Curte apreciază că, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului Baroul Neamţ la înscrierea reclamantului pe tabloul avocaţilor definitivi, sunt de reţinut dispoziţiile art. 23 şi 24 din Legea nr. 51/1995, dar şi cele ale art. 14 lit. a) din aceeaşi lege şi că având în vedere în vedere aceste din urmă dispoziţii şi calitatea reclamantului de consilier juridic se constată starea de incompatibilitate a acestuia, astfel că înscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor nu poate fi făcută mai înainte de încetarea stării de incompatibilitate, astfel cum se dispune prin art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995. Pe de altă parte, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, potrivit Statutului profesiei de avocat o astfel de cerere se formulează în termen de 2 luni de la emiterea actului de primire în profesia de avocat.
Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru reorganizarea şi exercitare profesiei de avocat, „exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat”.
Conform art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege (forma în vigoare la momentul emiterii deciziilor) „în cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea deciziei”.
Deşi textul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată vizează data de la care se produc efectele deciziilor de primire în profesia de avocat şi anume „de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea deciziei”, din art. 15 lit. f), coroborat cu art. 28 al Statutului profesiei de avocat rezultă că una dintre condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi primit în această profesie, este aceea a inexistenţei unei stări de incompatibilitate.
În raport de aceste prevederi legale, pentru a avea loc înscrierea pe tabloul avocaţilor definitivi şi implicit dobândirea dreptului de exercitare a profesiei, este necesară îndeplinirea următoarelor cerinţe: existenţa unei decizii de primire în profesia de avocat şi dovada rezolvării stării de incompatibilitate în 2 luni de la emiterea deciziei.
Cum din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul nu a îndeplinit condiţia privind rezolvarea stării de incompatibilitate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 24 alin. (2) din legea menţionată, în mod corect instanţa de fond a respins acest capăt de cerere.
Pe de altă parte, în nici un caz nu poate fi dispusă înscrierea reclamantului pe tabloul avocaţilor incompatibili, deoarece din interpretarea gramaticală şi teleologică a art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată rezultă că înscrierea în acest tablou nu se poate face decât pentru avocaţii definitivi sau stagiari care au figurat în tabloul anual întocmit de Baroul Local, conform art. 24 din lege, iar în cursul exercitării profesiei acestora a intervenit un motiv de incompatibilitate dintre cele reglementate de art. 15 din lege sau art. 28 din Statutul profesiei de avocat, ori recurentul nu se afla în această situaţie.
Recurentului nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege, care se referă la persoane care aveau calitatea de avocat, fiind deja înscrise pe tabloul avocaţilor, dar care au devenit incompatibile, motiv pentru care pot solicita trecerea de pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei pe tabloul avocaţilor incompatibili, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată şi art. 31 alin. (2) din Statutul avocatului.
Înalta Curte constată că sentinţa recurată este la adăpostul criticilor şi în ceea ce priveşte modul de soluţionare a capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor morale.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că pentru acordarea daunelor materiale este necesar a fi îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii delictuale prevăzute de art. 998 şi art. 999 C. civ., iar în absenţa prejudiciului este exclusă orice formă de răspundere civilă delictuală, indiferent dacă este forma de un prejudiciu material ori de prejudiciu moral.
De asemenea, în mod corect a apreciat instanţa de fond că existenţa prejudiciului moral nu poate fi prezumată, ci trebuie dovedită, că afirmaţiile reclamantului privind atingerile aduse imaginii sale profesionale nu sunt suficiente pentru a se reţine un astfel de prejudiciu, că faptul anulării actelor administrative contestate nu este suficient pentru a se reţine producerea unei vătămări afective, pentru a se dovedi producerea suferinţelor morale şi a impactului concret al actelor contestate asupra reclamantului.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău, invocată de intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Respinge recursurile declarate de reclamantul T.V. şi de pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Neamţ, împotriva Sentinţei nr. 59/2012 din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6256/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6324/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
